SCRIITORII DESPRE DRAGOSTE
”E o fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.” Alexandru Vlahuță
“Te iubesc pentru că mă iubești: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” Liviu Rebreanu
“Nimeni nu iubește când nu speră, măcar inconștient, să fie iubit. De aceea, numai un nebun se înamorează de regine.” Garabet Ibrăileanu .
“În dragoste, a iubi înseamnă de multe ori a înțelege.” Nicolae Iorga
“Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubești tu cu toată puterea și cu toată ființa.” Constantin Brâncuși
“O iubire care nu e eternă, nu e nimic, iubirea este totul sau nu este nimic.” Camil Petrescu
“Dragostea arde, dar lipsa ei usucă.” Ionel Teodoreanu
“În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încântăm cu voluptățile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și mai profundă cu cât distanța de persoana iubită este mai mare.” Emil Cioran
.“Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poți să arăți ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e… spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă granița divinului? Lăcașul ei nu e tot inima umană?” Marin Preda
“Dragostea însă, ca și viața, cere totul. Dragostea este dăruire deplină. Cine iubește cu adevărat, duce în el ceva din frumusețea și nebunia mărilor.” Fănuș Neagu
Profesor Ion Ionescu – Bucovu