27 februarie 1882, la Gimnaziul Român din Brașov, a avut loc spectacolul primei operete românești, Crai nou, de Ciprian Porumbescu.

2010 – Un cutremur, având magnitudinea de 8,8 grade pe scara Richter, a zguduit centrul statului Chile.

2004 – Fondatorul sectei AUM , Shoko Ashahara, a fost condamnat la moarte.

Shoko Asahara (numele real Chizuo Matsumoto), guru fondator al sectei Aum (Adevărul Suprem), a fost condamnat la moarte de justiţia japoneză, în urma unui atac cu gaz comis în metroul de la Tokyo, de către reprezentanţi ai sectei sale.

Atentatul organizat de Ashahara a ucis 12 persoane şi 5.000 de persoane au fost otrăvite.

Guru Ashahara a fost arestat la sediul organizaţiei de la poalele Muntelui Fuji, pe 16 mai 1995.

La data de 27 februarie 2004, după un proces care a durat opt ani, el a fost condamnat la moarte prin spânzurare.

În timp ce susţinătorii săi afirmau că Ashahara suferea de o tulburare mintală, psihiatrii au ajuns la concluzia că nebunia acestuia este simulată.

Din 27 februarie 2009, el aşteaptă execuţia.

1967 – Republica Dominicană și-a câștigat independența față de Marea Britanie.

1965 – A avut loc semnarea unui acord internaţional între Franţa şi provincia canadiană Quebec, care prevedea dezvoltarea cooperarii între Franţa şi Quebec în domeniul educaţiei.

1964 – Guvernul italian a anunțat că acceptă sugestii cu privire la modul de a salva de la prăbușire renumitul Turn înclinat din Pisa.

1939 – Franţa şi Marea Britanie au recunoscut guvernul spaniol condus de generalul Franco.

După înfrângerea Republicii Spaniole sprijinite de U.R.S.S., Franţa l-a recunoscut oficial pe Franco ca lider legitim ale statului spaniol.

1938 – Noua Constituție a României a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr.1045, semnat de Regele Carol al II-lea și contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, și de 15 membri secretari de stat.

Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938. Constituția a intrat în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938).

La plebiscitul asupra modificării Constituției (24 februarie 1938) erau obligați să participe toți alegătorii înscriși în listele electorale pentru Adunarea Deputaților. Fiecare alegator și-a exprimat opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, făcută înaintea biroului de votare. Înalta Comisie pentru cercetarea votului dat de Poporul Român asupra modificării Constituției a fost instituită prin Decretul Majestății Sale Carol al II-lea al României, nr.902 din 20 Februarie 1938.

În urma lucrului comisiei, adunate la Ministerul Justiței în zilele de 25 și 26 februarie 1938, la cercetarea listelor de votare, s-a constatat că s-au prezentat la plebiscit 4 303 064 de votanți, dintre care au votat pentru Constituție 4 297 581 de votanți, împotrivă votând 5 483.

Constituția din 1938 a legiferat instaurarea dictaturii regale și sfârșitul regimului parlamentar. Constituția (Constituțiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice.

Aceasta încerca să limiteze individualismul și să dea întâietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist. În același timp, ea admitea proprietatea și capitalul ca drepturi inviolabile, îndepărtându-se de la principiile Constituției din 1923, care recunoștea proprietatea ca funcție socială și revenind astfel la principiile Constituției din 1866.

Constituția de la 1938 critica regimul de partide și concentra puterile politice în mâna regelui, care dobândea prerogative deosebit de mari.

Constituția din 1938 a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

1936 – A murit Ivan Petrovici Pavlov, fiziolog, psiholog și medic rus; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1904), pentru cercetări referitoare la sistemul digestiv; cunoscut pentru că a fost primul care a studiat fenomenul condiţionării clasice, în experimentele pe care le-a făcut cu câini.

În anii 1890, Pavlov a investigat funcția gastrică a câinelui, prin externalizarea glandei salivare pentru a putea colecta, măsura și analiza saliva produsă ca răspuns la mâncare, în condiții diferite. El a observat că aceștia au tendința de a saliva înainte ca hrana să ajungă în cavitatea lor bucală, și a început investigarea acestei „secreții psihice”, cum a numit-o el. A decis că aceasta este mult mai interesantă decât chimia salivei și a schimbat scopul cercetării sale, efectuând o lungă serie de experimente în care a manipulat stimulii care apăreau înainte de aducerea hranei. El a stabilit de aici legile fundamentale pentru apariția și eliminarea a ceea ce el denumea „reflexe condiționale” (răspunsuri reflexe, precum salivarea, care nu apăreau decât condițional, ca urmare a unor experiențe precedente ale animalului).

Pavlov a fost respectat de guvernul sovietic și i s-a permis să își continue cercetările până la o vârstă înaintată. Pavlov însuși nu avea o atitudine favorabilă față de marxism, dar ca laureat al Premiului Nobel era văzut ca un atu politic important și era puternic susținut.

În mod interesant, termenul lui Pavlov de reflex condițional a fost tradus greșit din limba rusă ca reflex condiționat, iar alți oameni de știință care au citit lucrările sale au ajuns la concluzia că dacă astfel de reflexe ar fi fost condiționate, ar fi trebuit să fie produse printr-un proces denumit condiţionare. După ce munca lui Pavlov a devenit cunoscută în vest, ideea de condiționare ca o formă automată de învățare a devenit un concept cheie în psihologia comparată.

1933 – Clădirea Reichstag-ului german din Berlin a fost distrusă într-un incendiu, naziştii fiind de părere că a fost o crimă comunistă.

Gestapo (poliţia secretă) a început să aresteze liderii comunişti; de fapt, a fost o conspiraţie a naziştilor care s-au folosit de acest pretext pentru a instaura un regim autoritar de lungă durată .

Comuniştii au fost internaţi în lagăre de concentrare şi a fost scos în afara legii Partidul Comunist din Germania.

1928 – A venit pe lume Ariel Sharon, politician israelian, fost prim-ministru al Israelului.

Ariel Sharon, general şi politician israelian, a fost prim-ministru al Israelului de la 17 februarie 2001 la 14 aprilie 2006.

El este fondator al partidului de dreapta, Likud, şi a participat ca militar la războaiele arabo-israeliene din 1948-1949, Suez în 1956, Războiul de şase zile din 1967 şi Războiul de Yom Kipur din 1973.

A avut o lungă carieră politică şi a devenit prim ministru în 2001, după izbucnirea celei de-a doua intifadă. A pus în aplicare retragerea unilaterală israeliană din Fâşia Gaza.

În decembrie 2005 şi ianuarie 2006, a fost de două ori internat la Spitalul Hadassah Ein Karem din Ierusalim, pentru două accidente vasculare cerebrale succesive. De atunci, Ariel Sharon a rămas cufundat într-o stare de comă.

1920 – A decedat Alexandru Dimitrie Xenopol, academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român; autorul primei mari sinteze a istoriei românilor, filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat cel mai mare istoric român, după Nicolae Iorga.

Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra stăruinței românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884. Pe aceeași temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstrații veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei și continuității românilor în spațiul românesc tradițional, carpato-dunăreano-pontic.

În perioada 1888 – 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele și instituțiile istorice românești.

În elaborările sale a surprins structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, a prezentat aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români, a urmărit evoluția activității umane, producțiile și bogățiile acestui spațiu geo-istoric, a reliefat categoriile sociale, starea și evoluția ţăranilor, meșteșugarilor, breslașilor, târgoveților, orăşenilor sau a marilor proprietari funciari.

Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, a prezentat, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității politice în timpul vieții sale.

În elaborarea concepției sale asupra istoriei, Xenopol a plecat de la distincția dintre faptele coexistente, care se raportează la spațiu și faptele de succesiune, distincție pe care el o considera piatra unghiulară a teoriei sale.

Alexandru D. Xenopol a socotit că ştiinţele exacte se referă și la fenomene materiale și la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o considera o știință particulară oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de concepție a lumei, modul succesiv, în opoziție cu modul coexistent.

1918 – Misiunea militară franceză, care a ajutat cu echipament, armament și muniții Armata română în cadrul Primului Război Mondial, a plecat din România.

1902 – S-a născut John Ernst Steinbeck, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1962), pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită; cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer, Fructele mâniei (1939) , romanul La răsărit de Eden (1952) și nuvela Şoareci şi oameni (1937).

El a fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, acestea incluzând șasisprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri;

Născut la Salinas, California, John Steinbeck a fost fiul unuia dintre pionerii regiunii și al unei învățătoare. Școala elementară și liceul le-a urmat în orășelul natal, după care s-a înscris la Universitatea din Stanford ca student special, deoarece trebuia să-și finanțeze singur studiile. Din acest motiv și-a întrerupt adesea cursurile, făcând diferite munci ocazionale ca lucrător de fermă, culegător de fructe, zugrav, muncitor constructor și altele.

După patru ani, fără să-și termine studiile, a părăsit Universitatea, în frecventarea căreia a arătat o pasiune deosebită pentru biologie și mai ales pentru biologia marină.

Un timp a trăit pe o ambarcațiune proprie, câștigându-și existența din pescuit. Locuind în Pacific Grove, a cunoscut pe conducătorul unui laborator de biologie, Ed Ricketts, care a devenit un prieten apropiat și sfătuitor al lui Steinbeck. Împreună au publicat Sea of Cortez (Marea lui Cortez), în care romancierul și-a expus în mod sistematic opiniile asupra literaturii și asupra destinului uman, văzute dintr-o perspectivă biologistă, organicistă.

Primul roman al lui Steinbeck, Cup of Gold (Cupa de aur), fusese publicat în 1929, fiind o povestire romantică de aventuri care, ca și următoarele două cărți (Pastures of Heaven, Pășunile Raiului, culegere de nuvele publicată în 1932, și To a God Unknown, Unui Dumnezeu necunoscut, 1933), nu s-a bucurat de succes sau de atenția criticii. De remarcat totuși, că în Pășunile Raiului, scriitorul se oprește asupra obiceiurilor și miturilor regiunii în care a trăit și a peregrinat, ceea ce a constituit apoi filonul întregii sale epici.

Cu noua sa carte, Tortilla Flat (Cartierul Tortilla), din 1935, istorisire a aventurilor unei fictive comunități de vagabonzi excentrici din Monterey, Steinbeck a devenit un nume cunoscut în literatura americană. Scrisul romancierului s-a maturizat în anii marii depresiuni, oamenii mărunți și muncitorii agricoli migratori devenind eroii principali al cărților sale.

După Tortilla Flat, Steinbeck a publicat o succesiune de cărți, bucurându-se de o mare popularitate în rândul cititorilor: In Dubious Battle (Bătălie îndoielnică) în 1936, Of Mice and Men (Oameni și șoareci) în 1937, care va fi și dramatizată, și The Grapes of Wrath (Fructele mâniei), în 1939, cel mai bun roman al scriitorului, inspirat de o călătorie întreprinsă împreună cu un grup de okies (familii de fermieri săraci din Oklahoma, izgoniți de pe pământurile lor) în migrația lor spre vest, în căutare de lucru pe meleagurile fertile ale Californiei.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Steinbeck a fost corespondent special în Europa al forțelor aeriene americane și al ziarului New York Herald Tribune.

După război, aceasta a continuat să publice romane și scrieri cu caracter documentar sau de reportaj, încercând să repete succesul Fructelor mâniei, dar fără să reușească. Cu romanele: East of Eden (La răsărit de Eden), 1952, și apoi The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre), 1961, o critică ascuțită a declinantelor valori ale societății americane, Steinbeck a câștigat o mai largă apreciere din partea cititorilor și a criticii.

1882 – La Gimnaziul român din Brașov, a avut loc spectacolul primei operete românești, Crai nou, de Ciprian Porumbescu.

Ciprian Porumbescu; născut Ciprian Golembiovski (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina – d. 6 iunie 1883, Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) a fost un compozitor român.

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu. Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară. Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița. Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele. Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

1879 – A fost descoperită zaharina.

Cercetătorul american Constantin Fahlberg, de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, a descoperit un îndulcitor artificial, zaharina.

De la începutul secolului, aceasta este utilizată în scop comercial pentru a îndulci alimente şi băuturi.

Zaharina este de aproximativ 450 de ori mai dulce decât zahărul şi nu conţine calorii.

1866 – A apărut, la București, revista Sarsailă (până la 18 mai 1866), condusă de N.T. Orășanu; a continuat revista „Nichipercea”, căreia i-a preluat și numărătoarea anilor și a numerelor de apariție.

1861 – Trupele rusești au tras asupra unei mulțimi din Varșovia, care demonstra împotriva ocupației ruse, fiind uciși cinci protestatari.

1849 – Armata revoluționară maghiară, condusă de generalul Iosif Bem, a ocupat Sibiul, iar comitetul național român s-a refugiat în Muntenia (Valahia).

1844 – Republica Dominicană și-a câștigat independența față de Haiti.

1711 – A văzut lumina zilei Constantin Mavrocordat, om învățat, pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale secolului al XVIII-lea.

După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. A desființat unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul”, a introdus o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. I-a eliberat pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 lei, plătiți boierului respectiv.

Pe țăranii boierești i-a obligat la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova. Pe boieri i-a recompensat printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.

În urma războiului ruso – turco – austriac (1736- 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, a obținut reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad (1739).

Toate aceste reforme le-a aplicat și în Moldova, atunci când a fost numit domnitor.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. El este domnitorul care a suprimat șerbia în țările române: mai întâi în Țara Românească (1746), apoi în Moldova (1749).

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat a căzut prizonier și ucis de un soldat rus.

1617 – Suedia și Rusia au încheiat Tratatul de la Stolbovo, punând capăt Războiului ingrian, care a închis accesul Rusiei la Marea Baltică.

1594 – Henric al IV-lea a fost încoronat rege al Franței.

1560 – S-a semnat Tratatul de la Berwick dintre Anglia și nobilii scoțieni, care a condus la alungarea francezilor din Scoția.

1510 – Alfonso de Albuquerque, cucerind Indiile Orientale, a pus stăpânire pe cetatea Goa.

1470 – Ștefan cel Mare a atacat și incendiat orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Românească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos de la tron.

272 – S-a născut împăratul roman Constantin cel Mare, proclamat împărat roman în 306 de legiunile din Britania. A fost o figură dominantă a secolului al IV-lea, în timpul domniei sale întărindu-se şi răspândindu-se mult credinţa creştină.

Pentru a încuraja creştinii, a abrogat legile lui Augustus pe celibat, a stabilit ca zi de odihnă duminica, a permis eliberarea sclavilor printr-o declaraţie în biserică (333), a permis Bisericii să primească moşteniri şi a acordat dreptul justiţiabililor de a alege între instanţa civilă şi medierea unui episcop.