Kosovo – România 0-0, în preliminariile EURO 2024
Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Kosovo, 0-0, vineri seara, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
Pe un teren foarte greu, îmbibat cu apă, România a obţinut un punct important, la capătul unui meci de mare luptă, în care cel mai bun om de pe teren a fost portarul Horaţiu Moldovan. Tricolorii au început destul de bine meciul şi au dominat în primele 20 de minute, dar apoi uşor-uşor, gazdele au preluat controlul şi au început să pună presiune pe apărarea României.
Puşcaş a avut prima oportunitate (8), la centrarea lui Manea, dar atacantul echipei Genoa, marcat strâns, nu a reuşit să reia spre poartă. Gazdele şi-au creat prima situaţie în min. 28, când Celina a şutat de la 20 de metri, dar peste poartă. În min. 35, Moldovan a avut prima intervenţie remarcabilă, respingând şutul lui Muslija la colţul lung. Apoi, Muriqi a reluat cu capul, dar mingea s-a dus pe lângă ţintă (36).
În finalul primei reprize, România a avut două şanse bune, care Coman a şutat peste poartă (39), iar Man a trimis alături de la 16 metri (45+1).
Kosovo putea intra în avantaj la pauză, însă Moldovan a fost providenţial şi a respins de sub transversală şutul lui Celina de la 20 de metri (45+3).
În partea secundă, la o fază fixă în careul kosovar, Burcă a fost blocat de Aliti (50), iar Man a şutat peste poartă.
Moldovan a mai avut o intervenţie senzaţională în min. 58, la pătrunderea lui Vojvoda, care a şutat de la 12 metri, însă portarul Rapidului a respins. Stanciu şi-a încercat şi el şansa, însă a trimis pe lângă de la circa 25 de metri (61). În min. 69, Kosovo a înscris prin Zhegrova, cu capul la colţul scurt, din centrarea lui Celina, dar golul a fost anulat ulterior, la semnalarea arbitrajului video, pentru ofsaid la Celina.
Până la final fiecare echipă a încercat să dea lovitura şi acţiunile la cele două porţi au alternat. Sorescu a prins un şut bun de la 25 de metri, dar portarul a respins (76).
În min. 78, a fost rândul lui Zhegrova să tragă de la 22 de metri şi al lui Moldovan să se remarce.
Băluţă a şutat de două ori de la distanţă (83, 89), dar prima oară mingea a fost prinsă de portar, iar a doua oară balonul s-a dus peste poartă. Kosovo a mai ratat o mare ocazie, în min. 90+2, când Muriqi a şutat din întoarcere peste poartă, de la doar 8 metri.
Ultima ocazie notabilă a meciului a avut-o Sorescu (90+5), dar şutul său de la 20 de metri a fost respins de portarul Muric.
👉Din punct de vedere statistic, Kosovo a dominat jocul (55%-45% posesie), dar România a avut mai multe şuturi la poartă (15-10, 3-4 pe poartă) şi 8-3 la cornere.
👉România este neînvinsă după trei meciuri, având două victorii şi un egal, în timp ce Kosovo are trei puncte.
👉Echipa antrenată de Edward Iordănescu, care vineri va împlini 45 de ani, va juca următorul meci luni, în deplasare cu Elveţia, la Lucerna.
Reacții după meci:
„Sunt mulţumit pot să spun, având în vedere condiţiile în care s-a disputat acest meci. Ştiam toţi ce ne aşteaptă, că va fi un meci de luptă, şi doar despre lucrul ăsta am vorbit în vestiar, să fim pregătiţi pentru mingi lungi, pentru agresivitatea lor şi cred eu că am răspuns foarte bine ca echipă şi individual, la fel. În aceste condiţii, cred că rezultatul de 0-0 cu un punct pentru noi este OK. S-a constituit un grup extraordinar de unit, cum nu au mai fost de foarte multă vreme la echipa naţională, suntem foarte bine din toate punctele de vedere, iar astăzi am demonstrat că ştim să şi luptăm, să dăm şi alunecări, să ne batem cu ei atunci când e nevoie. Mă bucur că toţi am făcut asta, că am muncit pentru acest punct. Şi sunt convins că la sfârşitul acestei campanii acest punct va cântări mult. Ştiam ce ne aşteaptă de ieri, că abia ne-am putut antrena pe acest teren, se schimbă tot planul tactic şi tot ce ai pregătit”, a spus Nicolae Stanciu la DigiSport.
„Nu am simțit că a fost ziua mea, oricum asta era cel mai puțin important. E un punct câștigat, muncit, am avut caracter. Absolut toți băieții s-au dăruit 100%, ne-am angajat la un joc de luptă și angajament, chiar dacă nu e specificul nostru.
Am gândit jocul pentru 3 puncte, dar știam că urma să fie un meci foarte dificil. Aveam și o plasă de siguranță, anume egalul, având avantajul clasamentului.
A fost un joc direct. Am făcut și o modificare la pauză, am întors triunghiul de la mijlocul terenului, pentru că pierdem mingea a doua. L-am vrut pe Stanciu mai aproape de Pușcaș și să închidem mai bine mijlocul cu Băluță și Marin. Îmi doresc să cred că am mai făcut un pas spre obiectivul nostru”, a declarat selecționerul Edy Iordănescu la Antena 1.
Kosovo – România 0-0
Prishtina, Stadionul ”Fadil Vokrri”
Preliminariile EURO 2024 – Grupa I
Au evoluat echipele:
Kosovo: 12. Arijanet Muric – 15. Mergim Vojvoda, 13. Amir Rrahmani (căpitan), 3. Fidan Aliti, 23. Leart Paqarada – 5. Betim Fazliji, 20. Ibrahim Dresevic (6. Hekuran Kryeziu, 73) – 7. Milot Rashica (10. Edon Zhegrova, 46), 9. Bersant Celina, 8. Florent Muslija (14. Jetmir Topalli, 82) – 18. Vedat Muriqi. Selecţioner: Alain Giresse.
Rezerve neutilizate: 1. Samir Ujkani, 16. Visar Bekaj – 2. Lirim M. Kastrati, 11. Albion Rrahmani, 17. Florian Loshaj, 19. Amar Gerxhaliu, 21. Donat Rrudhani, 22. Ermal Krasniqi.
România: 12. Horaţiu Moldovan – 4. Cristian Manea, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 22. Mario Camora (23. Deian Sorescu, 23) – 6. Tudor Băluţă, 14. Marius Marin, 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 11. Ianis Hagi, 86) – 20. Dennis Man (21. Olimpiu Moruţan, 61), 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 86), 17. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 62). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 16. Marian Aioani – 2. Andrei Raţiu, 5. Ionuţ Nedelcearu, 8. Alexandru Cicâldău, 18. Darius Olaru, 19. Vladimir Screciu.
Arbitru: Danny Makkelie; arbitri asistenţi: Hessel Steegstra, Jan de Vries; al patrulea oficial: Sander van der Eijk (toţi din Olanda)
Arbitru video: Clay Ruperti; arbitru asistent video: Edwin van de Graaf (ambii din Olanda)
Delegat UEFA: Jean Paul Mievis (Belgia); observator UEFA pentru arbitri: Vlado Svilokos (Croaţia)
Cartonaşe galbene: Dresevic (50), Puşcaş (81), Kryeziu (86).