Iurie Darie: În fiecare zi omul se naște într-o altă lume

0 766

Actorul de teatru şi film Iurie Darie, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, s-a născut la 14 martie 1929, la Vadul Raşcov, Soroca (azi în Republica Moldova). A absolvit, în 1952, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică.

A debutat în cinematografie în 1953, în „Nepoţii gornistului” (regia Dinu Negreanu), potrivit volumului „1234 cineaşti români”, autori Cristina Corciovescu, Bujor T. Rîpeanu (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).

Calităţile sale actoriceşti extraordinare l-au determinat pe Radu Beligan să-l coopteze în trupa de actori care va da faima Teatrului de Comedie din Bucureşti, după cum se amintea într-un comunicat al Uniunii Teatrale din România – UNITER din 10 noiembrie 2012. La Teatrul de Comedie a jucat în piese precum: „Burghezul gentilom” de Moliere (regia Lucian Giurchescu), „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare (regia David Esig), „Umbra” de Evghenii Svart (regia David Esrig), „Alcor şi Mona” de Mihail Sebastian (regia Sanda Manu), „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (regia Lucian Giurchescu), „Plicul” de Liviu Rebreanu (regia Lucian Giurchescu), „Don Juan” de Moliere (regia Valeriu Moisescu), „Există nervi” de Marin Sorescu (regia Florin Fătulescu), „O dragoste nebună, nebună, nebună” de Tudor Popescu (regia Tudor Mărăscu), „Regele Ioan” de William Shakespeare (regia Grigore Gonţa), „D’ale protocolului” de Paul Everac (regia Alexandru Darie), „Amphitryon” de Moliere (regia Valeriu Moisescu), „Pălăria” de Eugene Labiche (regia Horaţiu Mălăele), „Patru pe o canapea şi valetul” de Marc Camoletti (regia Radu Nichifor) ş.a.

“Un moment important din cariera mea a fost perioada de la Teatrul de Comedie. Îi datorez acest dar lui Radu Beligan, care a avut flerul să adune câţiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. Tot în acel timp a venit regizorul Lucian Giurchescu, apoi magicianul David Esrig, care i-a adus în teatru pe cei ce urmau să alcătuiască «artileria grea»: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu-Bibanu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu.

Esrig a introdus disciplina în teatru. Şi un crez. A adus şi un fel de universitate-şcoală. Îi datorez faptul că m-a distribuit în spectacolele antologice. Tot Esrig a adus în teatru un profesor pentru voce, pe nume Weintraub. Şi pe doamna Sybill care avea 90 de ani şi stăpânea o hoardă de actori tineri. În fiecare zi, timp de o oră, urma o gimnastică chinuitoare. Noi, toţi cei care am absolvit «şcoala» ei, a lui Esrig şi a lui Weintraub, le vom fi pe veci datori!” – Iurie Darie

Iurie Darie a mai jucat, de-a lungul timpului, pe scena Teatrul Naţional Bucureşti (în „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Rodica Gheorghiu, 1955), precum şi pe scena Teatrului Mic, în piese precum „Iaşii în carnaval” de V. Alecsandri (regia Marietta Sadova), „Familia” de I. Popov (regia Liviu Ciulei), „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu (regia Ion Lucian), „Hagi Tudose” de B.Şt. Delavrancea (regia Sorana Coroamă Stanca) etc.

A fost distribuit, de asemenea, în peste 50 de filme, în multe dintre acestea interpretând roluri principale. Amintim din bogata sa filmografie: „Alarmă în munţi” (regia Dinu Negreanu, 1955), „Directorul nostru” (regia Jean Georgescu, 1955), „Alo?… Aţi greşit numărul!” (regia Andrei Călăraşu, 1958), „Băieţii noştri” (regia Anastasia Anghel, Gheorghe Vitanidis, 1959), „S-a furat o bombă” (regia Ion Popescu-Gopo, 1961), „Dragoste la zero grade” (regia Cezar Grigoriu, Geo Saizescu, 1964), „Mofturi 1900” (regia Jean Georgescu, 1964), „Procesul alb” (regia Iulian Mihu, 1965), „Răutăciosul adolescent” (regia Gheorghe Vitanidis, 1969), „B.D. intră în acţiune” (regia Mircea Drăgan, 1970), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (regia Sergiu Nicolaescu, 1971), „B.D. la munte şi la mare” (regia Mircea Drăgan, 1971), „B.D. în alertă” (regia Mircea Drăgan, 1971), „Ciprian Porumbescu” (regia Gheorghe Vitanidis, 1972), „Muşchetarul român” (regia Gheorghe Vitanidis, 1975), „Misterul lui Herodot” (regia Geta Doina Tarnavschi, 1976), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1977), „Cianura şi picătura de ploaie” (regia Manole Marcus, 1978), „Revanşa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Drumul oaselor” (regia Doru Năstase, 1980), „Ringul” (regia Sergiu Nicolaescu, 1983), „Viraj periculos” (regia Sergiu Nicolaescu, 1983), „Cucoana Chiriţa” (regia Mircea Drăgan, 1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (regia Gheorghe Vitanidis, 1987), „François Villon – poetul vagabond” (regia Sergiu Nicolaescu, 1987), „Zâmbet de soare” (regia Elisabeta Bostan, 1987), „Punctul zero” (regia Sergiu Nicolaescu, 1995).

„Mi-am adus aminte de prima zi de filmare la «Aprilie are 30 de zile». Eram la o herghelie, trebuia să filmez o scenă în galop, am filmat-o, dar, la sfârşitul ei nu ştiu cum s-a făcut, caii s-au speriat, s-a speriat şi iapa mea (care între altele era premiantă la un concurs), scurt, m-am trezit pe jos. Au venit să mă culeagă, îngrijoraţi, iar regizorul mi-a spus: «Sper să nu te jenezi, scena a fost foarte bine, am să tai înainte de căzătură. Niciodată să nu-ţi fie ruşine să cazi de pe cal. Am căzut de mai multe ori de pe cal. Dar nu mi-e ruşine” – Iurie Darie

„Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea şi turnee prin ţară cu spectacole pentru copii, în care istorisea şi desena o poveste simplă, dar plină de haz şi de învăţăminte”, amintea un comunicat de presă al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF) din 8 noiembrie 2019. A făcut parte şi din distribuţia primei telenovele româneşti, „Numai Iubirea”, produsă de Media Pro Pictures (2004) şi difuzată pe postul TV Acasă.

https://www.youtube.com/watch?v=q-_iXaXrUtM

Iurie Darie s-a numărat printre zecile de actori, regizori, producători, scenarişti, scenografi şi autori de muzică de film premiaţi în cadrul Galei Premiilor de Excelenţă ale cinematografiei române, intitulată „Un veac de film românesc”, care a avut loc în 2002, la Bucureşti. Tot cu prilejul celebrării unui veac de film românesc, în 2002, lui Iurie Darie i-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

În 2008, în cadrul galei de deschidere a celei de-a 16-a ediţii a Festivalului „Cerbul de Aur”, Iurie Darie – prezentatorul primei ediţii a festivalului din 1968, Valeriu Lazarov, regizorul artistic al primei ediţii a festivalului, Sanda Ţăranu, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru ş.a. au primit medalii jubiliare acordate de TVR.

A primit, de asemenea, în 2009, Premiul de Excelenţă oferit cu prilejul Galei de premiere a celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2009. La cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor Gopo, din 2012, i-a fost conferit Premiul pentru întreaga carieră. La 1 iunie 2012, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame din Piaţa Timpului din Bucureşti, precum şi o plachetă omagială a oraşului Bucureşti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate.

„Publicul este totul. Într-un spectacol, mai curând poate fi înlocuit regizorul, schimbaţi actorii, orice, dar spectacol fără public nu există. Cred că atunci când nu reuşim a ne face înţeleşi de către public, vina este numai a noastră. Dar în acelaşi timp, cred că şi publicul trebuie uneori să facă efortul de a înţelege, efortul de a depăşi adevărurile comode.

Dacă ne referim însă la filmul românesc,acesta nu prea solicită spectatorul nici într-un sens, nici în altul. Şi cred că nu am făcut încă filmul în care să credem total, pentru care să merite să ne batem, chiar împotriva unui curent de opinii. Publicul nostru nu se recunoaşte în întâmplările pe care i le povestim şi vine deseori mai mult din amabilitate, pentru că filmele noastre rămân mai mult o ilustrare a unui text literar, decât o creaţie cinematoorafică.

În filmul nostru istoric nu se nasc personaje, actorii se simt undeva dincolo de cai şi figuraţie. Şi dacă ne emoţionăm totuşi la astfel de filme, aceasta se datoreşte mai mult sentimentului patriotic decât aceluia artistic. De aceea noi, actorii, preferăm contactul cu scena şi cu publicul de teatru, preferăm spontaneitatea şi adevărul acestor întâlniri. Aş lansa şi o întrebare adresată spectatorului: care este filmul românesc care l-a emoţionat în egală măsură cu un spectacol de teatru ?

Cum spuneam, pentru noi publicul este totul, dar publicul trebuie întreţinut. Belmondo declara într-un interviu: «Dacă nu joci continuu, publicul te uită». Îmi permit şi eu să mă agăţ de vorbele lui şi să spun că un an şi jumătate de pauză în viaţa unui actor de film este un soi de sinucidere. Cine poartă vina?” (Iurie Darie, revista Cinema nr. 6, iunie 1968)

Leave A Reply

Your email address will not be published.