1 octombrie 1992, Michael Jackson a susţinut la Bucureşti un mega concert acesta fiind considerat cel mai bun din întreaga sa carieră

0 393

2004 – Poşta Română a inaugurat Muzeul Naţional Filatelic, situat în incinta Muzeului Naţional de Istorie a României. Muzeul ocupă o suprafaţă de peste 600 mp, cuprinde trei săli de expunere, oferind iubitorilor de filatelie şi tuturor pasionaţilor de cultură piese din tezaurul Poştei Române.

2003 – Statele Unite au aderat oficial la UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, for din care se retrăseseră în anul 1984, în timpul mandatului lui Ronald Reagan, în semn de protest faţă de politica organizaţiei.

2003 – S-a inaugurat, la Cluj, cel mai mare acvariu din Transilvania, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).

2002 – În Republica San Marino, un microstat, enclavă pe teritoriul italian, sa schimbat conducera statului, asigurată de doi căpitani regenţi. San Marino este cea mai veche republică din lume, în virtutea Constituţiei republicane din 1263, revizuită în mai multe rânduri în spiritul „Leges Statutae” din 1600.

1995 – Miniştri de Finanţe din Uniunea Europeană, reuniţi la Valencia, în Spania, au stabilit în unanimitate anul 1999 ca termen-limită pentru trecerea la sistemul monedei unice.

1992 – Michael Jackson a susţinut un concert în România, în cadrul turneului „Dangerous”. Show-ul de pe Stadionul Naţional este considerat a fi unul dintre cele mai bune din cariera lui Michael Jackson.

1989 – Danemarca a introdus, în premieră mondială,  conceptul juridic  de „uniune civilă” pentru persoanele de acelaşi sex, numit „parteneriat înregistrat”.

1988 – Mihail Gorbaciov a fost numit în funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice.

1987 – A fost dată în folosință prima linie de tramvai în municipiul Cluj-Napoca, un mijloc de locomoție devenit
din nou modern pentru eficiența în transportul public și a absenței factorilor poluanți.

1982 – Helmuth Kohl a devenit cancelar al RF Germania. În urma alegerilor din 1998, postul de cancelar a fost preluat de social-democratul Gerhard Schroeder.

1981 – În Suedia a fost lansată prima reţea de telefonie mobilă din Europa.

1975 – Americanul de culoare Muhammad Ali a apărat în așa-zisa Thrilla în Manila, titlul mondial de box la categoria grea, împotrivă lui Joe Frazier, în Quezon City, prin knockout tehnic.

În anul 1974 a fost ales „Sportivul anului din SUA”, iar în 1999, Ali a fost desemnat „Sportivul secolului” de revista americană „Sports Illustrated”. El este considerat cel mai mare campion de box la categoria grea, precum și unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor.

1971 – Roy Oliver Disney a inaugurat parcul de distracții Walt Disney World Resort de lângă Orlando, Florida, în
memoria fratelui său decedat, Walt Disney, creatorul de filme de animație și a îndrăgitului Mickey Mouse, personajul minunatelor aventuri ale universului copiilor.

1966 – Consiliul de Stat a emis Decretul 770 (completat prin Legea 6/1973), iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii (avortul), măsură abuzivă ce a determinat numeroase decese şi înrăutăţirea sănătăţii femeilor, ca urmare a unor intervenţii avortive în condiţii de clandestinitate.

1960 – Nigeria, situată în partea central-vestică a Africii, și-a declarat independența față de Anglia, în cadrul Commonwealth-ului, iar în 1963 a devenit republică federală. Are o suprafață de 923.769 km2, o populație de peste 95.000.000 locuitori. Capitala, Lagos, este și port la Oceanul Atlantic, iar limbi oficiale sunt engleza, hausa, ibo și yoruba. Dacă planul de investiții uriaș, pe măsura bogățiilor natural, va da rezultate, în următorii ani, analiștii internaționali prevăd un adevărat boom economic în această țară.

1958 – A fost fondată, în Statele Unite, Administraţia Naţională pentru Problemele Aeronauticii şi Cercetării Spaţiului Cosmic – NASA.

1957 – La Viena a fost deschisă prima Conferinţă generală a Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, în cadrul căreia România a fost aleasă printre cei zece membri ai Consiliului guvernatorilor.

1957 – Pe bancnotele SUA au fost imprimate pentru prima dată celebrele cuvinte „In God We Trust”.

1956 – S-a născut Cristian Tudor Popescu, scriitor, antologator, director de ziar, eseist, jurnalist și prozator român.

În anul 1991 s-a  angajat la cotidianul Adevărul, ca redactor șef adjunct (1991-1996) și apoi ca redactor șef (1996-2005). De asemenea, a fost redactor-șef al săptămânalului Adevărul literar și artistic (1996-2000). În anul 2005, a demisionat de la cotidianul Adevărul, alături de alți 81 de jurnaliști, și împreună cu Mircea Dinescu a fondat ziarul Gândul.

A avut numeroase apariții în mass-media, îndeosebi în cadrul unor incitante talk-show-uri, fiind invitat permanent la emisiunile televizate Cap și Pajură (social-politic), împreună cu Emil Hurezeanu și CineTePrinde (în calitate de cinefil).

În martie 2003, după decesul lui Dumitru Tinu, a fost ales ca președinte al Clubului Român de Presă, demisionând din această funcție în noiembrie 2006, pe motiv că „ziariștii au devenit, în prea mare măsură, niște mercenari”. În februarie 2007, Cristian Tudor Popescu a candidat la aceași funcție pentru încă un an și a fost votat cu 113 voturi pentru, 16 împotriva și 8 abțineri.

La data de 12 ianuarie 2008, Cristian Tudor Popescu a demisionat din funcția de director al cotidianului „Gândul”, însă a rămas editorialist al publicației.

Cristian Tudor Popescu este filmolog, doctor în cinematografie al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, unde susține un curs de Tehnici de Manipulare și Propagandă în Cinematografie și Televiziune.

1949 – A fost proclamată Republica Populară Chineză, după victoria militară a Partidului Comunist Chinez asupra Kuomintang-ului. Lider al ţării a fost Mao Zedong, care a instaurat o dictatură sângeroasă, zeci de milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care acesta a condus China.

1949 – Agenţia China Nouă (Xinhua), fondată în 1931, a funcţionat ca Agenţie de Stat.

1946 – Principalii criminali de război hitlerişti au fost condamnaţi la moarte în urma procesului de la Nurnberg. Tribunalul Militar Internaţional i-a găsit pe cei 12 ofiţeri cu rang înalt din armata nazistă vinovaţi de uciderea a sute de mii de persoane. Printre cei puşi să răspundă cu viaţa pentru ororile din timpul regimului hitlerist s-au aflat Joachim von Ribbentrop, ministru al Afacerilor Externe, Hermann Goring, fondator al Gestapoului şi comandant al aviaţiei militare, Wilhelm Frick, ministru de Interne. Alţi şapte ofiţeri, printre care şi Rudolf Hess, adjutant al lui Hitler, au fost puşi după gratii pentru 10 ani, iar trei au fost achitaţi. Procesul de la Nurnberg s-a judecat între 20 noiembrie 1945 şi octombrie 1946, iar Tribunalul Internaţional a fost primul din istorie înfiinţat pentru judecarea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii. La scurtă vreme după pronunţarea sentinţei, în 16 octombrie, 10 dintre ofiţerii hitlerişti găsiţi vinovaţi au fost spânzuraţi. Hermann Goring s-a sinucis în închisoare înainte de a fi executat.

1935 – A decedat generalul român Grigore Crăiniceanu, specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918). De numele său se leagă punerea bazelor „Revistei armatei” (1883) şi ale „Cercului publicaţiunilor militare” (1889); membru al Academiei Române.

1930 – S-a născutRichard Harris, actor german, interpretul regelui Arthur în filmul „Camelot” din 1967. Recent, Harris interpretase rolul profesorului Dumbledore în „Harry Potter şi Piatra filosofală” şi în „Harry Potter şi Camera secretelor” („Această viaţă sportivă”, „Biblia”, „Robin şi Marian”, „Gladiatorul”, „Contele de Monte Cristo”). A decedat în anul 2002.

1924 – A văzut lumina zilei Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA între 1977-1981, laureat al Premiului Nobel pentru pace pe anul 2002. S-a înscris în Academia Navală, până în 1953 a făcut parte din structurile armatei. A fost nominalizat candidat la preşedinţie de către democraţi în 1976, învingând un concurent puternic, pe Gerald Ford. După investire, pe plan intern, s-a evidenţiat mai mult prin promisiuni decât prin iniţiative puse în practică, iar pe plan internaţional a fost responsabil de semnarea tratatului istoric de la Camp David dintre Israel şi Egipt, în 1979. Popularitatea sa a scăzut dramatic din cauza problemelor economice întâmpinate de SUA, astfel încât la următoarele alegeri a pierdut bătălia cu Ronald Reagan. A fost recompensat cu un premiu Nobel pentru pace în anul 2002 pentru eforturile sale de a aplana conflictele internaţionale şi de a apăra drepturile omului. A fost primul preşedinte american care a scris un roman, „The Hornet’s Nest”, apărut în anul 2004.

1924 – A fost adoptat Calendarul Gregorian de către Biserica Ortodoxă Română, după ce instituțiile statului român îl foloseau încă din 1919, ca urmare a Decretului-Lege nr.1053 a Consiliului de Miniștri.

1921 – S-a stins din viaţă Julius von Hann, meteorolog austriac, cel care în 1866 a fondat Institutul de meteorologie din Viena („Zeitschrift für Meteorologie”); a făcut însemnate studii asupra cicloanelor şi anticicloanelor, distribuirii temperaturii în Alpi. Este membru de onoare al Academiei Române, din 2 mai 1914.

1919 – S-a născut Nicolae Cajal, medic, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei „M.H.Elias”. A fost Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

1918 – Colonelul englez Thomas Edward Lawrence, supranumit „Lawrence al Arabiei”, a ocupat Damascul. Ca agent britanic în Orientul Apropiat, acesta a primit misiunea de a organiza o răscoală antiotomană a arabilor.

1917  – La Chişinău a apărut Ardealul (Transilvania),„gazetă săptămânală pentru românii transilvăneni aflaţi în Rusia”. La început s-a tipărit săptămânal (1 octombrie 1917 – 21 ianuarie 1918), apoi zilnic (24 ianuarie – 20 noiembrie 1918). În perioada 24 ianuarie – 20 noiembrie 1918 s-a editat cu titlul „România nouă”, având ca redactor şi director pe Onisifor Ghibu şi prim-redactor pe Ion Matei.

1908 – Automobilul popular Model T, poreclită „Tin Lizzy” („Lizzy-tinichea”), promis de producătorul de automobile Henry Ford, s-a pus în vânzare, la preţul de 850 $. Maşina avea suspensie triplă, era făcută dintr-un aliaj de oţel uşor şi rezistent, motor cu patru cilindri, de 20 de cai putere şi circula cu o viteză de 40 km/h .

1890A fost fondat Yosemite-Nationalpark, unul din cele mai cunoscute parcuri naţionale din SUA, care se distinge printr-o floră cu specii unicat și prin cascada Yosemite, aflată la cea mai mare altitudine de pe continentul nord american.

Anual, parcul național este vizitat de peste trei milioane de turiști, care se deplasează mai ales de-a lungul văii Yosemite, situată în regiunea centrală a parcului. În anul 1984, Yosemite, care cuprinde un masiv stâncos impunător din granit, cu pâraie cu ape limpezi și cascade, a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO.

1882 – Inginerul H. Ilade a inaugurat în Bucureşti prima „fabrică de curenţi electrici” din România, instalată pe Calea Victoriei. O lună mai târziu funcţiona cea de–a doua uzină, la Gara de Nord. Uzina din centru deservea Palatul Regal şi Teatrul Naţional. Sistemul introdus de Ilade, utilizarea lămpilor cu arc, la tensiuni ridicate  nu a dat rezultate mulţumitoare. În 1885, inginerul american de origine română Francisc Jelle, asistentul lui Thomas Edison, a venit în ţara noastră, unde a construit o uzină mai reuşită.

1881 – William Boeing, pionier al aviaţiei, a înfiinţat în 1916 compania „Pacific Aero Products”.

1880 – Prima fabrică de lampă electrică a fost deschisă de către Thomas Edison.

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare”, cu povestea „Soacra cu trei nurori”.

1875 – Au început lucrările de construire, în Bucureşti, a Catedralei romano-catolice, cu hramul Sf.Iosif (terminată în 1883).

„Sfântul Iosif” este catedrală metropolitană și arhiepiscopală, ctitorul ei fiind Episcopul Ignatius Paoli, din Congregația Călugărilor Pasioniști, primul Arhiepiscop al Arhidiecezei de București. Banii pentru construirea Catedralei au provenit de la credincioșii din București, de la diverse personalități înstărite, dar și de la binefăcători din străinătate, cunoscuți sau prieteni ai Episcopului Paoli.

Lucrările au fost conduse de către călugărul pasionist olandez Alfons Zegers, arhitect prin formație. El fusese chemat la București de la mănăstirea pasioniștilor din Dublin (Irlanda), de către Episcopul Paoli. Începând cu anul 1880, lucrările în regie proprie au fost conduse de priceputul arhitect Carol Berisch.

Piatra folosită la construcție a fost adusă din carierele de la Rusciuc (Bulgaria), iar cărămizile au fost achiziționate din București și localitățile învecinate.

Lucrările de construcție au început în zona absidei altarului, cu ample amenajări pentru consolidarea terenului și ridicarea nivelului acestuia.

Lipsa de fonduri și izbucnirea Războiului de Independență din 1877 au făcut ca lucrările să înainteze foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an construcția a fost încheiată.

1869 – Oficiul Poştal din Austria a emis primele cărţi poştale din lume.

1860 – S-a înfiinţat, la Iaşi, Conservatorul de muzică şi declamaţiune, primul director fiind Francisc Serafim Caudella.

1855 – În procesul integrării societății românești în economia și cultura europeană modernă a apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar și comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Problema românească a început să se afirme în context european.

1850 – S-a instituit un teritoriu vamal unic al Imperiului Habsburgic, prin care erau desfiinţate barierele vamale interne, fapt care a deschis largi posibilităţi pătrunderii capitalului austriac în Transilvania.

1843 – A apărut periodicul „Învăţătorul satului” (până la 19 decembrie 1852), editat de Petrache Poenaru. Între 1848 şi 1849 a apărut sub numele de „Foaia satului”.

1829 – Colegiul Africa de Sud a fost fondat la Cape Town; mai târziu a devenit Universitatea Cape Town.

1827 – A avut loc Războiul ruso-persan; armata rusă a ocupat Erevanul. Astfel, s-a încheiat un mileniu de dominaţie musulmană în Armenia .

1814 – A avut loc deschiderea Congresului de la Viena, reuniune a marilor puteri ale timpului care a hotărât  o nouă ordine politică în Europa, după înfrângerea de către Napoleon în primăvara precedentă.

1800 – Spania a cedat Franţei provincia Louisiana, în baza tratatului de la San Ildefonso. Peste numai 3 ani, Napoleon Bonaparte avea să o vândă Statelor Unite.

1795 – Belgia a fost cucerită de Franţa.

1541 – S-a născut „El Gréco”,(Domênikos Theotokópoulos), celebru pictor spaniol de origine greacă.

El Gréco” era originar din Candia, azi Heraklion / Creta, si a decedat la 7 aprilie 1614, în Toledo / Spania. A fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile sale în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.

331 î.Hr. –  Regele Alexandru cel Mare al Macedoniei l-a învins pe Darius III al Persiei, în bătălia de la Gaugamela, în cea mai fascinantă campanie militară a antichității, începută la Bosfor și terminată în inima Indiei.

Leave A Reply

Your email address will not be published.