1703 – Țarul Rusiei Petru cel Mare, a fondat orașul Sankt Petersburg, care a devenit capitala țării până la revoluția bolșevică din 1918.
Acesta a fost principalul centru al revoluţiilor din 1905 şi 1917, iar dupa ce bolşevicii lui Lenin şi Troţki au preluat puterea, au mutat capitala la Moscova.
St Petersburg a fost numit de bolsevici Petrograd, apoi Leningrad , înainte de a reveni la numele original, Sankt Petersburg in anul 1991.
A fost fondat de țarul Petru cel Mare, în 1703, ca o „fereastră către Europa”, fiind de la acea dată capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la Marea Baltică.
Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, „Capitala Nordului” („Cеверная Cтолица”, Severnaia Stalița).
Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal Nord-Vestic (Северо-западный федеральный округ, Severo-zapadnîi federalnîi okrug).
1792 – A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneția cu o operă de Giovanni Paisiello.
Teatrul La Fenice (Teatro La Fenice, numele italian complet:Gran Teatro La Fenice di Venezia) este principalul teatru liric din Veneția. A fost distrus de flăcări în repetate rânduri, însă de fiecare dată a fost refăcut. Este sediul unei importante stagiuni de operă și a Festivalului internațional de muzică contemporană.
Edificiul a fost construit cu foarte mare repeziciune, în ciuda unor acerbe polemici cu privire la proiect. A fost inaugurat pe 16 mai 1792 cu o operă a lui Giovanni Paisiello, I giochi di Agrigento (Jocurile din Agrigento). Concursul pentru proiect a fost publicat la 1 noiembrie a anului 1789, iar lucrările au fost începute în aprilie 1790 sub direcția lui Giannantonio Selva.
Prima dată a fost distrus de flăcări pe 13 decembrie 1836, însă îndată a fost reconstruit identic „originalului”.
În cursul secolului al XX-lea a găzduit nenumărate premiere de opere lirice ale unor mari autori italieni, precum; Gioachino Rossini (Tancredi în 1813 și Semiramide în 1823), Vincenzo Bellini (I Capuleti e i Montecchi în 1830 și Beatrice di Tenda în 1833) și Giuseppe Verdi (Ernani în 1843, Attila în 1846, Rigoletto în 1851, La traviata în 1853 și Simon Boccanegra în 1857). De amintit că tocmai La traviata, la premieră, a fost copios fluierată de publicul teatrului.
În 1937 teatrul venețian a fost restaurat pe baza proiectului lui Eugenio Miozzi.
Pe 29 ianuarie 1996 a fost complet distrus de un incendiu provocat, focul – conform datelor finale ale anchetei – a fost pus de electricianul Enrico Carella, cu intenția de a evita penalizările contractuale pentru o mare întârziere în lucrarea pe care o angajase.
Teatrul a fost și de această dată refăcut în stilul celui precedent (cu aproximativ 8 ani mai înainte). Pe 14 decembrie 2003 a fost inaugurat cu un concert dirijat de Riccardo Muti, care a deschis celebrările unei Săptămâni inaugurale.
Pe tot parcursul lucrărilor, reprezentările lirice venețiene au fost ținute la «Palafenice», o structură provizorie edificată numai pentru acest scop pe Tronchetto, și la Teatrul Malibran.
1812 – A fost semnată Pacea de la București prin care se încheia războiul ruso–turc (1806–1812). Basarabia intră în componența Rusiei.
La 16 mai 1812, la București, in Muntenia, în urma Războiului ruso-turc din anii 1806-1812, a fost încheiat Tratatul de pace dintre Rusia și Turcia, prin care teritoriul dintre Prut și Nistru ( parte a principatului Moldovei), numit apoi de ruși Basarabia, este anexat Imperiului Rus.
Înca din 1803, ministrul rus de Externe Voronţov îl avertiza pe ţarul Alexandru că trecerea Nistrului şi ocuparea Principatelor Române reprezenta o implicare pe termen lung în politica Balcanilor.
Strategii militari ţarişti s-au convins de avantajele unei prezenţe militare permanente în regiune care să ţină presiune asupra Imperiului Otoman.
De aici a rezultat ocuparea unei fâşii lipsite de importanţă economică sau demografică, însă extrem de importantă din punct de vedere militar.
Prin tratatul de pace de la Bucureşti, din 16 mai 1812, jumătate din Principatul Moldovei era anexată la Imperiul Rus sub falsa denumire de Basarabia. Dorinţa Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – şi chiar dincolo de ea – nu era nouă. Chiar şi după înfrângerea suferită la Friedland, în 1807, ţarul Alexandru I încerca, în timpul negocierilor cu împăratul Napoleon, să anexeze Principatele Române. Corespondenţa diplomatică dintre cei doi împăraţi dezvăluie care erau în realitate intenţiile ţarului rus şi cum a perseverat în atingerea scopurilor sale.
1881 – Compania germană Siemens & Halske pune în funcțiune la Berlin primul tramvai electric din lume.
Desi inventatorii proiectasera si construisera in perioada 1827- 1867 locomotiva electrica, ei nu dispuneau inca de o sursa adecvata de energie. In 1867, Werner von Siemens a inventat dinamul, rezolvand in cele din urma problema sursei de energie. In 1877, Siemens a luat legatura cu acei inventatori care se ocupasera de proiectarea si construirea locomotivei electrice si a construit propria sa locomotiva de acest gen. De fapt, ea fusese destinata initial unei mine din apropiere de Cottbus, dar pentru ca beneficiarii s-au razgandit, Siemens a transformat trenul, care era aproape gata, intr-un mijloc de transport destinat unui numar relativ mare de persoane. Locomotiva electrica a fost instalata la 31 .V. 1879 in incinta Expozitiei Tehnice de la Berlin. Respectiva locomotiva tracta trei vagoane mici, fiecare dintre acestea avand cate sase persoane la bord si era instalata pe sine dispuse circular, a caror lungime totala era de 300 m.
1920 – La Roma, Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d’Arc, care a căpătat statutul de sfântă.
Ioana d’Arc, eroina care a condus armata franceză în lupta împotriva englezilor în 1429, ajutându-l pe Carol al VII-lea să-şi recâştige pământurile, a fost canonizată de Papa Benedict al XV-lea, devenind sfântă. Fecioara din Orleans, cum era supranumită, rămâne un personaj controversat, unii punând faptul că auzea voci pe seama schizofreniei, nu pe cea a unei comunicări speciale cu Divinitatea.
1929 – La Hollywood, California are loc prima ediție Academy Awards (Oscar).
Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, sunt niște premii decernate anual de către Academia Americană de Film (AMPAS), care are sediul în Los Angeles, California. Organizația avea în anul 2002 peste 6.000 de membri, toți profesioniști în diverse specialități ale cinematografiei, și anume producători, regizori, actori, directori de imagine și mulți alții.
Prima ceremonie televizată a fost cea din 1953, iar în prezent este difuzată în mai mult de 200 de țări. Premiul Oscar este cea mai veche ceremonie de premii, cu echivalentele său, Emmy în televiziune, Tony în teatru și Grammy în muzică fiind modelate după acesta. Este considerat a fi cel mai prestigios premiu din cinematografie, urmat de Globul de Aur.
Statueta, care reprezintă un barbat gol cu o spadă cu sase laturi ale lamei (numarul de categorii premiate la momentul acela) în mână infipta intr-o rola de film, se numește Oscar pentru că conform unei legende, actrița Margaret Herrick ar fi exclamat la vederea statuetei că seamănă cu unchiul ei Oscar.
Prima ceremonie de decernare a premiilor Academiei desfășurată la 16 mai 1929 la hotelul Hollywood Roosevelt,a decurs fără surprize, numele premiaților cunoscându-se deja de la 18 februarie.
Oscarurile sunt „asul greu din mâneca” oricărui actor, regizor, scenarist, director de producție, a oricărei „rotițe” implicate în producerea unei capodopere. După ce ai luat un asemenea premiu, nimeni nu îți mai poate contesta valoarea.
Oscarurile își au propria istorie
Pe lângă toate astea, ai șansa de a intra în istorie, să fii menționat în manuale de cinematografie și să rămâi în arhiva oricărei publicații din lume. Oscarul și-a creat propria istorie. De la figuri de actori memorabili, la ceremonii glamour și invitați selecți. Și, ca orice eveniment istoric, și Oscarurile au repere cronologice. Întreaga poveste începe în 1929.
Ce s-a întâmplat în acel an, ne putem întreba. Începea Marea Criză, o perioadă de decădere economică, care avea să se sfârșească abia peste patru ani. Lumea trecuse deja prin Primul Război Mondial, era o perioadă de refacere și falsă stabilitate. Cinematografia atinsese culmi greu de anticipat cu ani înainte. Se „turnau” filme, Hollywoodul. În 1911, în „Cetatea Filmului” se deschidea primul studio cinematografic. Aparținea Companiei Nestor. În 1929 existau deja zeci.Tot aici, mai multe companii de producție cinematografică din New York și New Jersey au început să se mute în însorita Californie, căci lumina electrică exista la acea vreme, aceasta nu era destul de puternică ca să expună adecvat o peliculă.
Prima ediție a Premiilor Oscar
Oscarurile au o întreagă istorie în spate. Au ajuns la cea de-a 88-a ediție. Prima a fost în 1929. Ceremonia grandioasă s-a ținut în sala de bal a Hotelului Roosevelt din Hollywood. Invitați? 270 de persoane, iar biletele au costat 5 dolari. O sumă aparent modică, dar să ne gândim că s-a întâmplat acum aproape nouă decenii, iar în 2016 cu 5 dolari poți încă să îți mai cumperi un chilipir.
Nu s-a devalorizat chiar de tot. Trofeele au fost acordate pentru doar 12 categorii, spre deosebire de 24 câte sunt premiate acum.
Primele statuete, care nici nu se numeau Oscar la acea vreme, au fost acordate actorilor legendari Emil Jannins și Janet Gaynor.
Istoria râvnitei statuete
Gândită şi construită de un regizor pe nume Cedric Gibbons, statueta reprezintă un cavaler ce ţine o spadă în mână şi stă pe o rolă de peliculă cu cinci braţe, fiecare reprezentând câte un departament din Academia de Film: actori, scenarişti, regizori, producători şi tehnicieni.
Statueta nu a primit de la început un nume: unii ii spuneau „statueta Academiei”, alţii „trofeul de aur” sau „statueta de merit”. Mass-media avea propria versiune: „omul de fier”. Dilema şi-a găsit rezolvare în spusele unei bibliotecare, devenită mai târziu director executiv al Academiei, Margaret Herrick. Ea a văzut statueta şi a exclamat: „Arată exact ca unchiul meu Oscar!”
1960 – Theodore Maiman, un fizician american, a produs primul laser în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu, California.
În data de 16 mai 1960, Theodore Maiman a îndreptat o lumină puternică asupra unui cristal de rubin acoperit parțial cu argint şi rezultatul a fost primul laser din lume. Cu toate acestea, acest aparat inovator nu a fost inventat de un singur geniu izolat. Mai degrabă el a fost rezultatul efortului depus de mulţi oameni de ştiinţă care şi-au împărtăşit reciproc propriile idei… cel puţin până când a venit vremea să-şi împartă câştigurile obţinute.
Laserul este un dispozitiv optic care generează un fascicul coerent de lumină. Este un dispozitiv complex ce utilizează un mediu activ laser, ce poate fi solid, lichid sau gazos, și o cavitate optică rezonantă.
La origine termenul laser este acronimul LASER format în limba engleză de la denumirea Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation („amplificare a luminii prin stimularea emisiunii radiației”), denumire construită pe modelul termenului MASER care înseamnă un dispozitiv similar, funcționând în domeniul microundelor.
Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în 1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin pompat cu pulsuri de flash.
