„Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea”.
La 7 mai 1990, înființează Cenaclul ‘Totuși iubirea’ (continuator al Cenaclului ‘Flacăra’), pe Stadionul din Drobeta Turnu Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vișan și al fotbalistului Ilie Balaci. Noul cenaclu susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în special la Chișinău.
De-a lungul anilor desfășoară o activitate extrem de bogată ca ziarist, scriind articole și reportaje. Colaborează la majoritatea publicațiilor centrale, cotidiene, săptămânale sau alte periodice din țară (‘România liberă’, ‘Scânteia tineretului’, ‘Magazin’, ‘Săptămâna’, ‘Luceafărul’, ‘România literară’, până în 1990, și, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la ‘Românul’, ‘Libertatea’, ‘Pro Sport’, ‘Gazeta sporturilor’, ‘Republica’, ‘Timpul’, ‘Sport Star’, ‘7 Zile’, ‘Jurnalul național’, ‘Sportul românesc’ etc).
Realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981), al emisiunii radio Cenaclul ‘Flacăra’ (1980-1985). Proprietar, fondator și președinte-director general al Editurii și Fundației ‘Adrian Păunescu’ SRL (din 1990). A condus revista ‘Flacăra lui Adrian Păunescu’.
Din 1973 până în 16 iunie 1985, au avut loc 1.615 spectacole de muzică, poezie şi dialog, în faţa a peste şase milioane de spectatori, multe fiind transmise la radio, iar unele filmate.
Printre artiştii care s-au lansat ori au cântat, de-a lungul anilor, în Cenaclul Flacăra se numără: Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Valeriu Sterian, Victor Socaciu, Adrian Ivaniţchi, Dan Chebac, Evandro Rosetti, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Alexandru Zărnescu, Octavian Bud, Ovidiu Haidu, Doru Stănculescu, Zoia Alecu, Mircea Vintilă, Valeriu Penişoară, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, formaţia Iris, Maria Gheorghiu, Florin Săsărman, Cristian Buică, Mădălina Manole (în grupul Alfa şi Beta, împreună cu Ştefania Ghiţă), Tatiana Stepa, Emeric Imre, Arpad Domokos, Maria Nagy, Laurenţiu Mărgineanu, George Nicolescu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzti, Dinu Olăraşu, Nicolae Furdui Iancu, Gil Ioniţă, Ion Hagiu, Ion Zubaşcu, Mircea Bodolan, Mihail Stan, Mircea Florian, Radu Gheorghe, Mihai Napu, grupurile Ecoul (Magda Puskas şi Sorina Bloj) şi Poesis (Marius Baţu şi Eugen Baboi), Cetatea, Canon, Partaj, Totuşi, corurile Preludiu şi SONG, precum şi mulţi alţii.
Ca poet, a debutat în revista ‘Luceafărul’ (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ‘Ultrasentimente’ (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, printre care: ‘Mieii primi’ (1967), ‘Fântâna somnambulă’ (1968), ‘Istoria unei secunde’ (1971), ‘Repetabila povară’ (1974), ‘Pământul deocamdată’ (1977), ‘Manifest pentru sănătatea pământului’ (1980), ‘Iubiți-vă pe tunuri’ (1981), ‘Rezervația de zimbri’ (1982), ‘Totuși, iubirea’ (1983), ‘Viața mea e un roman’ (1987), ‘Sunt un om liber’ (1989), ‘Poezii cenzurate’ (1990), ‘Româniada’ (1993), ‘Front fără învingători’ (1995), ‘Infracțiunea de a fi’ (1996), ‘Tragedia națională. Sonete și alte poezii noi’ (1997), ‘Deromânizarea României’ (1998), ‘Cartea cărților de poezie’ (1999) (integrala poeziilor apărute în volume, cu un capitol de versuri inedite), ‘Până la capăt’ (2002), ‘Liber să sufăr’ (2003), ‘Din doi în doi’ (2003), ‘Antiprimăvara’ (2005), ‘Un om pe niște scări’ (2006), ‘De mamă și de foaie verde’ (2006), ‘Copaci fără pădure’ (2006), ‘Vagabonzi pe plaiul mioritic’ (2007), ‘Rugă pentru părinți’ (a IV-a ediție, 2007), ‘Încă viu’ (2008), ‘Libertatea de unică folosință’ (2009).
A scris și literatură pentru copii, proză fantastică (‘Cărțile poștale ale morții’, 1970), reportaj (‘De la Bârca la Viena și înapoi’, 1982).
A primit premii și distincții pentru poezie și activitate jurnalistică, dintre care menționăm: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968-1971); Ordinul Crucea Germaniei (1973); Meritul Cultural — clasa a doua (1979); Premiul Academiei Române (1983); Premiul pentru literatură decernat de Revista Literatură și Artă de la Chișinău (1994); Premiul pentru poezie al Centrului Internațional Ecumenic și al Băncii Religiilor (1995); Premiul Fundației Damian Ureche pentru poezie (1996); Premiul Fundației ‘Niște țărani’ — 1999; Diploma și Trofeul Fundației ‘România 2000’, Premiul „Soarele de Aur”, în cadrul celei de-a XV-a Gale a Premiilor Revistei „Ambasador” de la Târgu Mureș (2008).
Din 1994, este ales, mai mulți ani la rând, președinte al Congresului Spiritualității Românești; desfășurat la Băile Herculane.
La 29 mai 2009, consiliul director al clubului de fotbal Universitatea Craiova, a decis să îi ofere poetului Adrian Păunescu titlul de președinte de onoare, titlu meritat din plin de cel care a apărat fără ezitare echipa-fanion a Olteniei de-a lungul timpului.
La 12 august 2010, a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Potrivit președintelui Academiei, Gheorghe Duca, distincția a fost acordată ‘pentru contribuția substanțială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului, inclusiv prin organizarea spectacolelor ‘Flacăra’, de asemenea, pentru promovarea consecventă a adevărului științific privind limba și literatura română în Republica Moldova’.
Adrian Păunescu și-a început cariera politică încă din timpul regimului comunist. Între 1966 și 1968 a fost secretar al organizației UTC de la Uniunea Scriitorilor din România, iar în august 1968 a devenit membru al PCR. În toamna anului 1985, a fost sancționat de colegii săi de partid cu vot de blam cu avertisment.
Intelectual de stânga, după 1989 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii (PSM), condus de Ilie Verdeț (din aug. 1992), prim-vicepreședinte (ian. 1995-iun. 1998) și președinte executiv (iun.-sept. 1998) al PSM. În februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidențiale din 1996, pe care le-a pierdut. La 21 septembrie 1998 demisionează din toate funcțiile deținute în PSM.
A fost senator PSM de Dolj (1992-1996) și reprezentant al României la Consiliul Europei (1993-1996). În legislatura 2000-2004 a fost senator PSD de Dolj, iar la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, a obținut un nou mandat de senator, reprezentând de acestă dată județul Hunedoara. De-a lungul celor trei legislaturi, Adrian Păunescu a fost președintele Comisiei senatoriale pentru cultură, culte, artă și mijloace de informare în masă. În perioada ultimului său mandat în Parlament (2004-2008), senatorul PSD a făcut parte ca membru supleant din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Adrian Păunescu a candidat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, vizând un al doilea mandat de senator de Hunedoara, dar nu a mai intrat în Parlament.
Marin Sorescu: ”Poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine fățișă; am putea spune pledoarie — și în focul demonstrației zărești și colții și lacrimile; când Adrian Păunescu își arată colții, e un autor de pradă: inerția, vechi apucături, îndărătnici și sfătuitori de ocazie sunt sfâșiați în largi hiperbole, făcuți cu miere și oțet și puși pe munți la uscat, în priveliștea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o ieșire lirică, la fel de grandioasă; multe versuri îți rămân în minte și farmecul lor e greu de explicat”.
