Calistrat Hogaș si iubirea sa misterioasă

Calistrat Hogaş a descris în pagini de o rarisimă frumuseţe peisajul natural al ţării noastre, pe care l-a receptat cu maximă atenţie şi trezire a simţurilor, iar lucrarea sa de căpătâi, „Pe drumuri de munte” relevă un „Creangă trecut prin cultură“, după cum îl numește Tudor Vianu, un Hogaș uneori greu de urmărit, însă, de cele mai multe ori, genial povestitor și observator, cu o admirație continuă, aproape obsesivă, pentru natură și foarte apropiat dorinței multora dintre noi de a călători prin peisaje de munte decupate din basme.

Profesor,scriitor si mai cu seamă un mare iubitor al naturii,Calisrtat Hogaș, s-a născut la 21 aprilie 1847, la Tecuci, tatăl său, Gheorghe Dimitriu, fiind protopop de Tecuci, iar mama sa, Mărioara, provenea dintr-o familie boierească. Familia Dimitriu avea nu mai puţin de 12 copii. Se spune că învăţătorul din sat, Gheorghe Nicolau, a insistat ca numele de familie al copilului să fie schimbat cu cel al bunicului după tată sub pretextul că într-o bună zi, va ajunge un om important şi nu trebuie să poarte un nume obişnuit pe care să-l întâlneşti la oricine -, astfel că învăţătorul a reuşit să-l convingă pe protopop să-i pună fiului său numele de Hogaş.

În anul 1859 a absolvit, ”foarte bine”, şcoala primară din Tecuci, apoi este înscris la Academia Mihăleană, unde devine bursier. Aici este coleg cu nume sonore precum A.D. Xenopol, Vasile Conta sau Alexandru Lambrior.

Apoi, Calistrat Hogaş este admis la Facultatea de Litere din Iaşi, ca student bursier.După absolvire, devine profesor la gimnaziul proaspăt înfiinţat în Piatra-Neamţ, unde se şi căsătoreşte cu Elena Gheorghiu, fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, cea care, în perioada 1871 – 1882 avea să-i dăruiască nu mai puţin de opt copii.

În anul 1878, intră în conflict cu autorităţile din învăţământ şi este obligat să se mute la Tecuci, unde devine profesor de istorie și geografie la gimnaziul real comunal. La scurtă vreme, gimnaziul din Piatra Neamţ avea să fie desfiinţat.În anul 1880 este profesor la Școala Normală ”Vasile Lupu” din Iaşi. În această perioadă, invitat fiind în casa unei rude a Veronicăi Micle, îl cunoaşte pe Ion Creangă. În anul 1881, revine la Piatra-Neamț, ca director al gimnaziului reînfințat şi tot atunci îl cunoaşte pe revizorul școlar I.L. Caragiale.

La 3 iulie 1882, Hogaş a debutat și ca prozator în revista locală „Asachi”, cu fragmente din volumul „Amintiri dintr-o călătorie”. Crezul său literar a apărut chiar la începutul unui scurt fragment intitulat „Amintiri din copilărie”: „La urma urmei tot e mai bine să scrii despre ale tale decât despre ale altora; căci dacă, mai cu seamă, ai condei cinstit, apoi, în loc de o dată, îţi trăieşti viaţa de două ori; şi tot e mai bine să ţi-o trăieşti de două ori decât o dată. Căci viaţa asta oricât ar fi ea de amărâtă şi zbuciumată, dar tot se cheamă că te-ai încălzit la lumina soarelui, te-ai răcorit în suflarea vântului, te-ai răsfăţat în verdeaţa şi în florile primăverilor, te-ai îmbătat de şoaptele pâraielor şi ai visat la umbra pădurilor… Cu atât mai rău pentru cel care şi-a petrecut viaţa ca culbecul (melcul)! Ce voiţi să vă spună unul ca acela? Că şi-a dus casa-n spate de la naştere până la mormânt? Asta n-ar plăti două parale… Eu, însă am de gând să scriu cum am umblat pe picioarele mele…“

În perioada 1891 – 1899, este director la gimnaziul din Roman, şi profesor la Seminarul Teologic din acelaşi oraş, unde Marele Mitropolit Visarion Puiu, pe atunci elev seminarist, îi face un portret memorabil în cartea autobiografică „Însemnări din viața mea”, descriindu-l pe Hogaş ca un „dascăl, ce transforma ora de română într-o veritabilă sărbătoare”.

A devenit apoi profesor și ”subdirector” la liceul internat din Iași. Printre foștii lui elevi s-au numărat multe celebrități din cultura română: Cezar Petrescu, Demostene Botez, Mihai Ralea, Mihail Sevastos, Victor I. Popa, Dimitrie Gusti, Alexandru și Ionel Teodoreanu sunt doar câțiva dintre cei care l-au păstrat în inimă toată viața: …s-a vorbit ani de zile, și după plecarea de la acest liceu a lui Calistrat Hogaș, de lecțiile lui ca de o mare delectare spirituală, care înalță mintea tuturor. Orele lui nu mai erau de 50 de minute, ci parcă de o clipă.

De s-ar fi putut, elevii ar fi cerut prelungirea, bisarea orei. Se simțeau toți mai liberi, mai ușori, mai apți parcă de zbor, mai împliniți, cu o viziune mai largă a lumii care cuprindea pe Horațiu, și pe Ovidiu, și pe Virgiliu… Cât și-a iubit elevii se vede și din dedicația la Pe drumuri de munte: ,, Închin această scriere foștilor mei elevi, în semn de dragoste și aducere aminte”

Hogaş a continuat activitatea sa literară, iar după ce l-a cunoscut pe Garabet Ibrăileanu, în anul 1907, s-a lăsat înduplecat de acesta, debutând în revista „Viața Românească”, unde a început şi a continuat să-și publice însemnările de călătorie. În anul 1912, se pensionează, în acelaşi an fiind publicată cea mai cunoscută creație a sa, „Pe drumuri de munte”. În anul 1915, una din fiicele sale se îmbolnăveşte grav, iar el, îndurerat, se retrage la Piatra-Neamț, în casa care aparţinea soției, unde începe, la rându-i, să fie măcinat de o boală cumplită.

Fiica sa, Sidonia, avea să mărturisească aerul zilelor de final ale tatălui său: „În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi de vineri (25 august 1917), îl găsesc pe tata stând în ogradă, departe de ceilalți, cu privirea pierdută în asfințitul roșu al soarelui. «Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu, că vreau să mai corectez ceva».

Îi dădui În Munții Neamțului şi în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august şi duminică, 27 august, fu atât de liniștit, că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârșitul de după câteva ore. /…/ În lipsa mea, spuse surorii mele: «Cleopatră, a fost dat să mor în casa ta; la Piatra (unde locuiau Elena, soția şi o altă fiică, Cecilia), să nu daţi de ştire de asta; să mă îngropați cât se poate de simplu şi numai cu un singur preot».”La 28 august 1917, aflându-se la Roman, Calistrat Hogaş trece la cele veşnice, la vârsta de 70 de ani, ca urmare a unui enfizem pulmonar.

Fiica lui care l-a adorat, Sidonia, rămâne în casa din Piatra Neamț, amenajează întâi o cameră drept muzeu, apoi toată casa principală, devenind chiar custodele muzeului. În 1940 editează Tataia – amintiri din viața scriitorului Calistrat Hogaș. Tataia era felul în care îl strigau copiii, soția, nepotii (nu și amanta ?). De la ea avem cele mai frumoase mărturisiri despre viața scriitorului.

Corespondenţa lui Calistrat Hogaş cu o tânără pentru care a făcut o pasiune aprinsă a fost scoasă la lumină de Sidonia, fiica cea mică a scriitorului, în lucrarea de memorii „Tataia”. Domniţa P.V. i-a luat minţile l… La începutul anilor 1900, Calistrat Hogaş se mutase cu întreaga familie la Iaşi, doar fiul său Aetiu rămânând la studii în Bucureşti. În acei ani, scriitorul ajunsese director la Liceul Internat de fete, unde studia şi fiica cea mică, Sidonia, al şaptelea copil al familiei. În lucrarea de memorii „Tataia”, Sidonia publică o corespondenţă a tatălui ei cu o anume domnişoară P.V., pentru care Calistrat Hogaş făcuse o pasiune.

„Se pare că această domnişoară P.V. fusese colegă de generaţie cu Sidonia şi aşa a ajuns să o cunoască Hogaş. Chiar s-a găsit o însemnare a unei tinere care semna într-un fel de oracol al Sidoniei, cum aveau adolescenţii în acele vremuri. Ar putea fi numele real al domnişoarei din scrisori”, spune Emil Nicolae, scriitor şi critic de artă, fost muzeograf la Muzeul Memorial Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ.

Din modul de adresare al scriitorului rezultă o diferenţă apreciabilă de vârstă faţă de iubita misterioasă. Astfel, Calistrat Hogaş îşi începea scrisorile cu formulări precum „Draga tatii”, „Puişoru’ tatei”, „Mititica tatei”. „Draga tatii, toţi dorm în jurul meu: copilele, nevasta, câinii, mâţele, întreg oraşul; şi sunt toţi fericiţi că pot închise ochiul şi îneca în uitare, pentru câteva ceasuri, zbuciumul amar al vieţii. Numai eu şi cocoşul din cămara de lemne suntem treji; cocoşul îşi cântă eternul său cântec de deşteptare…eu…eu stau deştept, mă gândesc la tine şi vărs lacrimi asupra unui timp ce nu mai este, ce nu va mai fi…te văd, parcă, într-o zare depărtată şi-mi pari ca o lumină fâlfâietoare din alte lumi”. „…departe de tine, viaţa mi-e cu neputinţă, viaţa mi se duce”.

Idila începuse înainte ca tânăra să se îmbolnăvească şi să plece la Bucureşti pentru a se trata. Distanţa îl măcina pe Calistrat, aşa cum reiese din rândurile pe care i le aşternea în scrisori. „După ce ai plecat tu am stat trei zile în pat; acum am ieşit dar sunt o umbră şi devin mai umbră din zi în zi. Constat că, departe de tine, viaţa mi-e cu neputinţă, viaţa mi se duce; numai tu mi-ai putea reda viaţa care simt cum se scurge ca o apă din întreaga mea fiinţă”, îşi descrie Hogaş trăirile într-o scrisoare.

În lucrarea de memorii „Tataia” nu sunt publicate şi răspunsuri ale tinerei la scrisorile pe care Hogaş i le scria domnişoarei de care se îndrăgostise. „Mie n-ai voit să-mi scrii; am simţit în suflet o zguduire care semăna a începutul nebuniei; şi că nu mi-am pierdut minţile mă mir şi acum când îţi scriu…mă aflu încă teafăr, dar cu deznădejdea şi cu amarul în suflet”. Dincolo de dezamăgirea că iubirea nu-i era împărtăşită şi de domnişoara P.V., scriitorul se arăta posesiv şi gelos pe posibilii pretendenţi ai iubitei. „Ce vierme neîndurat e gelozia, cum îmi roade sufletul şi cum muşcă din inima mea cu dinţii ei de oţel! Ce nebun sunt…Aş tresări de durere în mormânt, când aş şti că buze străine zdrobesc cu sărutarea lor…Nu! Barba mea căruntă nu va fi insultată. Nu! Te voi ucide (înainte de a cădea în păcat, te voi scăpa de insultă şi injurie)! Amândoi nedespărţiţi pe lumea aceasta, amândoi uniţi în eterna linişte şi odihnă a lumii celeilalte”.

Povestea de dragoste cu misterioasa domnişoară s-a reflectat şi în opera scriitorului. Într-una din scrisorile de dragoste Calistrat Hogaş i-a compus iubitei o poezie, al cărei început l-a întrebuinţat mai târziu pentru „Floricica”, publicată în numărul 2 al revistei ,,Viaţa Românească” condusă de Garabet Ibrăileanu.

În romanul „Adela“, Garabet Ibrăileanu îi face o descriere prietenului său, identificat în personajul Dumitru (numele de familie al tatălui lui Calistrat). Acest Dumitru este prezentat înconjurat de femei, toate îndrăgostite de farmecul lui. „Era un vestit excursionist, un bărbat de vreo şaizeci de ani, dar superb de sănătate şi veselie(…) era dezgheţat, onctuos, curtezan în stil şi maniere <48>, plin de umor şi de spirit(…) Originalul personaj a fost prevenitor şi galant cu doamnele. A făcut curte doamnei M…, coanei Anicăi, Adelei şi maicii şi, cu un instinct sigur, a ştiut să varieze tonul cu fiecare din ele”. („Adela“, Garabet Ibrăileanu) Doamna M. presupunem că era Veronica Micle, care în aceea perioadă vizita des Târgul Neamț și participa la excursiile organizate de Hogaș în munții Neamțului în zilele de sărbătoare sau Duminicile .

Profesor Ion Ionescu – Bucovu