2004 – Membrii partidului de dreapta, Likud, condus de premierul israelian, Ariel Sharon, au respins, în cadrul unui referendum, planul israelian de separare unilaterală a teritoriilor palestiniene.
1989 – Ungaria a decis deschiderea graniței cu Austria, moment ce a marcat începutul sfârșitului regimului comunist din Ungaria.
1969 – Nava britanică Queen Elizabeth 2 a efectuat primul voiaj, spre New York.
1945 – Oficialii Uniunii Sovietice au anunţat căderea Berlinului. Bătălia Berlinului a luat sfârșit, după ce generalul german Helmuth Weidling s-a predat generalului sovietic Gheorghi Jukov.
1933 – La această dată, un ziar local din oraşul scoţian Loch Ness, Iverness Courier, a publicat pentru prima oară o fotografie a legendarului „monstru acvatic” din lacul Loch Ness (una dintre cele mai renumite creaturi misterioase din lume), însoţită de o ştire explicativă privind un cuplu din orăşel care ar fi văzut la suprafaţa lacului un animal uriaş; surse istorice pomenesc încă în urmă cu 1500 de ani despre un monstru care ar trăi în apele acestui lac.
1896 – S-a deschis, la Bucureşti, „Expoziţia artiştilor independenţi”, al cărei manifest a fost semnat de pictorul Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni.
1879 – În România a fost adoptată legea asupra responsabilităţii ministeriale şi a modului de aplicare a acesteia.
1877 – A avut loc întâlnirea, la Ploieşti, între domnitorul Carol I al României şi Marele Duce Nicolae al Rusiei.
Ducele Nicolae solicita participarea armatei române la operaţiuni militare împotriva Imperiului otoman, la care domnitorul i-a declarat că armata română, ca forţă de sine stătătoare, va intra în luptă îndată ce condiţiile cooperării cu armata rusă vor fi puse la punct.
1864 – Alexandru Ioan Cuza a decretat dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern (Lovitura de stat de la 2 mai).
1859 – Austria a recunoscut de facto înoita alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Valahia, printr-o notă scrisă, şi a reluat legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi de la Bucureşti).
1857 – A murit Alfred de Musset, scriitor francez, unul din primii reprezentanți ai romantismului în această țară.
Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special, în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.
1848 – A avut loc întrunirea conducătorilor revoluţiei din Transilvania la Catedrala de la Blaj, cu scopul formării unui program al revoluţiei. Simion Bărnuţiu a ţinut un discurs în care afirma ideea că libertatea unui popor este în primul rând naţională, subliniind voinţa de unire a poporului român de pe tot cuprinsul vechii Dacii.
1772 – A venit pe lume Novalis (pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg), unul dintre cei mai mari poeți și prozatori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena. Influențat de Fichte, căruia i-a fost discipol, a cultivat idealismul magic și extazul mistic.
În perioada studiilor superioare, a audiat cursurile de istorie ale lui Friedrich Schiller, cu care ulterior a stabilit relații strânse, i-a întâlnit pe Johann Wolfgang von Goethe, Johann Gottfried von Herder, Jean Paul, Ludwig Tieck, Friedrich Wilhelm Schelling, frații Friedrich și August Wilhelm Schlegel, cu mulți dintre ei legând puternice prietenii.
Volumul Hymnen an die Nacht reprezintă valoarea cea mai înaltă a creației sale poetice, dar și în cadrul liricii germane din perioada romantismului timpuriu.
Motivul de bază îl constituie interpretarea romantică a vieții și a morții. Nu lipsesc misticul și iraționalul. Trecerea de la viață la moarte este simbolizată de noapte.
1666 – Un ispisoc al lui Duca Vodă al Moldovei a pomenit pentru prima oară despre târgoveţii din Chişinăi. Privilegiul de târg fusese primit mai devreme, în intervalul 1661-1665, când domnise, în Moldova, Istrate Dabija. Aşa reiese dintr-un act de hotărnicie de la Mihai Racoviţă, care menţiona: făcându-se Chişinăul târg nou în zilele Domnului Dabija voievod…
Dimitrie Cantemir, enumerând localităţile mai importante ale Principatului Moldovei, vorbea despre Chişinău ca despre un târguşor de puţină însemnătate din ţinutul Lăpuşnei, având o populaţie compusă din creştini, armeni şi jidovi şi fiind cârmuit de un şoltuz şi mai mulţi pârgari, cum se obişnuia în toate oraşele Moldovei.
Iniţial, în timpul războiului, Chişinăul a devenit reşedinţă a administraţiei militare ţariste, regim menţinut şi în primii ani de după anexare. Acolo şi-a avut reşedinţa amiralul Ciceagov, comandantul militar al noii provincii, şi tot acolo s-au stabilit primii guvernatori ai Basarabiei, Scarlat Sturdza, Harting, Bahmetiev şi Inzov, cu toţii având grade de generali în armata rusă.
A fost ales ca sediu Chişinăul, după ce o vreme se părea că va fi preferată Tighina, pentru că avea o excelentă poziţie strategică din punct de vedere militar în primul rând. Alte avantaje ale noii capitale erau evidenţiate într-un raport din 1813 al protoiereului Petre Kuniţki, primul rector al Seminarului teologic de aici: Oraşul Chişinău este cel mai potrivit pentru reşedinţa ocârmuirei regionale sau guberniale şi pe motivul că el se găseşte în mijlocul regiunii şi de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn şi piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă şi apă de izvor, precum şi aer curat, din care cauză acest oraş este mai populat decât celelalte oraşe de aici. În el, ca şi în oraşele Bălţi şi Făleşti, se fac iarmaroace mari, unde engrosiştii cumpără cirezi mari de boi şi de cai şi o mulţime de piei şi de lână, şi le exportă cu mare folos în ţinuturile austriace şi nemţeşti.
1519 – A decedat Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian.
Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă.
O prezentare a creației lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracție de preocupările științifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorința ambițioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii științifice cu cea artistică este un rezultat al concepției care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activității spirituale creatoare, în cunoașterea lumii și înțelegerii sufletului omenesc.
Leonardo a fost un înaintaș de seamă în astronomia modernă, în geometrie și mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: a elaborat tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporționale.
Leonardo a inițiat metoda dublă în cinematică și a constatat că, în mișcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găsește în manuscrisele lui Leonardo.
Înainte de Copernic și Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: Pământul este un astru asemănător Lunii…el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplinește același rol ca și Luna pentru noi.
Acesta a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcții tehnice, și-a imaginat posibilitatea unor mașini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.
În domeniul biologiei, este de menționat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele și structurile lor interne. Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunțime anatomia umană în comparație cu cea animală, în special a cailor.
74 – A avut loc sinuciderea colectivă a iudeilor din cetatea Masada; intrarea armatelor romane în cetatea morților.
Cetatea a fost edificată în sec. I î.Hr. și a fost extinsă în timpul domniei regelui iudeu Irod cel Mare (74-4 î.Hr.). După cucerirea Ierusalimului de către împăratul roman Titus Flavius Vespasianus, în anul 70 d.C., Masada a fost ultimul refugiu al rezistenței antiromane a iudeilor.
Cei circa 970 apărători iudei din Masada au preferat să moară după un îndelungat asediu (între anii 70-73 d.Hr.), pentru a nu cădea în mâinile luptătorilor romani, care i-ar fi luat în robie.
Deoarece sinuciderea era interzisă de religia lor, s-au tras la sorți câțiva bărbați care să-i omoare pe toți ceilalți asediați; după aceasta, ultimii rămași s-au omorât ei între ei. Totuși, două femei și cinci copii s-au ascuns, nu au fost omorâți și au putut povesti mai târziu cele întâmplate.
Rezistența împotriva unor forțe militare mult superioare și moartea asediaților constituie până astăzi un simbol al dorinței de libertate al evreilor. Curajul lor a fost admirat chiar și de romani.
Fortăreața Masada a fost redescoperită în anul 1838. Reconstrucția ei a început în 1966, astăzi, Masada fiind un loc de mare atracție pentru turism. În anul 2001, Masada a fost înregistrată în lista patrimoniului mondial cultul al organizației UNESCO.
