3 februarie 1972, primele Jocuri Olimpice de Iarnă, care s-au ținut în Asia, s-au deschis la Sapporo, în Japonia

2009 – Curtea de la Haga a dat câştig de cauză României în procesul cu Ucraina privind platoul continental din Marea Neagră şi Insula Şerpilor.

Curtea a acordat României 9700 de km² de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută.

Zona conţine circa 70 de miliarde de metri cubi de gaze şi 12 milioane de tone de petrol.

2009 – A fost lansat în spaţiu primul satelit iranian.

Satelitul Omid, însemnând „Speranţa” s-a înscris pe orbită cu ajutorul unei rachete purtătoare  „Safir-2”, fiind fost primul lansat de Iran. A ars la revenirea în atmosferă pe 25 aprilie 2009.

Lansarea a coincis cu aniversarea a 30 de ani de la revoluţia iraniană şi a fost urmărită de preşedintele Mahmoud Ahmadinejad.

Manouchehr Mottaki, ministrul de externe, a declarat că satelitul a fost lansat pentru a „satisface nevoile ţării” şi a fost efectuată „pur în scopuri paşnice”.

Ca urmare a acestui eveniment, Iranul a devenit un nou membru al clubului cosmic, fiind capabil să trimită în spaţiu proprii săi sateliţi artificiali.

1995 – A fost lansată naveta spaţială „Discovery”, pentru o misiune comună americano-rusă de opt zile.

La bord s-a aflat cosmonautul rus Serghei Krikalev, alături de alţi 5 astronauţi americani. A fost prima misiune comună americano-rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în Cosmos dintre staţia americană „Apollo” şi cea sovietică „Soiuz”.

1994 – Preşedintele SUA, Bill Clinton, a anunţat ridicarea embargoului vechi de 19 ani impus pe plan comercial Vietnamului. Unul din argumentele aduse în favoarea acestei decizii a fost sprijinul acordat de autorităţile asiatice pentru găsirea celor 2 238 de americani dispăruţi în timpul războiului din Vietnam.

1972 – Primele Jocuri Olimpice de Iarnă, care s-au ținut în Asia, s-au deschis la Sapporo, în Japonia.

Jocurile de iarnă din 1972 din Sapporo, Japonia, au fost primele care au avut loc în afara Europei sau a Americii. Au participat, între 3 şi 13 februarie, 35 de ţări, 1231 de concurenţi.

1966 – Stația automată sovietică Luna 9, lansată la 31 ianuarie 1966, a efectuat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare.

1954 – A încetat din viaţă Ionel Teodoreanu, romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.

Ionel Teodoreanu a debutat în revista Însemnări literare în 1919, cu „Jucării pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” (1923). A fost legat, ca și fratele său, Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul Viața Românească, tutelat de.

Prima descoperire a noului scriitor în mediul literar ieșean aparține lui Demostene Botez. Pe acesta, Ionel Teodoreanu îl cunoștea încă din anii de liceu. Fiind unul din animatorii Însemnărilor literare, sub conducerea directă a lui Mihail Sadoveanu și deja colaborator al lui Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez l-a prezentat marelui critic pe mai tânărul său prieten. Tenacitatea lui Garabet Ibrăileanu de a-l susține pe Ionel Teodoreanu, în care vedea un membru al grupării de la Viața Românească cu drepturi egale față de ceilalți, se sprijinea nu atât pe valoarea intrinsecă acordată „Jucăriilor pentru Lily”, cât pe speranțele mari pe care și le punea în viitorul artistic al protejatului său. Speranțele criticului nu au fost înșelate, și încă din primul an al noii ei apariții, Viața românească a început să aibă în Ionel Teodoreanu pe unul dintre colaboratorii ei tot mai activi și mai de valoare.

Anii 1920, 1921, 1922 și 1923 nu au fost deosebit de productivi, căci, în acest răstimp, scriitorul a publicat destul de puțin: povestirile ce au intrat în volumul „Ulița copilăriei” și alte câteva care nu au rămas decât în paginile revistei Viața românească, la care se adaugă traducerea articolului „Amintiri despre Tolstoi” al lui Maxim Gorki.

Începând cu anul 1924, Ionel Teodoreanu a început lucrul la trilogia „La Medeleni”, publicând succesiv în revista Viața românească, până în anul 1928, părți ale celor trei volume ce compun acest roman. Critica a subliniat prospețimea condeiului său în evocarea copilăriei și a adolescenței exuberante. Criticul literar George Călinescu îi ironiza stilul încărcat, ușor baroc, poreclindu-l „Metaforel” și a desființat în „Istoria literaturii române de la origini și până în prezent” cele trei romane ale ciclului „La Medeleni”.

La doar 30 de ani, Ionel Teodoreanu era deja un nume cunoscut al generației interbelice, un scriitor consacrat, având deja în palmaresul său literar trei volume de largă circulație, ce l-au impus atât în fața publicului, cât și a criticii, în ciuda unor rezerve ale celei din urmă.

Trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei unul dintre cele mai neobișnuite succese, atât de public, cât și de librărie, din câte a cunoscut vreodată un scriitor român. Apariția acestui roman este momentul cel mai de seamă din ansamblul biografiei scriitoricești a lui Ionel Teodoreanu, el intrând sub tutela tiranică a primelor sale scrieri. De atunci, el a avut de purtat această povară a gloriei timpurii, așteptările criticii și ale publicului fiind mult mai mari. Chestiunea adecvării viziunii stilistice la problematica particulară a romanului a fost obsedantă pe întregul parcurs al activității scriitorului. „Tirania” stilului „medelenist” a fost pentru unii de-a dreptul neîndurătoare, iar alte maniere, unele în viziunea criticii cu totul facile, l-au urmărit și ele pe Ionel Teodoreanu, ca o fatalitate.

Ionel Teodoreanu a fost și evocatorul orașului Iași, oraș în care s-a născut și a trăit până în anul 1938. Acțiunea a aproape fiecărui roman se desfășoară în „dulce Târgul Ieșului” (așa cum a fost numit de autor) sau este măcar amintit. Deși unul din cei mai fanatici îndrăgostiți de bătrânul oraș moldovean, un paradoxal antiieșenism se afirmă încă din perioada Medelenilor, pentru ca în romanul „Bal mascat”, fenomenul să ia forma programatică a unui rechizitoriu. Aceste sentimente, dar și mutarea Vieții românești la București, plecarea pe rând a celei mai mari părți din mebrii grupării tot aici și dureroasa moarte a lui Garabet Ibrăileanu, la care se adaugă sfârșitul tatălui său, Osvald Teodoreanu în 1937, au contribuit toate la decizia de a părăsi Iașul în favoarea Bucureștiului.

La București, acesta și-a continuat atât activitatea literară, cât și pe cea de avocat. Odată cu stabilirea în București, însăși propria biografie ieșeană a devenit sursa de inspirație pentru una din direcțiile cele mai interesante ale operei lui Ionel Teodoreanu: memorialistica. Începutul a fost făcut de volumul „În casa bunicilor” (1938), spre a fi continuat de „Masa umbrelor” (1941) și de „Întoarcerea în timp” (1946).

1941 – S-a născut Ștefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut, de asemenea, o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.

Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții.

1924 – A murit preşedintele SUA, Thomas Woodrow, politician reformator în plan intern, care a contribuit fundamental la grăbirea deznodământului Primului Război Mondial, prin decizia luată asupra participării SUA la operaţiunile militare de partea Antantei (începând cu anul 1917).

Programul său în 14 puncte a pus bazele ordinii mondiale postbelice, chiar dacă în propria ţară a fost criticat aspru şi respins. Angajamentul personal în favoarea păcii depus de cel de-al 28-lea preşedinte american a fost răsplătit în anul 1919, cu decernarea Premiului Nobel pentru Pace.

1907 – A avut loc un incident în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, care a marcat începutul marii răscoale a ţăranilor, desfăşurată sub lozinca Vrem pământ.

1880 – A avut loc constituirea, în mod oficial, a Partidului Conservator în România, sub conducerea lui Manolache Costache Epureanu, prin fuziunea mai multor grupări conservatoare: conservatori moderaţi, conservatori democraţi, conservatori progresişti, conservatori junimişti. Ca formaţiune politică de sine stătătoare, Partidul Conservator există încă din perioada Unirii Principatelor Moldovei şi Valahiei, participând la toate evenimentele care au avut loc în perioada modernă din Istoria României.

Între 1871 şi 1876, conservatorii au format guvernul României condus de Lascăr Catargiu. Din cauza componenţei sale eterogene, marii proprietari de pământ, burghezia comercială şi administrativă, precum şi o parte din intelectuali, în cadrul Partidului Conservator s-au manifestat disensiuni şi fărămiţări care au dat naştere unor disidenţe, dintre care cea mai importantă fiind gruparea Junimistă , condusă de Petre Carp şi Titu Maiorescu.

După guvernarea conservatoare din 1888-1895, divergenţele au continuat. În februarie 1908, elementele burgheze şi o parte a celor moşiereşti au părăsit Partidul Conservator, întemeind Partidul Conservator Democrat, în frunte cu Take Ionescu. În 1915, vechiul Partid Conservator s-a scindat în gruparea condusă de Nicolae Filipescu şi în gruparea condusă de Alexandru Marghiloman. În 1916, Partidul Conservator Democrat a fuzionat cu aripa conservatoare condusă de Nicolae Filipescu, sub denumirea de Partidul Conservator Naţionalist. După 1918, Partidul Conservator a încercat să se reorganizeze sub denumirea de Partidul Conservator Progresist, condus de Alexandru Marghiloman, însă încercarea a rămas fără rezultat.

Primul preşedinte a fost Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, urmat de Lascar Catargiu (1880-1899), George Grigore Cantacuzino (1899-1907), Petre Carp (1907-1913), Titu Maiorescu (1913-1914), Alexandru Marghiloman (1914-1925).

Partidul Conservator a editat urmăoarele publicaţii: Timpul (1876-1884; 1889-1900), Epoca (1885-1889; 1895-1916; sept.-dec. 1918), Conservatorul (1900-1914), Steagul (1914-1922), Timpul (1923-1924), Le Progres (1918-1925).

Partidul şi-a încetat existenţa în 1922.

1830 – Sultanul turc Mahmud al-II-lea a semnat „Tratatul de la Londra”, care a recunoscut independenţa Greciei şi i-a definit hotarele.

În urma unei lupte sângeroase pentru independenţă (1821-1829), Grecia şi-a câştigat suveranitatea. A fost sfârşitul a patru secole de dominaţie otomană.

Noua Grecie era compusă din Peloponez, regiunea Atena şi insulele Ciclade. Europa a impus o monarhie şi a stabilit ca prinţul Otho de Bavaria să fie noul rege al Greciei.

1815 – A fost fondată, în Elveţia, prima fabrică pentru producţia de brânză destinată comercializării.

1809 – A venit pe lume Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor și dirijor german, de origine evreiască, care a activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.

Mendelssohn a fost profund influențat de muzica lui Johann Sebastian Bach. Stră-mătușa sa Sarah Levy (născută Itzig) a fost eleva fiului lui Bach, Wilhelm Friedemann Bach, și a sprijinit-o pe văduva altuia din fiii săi, Carl Philipp Emmanuel Bach. A colecționat o serie de manuscrise ale lui Bach. Muzica lui Bach, care, la începutul secolului al XIX-lea, căzuse într-o relativă uitare, se bucura de un profund respect din partea lui Zelter, profesorul lui Felix.

În anul 1829, cu sprijinul lui Zelter și cu ajutorul actorului Eduard Devrient, Felix a aranjat și a dirijat, la Berlin, un spectacol cu Matheus Passion de Bach. Orchestra și corul proveneau de la Berlin Singakademie, al cărei principal dirijor era Zelter. Succesul reprezentației (prima de la moartea lui J.S. Bach, în 1750) a reprezentat un element important pentru scoaterea din uitare și relansarea muzicii lui Bach, inițial în Germania și apoi în întreaga Europă.

La numai 20 de ani, Mendelssohn a avut un succes răsunător. Cu această ocazie, Felix a făcut una din puținele referiri la originile sale etnice: A fost nevoie de un actor și de un fiu de evreu (Judensohn) pentru a readuce la viață cea mai măreață muzică creștină a lumii, (citat de Devrient în memoriile sale despre compozitor).

Tot Mendelssohn a reaprins și interesul pentru lucrările lui Franz Schubert. El a dirijat în premieră Simfonia nr. 9 în Do Major de Schubert, la Leipzig, pe 21 martie 1839, la peste zece ani de la moartea compozitorului.

1468 – A decedat Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg, metalurgist și inventator german, renumit pentru contribuția sa remarcabilă la tehnologia tiparului.

Este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri.

Originea primelor prese ale lui Gutenberg este neclară, mai mulți autori considerând presele sale inițiale drept adaptări ale preselor mai vechi deja existente. Conform impactului avut, inventarea presei cu litere mobile în Europa reprezenta o substanțială îmbunătățire a presei fixe, care era deja utilizată. Combinând aceste elemente într-un sistem de producție, invenția sa a permis tipărirea rapidă a materialelor scrise și o explozie a informației în Europa renascentistă.

Gutenberg s-a născut în orașul german Mainz, fiul unui negustor numit Friele Gensfleisch zur Laden, care a adoptat numele de familie zum Gutenberg după numele cartierului în care se mutase familia sa. Gutenberg s-a născut într-o familie de patricieni bogați, care aveau o genealogie datată până în secolul al treisprezecelea.

Presa fixă în care foile de hârtie erau presate de blocuri de lemn, în care fuseseră gravate textul și/sau ilustrațiile, a apărut pentru prima oară în China, și a fost folosită în Asia de Est cu mult timp înaintea lui Gutenberg.

Până în secolele al 12-lea și al 13-lea, numeroase biblioteci chineze conțineau zeci de mii de cărți tipărite. Coreenii și chinezii cunoșteau tiparul cu litere mobile, dar din cauza complexității sistemului de scriere folosit, tiparul cu litere mobile nu a fost atât de utilizat ca în Europa Renașterii.

Gutenberg a introdus în mod sigur metode eficiente pentru producerea în masă a cărților, ducând la o creștere masivă a numărului de texte scrise în Europa, în mare parte datorită popularității Bibliei lui Gutenberg, prima sa lucrare produsă în masă, începând cu 23 februarie 1455.

Gutenberg a început experimentele cu tipografia din metal după ce s-a mutat din orașul natal Mainz la Strasbourg (pe atunci oraș german, astăzi în Franța), în jurul anului 1430. Știind că tiparul cu blocuri de lemn implica mult timp și cheltuială, deoarece fiecare matriță, de mărimea unei pagini, trebuia gravată de mână separat și nu avea mare durabilitate, Gutenberg a tras concluzia că blocurile metalice puteau fi produse mult mai repede, prin combinarea unor matrițe mici și refolosibile pentru fiecare literă în parte.