25 aprilie 1940, s-a născut AlPacino, considerat unul dintre cei mai mari actori din intreaga istorie a filmului.

0 961

1719 – Era publicat primul roman în limba engleză  Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe.

Autorul a scris cartea despre Robinson Crusoe cand avea aproape 60 de ani si era cunoscut mai mult ca negustor si fabricant de ciorapi, ziarist si pamfletar, amestecat mereu in luptele politice si religioase, motiv pentru care a fost arestat in mai multe rinduri. Cartea a fost tradusa in mai toate limbile pamantului, a devenit bestseller si i-a adus autorului celebritatea, insa nu si bunastarea, Daniel Defoe murind in mizerie, in 1731.

Robinson Crusoe este o autobiografie de fictiune a presupusului autor, al carui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supravietuirea si viata acestuia dupa naufragierea sa pe o insula tropicala din largul coastei Venezuelei de astazi, timp in care intalneste locuitori nativi ai Americii, captivi si marinari rasculati, inainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazeaza pe prezentarea amanuntita, aproape documentara a vietii personajului, prezentand naratiunea pe baza unor “documente false”, care confera naratiunii un aspect real. Romanul si continutul acestuia au fost foarte probabil influentate de viata reala a lui Alexander Selkirk, un marinar scotian care a trait absolut singur pe o insula chileana din Oceanul Pacific, denumita Más a Tierra, al carui nume a fost schimbat in 1966 in Robinson Crusoe Island (Insula lui Robinon Crusoe).

1792 – „La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle.

Titlul initial a fost “Cantecul de razboi al armatei de pe Rin”. Pe 30 iulie, in acelasi an, melodia a fost cantata de soldatii republicani din Marsilia la intrarea lor in Paris, de acolo venindu-i numele Marseillaise. Cantecul a afost ales imn national al Frantei la trei ani dupa ce a fost compus. In aceeasi zi de 25 aprilie.

La Marseillaise a fost compusă (text inițial și muzică) de Rouget de Lisle, la Strasbourg, în noaptea de 25 / 26 aprilie 1792, după declararea războiului cu Austria. Titlul inițial a fost Chant de guerre pour l’armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”).

La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de soldații republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, de acolo provenind numele La Marseillaise.

La 14 iulie 1795, în mod oficial, La Marseillaise a devenit imnul național al Franței.

În timpul Primului Imperiu și al Restaurației, La Marseillaise a fost interzisă, fiind introdusă din nou ca imn național la scurt timp după Revoluția din iulie 1830. În timpul celui de-al Doilea Imperiu Francez La Marseillaise nu a mai fost imn național, dar a recăpătat acest statut în timpul celei de-a Treia Republici, mai exact la 14 februarie 1879.

În anul 1944, Ministrul Educației francez a recomandat cântarea imnului în școli, lucru care astăzi nu mai este practicat. Constituțiile celei de-a Patra Republici (1946) și a celei de-a Cincea Republici (1958) au păstrat La Marseillaise ca imn național (articolul 2 al Constituției Franceze din 1958).

La 24 ianuarie 2003, în cadrul unei legi a „siguranței interne”, un amendament a introdus delictul de „ultraj la drapelul tricolor și la imnul național, La Marseillaise”.

Claude Joseph Rouget de Lisle, compozitorul La Marseillaise, o cântă pentru prima oară în casa lui Dietrich, primarul din Strasbourg

1859 – A început construirea Canalului Suez. Construcția s–a încheiat la 17 noiembrie 1869.

Constructia s–a incheiat peste 10 ani. Canalul permite trecerea in ambele directii, de la nord la sud, a navelor intre Europa si Asia, fara sa mai fie necesara inconjurarea Africii. Inainte de deschiderea canalului in 1869, bunurile erau uneori transportate pe pamant intre Marea Mediterana si Marea Rosie.

Construcţia Canalului Suez, care are o lungime de 163 de kilometri, s-a realizat sub conducerea antreprenorului francez Ferdinand de Lesseps, cel care a iniţiat şi lucrările la Canalului Panama.

Canalul Suez este amplasat în Egipt, între oraşele Port Said şi Suez, şi leagă Marea Mediterană de Marea Roşie.

Graţie lui, navele nu au mai fost nevoite să înconjoare Africa pentru a ajunge în apropierea Europei şi nici nu a mai fost nevoie de transportarea mărfii pe pământ între Marea Roşie şi Mediterană.

Lucrările de construcţie de la Canalul Suez au fost finalizate spre finele anului 1869. În prezent, există şi o cale ferată pe malul de vest al canalului care parcurge aceeaşi distanţă paralel cu acesta.

Zona canalului este considerată port liber.

Canalul Suez aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa’īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie.

Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.

Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie.

A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.

1874 – S–a născut inginerul şi fizicianul  Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pamânt. 

A fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1909 (m. 20 iulie 1937).

Guglielmo Marconi (n. 25 aprilie 1874 la Bologna – d. 20 iulie 1937 la Roma) a fost inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ (adica radio), laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

1901 – New York a devenit primul stat american în care posesorii de automobile au fost obigați să-și monteze plăcuțe de înmatriculare pe mașini.

Prima tara care a introdus placutele de inmatriculare pentru masini, in 1898, a fost Olanda. Placutele de inmatriculare au avut forme si dimensiuni diferite in functie de tara pana in 1957, cand constructorii de automobile au propus ca acestea sa aiba dimensiuni standardizate.

1917 – S-a născut Ella Fitzgerald, cântăreață americană de jazz First Lady of American Jazz. (d. 1996)

In timpul copilariei visa sa devina dansatoare, dar, la sfatul prietenilor, incepe sa cante si ia parte la mai multe competitii. La doar 16 ani, castiga finala la “Wednesday Amateur Show” a teatrului “Apollo” din Harlem (New York). Este remarcata de Bardu Ali din orchestra lui Chick Webb, care o angajeaza in formatia lui in 1935 si Ella incepe sa cante cu regularitate la spectacolele din teatrul “Savoy” din Harlem. In acelasi an inregistreaza primul disc cu titlurile “Are You Here To Stay” si “Love And Kisses”, precum si celebrul “If You Cant’t Sing It, You’ll Have to Swing It”. Ella Fitzgerald a primit 13 premii Grammy.

1920 – S-a născut  Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume.

Deşi se pregătea pentru o carieră liniştită de medic internist la Fălticeni, Sofia Ionescu a devenit prima femeie neurochirurg din lume. În anul V de facultate, în 1944, Sofia Ionescu a făcut prima operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament.

Sofia Ionescu Ogrezeanu s-a născut la 25 aprilie 1920, în Fălticeni, judeţul Suceava. Fiica lui Constantin Ogrezeanu, casier la BNR Fălticeni, şi a Mariei, o refugiată din Bucovina, Sofia a urmat şcoala primară şi în oraşul natal, după care a făcut primele şase clase la Liceul de Fete Fălticeni şi ultimele două la şcoala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1945, ca studentă a lui Dimitrie Bagdasar. În timpul facultăţii, execută un prim stagiu de practică la oftalmologie. Al doilea stagiu îl face în 1943, în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, lângă Fălticeni.

De la 15 octombrie 1943 efectuează un stagiu de internat în Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din Bucureşti, intrând în prima echipǎ neurchirurgicalǎ, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu, viitorul ei soţ.

A făcut prima operaţie pe creier unui copil rănit în timpul bombardamentelor În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. „În copilărie şi chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă cineva că tremur. Atunci, la prima operaţie, m-am simţit copilul de altădată în faţa pianului. Dar din dorinţa de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lăsat copleşită de o linişte binefăcătoare. Apoi, toată viaţa, la operaţiile cele mai dificile, am simţit că sufletul îmi este stăpânit de pace. Este o stare minunată, de comunicare cu Dumnezeu”, afirma Sofia Ionescu într-un interviu, potrivit Enciclopediei personalităţilor feminine din România, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012. Şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie în 1945, iar anul următor a participat la concursul de secundariat. A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990, când, slăbindu-i vederea, a acceptat pensionarea. Sofia Ionescu Ogrezeanu, în operaţie alături de medicul Constantin Arseni.

 Pacienţi celebri, distincţii numeroase

„În fiecare dimineaţă, Sofia Ionescu făcea operaţii pe creier, iar după-amiaza, pe coloană, unele operaţii fiind realizate în premieră, cu tehnici inedite, inventate ad-hoc, dar care au salvat sute de vieţi. Fiecare soluţie găsită a însemnat pe urmă o comunicare ştiinţifică prezentată în străinătate şi, implicit, o recunoaştere internaţională”, se arată în Enciclopedia personalităţilor feminine din România.

A avut pacienţi celebri, soţul Mariei-Tănase, soţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi, dar şi mulţi reprezentanţi ai elitei comuniste, menţionază sursa citată. Profesor universitar, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei, Membru Emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale, a fost declarată medic erou de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care i-a trecut numele într-un album alături de alţi 65 de renumiţi medici. A primit „Semnul de Distincţie” al Crucii Roşii, insigna „Evidenţiată în Munca Medico-Sanitară”, medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei”, medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii”, Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepţie, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” şi Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România. Sofia Ionescu a încetat din viaţă în 2008 şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

1926 – În această zi primul Maserati îşi face debutul. 

Era vorba de Maserati Tipo 26, un model cu care creatorul său Alfieri Maserati a participat în cursa de la Targa Florio desfăşurată în aceea zi. Iniţial Alfieri crease acest model pentru Diatto, dar producătorul din Milano şi-a încetat operaţiunile în 1925 şi italianul şi-a dus creaţia la micul atelier pe care împreună cu fraţii săi îl înfiinţase în 1914 în Bologna, luând astfel naştere Maserati.

Maşina s-a dovedit un succes, Maserati obţinând la prima cursă cu prima maşină locul întâi la grupa de motoare de 1.5 litri. Din acest propulsor cu 8 cilindri în linie, Tipo 26 dezvolta 120 – 128 CP şi avea un consum estimat la 30 litri la 100 km parcurşi, cu un rezervor de 80 de litri. Propulsorul era cuplat la o cutie cu 3 vitezeCaroseria era construită din aluminiu, având un ampatament de 2,65 metri. Modelul avea roţi cu dimensiunea de 18 inch şi frâne cu tambur la toate cele patru roţile.

Modelul a fost unul destinat exclusiv curselor şi succesul său a atras repede alţi „gentlemen drivers” precum Emilio Materassi, Diego de Sterlich, Luigi Fagioli, Baron Filippo Sartorio sau Maria Antonietta Avanzo . Tipo 26 a fost practic baza pe care Alfieri a început să construiască şi următoarele modele Maserati.

1940 – S-a născut Alfredo James Pacino, considerat unul dintre cei mai mari actori din întreaga istorie a filmului.

A fost singurul copil al lui Salvatore și Rose Pacino, care au divorțat cand acesta avea doar 2 ani. Plictisit și nemotivat la școala, și-a găsit împlinirea în piesele de teatru jucate în școală, care au constituit primul pas în carieră. La vârsta de 17 ani renunță la prestigiosul liceu „High School of the Performing Arts”, după ce pica la mai toate materiile, mai puțin engleza. Reușește să strângă totuși bani și se înscrie la „Herbert Berghof Studio” fiind mai apoi admis în „Actors Studio” unde este antrenat de legendarul Lee Strasberg.

Apărând în numeroase piese, a dat lovitura în „The Indian Wants the Bronx”, câștigând un premiu Obie pentru stagiunea 1966-67. Dobândind notorietate în teatru, a mai câștigat un premiu Tony pentru “Does the Tiger Wear a Necktie?(Tigrul poarta cravata?)”.

Își face prima apariție televizată într-un episod din „N.Y.P.D.” în 1968, iar debutul său pe marile ecrane vine la mai putinde un an în filmul „Me, Natalie”. Rolul sau din „The Panic în Needle Park” atrage însă atenția directorului Francis Ford Coppola care îi dă lui Al un rol în blockbusterul „The Godfather” (deși majoritatea echipei de productie l-ar fi vrut pe Jack Nicholson sau Robert Redford). Alegerea directorului se dovedește inspirată întrucât Al Pacino primește prima sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.

Își continuă cariera la cel mai înalt nivel și reușește să câștige încă patru nominlizarai la Oscar pentru rolurilie din „Serpico” în 1973, „The Godfather II” în 1974, „Dog Day Afternoon” în 1975 si „…And Justice for All” în 1979.

În anii 80 cariera sa urmează un declin după rolurile eșuate din „Cruising” și „Author! Author!”. Prestația din „Scarface” reatrage atenția criticilor asupra sa, însă interpretarea din „Revolution” în 1985 îl trimite pe Al înapoi pe scena de teatru.

Revenirea în lumea cinematografiei și rolul din „Dick Tracy” îi aduc o noua nominalizare la Oscar, ca mai apoi să câștige premiul de cel mai bun actor pentru filmul „Scent of a Woman”.

Anii care urmează îl găsesc pe Al devenind din ce în ce mai popular în lumea actorilor jucând în filme ca: „Carlito’s Way” în 1993 ,”Donnie Brasco” în 1997, „The Insider” în 1999 (care a avut 7 nominalizari la Oscar), Insomnia în 2002 , „The Merchant of Venice” în 2004 și „88 Minutes” in 2007.

În viața personală Pacino este unul dintre cei mai convinși și notorii burlaci de la Hollywood, nefiind niciodata casatorit. El are o fiica, Julie Marie, cu o profesoară de actorie, Jan Tarrant și doi gemeni cu Beverly D’Angelo, cea mai lungă relație a sa. Istoricul său romantic include o relație indelungată cu partenera sa din Nașul, Diane Keaton. Al Pacino poate fi considerat un original în profesia sa.

Al Pacino a avut o viata grea inca din copilarie atunci cand la o vârstă frageda părinții lui au divorțat.Mama sa se numea Rose Gerard și provenea dintr-un nativ italian și o newyork-eză de origine italiană.Tatăl său se numea Salvatore Pacino și s-a născut în orașul italian Corleone, din provincia Palermo, Sicilia.

În anul 1961 Al Pacino a fost arestat din motiv că a fost prins deținând asupra lui o armă de calibru 38 în Rhode Island. După divorțul părinților acesta s-a mutat cu mama sa în acasa bunicilor din partea ei.

Înclinația sa pentru actorie o avea de mic copil atunci cand imita actorii acelor vremuri de la televizor. Imita anumite voci,anumite situații, anumite stări emoționale.

Al nu era un elev atras în mod special de scoala ci atras de piesele de teatru jucate cu colegii de clasa la orele respective dedicate pregătirii teatrale.Într-un final renunță la școală și ajunge să-și îndeplinească visul în proporție mică, obtinând roluri secundare în anumite piese de teatru și filme. Rolurile mici pe care le obținea, nu îi aduceau bani mulți și acesta era nevoit să trăiasca în sărăcie.

1974 – În  Portugalia a avut loc „Revoluția garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio Oliviera de Salazar   în 1933 și a deschis calea spre restaurarea democrației („Ziua libertății”).

 O insurectie militara (Revolutia Garoafelor Rosii), initiata de fortele armate obosite de razboaiele coloniale, ii inlatura pe succesorii lui Salazar (presedintele Américo Tomas si prim-ministrul Marcelo Caetano) si deschide calea restaurarii democratiei. Se prabuseste astfel, fara varsare de sange, ultimul si cel mai vechi regim dictatorial al Europei occidentale.

Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare si suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, in anul urmator dobandindu-si independenta Guineea-Bissau, insulele Capului Verde, São Tomé si Príncipe, Mozambic si Angola.

In 1976, generalul Antonio Ramalho Eanes devine primul presedinte ales prin vot universal.

In martie 1986, socialistul Mario Soares devine primul presedinte civil al tarii.

1987 – Madonna a devenit singura femeie care a reusit sa aiba patru piese pe primul loc in topurile britanice, performanta fiind atinsa dupa ce si “La Isla Bonita” a ajuns in fruntea clasamentelor din Marea Britanie.

2008 – Cladirea Empire State Building era luminata in culorile-simbol pentru Mariah Carey, roz si alb, in semn de apreciere pentru realizarile ei de pana atunci. Mariah Carey a fost prima artista din istorie onorata in acest mod.

Leave A Reply

Your email address will not be published.