31 iulie 1914, s-a născut actorul francez Louis de Funès, cunoscut ca fiind cel mai popular actor francez
2006 – Fidel Castro i-a cedat puterea fratelui său, Raul Castro.
Raul Castro este preşedintele Consiliului de Stat al Cubei, Prim-Secretar al Comitetului central al Partidului comunist cubanez, precum şi Comandant General (General maxim) al forţelor armate ale Cubei.
Pe 31 iulie 2006, Raul Castro şi-a asumat rolul de Preşedinte al Consiliului de Stat în timpul unei perioade temporare de transfer a puterii, cauzată de starea de sănătate precară a lui Fidel Castro. În conformitate cu articolul 94 al Constituţiei cubaneze, primul vicepreşedinte al Consiliului de Stat primeşte îndatoririle prezidenţiale în cazul îmbolnăvirii sau decesului preşedintelui ţării.
1976 – NASA a publicat faimoasa fotografie „Faţa de pe Marte”, făcută de sonda americană Viking 1.
Isteria cu „Faţa de pe Marte” a început după ce a fost trimisă o imagine în care o faţă imensă, de vreo 3 kilometri, privea impasibilă din regiunea marţiană Cydonia. NASA a scos imaginea în lume sub titlul „o formaţiune stâncoasă care seamănă cu o faţă umană”.
1954 – S-a desfăşurat prima ascensiune pe K2, de către o expediţie italiană, condusă de Ardito Desio.
K2 este al doilea munte ca înălţime din lume, după Everest. Are 8611 m, este situat la 1500 km vest de Everest, în mijlocul Asiei.
Litera K desemnează masivul Karakorum, uriaşul lanţ muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar cifra 2 o ordine stabilită arbitrar de primii topografi.
În 1954, profesorul geolog Ardito Desio a întreprins o expediţie grea, finanţată de Consiliul Naţional de Cercetări şi Comitetul Olimpic Italian. O comisie a Clubului Alpin Italian a selecţionat un lot de 23 de alpinişti, elemente de primă mână, a căror vârstă nu cobora sub 23 de ani şi nu depăşea 47 de ani. Din grupul condus de Ardito Desio, pe lângă alpinişti, mai făcea parte: un topograf, un antropolog, un geolog, un medic şi un operator de film.
1944 – A dispărut, în cursul unei misiuni militare, aviatorul şi scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry, renumit romancier, eseist şi reporter francez. S-a făcut cunoscut, în special, datorită povestirii „Micul Prinţ”, una dintre cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi.
„Micul Prinţ” s-a bucurat de o mare popularitate în epoca de după război, având deviza: „Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor”. Micul locuitor al unei planete minuscule porneşte într-o lungă călătorie prin lume, pentru a căuta adevăratul sens al vieţii. În cursul peregrinărilor sale ajunge să-şi dea seama că, pentru a fi fericit, ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită”.
1936 – Comitetul Olimpic Internaţional a anunţat că Jocurile Olimpice de vară din 1940 se vor desfăşura la Tokyo. Însă, jocurile au fost anulate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.
1932 – Partidul Naţionalist German al Muncitorilor a câştigat peste 38% din voturi la alegerile din Germania.
Nazismul sau naţional-socialismul (german) a fost ideologia şi politica totalitară naţionalistă, rasistă, antisemită şi anticomunistă a Germaniei naziste, aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul german între anii 1932 şi 1945.
1914 – S-a născut actorul francez Louis de Funès, cunoscut ca fiind cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes sunt bazate pe gaguri vizuale, câştigându-şi faima şi reputaţia pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate.
În majoritatea filmelor sale, personajele interpretate de Funes au în comun mai multe caracteristici: un tip de vârstă medie, predispus la hiperactivitate, rea-credinţă şi un temperament incontrolabil.
1877 – Principele Carol a primit telegrama care relata că ruşii au suferit o înfrângere completă la Plevna, Bulgaria, în cadrul Războiului ruso-turc de la 1877-1878. O parte din trupele ruseşti intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei şi-a mutat cartierul general, iar însuşi ţarul Alexandru al II-lea era gata să se retragă peste Dunare. În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria: „Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forţe armate, copleşindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniţi şi, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde doreşti”.
1875 – A încetat din viaţă Andrew Johnson, cel de-al şaisprezecelea vicepreşedinte (1865) şi cel de-al şaptesprezecelea preşedinte al SUA.
Johnson a fost preşedinte în timpul Reconstrucţiei care a urmat Războiului Civil American. Din cauza numeroaselor sale acte de tratare extrem de îngăduitoare a rebelilor, precum şi a respingerii prin veto a proiectelor de lege privind schimbarea drepturilor civile, a fost pus în situaţia de a avea o lungă dispută amară cu republicanii din Congresul SUA, ducând, în final, la judecarea sa în Congres, în 1868, devenind primul preşedinte judecat de Congres.
1866 – S-a născut Nicolae Coculescu, astronom român, profesor de astronomie la Universitatea din Bucureşti, fondator, în 1908, al Observatorului Astronomic din Bucureşti, cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbaţiilor planetelor.
1800 – S-a născut Friedrich Wöhler, chimist german, cunoscut pentru sinteza ureei, dar şi pentru descoperirea unor elemente chimice.
Wöhler este considerat pionierul chimiei organice datorită sintetizării ureei în 1828. Până în 1828 se credea că substanţele chimice se pot forma doar sub influenţa „fortei vitale” în corpul animalelor şi plantelor. Wöhler a demonstrat că această teorie este falsă prin prepararea artificială a ureei folosind numai materiale anorganice. Sinteza ureei a fost esenţială pentru biochimie, deoarece ea a dovedit că un compus cunoscut ca fiind produs numai de organisme biologice poate fi produs în laborator, în anumite condiţii, din materiale fără viaţă.
1784 – A încetat din viaţă Denis Diderot, filozof, prozator, dramaturg şi critic de artă, personalitate de prim plan a culturii franceze din epoca Luminilor, principalul iniţiator şi redactor al Enciclopediei franceze („Călugăriţa”, „Paradox despre actorul de comedie”, „Jaques fatalistul”).
1498 – Cristofor Columb a descoperit insula Trinidad.
Cristofor Columb a fost un navigator italiano-spaniol, ce a navigat spre vest, peste Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar şi-a câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America.
Insula Trinidad (Sfânta Treime) a fost descoperită în cadrul celei de-a treia călătorie efectuată de Columb, insula care se numeşte acum Venezuela.
Pentru pregătirea expediţiilor, Cristofor Columb a coordonat în jur de 17 vase şi aproximativ 1500 de oameni, mai multe caravele mici de aproximativ 15 m lungime.
1227 – A început creştinarea cumanilor (popor originar din Asia, din grupul turcilor) şi a brodnicilor (popor care a trăit în secolul al XIII-lea în Moldova). Botezul a fost oficiat în prezenţa arhiepiscopului de Strigoniu, legat apostolic, a trei episcopi şi a principelui de coroană al Ungariei, viitorul rege Bela al IV-lea. Întemeierea episcopiei cumanilor, direct subordonată scaunului apostolic, cu reşedinţa la Civitas Milcoviae (pe locul Odobeştilor de astăzi, lângă Focşani), a avut ca prim titular pe dominicanul Teodoric. Prin crearea acestei episcopii în părţile sudice ale Moldovei şi răsăritene ale Ţării Româneşti, avanpost al expansiunii ungare, regatul Ungariei urmărea extinderea autorităţii sale politice şi confesionale asupra populaţiei.