29 februarie 1936, se înfiinţează organizaţia turistică de stat din România – Oficiul Naţional de Turism (O.N.T), prin decret regal
1792: S-a născut Gioacchino Rossini, compozitor italian (d. 1868)
Gioachino Rossini – de fapt Giovacchino Antonio Rossini (n. 29 februarie 1792, Pesaro, Italia – d. 13 noiembrie 1868, Paris) a fost un compozitor de operă din Italia.
Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieții sale. Aceasta se datorează frumuseții melodiilor, strălucitoarelor și optimistelor arii, pline de vervă și ironie, care se află din abundență în creația sa. Întrucât tatăl său cânta mereu în fanfara municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o vârsta fragedă în aceasta. Cât despre mama sa, el însuși spunea mai târziu că nu cunoștea notele, ci se conducea numai după ureche. Întrucât parinții lui erau mereu plecați în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici și dat în ucenicie la un potcovar. În plus, doi canonici, frații Malerbi i-au dat primele lecții de cânt și de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai importat, în biblioteca acestora, la care copilul are acces neîngrădit, se găseau mai multe partituri de Haydn și de Mozart, de care el a profitat.
Primele sale încercări în compoziție sunt lucrări religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e Polutio”, începută acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul contrapunctului și al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San Mosè” din Veneția pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di Matrimonio” („Polița căsătoriei”).
Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele mai diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu.
Aceeași uvertură va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a doua personaje atât de diferite ca regina Elisabeta si tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeași cavatină („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.
Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu are timp să se plictisească, ariile sunt vii si pasajele de umplutură respiră veselie si tinerețe. Oricum ar fi natura libretului, lucrările lui Rossini emană bucuria de a trăi.
Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a vieții sale. Muzician tânar și fecund, el nu este un exponent al facilității și rutinei. Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi novator. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, „Il Tedeschino”, adică „Micul german”. Acest pseudo-reproș reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.
Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau drame sumbre medievale, arta lui Rossini ramâne mereu marcată de primatul absolut a ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea vocii ca transmițătoare privilegiată a emoției.
Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăcește prin orașele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte și unde ține un salon prin care trec artiști, muzicieni, scriitori. Chiar și Richard Wagner este primit aici. In toți acești ani a compus foarte puțin: un „Stabat Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce și pian.
Stabat Mater
Stabat Mater este, fără îndoială, unul dintre textele sacre cele mai emoţionante din ritualul religios catolic, conceput pe versurile unui poem medieval foarte popular, care începe cu versul “Stabat Mater dolorosa…” (Stătea Mama îndurerată…). Se presupune că autorul “ secvenţei” de 20 de strofe a câte 3 versuri, introdusă în liturghia catolică, a fost călugărul franciscan Jacopone da Todi (1228 – 1306), originar din provincia italiană Ombrie. Caracterul dramatic al textului a fost sursă de inspiraţie pentru aproape 500, de autori din toate epocile (renaştere, baroc, romantism sau perioada contemporană) şi de pe toate continentele, fiind tradus, totodată, într-o multitudine de limbi. Din punctul de vedere al canoanelor religioase, oratoriul Stabat Mater este, însă, cea mai discutabilă partitură. Însuşi Papa Pius al X-lea a considerat în 1922, că lucrările lui Rossini nu puteau fi interpretate în bisericile catolice, fiind nepotrivite cu spiritul muzicii de cult, chiar dacă în muzica sa drama religioasă este pătrunsă de adânci sentimente umane. Oratoriul Stabat Mater, pagină înălţătoare, în care marea temă a suferinţei şi a salvării este interpretată de compozitor într-o manieră proprie, expresie sinceră unui suflet generos şi cald, este alcătuit din 10secţiuni ale căror titluri reprezintă primele cuvinte ale textului:1.Introducere – Stabat Mater dolorosa 2.Arie– Cuius animam; 3.Duet– Qui est homo qui non fleret ; 4.Arie – Pro pecatis suae gentis; 5. Cor a capella şi recitativ –Eia mater fons amoris; 6. Cvartet – Sancta Mater, istud agas; 7. Cavatina – Fac ut portem Christi mortem;
Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier al Parisului), în urma unei operații abdominale, fiind îngropat inițial în cimitirul Père-Lachaise din Paris, apoi mutat in bazilica „Santa Croce” din Florența (Italia).
Alături de Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.
1828: S-a născut John Philip Holland, inventatorul și constructorul primului submarin modern, creatorul şi constructorul primului vas subacvatic acceptat de U.S. Navy.
Submarin sau submersibil este o navă care are posibilitateanavigației mixte, la suprafață și în imersiune. Termenul de submarin desemnează în special navele militare în scopul camuflării unui atac, iar submersibil – navele civile de cercetare submarină, intervenție și lucrări la mare adâncime, transport.
Un submarin se poate deplasa sub apă. Acesta poate fi o armă navală mortală, însă poate explora albia mării sau a oceanului și poate efectua reparații ale conductelor subacvatice.
În 1890, a fost construit primul submarin adevărat de către doi inventatori rivali, John P. Holland şi Simon Lake. Ambele submarine funcţionau pe baza unor motoare cu petrol sau aburi pentru navigarea la suprafaţa şi motoare electrice pentru călătoriile subacvatice Marina americană a cumpărat submarine construite de John P Holland, în timp ce Rusia şi Japonia au optat pentru cel construit de Simon Lake.
Realizând eficacitatea submarinului, Statele Unite au început să investească serios în proiectele de dezvoltare a acestuia, construind primul vas de lung parcurs, Argonautul, în anul 1928. Acesta avea o lungime de 116 metri şi un deplasament de 2710 tone, fiind cel mai mare submarin ne-nuclear produs de marina Statelor Unite.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a avut cea mai mare flotă de submarine, nemţii considerând că submarinele ar fi singurele capabile de a rupe blocada navală britanică.
1854: S-a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré.
A fost primul care a studiat principiul relativităţii. În matematică şi fizică este folosit Grupul Poincare după savantul francez. (m. 17 iulie 1912).
Jules Henri Poincaré (n. 29 aprilie, 1854 – d. 17 iulie, 1912) (IPA: [pwɛ̃kaˈʀe]) a fost unul dintre cei mai mari matematicieni și fizicieni francezi. A avut contribuții științifice importante și în domeniile astronomie, geodezie, mecanica cuantică, teoria potențialelor și filosofie.
Lui îi aparține și renumita „Conjectură a lui Poincaré” (Bănuiala lui Poincaré), care a putut fi dovedită abia după aproape 100 de ani de la prima formulare a ei în anul 1904.
A aplicat teorema virialului în probleme cosmologice.
1936: Se înfiinţează organizaţia turistică de stat din România – Oficiul Naţional de Turism, prin decret regal (legea din 29 februarie 1936).
ONT Carpați (Oficiul Național de Turism Carpați) este o companie hotelieră din România, înființată în anul 1936 fiind inițial o companie de stat.
Scurt istoric
Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului, se materializează în anul 1926 când se fondează Oficiul Național de Turism (ONT). Însă abia la 4 ianuarie 1936, ONT a devenit organizație cu un statut bine definit, când se înființează prin decret regal, (legea din 29 februarie 1936), în cadrul Ministerului de Interne. În același an, deschide un birou la Sinaia.
În anii `30 va fi perioada când se vor construi cele mai multe cabane din munții Bucegi, făcute de asociații sportive, de armată și chiar de particulari.
Înființat pentru a crea condiții prielnice dezvoltării turismului, O.N.T și-a fixat de la început, pe lângă un program de organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea și coordonarea activităților turistice din inițiativă privată.
Amintim câteva cabane construite în acea perioadă:
Cabana Marele Voievod Mihai (Piatra Arsă)-1933-1934
Cabana Vârful cu Dor-1936
Cabana Babele (1937-1939)
Cabana Caraiman-1937
Cabana Padina (1929)
Cabana Bolboci (1929)
1940: Hattie MCDaniel a devenit prima actriţă de culoare care a primit un Oscar pentru rolul din “Pe aripile vântului”.
Hattie McDaniel (n. 10 iunie 1895, Wichita, Kansas, SUA – d. 26 octombrie 1952, Los Angeles, California, SUA) a fost o artistă americană de culoare. A fost fiica unui pastor baptist din Richmond, statul Virginia, mama sa fiind din Nashville, statul Tennessee.
Și-a început activitatea artistică la vârsta de 18 ani cântând vodeviluri, iar apoi odată cu apariția radioului, în diferite producții muzicale ale acestuia.
Debutul în cinema și l-a făcut în roluri secundare potrivite pentru culoarea pielii, adică roluri de servitoare, începând cu anul 1932. Muzicalul Show Boat (traducere aproximativă „Spectacol pe vas”) i-a adus însă remarcarea ca artistă de cinema.
Rolul Mammy din celebrul film Pe aripile vântului, cu premiera la 15 decembrie 1939, i-a adus însă consacrarea, cu toate că la premiera internațională a producției ce a avut loc la Atlanta, statul Georgia, autoritățile segregaționiste nu i-a permis intrarea în sala de cinema.
Dar acest lucru nu a putut influența hotărârea comisiei de acordare a Premiilor Oscar de a premia prestația sa din faimosul film cu Oscarul pentru cea mai bună artistă în rol secundar la 29 februarie 1940. Mattie McDaniel a fost prima artistă de culoare care a obținut un asemenea premiu.
Abia după 40 de ani, un astfel de premiu s-a mai acordat unui actor de culoare și anume lui Sidney Poitier.
1960: Oraşul marocan Agadir a fost distrus complet de un cutremur.
Agadir este un port maritim în sud-vestul Marocului, pe ţărmul Atlanticului. A fost ocupat în secolul al XVI-lea de portughezi, iar mai târziu a devenit port marocan independent.
După Criza Marocană din 1911, Agadir a fost ocupat de trupele franceze (1913). Dezvoltarea modernă a oraşului a început în 1914, odată cu construirea portului, dar şi cu dezvoltarea pescuitului.
Pe 29 februarie 1960, cu 15 minute până la miezul nopţii, oraşul Agadir a fost distrus în totalitate de un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter. Seismul a durat aproximativ 15 secunde. În urma acestuia au murit 15 mii de oameni şi a fost distrusă cetatea antică Kasbah. Pe poarta din faţă a acesteia mai pot fi descifrate însă următoarele cuvinte, scrise în limba arabă: „Frica lui Dumnezeu şi onoarea regelui”. Oraşul a fost reconstruit la sud de amplasamentul iniţial. Astăzi, pe lângă funcţiile portuare, Agadir mai este şi o piaţă de desfacere pentru zona agricolă din jur. Economia oraşului se bazează în principal pe turism şi pescuit.
Agadir este servit de către aeroportul Al Massira, situat la 22 km de oraş. În acest oraş se află cele mai frumoase plaje din Maroc.
