20 noiembrie 1945, a început procesul de la Nürnberg (Germania), unde 24 de criminali de război nazişti au fost judecaţi

1990 – Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia privind Drepturile Copilului, intrată în vigoare în anul 1990.

1959 –  S-a semnat Convenţia de la Stockholm, care a instituit Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).

1947 –  Prinţesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II a Marii Britanii) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten.

1945 – A început procesul de la Nürnberg (Germania), unde 24 de criminali de război nazişti au fost judecaţi pentru atrocităţile comise pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Un tribunal internaţional, din care făceau parte reprezentanţi ai Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei şi Uniunii Sovietice, a fost înfiinţat cu acest scop, fiind prima instanţă creată pentru judecarea internaţională a crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii. Lordul Justice Geoffrey Lawrence, reprezentantul Marii Britanii, a fost preşedintele completului de judecată.

Procesul a durat aproape un an, până pe 1 octombrie 1946, dezbaterile întinzându-se pe durata a 216 ore. Din cei 24 înalţi demnitari al celui de-al treilea Reich, 12 au fost condamnaţi la moarte, şapte au fost condamnaţi la 10 ani de închisoare şi trei au fost achitaţi. Dintre cei 12 condamnaţi la moarte, Martin Bormann, a fost condamnat formal în lipsa lui la proces. Trei dintre condamnaţii la moarte s-au sinucis până la finalizarea procesului în celule (Himmler, Goebbels şi Robert Ley). Opt au fost spânzuraţi pe 16 octombrie 1946, iar Gustav Krupp von Bohlen a înnebunit în timpul procesului.

La întâlnirile de la Teheran (1943), Yalta (1945) și Potsdam (1945), cele trei mari puteri din timpul războiului, Statele Unite, Uniunea Sovietică și Regatul Unit, au convenit asupra pedepselor care urmau să fie aplicate celor vinovați de crime de război și crime împotriva umanității în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Carta de la Londra, emisă la 8 august 1945, a constituit baza legală a Tribunalului de la Nürnberg. Acest document a limitat procesul la „pedepsirea principalilor criminali de război din țările europene ale Axei”. Aproximativ 200 de inculpați germani au fost judecați la Nürnberg pentru crime de război și alte 1.600 au fost judecate prin modalitățile tradiționale ale justiției militare. Jurisdicția tribunalelor a fost definită de Instrumentul de Capitulare a Germaniei. Conform acestui document, autoritatea politică pentru Germania fusese transferată Consiliului Aliat de Control, care, având putere suverană asupra Germaniei, putea decide pedepsirea pentru încălcărea legislației internaționale și a legilor războiului. Întrucât competența i-a fost limitată la încălcarea legilor de război, tribunalul de la Nürenberg nu a avut jurisdicție asupra crimelor comise înainte de 1 septembrie 1939, data declanșării războiului mondial.

Limitarea judecării și pedepsirii de către tribunalul internațional la personalul țărilor Axei a dus la acuzații că ar fi fost vorba de așa-zisa „justiție a învingătorului” și crimele de război comise de Aliați nu au putut fi judecate la rândul lor.

1944 – S-a efectuat prima injecţie anti–tuberculoză la Clinica Mayo din SUA.

1932 – A avut loc crearea Partidului Radical Ţărănesc din România, din gruparea condusă de Grigore Iunian, desprinsă din Partidul Naţional-Ţărănesc. Partidul a editat ziarul Deşteptarea în perioada 1933-1937.

1932 – A încetat din viaţă Iacob Negruzzi, scriitor român, fiul lui Costache Negruzzi, academician (1881), profesor universitar la Iaşi. Iacob Negruzzi a fost unul dintre întemeietorii Junmii, redactor la revista Convorbiri literare.

1922 – A avut loc Conferinţa internaţională de la Lausanne, Elveţia, la care a participat şi România, în problema strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. La Conferinţă s-a discutat şi s-a semnat tratatul de pace cu Turcia, care recunoştea drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh, situată pe Dunăre, lângă Turnu Severin.

1921 – A avut loc Congresul I General al Partidului Ţărănesc, care şi-a desfăşurat lucrările la Bucureşti (România interbelică). Partidul a aprobat fuziunea cu succesorul de drept al Partidul Ţărănesc din fosta Basarabie ţaristă, uniune ce a fost realizată la 18 iulie 1821, precum şi proiectul de program de revendicări social-politice şi economice.

1919 – Şi-a deschis lucrările primul parlament al României Mari (România interbelică), preşedinte al Adunării Deputaţilor fiind ales Vasile Stroescu, cel mai vârstnic deputat.

1917 – Ucraina a fost declarată republică.

1916 – A avut loc Bătălia de la Neajlov şi Argeş (Bătălia de la Bucureşti), cea mai mare operaţiune militară pe frontul românesc în 1916, din cadrul Primului Război Mondial, ultima încercare a armatei române comandată de generalul Prezan de a apăra Bucureştiul. Cele mai violente lupte din timpul marii operaţiuni militare s-au dat la Călugăreni (16-17 noiembrie). După un succes iniţial, armata română, copleşită numeric şi tehnic, a fost nevoită să se retragă, lăsând Bucureştiul în mâna armatelor inamice.

1911 – A venit pe lume Radu Grigorovici, fizician român de origine evreiască, membru al Academiei Române (1963) și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). A adus contribuții fundamentale la fizica semiconductorilor amorfi; este considerat fondatorul școlii românești de cercetare în acest domeniu.

Radu Grigorovici a adus contribuții originale la fizica descărcărilor electrice în gaze, analiza spectrală în flacără, izvoarele de lumină, optica fiziologică și instrumentală, sistemele de mărimi și unități fizico-fiziologice.

La Institutul de Fizică București, Grigorovici  a organizat și condus un grup de cercetători care a studiat fenomenele de transport în straturi metalice subțiri dezordonate, explicate prin structura de benzi a metalelor respective (1959-1966). Dar rezultatele cele mai importante au fost obținute în studiul semiconductorilor amorfi (1964-1977).

Grigorovici și colaboratorii au studiat structura, transportul electric, proprietățile optice și fotoconductivitatea în straturile amorfe de germaniu, siliciu și carbon obținute prin evaporare în vid. Pe baza acestor rezultate, Grigorovici a fost primul care a reliefat deosebirile structurale dintre straturile de germaniu și siliciu amorfe și microcristaline; a urmat elaborarea unui model structural, completat cu considerente energetice. Acest „amorphonic model”, rafinat ulterior în diverse laboratoare ca „random network model”, este astăzi unanim acceptat drept model structural pentru semiconductorii amorfi și a deschis drumuri noi în cercetare și aplicații.

Aceste lucrări au adus grupului Grigorovici notorietate internațională, iar inițiatorului său recunoașterea ca mentor fondator al unei școli românești de cercetare în acest domeniu. Rezultatele au fost propagate la congrese internaționale și școli de vară, în articole de sinteză și monografii, au fost citate extensiv și au avut aprecierea unor fizicieni de statura lui Sir Nevill Mott.

Radu Grigorovici a fost cooptat în comitetele de organizare a numeroase congrese internaționale, în comitetele de redacție ale revistelor de specialitate (Journal of Non-Crystalline Solids, Thin Solid Films, physica status solidi) și în Comisia de Semiconductori a Uniunii Internaționale de Fizică Pură și Aplicată (1969-1975).

A fost ales membru titular al Academiei Române în 1990 (era membru corespondent din 1963) și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). Preocupat de adevărul vieții și adevărul științei, s-a angajat activ pentru regenerarea Academiei în anii următori dictaturii comuniste. A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei și doctor honoris causa al Universității din București.

Cunoscut pentru nonconformismul și spiritul său critic, Radu Grigorovici și-a atras, de-a lungul vieții, admirația sau antipatia multora. Un coleg american l-a numit un om de știință de renume mondial, un umanist și un muzician”. Avea un interes permanent și intens pentru literatură, istorie și arte. După dezmembrarea imperiului sovietic, a inițiat un dialog susținut cu românii bucovineni; a publicat, în ediție bilingvă română/germană, un volum de studii și documente despre Bucovina. Era un fin muzician care, după timpul dedicat fizicii, se relaxa interpretând la pian piesele preferate din marele repertoriu.

1901 – A venit pe lume Alexandru Şahighian, poet, prozator, traducător şi publicist.

A făcut cursul primar şi gimnaziul la „Sf. Iosif”, dar a fost nevoit, din cauza falimentului afacerii tatălui, să întrerupă şcoala. A devenit lucrător într-o fabrică, funcţionar, desenator, corist la Operă, însă nu şi-a neglijat studiile, pregătind în particular examenele de liceu. Va ajunge să predea ore de desen la o şcoală din capitală.  A debutat în 1920-1921 cu cronică plastică, iar în literatură în 1924, în „Omul liber”, cu versuri pe care mai târziu avea să le renege, ca suferind de ermetism.

A fost prim-redactor şi coeditor la săptămânalul independent „Atlas” (1936), interzis după câteva numere pentru agresivitatea unor intervenţii. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor (1948-1950), scurtă vreme director al Teatrului Naţional din Iaşi (1951), redactor, apoi redactor-şef la „Revue roumaine” (1952-1963). În 1946 a alcătuit antologia Poezia muncii şi a libertăţii, care marchează debutul său editorial. A recurs şi la pseudonime (Eliza Balaban, Maria Ranteş, Alexandru Salbă). Ca versificator se vrea un exponent al celor mulţi: Prefaţă la un volum care n-a putut să apară, Sirena lui Vasile Roaită. Volumul, în bună parte antologic, Pasărea măiastră (1961) exprimă, monocord, acest devotament, într-o autoexcitaţie a viziunii: „E că-ntrevăd în comunism, curând, / Măiastră pasăre de aur săgetând”.

1874 – A văzut lumina zilei Nicolae Batzaria, scriitor şi ziarist aromân, creator de literatură pentru copii.

Timp de opt ani a fost senator în parlamentul otoman şi exponent de bază al partidului „Uniune şi Progres”. În 1913, în timpul crizei balcanice, a avut funcţia de ministru al Lucrărilor Publice în guvernul turcesc. A reprezentat Imperiul Otoman la încheierea Tratatului de Pace de la Londra din 1913.  A fost director al primului ziar aromânesc editat în România „Deşteptarea”, 1908. După 1920, stabilit în România, a fost senator.

Ca publicist pentru copii, este cunoscut sub numele de „Moş Nae”, creatorul faimosului Haplea, din vremea când a redactat Revista „Lumea Copiilor”. Romanele lui sunt, de fapt, povestiri de dimensiuni ceva mai mari, schematice, reluând aceeaşi tramă până la uzură, revenind, în decoruri schimbate, la aceleaşi personaje, împărţind oamenii în buni şi răi. Este vorba de peripeţiile unor copii sau adolescenţi aflaţi în situaţii ieşite din comun, luptele din Primul Război Mondial (Suflete de viteji),răpiri, naufragii, regăsiri spectaculoase (Sandu şi Sanda, Fetiţa schimbată), de călătorii în peisaje exotice (Unchiul meu Adam, Şerban şi Uragan în avion, Mica Robinson)sau de întâm­plări din viaţa de toate zilele (Sărmanul Adrian, Copilul nimă­nui).

1869 – S-a născut Nerva Hodoş, istoric şi bibliograf; unul dintre fondatorii bibliografiei româneşti; a desfăşurat o activitate rodnică pentru organizarea colecţiilor Bibliotecii Academiei.

A urmat liceul şi Facultatea de Litere la Bucureşti. Încă din timpul studenţiei 1871, a fost angajat la Biblioteca Academiei Române, devenind ajutor de bibliotecar, iar apoi prim-ajutor de bibliotecar. Este unul dintre fondatorii bibliografiei româneşti. Din 1898, a publicat, în fascicule, iar apoi în volume, Bibliografia românească veche, lucrare de referinţă semnată împreună cu Ion Bianu.

În 1903-1904, a înfiinţat „Revista bibliografică”, prima publicaţie cu acest profil. A organizat şi sistematizat colecţiile Bibliotecii Academiei şi ale Bibliotecii Adunării Deputaților, militând pentru înfiinţarea de biblioteci publice. A întocmit un catalog general al librăriilor româneşti pentru anii 1885-1902. A participat la elaborarea volumelor XVI, XVII și XVIII din Documentele Hurmuzaki, iar în 1912, acesta a publicat în „Convorbiri literare” studiul Începuturile tipografiei în Ţara Românească.

1861 – Poarta otomană a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, înfăptuită de facto la 24 ianuarie 1859. Unirea era recunoscută însă numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În ciuda stipulaţiilor restrictive, documentul a marcat un pas important pe calea unirii depline a Principatelor.

1789 – New Jersey a devenit primul stat american care a ratificat Carta Drepturilor Omului.

1688 – S-a terminat tipărirea Biblieiîn limba română. Textul cărţii a fost definitivat din iniţiativa lui Şerban Cantacuzino de un grup de învăţaţi, printre care fraţii Şerban şi Radu Greceanu.

1272 – Prinţul Edward a devenit rege al Angliei, după moartea tatălui său, Henric al III-lea.