4 ianuarie, Soborul Sfinților 70 de Apostoli

0 947

Evanghelia Zilei

În vremea aceea a rânduit Domnul alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare oraş şi loc, unde Însuşi avea să meargă. Şi zicea către dânşii: secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Deci rugaţi pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi! Iată Eu vă trimit ca nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu purtaţi pungă cu bani, nici traistă, nici încălţăminte; şi nimănui pe cale bineţe să nu-i daţi. Iar în orice casă veţi intra, mai întâi ziceţi: pace casei acesteia. Şi de va fi acolo fiul păcii, se va odihni peste dânsul pacea voastră; iar de nu, la voi se va întoarce. Şi în această casă să rămâneţi, mâncând şi bând ce au ei acolo, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu vă mutaţi din casă în casă. Şi în orice oraş veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă pun înainte. Tămăduiţi pe bolnavii care vor fi acolo şi spuneţi-le: s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Iar când veţi intra într-un oraş şi nu vă vor primi pe voi, atunci ieşind în uliţele lui şi ziceţi: şi pulberea care s-a lipit de picioarele noastre din oraşul vostru o scuturăm, ca să rămână la voi; dar aceasta să ştiţi că s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Însă vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât acelui oraş. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. Şi tu, Capernaume, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei pogorî.

Leave A Reply

Your email address will not be published.