2019: Un studiu publicat în revista Current Biology prezenta fragmente fosilizate de copac, vechi de 386 milioane de ani
2019: La 30 de ani de la Revoluția din România, Parlamentul European adopta o rezoluție în care solicita autorităților de la București să îşi intensifice eforturile pentru elucidarea adevărului cu privire la cele întâmplate atunci
2013: Agenția Spațială Europeană lansa cu succes telescopul Gaia, având misiunea să măsoare cu o precizie de neegalat distanțele dintre Terra și circa un miliard de stele din galaxia noastră
2012: Madonna se impunea în topul încasărilor din turnee artistice, cu 228 de milioane de dolari, surclasându-i pe Bruce Springsteen, Coldplay și Lady Gaga
1997 – A avut loc premiera filmului „Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme şi situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).
1992 –Patriarhia română a reactivat Mitropolia Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române; a fost recunoscută de autorităţile statului moldovean la 30 iulie 2002.
Din 1992 până în 2002, autorităţile de la Chişinău au respins în repetate rânduri cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei şi au înregistrat-o abia după intervenţia Curţii Europene.
1984 – A fost semnat acordul dintre Marea Britanie şi China, în care se prevedea trecerea Hong-Kong-ului de sub suveranitatea britanică în cea chineză începând cu data de 1 iulie 1997.
Acordul a fost semnat de Premierul britanic Margaret Thatcher şi omologul ei chinez, Zhao Ziyang. Astfel s-a pus punct dominaţiei britanice în zonă. Ceremonia s-a desfăşurat în Casa Poporului din Beijing, în prezenţa oficialilor britanici şi chinezi.
Pe 1 iulie 1997, acordul a intrat în vigoare şi Hong-Kong-ul a fost cedat Chinei, după ce mai bine de un secol a fost în administrarea Marii Britanii.
La eveniment au luat parte premierul Tony Blair, prinţul Charles, preşedintele Chinei, Jiang Zemin, secretarul de stat american Madeleine Albright, precum şi alţi demnitari.
Decizia, chiar dacă era cunoscută dinainte cu 13 ani, a iscat proteste, mai mulţi cetăţeni din Hong Kong protestând împotriva ei.
1979 – A fost inaugurat primul tronson al metroului din Bucureşti, „Semănătoarea” – „Timpuri Noi”.
1972 – Nava spaţială americană Apollo 17 a amerizat în Oceanul Pacific, încheindu-şi misiunea de aselenizare controlată.
1965 – Generalul Charles De Gaulle a fost ales primul Preşedinte al Franţei prin vot universal.
1963 – Zanzibar a devenit independent de Marea Britanie şi s-a declarat monarhie constituţională sub conducerea unui sultan.
1947 – A avut loc o vizită oficială, la Bucureşti, a unei delegaţii guvernamentale iugoslave condusă de Iosip Broz Tito.
A fost semnat „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” între cele două ţări, pentru o perioadă de 20 de ani.
A fost primul act internaţional încheiat de România după cel de-Al Doilea Război Mondial.
1941 – Al Doilea Război Mondial: Dictatorul nazist Adolf Hitler a devenit comandant suprem al forţelor armate germane.
1925 – La Bucureşti, a apărut primul număr din săptămânalul Cetatea literară, publicaţie condusă de scriitorul Camil Petrescu.
1924 – A venit pe lume romancierul şi eseistul francez Michel Tournier.
Michel Tournier, unul dintre cei zece membri ai Academiei Goncourt, s-a născut la Paris în 1924. Educaţia i-a fost marcată de cultura germană, muzică şi catolicism. Deşi a studiat filozofia la Sorbona şi Tübingen, urmând cursurile celebrului Maurice de Gandillac, nu a reuşit să fie profesor de liceu, cum şi-ar fi dorit, pentru că a ratat examenul de agrégation.
A lucrat ca jurnalist la Radio France şi Europe 1, a colaborat la Le Monde şi Le Figaro, iar între 1956 şi 1968 a fost redactor la Plon, ocupându-se de traducerile din germană. În 1967 şi-a publicat primul roman, Vendredi ou les Limbes du Pacifique, inspirat de Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe şi recompensat cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze.
În 1970, Le Roi des aulnes a obţinut Premiul Goncourt; s-a vândut în 4 milioane de exemplare. A urmat, în 1971, Vendredi ou la Vie sauvage, versiune simplificată a cărţii Vendredi ou les Limbes du Pacifique, devenită o lectură şcolară clasică şi vândută în 7 milioane de exemplare.
Tournier se autodeclara un contrabandist al filozofiei care încerca să-i strecoare pe Platon, Aristotel, Spinoza şi Kant în ţesătura scrierilor sale.
Universul lui populat de monştri, căpcăuni, gemeni, androgini este traversat de tema inversiunii, oscilând între realism şi fantastic. Subiectele filozofice, miturile, religiile, istoria sunt redate într-o formă „tradiţională şi liniştitoare”, care a contribuit imens la popularitatea scriitorului.
1915: S-a născut Edith Piaf, cântăreața franceză
Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța – d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste” (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).
În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.
Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul „Piaf” (în argoul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.
Édith Piaf a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste” (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).
În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.
Edith Piaf se naşte le 19 decembrie 1915 în Belleville, o suburbie a Parisului, şi este fiica a doi părinţi artişti, mama sa fiind cântăreaţă într-o cafenea iar tatăl său actor-acrobat. Nefiind foarte interesaţi de copilul lor, aceştia au lăsat-o în grija bunicii, care a crescut-o într-un bordel numit „Bernay dans l’Eure”. Până la vârsta de 14 ani Edith Piaf a fost bolnavă de conjunctivită şi surzenie, însă nu după mult timp a fost vindecată într-un mod miraculos, în urma unui pelerinaj la „Saint Therese de Lisieux”.
Prima apariţie în public a celebrei cântărețe a fost în cabaretul „Le Gerny’s” de pe „Champs-Elysees”, însă primul său succes a avut loc în anul 1937, când obţine un angajament la teatrul „ABC” din Paris. De aici începe lungul şir de prietenii cu oameni celebrii precum actorul Maurice Chevalier, poetul Jacques Borgeat, Marlene Dietrich, Yves Montand. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru „Le Bel indifferent”. În timpul ocupaţiei germane, Edith Piaf reuşeşte să încânte publicul cu melodii celebre precum „Le vagabond”, „Le chasseur de l’Hotel”, „Les histoires de coeur”.
Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la teatrul „ABC” din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu „Mon légionnaire”. Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe „rive gauche”, din care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru „Le Bel indifférent”. Despărțită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile „L’accordéoniste” și „Le disque usé”. În timpul ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează publicul cu melodiile „Le vagabond”, „Le chasseur de l’Hôtel”, „Les histoires de coeur”. Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la Berlin, la invitația autorităților germane.
Cântăreaţa franceză trece printr-o perioadă de depresie în urma morţii iubitului ei Marcel Cerdan, un boxer celebru al Franţei. Acesta moare în urma prabuşirii avionului cu care venea spre iubita lui. Edith Piaf revine însă cu melodia „Non, je ne regrette rien” şi atinge celebritatea mondială.
La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, „Non, je ne regrette rien”.
Autori de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostește din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătorește la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eșec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 10 octombrie 1963. Peste o zi, dupa aflatea vestii, moare si scriitorul Jean Cocteau, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită „petite fille des rues”. Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită „la môme Piaf”, a intrat în legendă încă din cursul vieții.
Supranumită „Regina cântecului francez”, Edith Piaf moare la 11 octombrie in 1963, la vârsta de 47 de ani la Grasse şi este înmormântată în cimitirul „Pere Lachaise” din Paris.
1901 – S-a născut Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit „Hellschreiberg”, care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea.
1900 – A fost încheiată, la Bucureşti, Convenţia de comerţ între România şi Grecia, precum şi un protocol prin care se recunoştea personalitatea juridică a Bisericii greceşti din România.
1898 – S-a înfiinţat, la Iaşi, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol.
1885 – S-a născut teologul de mare erudiţie Ioan Gh. Savin. A desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti. A contribuit la definirea teologiei fundamentale ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă română. A fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste.
Face parte din rândul celor mai mari profesori de teologie ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi din rândul reprezentanţilor de seamă ai culturii şi spiritualităţii româneşti.
S-a remarcat atât ca profesor la Facultăţile de Teologie din Chişinău, Iaşi şi Bucureşti, cât şi ca autor a numeroase cărţi, studii şi articole, dintre care foarte multe unice în felul lor, prin noutatea informaţiei şi modul de abordare.
Înzestrat cu o minte ageră şi dispunând de o mare erudiţie, dar şi de o bogăţie de informaţii dintre cele mai diverse, profesorul Ioan Gh. Savin a elaborat o operă impresionantă, atât calitativ, cât şi cantitativ. A abordat totdeauna probleme dintre cele mai actuale pentru perioada în care a scris, lucrările sale înscriindu-se, de regulă, pe linia apărării valorilor religios-morale, în general, şi creştine, în special.
A fost preocupat, cu preponderenţă, de asemenea, de dialogul între religie şi ştiinţă, religie şi cultură etc. A publicat, între altele, Cursul de Apologetică, pentru studenţii teologi (1935), cu anexele Fiinţa şi originea religiei, Existenţa lui Dumnezeu. Proba ontologică şi Probele cosmologică teologică. Totodată, a publicat nenumărate cărţi, cum ar fi Cultură şi religie, Filosofia şi istoria ei, Iconoclaşti şi apostaţi contemporani, Creştinismul şi viaţa, Creştinism şi comunism, Ştiinţa şi originea religiei Creştinismul şi gândirea contemporană, Ce este Ortodoxia?, Teologie şi istorie, Creştinismul şi cultura română.
1872 – A fost dată publicităţii Legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române.
1863 – Englezul Frederick Walton a obţinut patentul pentru linoleum.
1851 – A decedat pictorul englez Joseph William Turner, precursor al impresionismului.
Joseph Mallord William Turner a fost pictor şi gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului. Specializat în peisaje şi scene maritime, era considerat de impresioniştii francezi ca unul dintre principalele modele artistice.
O importantă sursă de inspiraţie a fost Veneţia. Personalitate excentrică, îi respingea pe toţi cei care îl căutau, cu excepţia unor prieteni foarte apropiaţi, dar chiar şi acestora le interzicea sa fie în atelier când lucra.
Deşi accepta să organizeze expoziţii, pe măsura trecerii anilor, a început să refuze să îşi vândă tablourile. La fel ca şi Tolstoi, a plecat într-o zi de acasă, fiind găsit după un timp într-o locuinţă din Chelsea, murind nu mult timp dupa aceea.
A lăsat în urmă o imensă avere, pe care îşi dorea să o lase artiştilor decadenţi.
1741 – A încetat din viaţă Vitus Bering, navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei; a traversat marea şi strâmtoarea care îi poartă numele (Bering), ajungând până la ţărmurile de nord-vest ale peninsulei Alaska, fiind considerat descoperitorul acesteia.
După un voiaj în Indii, Bering s-a angajat în marina rusă în 1703 ca sublocotenent, servind în Flota Baltică în timpul Marelui Război al Nordului.
Între 1710 şi 1712, a servit în Flota Mării Azov la Taganrog, participând în războiul ruso-turc. În 1725, ţarul Petru I al Rusiei l-a rugat să conducă prima expediţie spre Kamceatka. ţelul expediţiei a fost să afle extinderea spre est a Siberiei, şi dacă Asia şi America de Nord erau conectate sau dacă erau două continente separate.
La 14 iulie 1728, Bering a început prima călătorie pe corabia Gabriel şi a călătorit spre nordul peninsulei Kamceatka, prin strâmtoarea care îi poartă astăzi numele. La 14 august, a înconjurat Capul de est al peninsulei Ciukotka, şi, deoarece ţărmul asiatic o lua spre vest, Bering a concluzionat că Asia şi America de Nord erau două continente separate.
În 1731, Bering a fost înnobilat pentru explorările sale. Curând, Bering a propus o a doua expediţie de cercetare a Pacificului de Nord.
S-a întors în Okhotsk, în 1735, unde a comandat construirea a două vase, Sf Petru şi Sf Pavel, pe care le-a navigat spre est, întemeind oraşul Petropavlovsk din Kamceatka, în 1740. De acolo, Bering a pornit într-o expediţie către America de Nord în 1741, în cadrul căreia a cercetat sudul peninsulei Alaska, insula Kodiak, Muntele Saint Elias, insula Kayak.
A doua corabie, sub comanda lui Aleksei Chirikov, a descoperit ţărmul de nord-vest al SUA, arhipelagul Alexandru, numit astfel în cinstea ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
La întoarcere, Bering a explorat insulele Aleutine, murind pe una din acele insule, care îi poartă astăzi numele.
1642 – S-a încheiat sinodul de la Iaşi, început la 11 martie 1642, prin care s-a adoptat Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă.
Mărturisirea ortodoxă este cea dintâi tipăritură din Ţara Moldovei, publicată la Iaşi.
1241 – A fost utilizat, pentru prima oară, termenul parlament într-un act prin care era convocat Consiliul regal din Marea Britanie.
1154 – Regele Henric al II-lea al Angliei a fost încoronat la Westminster Abbey.
211 – A murit asasinat împăratul roman Publius Septimius Geta.
Publius Septimius Geta a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla.
În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat urmaș la tronul imperiului împreună cu fratele său. În februarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi frați și-au asumat guvernarea la Roma, dar după scurt timp au început rivalitățile între ei. La sfârşitul aceluiași an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial.
Acesta a murit în brațele mamei sale, Julia Domna.Cauzele rivalității dintre cei doi fraţi ar fi fost, după unii, gelozia creată de popularitatea din ce în ce mai mare de care se bucura Geta, iar după alții, încercarea de a-și îndepărta fratele de la tron, iar acesta doar s-a apărat.
