15 mai 1891, s-a născut Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg sovietic

0 760

2004 – Josh Findley a calculat cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1.

Numărul conţine şapte milioane de cifre.

1990 – A avut loc reluarea, după 40 de ani de întrerupere, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun.

La 10.V.1927 a fost semnat Concordatul cu Vaticanul, prin care se reorganiza cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929).

După a doua conflagraţie mondială, în condiţiile instaurării în ţara noastră a regimului comunist, prin Decretul 151/17.VII.1948, partea română a denunţat Concordatul cu Sfântul Scaun, începând şi represiunea împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică din România.

1955 – A avut loc prima ascensiune a vârfului Makalu, al cincilea vârf ca înălţime din lume.

1940 – A fost inaugurată linia aeriană Bucureşti-Sofia-Atena.

1940 – Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată vânduţi în Statele Unite.

1891 – S-a născut Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg sovietic; cunoscut pentru persecuţiile şi interdicţiile regimului stalinist.

În 1933, s-a dat citire, pentru prima dată, în public, romanului care l-a făcut celebru, Maestrul și Margareta, romanul fiind publicat pentru prima dată în Rusia în 1966-1967.

Piesa Batum, despre tinerețea revoluționară a lui Stalin, fost inclusă în repertoriul Teatrului Academic, pentru ca, mai apoi, să fie respinsă de însuși Stalin.

La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferințe, Bulgakov a murit la locuința sa. Ultimele corecturi la romanul Maestrul și Margareta le-a făcut în 1940, pe patul de moarte. Fiind orb, a dictat modificările până în ultima zi a vieții soţiei sale Maria Sergheevna, care i-a servit de altminteri ca model pentru personajul Margareta.

A rămas în istoria literaturii pentru lucrari ca: romanul Maestrul și Margareta; Inimă de câine, culegere de nuvele; Garda Albă, roman.

1877 – A apărut, la Bucureşti, cotidianul „România liberă”, ziar politic şi literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian.

1873 – La Heidelberg, Germania, s-a stins din viață Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei şi al Valahiei, domnitor al Principatelor Unite, persoana care a pus bazele naţionalităţii româneşti.

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848, din Moldova, şi la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859, şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866, din cauza unei largi coaliţii a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia, revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii.

Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că a fost transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.

Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin.

Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859, în Moldova, şi la 24 ianuarie 1859, în Muntenia.

Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc, în 1857, a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducându-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), au iniţiat importante reforme interne: secularizarea averilor mănăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţământului (1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării.

Întîmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza a format, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care a realizat secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi a dizolvat Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864).

În acelaşi an, Cuza a supus aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi a decretat (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu.

În timpul domniei lui Cuza, a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864).

1868 – Participanţii la adunarea comemorativă de la Blaj, organizată cu prilejul aniversării a două decenii de la revoluţia din 1848-1849, au adoptat un act politic, Pronunciamentul de la Blaj, în care protestau faţă de dualismul austro-ungar şi desfiinţarea autonomiei Transilvaniei.

1864 – În legătură cu realizarea în Molova, de către guvernul lui Alexandru Ioan Cuza, a secularizării averilor mănăstirești, țarul Alexandru al II-lea a aprobat propunerea Consiliului de Miniștri de a încredința administrației Basarabiei vânzarea la licitație a tuturor moșiilor aflate în Basarabia, care aparțineau mănăstirilor din dreapta Prutului.

1842 – A avut loc debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în Curierul de ambe sexe, condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia O fată tânără pe patul morţii.

1838S-a născut pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresionişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mânăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); membru de onoare al Academiei Române (1899).

Împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români.

1826 – Ţarul Nicolae I a sancționat decizia Consiliului de Miniștri privind instituirea în Basarabia a unei comisii speciale pentru obligațiile reciproce între moșieri și țăranii care locuiesc pe moșiile lor.

1821 – La apropierea turcilor de București, Tudor Vladimirescu, după îndelungi ezitări, a părăsit orașul. În cuvântarea adresată ostașilor, Tudor a anunțat hotărârea sa de a-și uni forțele cu eteriștii.

1773 – A venit pe lume Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein, om de stat austriac și unul dintre cei mai importanți diplomați ai timpului său.

Din 1809 a fost ministru de externe al Imperiului Austriac, iar în ultimii ani de domnie ai împăratului Francisc I și în perioada domniei împăratului Ferdinand I, a fost de facto conducătorul Imperiului austriac.

La Congresul de la Viena, a fost principalul negociator și eminența cenușie a istoricului eveniment.

A fost un apărător al drepturilor monarhice, într-o Europă în care începea să se afirme democrația, fiind considerat deseori un conservator inflexibil și reacționar.

Perioada dintre înfrângerea lui Napoleon, la Waterloo, în 1815 și Revoluția din 1848 este văzută de numeroşi istorici ca Epoca lui Metternich.

1718 – A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra.

James Puckle a fost un inventator englez, avocat şi scriitor londonez, rămas în istorie pentru invenţia sa cunoscută ca arma Puckle.

Puckle a prezentat două versiuni ale armei sale: una, destinată utilizării împotriva duşmanilor creştini, cu gloanţe rotunde, în timp ce a doua variantă utilizată era destinată să fie folosită împotriva turcilor musulmani, fiind dotată cu gloanţe pătrate, pe  care le considera a fi mai dăunătoare şi care ar convinge turcii de binefacerile civilizaţiei creştine.

1685 – A urcat pe scaunul Ţării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir, care a deţinut tronul până la moartea sa (15 martie 1693).

1252 – Papa Inocenţiu al IV-lea a emis bula papală Ad exstirpanda, prin care a autorizat tortura ereticilor, dar a impus limite pentru autorităţile civile în utilizarea tuturor tipurilor de tortură, în urma cărora putea surveni moartea sau mutilarea acuzaţilor, o precauţie neobişnuită pentru epoca sa.

Leave A Reply

Your email address will not be published.