13 aprilie 1906, s-a născut Samuel Beckett, dramaturg, nuvelist și poet irlandez de expresie engleză și franceză

2005 – Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE.

2001 – În localitatea Davideni, judeţul Neamţ, a fost descoperită  (în urma unor cercetări arheologice, conduse de prof. dr. Ioan Mitrea) prima imagine figurată a chipului Mântuitorului Iisus Hristos din România, datând din secolul al VI-lea.

1994 – A fost înfiinţat, la Iaşi, Centrul Cultural German (Goethe-Zentrum Iassy), care este un aşezământ de cultură ale cărui preocupări au în vedere promovarea limbii şi culturii germane, cât şi stimularea schimburilor culturale dintre România şi Germania.

1979 – A început să fie marcată Ziua Mondială a Holocaustului, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial.

1973 – S-a constituit Institutul Central de Matematică din Bucureşti.

1970 – Echipajul navei spaţiale Apollo 13 a anunţat primele probleme, în zborul spre Lună, de îndată ce a observat explozia unei butelii cu oxigen.

1948 – Parlamentul a votat Constituţia Republicii Populare Române, prilej cu care s-a ales un nou Prezidiu, în frunte cu Constantin I. Parhon.

1941 – Al Doilea Război Mondial: La Moscova, s-a semnat Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia şi URSS.

1939 – Marea Britanie şi Franţa au dat garanţii unilaterale României şi Greciei, angajându-se să le acorde asistenţă în cazul unei acţiuni care le-ar pune în primejdie independenţa.

1928 – În România a fost adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore.

1924 – În Grecia a avut loc un Referendum popular privind proclamarea Republicii. La 25.03.1924, s-a proclamat republică, iar Referendumul popular a confirmat instaurarea Republicii. Monarhia a fost restaurată în urma unei lovituri de stat militare în 10.10.1935.

1917 – Şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia, care a acceptat institurea şcolii naţionale moldoveneşti, dar cu menţinerea limbii ruse ca obiect de studiu obligatoriu.

1913 – În Bucureşti, s-a înfiinţat Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, cu trei secţiuni:

1. comerţ, bancă, asigurări;
2. industrie;
3. administraţie economică consulară.

Academia a început să funcţioneze la 15 septembrie 1913, fiind prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost matematicianul Anton Davidoglu.

1906 – S-a născut Samuel Beckett, dramaturg, nuvelist și poet irlandez de expresie engleză și franceză.

Primul său roman, Murphy, apărut în 1938, reprezintă un model al operelor lui ulterioare. Inovația constă în respingerea elementelor tradiționale ce țin de intrigă, personaje și decor. Ca alternativă, teatrul lui Beckett ilustrează experiența așteptării și luptei însoțite de o inutilitate epuizantă. Chinul și agonia de a exista într-o lume deșartă sporesc în romanele lui Becket: Watt (1942-1944); trilogia Molloy (1951), Malone Meurt (Malone moare) (1951) și The Unnamable (1953); How It Is (1961); The Lost Ones (1972).

Piesele lui aparțin teatrului absurdului. Beckett a îmbinat umorul nostalgic cu un sentiment devastator de durere și înfrângere. En attendant Godot (Așteptându-l pe Godot) (1952) și Fin de partie (Ultimul joc) (1957) rămân două dintre cele mai controversate piese ale lui Beckett.

În 1969, dramaturgul a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

Printre operele sale se numără o analiză semnificativă a operei lui Proust (1931); piesele Krapp’s Last Tape (Ultima casetă a lui Krapp,1959) și Happy Days (Zile fericite, 1961); un scenariu, Film (1969); povestiri, Breath (Răsuflare, 1966) și Lessness (1970); proze scurte adunate în volumele Stories and Texts for Nothing (Povestiri și texte fără nici un scop) (1967), No’s Knife (Cuțitul lui Nu) (1967) și The Complete Short Prose (Povestiri complete: 1929-1989) ; antologiile More Pricks than Kicks (1970) și First Love and Other Shorts (Prima iubire și alte povestiri, 1974); și Poems (Poezii, 1963).

1908 – A apărut la Iaşi, până la 6 sept. 1909, Frăţia Românească, revistă culturală şi politică, naţionalist-democratică.

Printre colaboratori: N. Iorga, Elena Farago, Ştefan Bârsănescu, August Scriban şi alţii.

1889: A început să funcţioneze prima agenţie de presă din România, Agenţia Română.

1886 – A venit pe lume Nicolae Tonitza, pictor și grafician român, interpret al tristețelor luxuriant colorate și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată.

O privire retrospectivă asupra operei lui Tonitza ne revelează în prima perioadă o pictură academistă purtând pecetea școlii müncheneze, și, drept corolar, un interes major pentru desen, în detrimentul picturii. În scurtul său popas parizian, a făcut tentative timide de a-și însuși viziunea impresionistă, dar preferința lui pentru exprimarea grafică i-a îndreptat atenția spre creațiile lui Daumier. Revirimentul cromatic, pe care fruntașii picturii franceze nu izbutiseră să-l provoace, a fost declanșat de Ștefan Luchian, fără ca acest fapt sa-l facă pe Tonița să rămână la o treaptă inferioară, deși el și-a descoperit multe afinități cu pictorul Anemonelor.

După această perioadă, tablourile realizate între 1930 și 1935 și-au cucerit deplina autonomie artistică, eliberându-se de orice influențe. Grafica, plină de maliție și deseori de dramatism, a colaborat la numeroase reviste culturale și sociale ale vremii: Rampa, Flacăra, Clopotul, Hiena, fiind mărturii ale participării intense la viața epocii.

Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale.

De la sobra muzicalitate picturală de o rafinată împletire de poezie și realitate, Tonitza a treceut în ultimii ani ai vieții la o manieră cu reminiscențe orientale, datorită fără îndoială farmecului peisajului dobrogean. A fost perioada premergătoare așa-numitei faze japoneze, caracterizată printr-un decorativism excesiv și printr-o simplificare a paletei dusă aproape până la monocromie.

1885 – A fost adoptată Legea depozitului legal în România, prin care fiecare tipografie este obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti, Iaşi şi Bibliotecii Academiei Române.

1864 – Camera, în majoritate conservatoare, a votat o moţiune de vot de blam împotriva guvernului Kogălniceanu, respinsă însă de domnitorul Al. I. Cuza.

În aceste condiţii, Mihail Kogălniceanu a depus proiectul de Lege rurală, prevăzând desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământurile ce le aveau în folosinţă, în schimbul unei despăgubiri acordate proprietarilor.

1862 – A intrat în vigoare Legea presei din România, lege instituită prin stăruinţele Societăţii Scriitorilor Români cu privire la proprietatea literară.

Timp de şaizeci de ani, din 1862 şi până în 1922,  asigurarea drepturilor creatorilor de valori literare şi artistice se făcea în baza legii presei, promulgată pe vremea lui Cuza; lege care prevedea, ca termen de proprietate a creaţiilor, numai zece ani după moartea scriitorului sau a artistului respectiv. În anul 1919, la insistenţele lui Octavian Goga – pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice – a fost delegat un consilier de la Înalta Curte de Casaţie, Constantin Hamangiu, cu redactarea unui anteproiect de lege al proprietăţii literare şi artistice. După scurt timp, Goga nemaifiind ministru, proiectul n-a putut ajunge în Parlament.

În 1923, noul ministru al Artelor, Constantin Banu, a reluat problema în discuţie. O comisie a Societăţii Scriitorilor Români a definitivat proiectul şi, la 31 mai 1923, Parlamentul l-a votat, iar la 15 iunie 1923, Legea asupra proprietăţii literare şi artistice a fost promulgată.

Principalele prevederi ale legii sunt:

1. Drepturile de proprietate literară şi artistică sunt garantate în România fără îndeplinirea nici unei formalităţi;
2. Autorii de tot felul de scrieri literare sau ştiinţifice, compozitorii, pictorii, sculptorii se vor bucura, pe tot timpul vieţii lor, ca de o proprietate a lor, de dreptul exclusiv de a le publica, a le exporta, a le vinde, dărui […].

Promulgarea legii a constituit una dintre cele mai mari realizări ale Societăţii şi de ea au beneficiat şi artiştii plastici. O îmbunătăţire a legii s-a făcut în anul 1956 (Legea nr. 18, din 27 iunie 1956). La articolul 6, privind transmiterea drepturilor prin moştenire, se prevede: Soţul şi ascendenţii autorului beneficiază de aceste drepturi tot timpul vieţii lor; descendenţii – timp de 50 de ani (faţă de 30 de ani cât era prevăzut în vechea lege), iar ceilalţi moştenitori, timp de 15 ani. Sunt exceptate de la aceste prevederi unele proprietăţi literare şi artistice, autorii respectivi neavând folosinţa drepturilor patrimoniale decât: pe termen de 20 de ani de la apariţia operei respective, cu privire la cei ce alcătuiesc enciclopedii, dicţionare şi culegeri; pe timp de 10 ani de la aparţie, cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice şi 5 ani, pentru fotografii artistice separate. În aceste cazuri transmitera moştenirilor se face în limita termenelor arătate.Articolul 9 al legii din 1956 precizează în amănunt, obiectul drepturilor de autor: Sunt cuprinse în denumirea de opere asupra cărora se exercită dreptul de autor toate operele de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi conţinutul şi forma de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: romane, nuvele, poezii, critici literare şi de artă, cronici, recenzii, reportaje literare, scenarii de orice fel, manuale şcolare şi cursuri universitare şi orice alte scrieri literare, ştiinţifice şi publicistice; operele dramatice […]. Iar în articolul 10 se mai precizează: Dau, de asemenea, naştere la drepturi de autor: traducerile, adaptările şi prelucrările cu caracter literar […]; traducerile, adaptările şi prelucrările operelor tehnice şi ştiinţifice; culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum sunt: antologiile, crestomaţiile sau lucrările didactice, care prin alegerea sau sistematizarea materialului constituie opere de creaţie.

1859 – În şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Valahiei, Turcia şi Austria, însă tergiversau. Mai mult, Turcia punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre, însă pe 26 august 1859, totuşi, Turcia şi Austria au recunoscut dubla alegere.

1711 – La Luţk, în Volinia, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, a încheiat Tratatul de alianţă cu Rusia, în care se prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc, alipirea la Moldova a ţinuturilor smulse ei de Imperiul otoman (Basarabia istorică, transformată în raia turcească cunoscută şi sub numele tătar de Bugeac), regim absolutist în Moldova, tronul rămânând ereditar în familia Cantemir. Hotarele Moldovei, respectându-se toate drepturile ei străvechi, sunt acelea constituite de Nistru (Cameniţa, Bender cu teritoriul Bugeacului), Dunărea, Valahia, Transilvania şi Polonia, după împărţirea care a fost făcută. Ţara Moldovei îşi va redobândi frontiera de pe Nistru, ca şi Bugeacul cu toate cetăţile lui care va fi de asemnea al Moldovei pentru totdeauna.

Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir l-a primit cu onoruri, la Iaşi, pe Petru cel Mare, ajutându-l cu o armată de 10 000 de ostaşi. Totuşi, victoria turcilor la Stănileşti (1711) împotriva oastei ruseşti l-a silit pe Dimitrie Cantemir să se refugieze în Rusia, unde a ajuns unul din sfetnicii ţarului Petru cel Mare.

1610 – Galileo Galilei a descoperit cel de-al patrulea satelit al planetei Jupiter, Callisto.

1598 – Henric al IV-lea a promulgat Edictul de la Nantes, prin care se garantau hughenoţilor drepturi egale cu cele acordate catolicilor.

1464 – Regele Ungariei a ordonat tuturor secuilor, precum şi bătrânilor şi căpitanilor acestora din scaunele Sepsi, Orbai, Kezdy şi Ciuc să ridice taxele şi piedicile care stânjeneau comerţul braşovenilor şi al negustorilor din Ţara Bârsei cu Moldova.

1452 – S-a încheiat Tratatul de pace de la Adrianopol între Ungaria şi Imperiul otoman, ratificat la Seghedin şi mijlocit de domnul Vladislav al II-lea al Munteniei. Turcii se obligau să înceteze atacurile asupra Munteniei, Transilvaniei, Ungariei, Serbiei şi să nu ridice noi fortificaţii de-a lungul Dunării. Munteniei i se garanta autonomia, cu obligaţia să plătească regulat haraciul către Poartă şi să-şi îndeplinească obligaţiile de vasalitate faţă de coroana Ungară.