18 iunie 1815, a avut loc Bătălia de la Waterloo
1993 – TMB a acceptat cererea de punere în libertate condiţionată a lui Emil Bobu, fost membru C.P.Ex, condamnat la 10 ani închisoare şi 5 ani pierderea unor drepturi, pentru infracţiunea de complicitate la omor deosebit de grav.
1990 – Prin validarea mandatelor parlamentare, forumul legislativ român a fost legal constituit. Alexandru Bârlădeanu (FSN) a fost ales preşedinte ale Senatului, iar Dan Marţian (FSN) preşedinte al Camerei Deputaţilor.
1979 – Preşedintele Statelor Unite, Jimmy Carter, şi preşedintele URSS, Leonid Brejnev, au semnat, la Viena, acordurile SALT II de limitare a armamentelor strategice.
1977 – Iustin Moisescu a fost recunoscut de autorităţile comuniste ale României patriarh al Bisericii ortodoxe Române.
1953 – Egiptul s-a proclamat republică, monarhia fiind abolită.
La 23.VII.1952 a fost declanşată lovitura de stat antimonarhică a ofiţerilor liberi, conduşi de Gamal Abdel Nasser, care a determinat abdicarea, peste câteva zile (la 26 iulie), a regelui Faruk, în favoarea fiului său minor, Ahmad Fuad al II-lea.
1951 – A început deportarea în Bărăgan a persoanelor care locuiau la 25 km de graniţa României cu Iugoslavia.
1948 – A fost adoptată Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului.
1940 – Generalul De Gaulle a lansat, la Radio Londra, apelul către francezi pentru continuarea luptei împotriva Germaniei naziste, prin organizarea şi susţinerea unei mişcări de rezistenţă împotriva ocupanţilor.
1925 – S-a votat Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale, prin care patronii tuturor intreprinderilor erau obligaţi să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale, inclusiv pentru cele religioase şi pentru ziua de 1 Mai.
1923 – Vulcanul Etna a erupt şi 60.000 de oameni au rămas fără adăpost.
1917 – A murit Titu Maiorescu, critic literar, estetician şi om politic; membru marcant al Partidului Constituţional (Junimist), iar ulterior al Partidului Conservator (al cărui preşedinte a fost între anii 1913 şi 1914); de mai multe ori ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1913); fondatorul grupării literare ieşene Junimea; întemeietor al criticii literare româneşti moderne; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887).
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeşului, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de ţăran transilvănean din Bucerdea Grănoasa, se numea de fapt Trifu, dar îşi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.
În septembrie 1851, familia Maiorescu s-a stabilit la Viena, unde tatăl sau era salariat al Ministerului de justiţie. În octombrie, Titu Maiorescu a fost înscris în clasa I la Gimnaziul academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i s-a echivalat anul de gimnaziu de la Braşov şi a fost trecut în clasa a II-a.
În timpul şederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu a urmat cursurile Academiei Tereziene. În această perioadă a început redactarea Însemnărilor zilnice (ţinut până în iulie 1917, în 42 de caiete aflate astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române şi la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti), pe care le-a continuat până la sfârşitul vieţii şi care constituie o preţioasă sursă de cunoaştere a omului Maiorescu.
Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă ca un caracter puternic, ambiţios şi iubitor de ordine, pasionat de cultură şi dornic să se afirme prin capacităţile sale intelectuale în faţă colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, îl priveau de sus.
Succesul pe care l-a obţinut în 1858 absolvind ca şef de promoţie Academia Tereziana a reprezentat o încununare a eforturilor sale şi a voinţei de care dăduse dovadă.
Graba pe care o manifesta în obţinerea diplomelor universitare nu a afectat seriozitatea pregătirii sale academice. În decembrie 1860, acesta şi-a luat Licenţa în litere şi filosofie la Sorbona, prin echivalarea doctoratului de la Giessen. În anul următor i-a apărut, la Berlin, lucrarea de filozofie Einiges Philosophische în gemeinfasslicher Form (Consideraţii filozofice pe înţelesul tuturor), vădit sub influenţa ideilor lui Herbart şi Feuerbach.
În 1863 i s-a încredinţat cursul de istorie la Universitate, cu tema Despre istoria republicii române de la introducerea tribunilor plebei până la moartea lui Iuliu Cezar cu privire special la dezvoltarea economico-politică.
Din luna februarie până în luna septembrie a fost Decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Iaşi. Pe 18 septembrie 1863 a fost ales rector al Universităţii din Iaşi pe o perioadă de patru ani. În octombrie a fost numit director al Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi.
A predat aici pedagogia, gramatica română, psihologia şi compunerea. A iniţiat pentru prima oară în ţară noastră practica pedagogică a elevilor, pritre care se numără şi Ion Creangă.
La 8 octombrie 1946, Titu Maiorescu a fost numit la direcţia Institutului Vasilian din Iaşi, care se cerea „fundamental reorganizat”. În vederea acestei misiuni, din însărcinarea ministrului instrucţiunii publice de atunci, Alexandru Odobescu, el a plecat într-o călătorie documentară la Berlin, întorcându-se la Iaşi pe 4 ianuarie 1864.
Întors în ţară, Titu Maiorescu a fost dornic să contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent format în urma Unirii din 1859, pe făgaşul unei vieţi culturale şi politice de nivel european. În acel moment în care totul era de făcut şi în care era nevoie de energii proaspete şi de oameni de cultură formaţi în şcolile înalte ale apusului, Titu Maiorescu a cunoscut la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar la 22 de ani, decan la 23 şi rector la aceeaşi vârstă, academician (membru al Societăţii Academice Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani.
1910 – A avut loc primul concurs european de aviaţie. Traseul a cuprins 19 oraşe din Franţa, Olanda, Belgia, Anglia (18 iunie – 7 iulie).
1868 – Rusia a ridicat consulatul general de la Bucureşti la rangul de agenţie diplomatică.
1855 – S-a născut omul politic Constantin C. Arion; s-a numărat printre conducătorii Partidului Conservator; ministru în mai multe rânduri (al cultelor şi instrucţiunii publice, de interne, al agriculturii şi domeniilor, de externe – 1918); a avut un rol important în impunerea legii prin care s-a acordat Academiei Române suma necesară pentru construirea unui local special destinat bibliotecii – 1912; membru de onoare al Academiei Române din 1912.
1849 – Trupele ruseşti chemate de Curtea de la Viena au trecut în Transilvania şi Ungaria pentru înăbuşirea revoluţiei conduse de Avram Iancu.
1848 – Guvernul provizoriu al Valahiei a hotărât organizarea unui corp de dorobanţi şi panduri voluntari care, ulterior, a constituit baza unei armate populare. Unitatea militară a fost constituită sub comanda lui Gheorghe Magheru, numit ad-hoc căpitan general.
1815 – A avut loc Bătălia de la Waterloo (localitate în Belgia) (ilustrație), unde împăratul francez Napoleon I Bonaparte (1804-1814 şi 1815), unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie, a fost definitiv învins de coaliţia anglo-prusacă.
Politica externă a lui Napoleon I s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814), a revenit în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar a fost înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice.
1812 – Congresul american a declarat război Regatului Unit al Marii Britanii care, aflându-se în război cu Franţa lui Napoleon, a arestat toate navele americane care se îndreptau spre Franţa.
1294 – Regele Franţei, Filip cel Frumos, a ordonat ca toţi evreii să fie reuniţi într-un singur cartier, astfel încât creştinii să nu aibă raporturi cu ei. Evreii au fost obligaţi să poarte veşminte speciale care să-i poată identifica.