Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți din întreaga creștinătate

0 846

Sfântul Nicolae rămâne unul dintre cei mai populari sfinţi ai Bisericii. Prin manifestările pioase care însoţesc sărbătoarea sa, el a devenit prototipul lui Moş Crăciun cel aducător de daruri.

Dacă Sfântul Nicolae a trăit în secolul ala IV-lea, cele mai vechi versiuni ale Vieţii sale care ni s-au păstrat provin din secolul al IX-lea. Răstimpul de mai bine de cinci secole între petrecerea pământească a sfântului şi alcătuirea biografiei, explică astfel de ce avem atât de puţine date istorice cu privire la persoana sa.

În Răsărit, o primă versiune păstrată a Vieţii Sfântului Nicolae, cea cunoscută sub numele de Vita per Michalem, a fost scrisă la începutul secolului al IX-lea de către un autor rămas necunoscut. Pe aceasta s-a întemeiat Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului când, prin anii 842-846, alcătuieşte cea de-a doua versiune a Vieţii sfântului, cuprinsă în compilaţia sa, Methodius ad Theodorum. În fine, ce-a de-a treia versiune grecească a Vieţii Sfântului Nicolae – şi totodată, cea mai influentă în Răsăritul creştin – avea să fie compusă în secolul al X-lea de către Sfântul Simeon Metafrastul. Biografiile Sfântului Nicolae care au circulat în Apusul creştin sunt tributare celor elaborate în Răsărit.

Astfel, primul apusean care scrie o Viaţă şi adună într-o scriere şi minunile Sfântului Nicolae a fost diaconul Ioan din Napoli (†884). Această primă versiune apuseană e tributară celei greceşti a patriarhului Metodie. În secolul al XIII-lea, Giacomo da Varraze (†1298) compune Legenda aurea, o scriere despre viaţa şi minunile  Sfântului Nicolae. Această scriere nu este una exactă, întrucât amestecă detalii şi fapte aparţinând Arhiepiscopului Mirelor Lichiei cu fapte aparţinând episcopului omonim de Pinara Lichiei, Sfântul Nicolae de Sion († 12 decembrie 564).

Viaţa Sfântului Nicolae în versiunea lui Simeon Metafrastul avea să fie tradusă în limba latină de către Leonardo Giustiniani, în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Însă ce ne spun aceste scrieri despre Sfântul Nicolae? Viitorul episcop al Mirei s-a născut pe la anul 270 d.H., în Patara Liciei, în regiunea litorală sudică a Asiei Mici – Turcia zilelor noastre, din părinţi bogaţi, fiind singurul copil al acestora. Averea pe care părinţii i-au lăsat-o avea să-i fi utilă la facerea milosteniilor prin care sfântul avea să devină cunoscut în lumea întreagă. Întrucât ştim că Nicolae s-a ocupat încă de la o vârstă fragedă cu studiul Sfintei Scripturi, credem că părinţii săi erau creştini şi i-au dat o orientare virtuoasă în viaţă. Versiunile Vieţii sfântului nu se pun de acord dacă părinţi săi au murit în timpul copilăriei lui Nicolae sau în timpul tinereţii sale.

Cert este că dragostea de studiu l-au atras pe adolescentul Nicolae către oraşul Mira, capitala Lichiei, azi orăşelul Demre, în sudul Turciei. Unele versiuni ale biografiei sale ne spun că, după moartea părinţilor săi, ar fi fost luat sub protecţia arhiepiscopului Lichiei, care l-a întărit pe tânărul Nicolae în decizia sa de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu. Astfel, încă din tinereţe, pentru viaţa sa curată şi pentru dragostea sa de Dumnezeu, Nicolae a fost hirotonit preot.

Despre Sfântul Nicolae se mai ştie că, în tinereţe, a făcut un lung pelerinaj la locurile sfinte, în Egipt şi Palestina. În localitatea Beit-Jala, situată pe malul de vest al Iordanului, la circa 10 km sud de vechiul Ierusalim şi la 2 km vest de Betleeem, se păstrează până astăzi o tradiţie, cinstită prin sărbători, potrivit căreia, Sfântul Nicolae ar fi petrecut aici nu mai puţin de 4 ani. Revenit în Lichia natală, prin voia lui Dumnezeu, Nicolae este ales episcop al metropolei.

Păstorirea sa atât ca preot cât şi ca episcop a căzut în vremurile tulburi ale persecuţiilor împotriva creştinilor ordonate de împăraţii Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), continuate în Răsărit de împăratul Galeriu (305-311). În timpul acestor persecuţii, Sfântul Nicolae a fost persecutat şi închis. Nu avem însă ştiri exacte despre suferinţele pe care prigonitorii păgâni i le-au prilejuit şi nici asupra modului în care sfântul le-a supravieţuit. Domnia sfântului Constantin cel Mare, începând cu anul 324, împărat şi în Răsărit, avea să inaugureze o perioadă de linişte pentru Biserică; pentru Sfântul Nicolae a însemnat eliberarea din închisoare şi păstorire blândă peste turma încredinţată de Mântuitorul Hristos.

Prima versiune grecească a Vieţii Sfântului Nicolae ne istoriseşte că Sfântul Ierarh Nicolae s-a numărat între cei 318 Sfinţi Părinţi care au participat la sinodul I ecumenic, ţinut la Niceea, în anul 325, remarcându-se prin eforturile depuse în apărarea dreptei-credinţe. Potrivit izvorului haghiografic, Sfântul Nicolae, l-a pălmuit pe Arie pentru încăpăţânarea sa de a nu părăsi erezia sa potrivit căreia Mântuitorul Domnul nostru Iisus Hristos nu ar fi Fiul lui Dumnezeu ci doar o simplă creatură.

Deşi actele sinodului nu atestă prezenţa Sfântului Nicolae la acest sinod, în sensul că semnătura sa lipseşte de pe hotărârea finală a sinodului, totuşi acest fapt nu trebuie sa ne facă să ne îndoim de prezenţa sa acolo. La doar două secole după sinod, istoricul bisericesc Teodor Lectorul îl menţionează pe Arhiepiscopul Mirelor Lichiei între participanţii la sinodul de la Niceea. Numele de Nicolae [nike, „victorie” + laós, „popor”],  „Popor biruitor” a fost tâlcuit, graţie participării şi contribuţiei sale la sinodul I ecumenic, şi ca „Biruitorul poporului” cu sensul de „Cel ce a înduplecat mintea poporului spre a îmbrăţişa adevărul despre Hristos”, sau, avându-se în vedere milosteniile sale, cu sensul de „Cel ce a covârşit lumea prin bunătatea sa”.

Despre adormirea întru Domnul a Sfântului Nicolae se ştie că s-a petrecut cu siguranţă în ziua de 6 decembrie, anul fiind însă, nesigur: 345 sau 352. Milosteniile făcute de sfântul Nicolae în timpul vieţii au fost continuate după moartea sa de către păstoriţii săi. S-ar părea că această practică a stat la baza propagării obiceiului de a se oferi daruri – în special copiilor sărăci şi fetelor în pragul măritişului – cu ocazia sărbătorii anuale a sfântului. De legendara palmă dată de Sfântului Nicolae ereticului Arie pare a fi legat obiceiul de a se dărui, de sărbătoarea sfântului Nicolae, nuiele copiilor neascultători.

Cultul Sfântului Nicolae a lut amploare de timpuriu: sfântul este menţionat în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, şi se mai ştie că împăratul Justinian (527-565) a ridicat la Constantinopol o biserică în cinstea sa. Datorită minunilor săvârşite, Sfântul Nicolae este socotit, încă din Evul Mediu, drept patronul marinarilor [este până astăzi sfântul patron al marinei greceşti], al copiilor, al studenţilor, al fetelor nubile, al celor condamnaţi pe nedrept, şi chiar şi al arcaşilor şi negustorilor.

Reprezentările sale iconografice sau statuare stau mărturie acestor atribuţii: Sfântul apare fie salvând o corabie cuprinsă de furtună, fie cu Evanghelia în mână (apărător al ortodoxiei), fi cu 3 copii în braţe, cu 3 pungi de aur în mână, etc. În Europa Occidentală, cultul Sfântului Nicolae a luat amploare odată cu căsătoria prinţesei bizantine Teophano cu împăratul german Otto al II-lea. Împărăteasa a dus cu ea în Germania, la Worms, în Rhinenland, părticele din moaştele Sfântului Nicolae.

Poporul rus şi l-a ales, după creştinare, pe Sfântul Nicolae drept protector. În lista oraşelor care-l au drept protector pe Arhiepiscopul Mirelor Lichiei se numără: Amsterdam, Bari, Beit-Jala, Freiburg, Moscova, Napoli, New York (retroactiv, din 1809), Liverpool şi în general oraşele portuare.

În anul 1087 moaştele Sfântului Nicolae au fost răpite de către negustori din oraşul italian Bari şi duse în oraşul acestora. Negustorii italieni au profitat de absenţa împăratului Alexios I Comnenul, prins în lupte cu cumanii la Dunăre, şi au motivat gestul lor cu intenţia protejării moaştelor de invazia turcilor selgiucizi. Ameninţarea era una reală: un an mai târziu, emirul de Smirna a ocupat întregul litoral micro asiatic şi insulele de la Chios la Rhodos. Corabia cu moaştele Sfântului Nicolae a ajuns în Bari la 9 mai 1087, aceasta devenind data sărbătorii mutării moaştelor sfântului.

În doar doi ani, a fost ridicată o biserică care să adăpostească moaştele, noua biserică fiind sfinţită de însuşi Papa Urban al II-lea. Aducerea moaştelor la Bari este marcată anual în ziua de 8 mai, printr-o procesiune pe mare – Festa a mare – ocazie cu care statuia sfântului este purtată pe mare, într-o procesiune la care participă zeci de ambarcaţiuni.

Încă din vechime, moaştele Sfântului Nicolae izvorăsc ceea ce locuitorii din Bari au numit Manna di San Nicola. Deşi sursele istorice descriu această mană ca fiind un mir, mărturia contemporană ne spune că e vorba de apă pură, izvorâtă de sfintele moaşte: aproximativ 50 ml de apă (condens) este recoltată anual din urna în care sunt ţinute moaştele Sfântului Nicolae. Această apă este mult preţuită de credincioşi pentru harul ei vindecător.

Leave A Reply

Your email address will not be published.