28 februarie 1907, țăranii din România au pornit deschis la luptă împotriva moşierilor în cadrul Răscoalei țărănești din 1907

2002 – Euro a devenit monedă unică în 12 ţări ale Uniunii  Europene, după scoaterea din circulaţie a monedelor naţionale.

1997 – Regele Mihai a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului a fost acceptată de populaţie ca şi de toate formaţiunile politice; a reprimit paşaport românesc.

1994 – Trupele NATO au intrat în luptă pentru prima dată în istoria de 45 de ani a acestui pact militar, doborând patru avioane ale sârbilor bosniaci, care violaseră o zonă desemnată de ONU ca fiind sub embargo aerian, în centrul Bosniei.

1993 – În Statele Unite, Biroul de Alcool, Tutun, Arme de foc şi Explozivi (ATF) al F.B.I. a lansat un asalt asupra fermei Davidienilor, situată pe Muntele Carmel, un imobil aflat la 14 kilometri nord-est de Waco, Texas.

Asediul de 51 de zile al  FBI s-a încheiat atunci când sectanţii din complex au murit în incendiul care a ucis 76 de persoane, inclusiv 21 de copii, şi pe liderul Davidienilor, David Koresh.

1988 – A avut loc Declaraţia guvernului român prin care renunţa la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA, anunţând că nu doreşte în nici un fel menţinerea clauzei în condiţiile amendamentului Jackson-Vanik (care prevedea reexaminarea anuală).

1974 – Sesiunea extraordinară a Adunării generale a Academiei Române a ales ca membri ai acesteia, între alţii, pe Elena Ceauşescu, Miron Constantinescu şi Manea Mănescu.

1953 – James Watson şi Francis Crick au descoperit structura chimică a ADN-ului; anunţul formal s-a realizat pe 25 aprilie, în numărul din aprilie al revistei Nature.

1945 – Primul ministru al României, generalul Nicolae Rădescu, și-a prezentat demisia după două luni de guvernare, sub presiunea sovieticilor care ocupaseră ţara.

1944 – A avut loc, la Teatrul naţional Bucureşti, premiera comediei Iată femeia pe care o iubesc, de Camil Petrescu.

1936 – A decedat Charles Jules Henry Nicolle, bacteriolog francez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1928.

Charles Nicolle a fost asociat al Academiei de Medicină din Franța și a fost laureat al Premiului Montyon în 1909, 1912 și 1914; în 1928, a fost decorat cu o medalie de aur specială la comemorarea Jubileului de Argint din Tunis. Tot cu această ocazie a fost numit și membru al Academiei de Științe din Paris.

La începutul carierei, Charles Nicolle a făcut investigații în domeniul cancerului și a încercat prepararea unui antidot împotriva difteriei. După sosirea sa în Tunisia, Tunisul a fost recunoscut internațional ca un important centru de cercetare bacteriologică și de producție a vaccinurilor și serurilor împotriva celor mai răspândite boli infecțioase.

Nicolle a observat că pacienții molipsitori bolnavi de tifos infectau alte persoane atât în interiorul, cât și în exteriorul spitalului și chiar și hainele lor împrăștiau boala, dar dacă făceau o baie fierbinte și își schimbau hainele, riscul molipsirii dispărea. Astfel, în 1909, acesta a descoperit că febra tifoidă este transmisă de păduchele de corp și a făcut astfel o distincție clară între clasicul tifos epidemic și tifosul marin. Recunoașterea mecanismului de transmitere a febrei tifoide a creat baza pentru măsurile de precauție necesare în combaterea și prevenirea acestei boli în timpul celor două războaie mondiale.

Nicolle a adus și importante contribuții în cunoașterea febrei de Malta, pentru care a introdus și vaccinarea preventivă.

Nicolle a încercat să inventeze un vaccin simplu împotriva febrei tifoide, prin pisarea păduchilor și amestecarea lor cu ser din sângele pacienților vindecați, pe care și l-a autoadministrat.

1933 – Conducerea nazistă a suprimat libertăţile şi drepturile democratice în Germania.

Incendierea  Reichstagului (27 februarie 1933) a oferit un pretext excelent lui Hitler, pentru a începe dictatura. Începând cu această zi, detenţia fără judecată a fost permisă, iar opozanţii regimului şi în special comuniştii au fost internaţi în lagăre de concentrare şi Partidul Comunist interzis.

Anti-semitismul, ca politică a regimului nazist, era doar la început şi s-a intensificat în următorii ani.

1931 – S-a instituit Virtutea aeronautică, medalie care se conferea numai aviatorilor.

1927 – S-a înfiinţat Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale din Bucureşti, România.

1922 – A luat sfârşit protectoratul britanic în Egipt.

Sub presiunea mişcării egiptene de independenţă, guvernul britanic a proclamat sfârşitul protectoratului în Egipt.

Coroana Britanică a continuat să ocupe Canalul Suez şi să deţină poziţii importante în ţară.

După abolirea protectoratului, sultanul Fouad I s-a proclamat rege al Egiptului, iar Tratatul anglo-egiptean din 1936 a confirmat independenţa Egiptului, care a acceptat staţionarea de trupe britanice pe teritoriul său.

1916 – A venit pe lume Henry James, romancier, critic literar, dramaturg și prozator american de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Deși Henry James este mai ales cunoscut pentru romane, nuvelele și povestirile sale care sunt scrise din punctul de vedere al conştiinţei personajelor sale, celebritatea sa literară datorându-se opticii sale novatoare asupra literaturii, corelată cu evoluția filozofiei și psihologiei.

James a contribuit semnificativ la analiza și critica operelor de ficţiune, insistând în mod cu totul particular asupra libertății tuturor scriitorilor de a prezenta propria lor viziune a lumii.

Ideile sale novatoare asupra punctelor de vedere literare, monologului interior și credibilitatea autorului însuși, prezente în toate scrierile sale, au adus o altă adâncime și un nou interes îndreptat înspre scrierile narative de ficțiune. Astfel, eseul său despre roman, The Art of Fiction, este una dintre acele strălucite scrieri care indică puterea sa critică de analiză.

Fiind un scriitor extraordinar de productiv, James a scris și publicat cărți semnificative de călătorie, biografii, autobiografii, cărţi de ficţiune și de critică de artă.

1907 – Ţăranii din România au pornit deschis la luptă împotriva moşierilor în cadrul Răscoalei țărănești din 1907, cete de ţărani ocupând podul Iloaiei şi Târgu Frumos din judeţul Iaşi.

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, dintre care majoritatea aveau foarte puțin pământ în proprietate, iar a zecea parte din ei chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin.

În România acelei perioade, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre cantitatea de pământ deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani a constituit o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii.

O altă cauză a fost impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului, marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente.

Orientarea agriculturii spre export în România era din vremea principatelor românești, în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul.

Creșterea fenomenului arendășiei a constituit a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecând cu traiul la oraș. Acest fenomen a avut loc până și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România.

Prin urmare, boierii și marii latifundiari închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rândul lor, încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. Arendașii, fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decât boierii, ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei, a ajuns până în Oltenia, cuprinzând toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor.

1901 – A venit pe lume Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1954, unul dintre fondatorii biologiei moleculare moderne.

În anul 1968, a lansat o teorie ce a stârnit un deosebit interes: vitamina C, administrată în doze mari, oferă nu numai protecţie împotriva răcelii, dar şi împotriva cancerului.

1863 – S-a născut medicul Gheorghe Marinescu, fondator al şcolii româneşti de neurologie, academician ale cărui merite au fost recunoscute de 36 de academii şi societăţi ştiintifice din întreaga lume. A fost cel dintâi om de ştiinţă care a utilizat pelicula cinematografică (examinarea radiologică) în investigaţia ştiintifică.

1859 – A apărut, la București (până la 15 august 1859), prima revistă umoristică românească, intitulata Țânțarul, editată de C.A.Rosetti și N.T. Orășanu.

1849 – S-a inaugurat Catedra de limba și literatura română pe lângă Institutul de Studii Filosofice din Cernăuți.

1785 – Horea și Cloșca, conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, au fost executați prin tragere pe roată.

Crişan, cel de-al treilea conducător al marii revolte tărăneşti, s-a spânzurat în închisoare cu nojiţele de la opinci.

1754 – S-a născut Gheorghe Șincai, cel care a adus o contribuție fundamentală în acțiunea de răspândire a culturii în mediul rural; a elaborat, alături de Samuil Micu, prima gramatică tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780).

Informația și cultura i-au permis ocuparea funcției de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente. În Italia, precum și în Ungaria, a cercetat bibliotecile, copiind și transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor.

A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice și contribuind la întemeierea unui număr impresionant de școli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300).

În scopuri didactice, a tradus și a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi.

În 1811, acesta a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu: Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese.

1533 – A văzut lumina zilei Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix, unul din cei mai importanți scriitori francezi ai Renaşterii; cunoscut ca fiind cel care a popularizat eseul ca specie literară și pentru ușurința cu care trecea de la speculații intelectuale serioase la anecdote, unele cu caracter autobiografic.

Colecția sa voluminoasă de Essais (cuvânt ce însemna propriu-zis Încercări) conține unele din cele mai influente eseuri din istoria literaturii occidentale.

În timpul vieții, Montaigne a fost apreciat mai mult pentru calitățile sale ca om de stat decât pentru cele de scriitor. Tendința afișată în eseurile sale de a divaga spre anecdote și meditații personale era văzută pe atunci ca un defect mai degrabă decât o inovație, iar moto-ul său Eu însumi sunt tema cărții mele a fost privit de scriitorii contemporani ca o formă de „răsfăț”.

Cu timpul, Montaigne a fost recunoscut ca cel care a exprimat, poate mai bine ca oricare alt autor din timpul său, gândurile și îndoielile care îi frământau pe oamenii din epoca sa.

Rămânând, într-o măsură remarcabilă, modern și în ziua de astăzi, încercarea lui Montaigne de a analiza lumea prin intermediul unicului filtru implicit al său, propria judecată, a făcut ca scrierile sale să fie mai accesibile decât cele ale oricărui alt scriitor renascentist.

Încă din primii ani de viață, educația lui Michel de Montaigne s-a bazat pe un plan pedagogic elaborat de tatăl său, care era consiliat de prietenii săi umanişti . La puțin timp după naștere, Michel a fost trimis într-o căsuță pentru a trăi primii trei ani de viață în cadrul unei familii de țărani, pentru ca băiatul să fie aproape de popor, să cunoască în mod direct condițiile de viață ale oamenilor din popor, care au nevoie de ajutorul nostru. După acești ani „spartani” alături de cei defavorizați, Michel a fost readus la castel.

Prima sa obligație a fost să învețe latina. De educația sa s-a ocupat un profesor privat german (un doctor numit Horstanus), care primise ordine, la fel ca toată lumea din castel, să i se adreseze copilului numai în latină – și chiar să discute între ei numai în latină în prezența lui Michel.

Studiul latinei a fost acompaniat de o stimulare constantă a intelectului și spiritului copilului. Științele i-au fost prezentate prin intermediul jocurilor, conversațiilor, a exercițiilor de meditație solitară, dar nu și a cărților.

În jurul anului 1539, Michel de Montaigne a fost trimis să studieze în cadrul prestigioasei școli private Collège de Guyenne, iar mai apoi a studiat Dreptul în Toulouse și și-a început cariera în sistemul legislativ.

A fost consilier al Court des Aides of Périgueux, iar în 1557, a fost numit consilier în Parlamentul din Bordeaux (o instanță înaltă).

La cererea tatălui său, Montaigne a început lucrul la traducerea operei Theologia naturalis a călugărului spaniol Raymond Sebond, pe care avea a publicat-o în 1569, la un an după moartea tatălui său.

202 î.H. – A avut loc ceremonia de încoronare a împăratului Gaozu (pe numele său adevărat Liu Bang), începând astfel patru secole de domnie a dinastiei Han asupra Chinei.