13 iunie 1990, începe represiunea violentă a ceea ce s-a numit “Fenomenul Piața Universității”

2005 – Un juriu din Santa Maria, California, l-a achitat pe cântăreţul pop Michael Jackson de acuzaţia de a-l fi molestat sexul pe Gavin Arvizo, un băiat de 13 ani.

2000 – A avut loc, în capitala nord-coreeană Fenian, prima întâlnire dintre preşedintele nord-coreean Kim Jong-il şi Kim Dae-Jung, omologul său din Coreea de Sud.

2000 – În Italia a fost eliberat din închisoare Mehmet Ali Agca, atentatorul turc care a încercat să-l omoare pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981.

1995 – Preşedintele francez Jacques Chirac a anunţat reluarea testelor nucleare în Polinezia Franceză.

1990 – Începea represiunea violentă a ceea ce s-a numit “Fenomenul Piața Universității”

Inițiate în aprilie din cauza nemulțumirii generale cu privire la evoluția vietii politice din România post-decembrista, protestele din Piața Universității vor fi oprite prin aducerea muncitorilor din mine în capitala pentru a îi forța pe participantii la cea mai mare demonstrație anticomunistă de după revoluție sa renunte. Pana pe 13 iunie, în Piața Universității, mii de oameni au demonstrat zilnic convinsi de faptul ca cei care preluasera puterea mimau democratia, iar dupa revoluție nu se făcuse decat o rotatie a cadrelor comuniste și securiste. Din prima zi a manifestatiei-maraton și până la finalul acesteia, ca urmare a interventiei in forta a autoritatilor si a venirii minerilor, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarata „libera de neocomunism – kilometrul zero al democratiei”.

În timpul dimineții, în zona Pieței Universității din București, poliția a desfășurat o amplă acțiune care a avut drept scop eliberarea zonei de greviștii foamei și de demonstranți.

Au avut loc înfruntari între politie si manifestanti, fiind efectuate arestări. În cursul noptii a fost restabilită ordinea de catre unitati militare.

Manifestațiile din Piata Universitatii, care a fost declarată „zona libera de neocomunism”, au inceput pe 24 aprilie 1990 și au încetat ca urmare a intervenției violente a autorităților, sprijinite de minerii chemați de Ion Iliescu.

Actiunea din Piata Universitatii a fost prima forma de lupta a poporului roman dupa rasturnarea regimului ceausist, prin care protestatarii au cerut scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist si inlaturarea nomenclaturistilor din functii.

Fenomenul a fost botezat si ”Golaniada”, după ce președintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, i-a etichetat pe protestatari cu numele de ”golani”.

  A existat chiar și un imn pentru acest eveniment, interpretat de Cristi Paturca și care avea ca referen versurile:

“Mai bine golan, decat activist, Mai bine mort, Decat comunist.“

Pe 13 iunie, trei garnituri pline cu mineri plecau din Petroşani spre Bucureşti. În dimineaţa zilei următoare, aceştia intrau în Piaţa Universităţii unde poliţia încerca deja să disperseze în mod violent studenţii şi ceilalţi manifestanţi împotriva regimului Ion Iliescu.

Şase morţi, peste 1.000 de răniţi, sute de persoane arestate şi o intervenţie în forţă a minerilor împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii, acesta a fost bilanţul mineriadei desfăşurate în perioada 13-15 iunie 1990 în Bucureşti.

Mineriada din iunie 1990 este  considerată cea mai brutală şi mai violentă dintre toate cele şase mineriade care au avut loc în România după 1989.

Deşi, potrivit datelor oficiale, şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor, patru dintre ele fiind împuşcate, asociaţiile victimelor mineriadelor susţin că numărul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane.

Bilanţul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne neclar.

În doar câteva ore de la sosirea minerilor în Bucureşti, Capitala a fost cuprinsă de haos: studenţii, profesorii şi alţi intelectuali au fost bătuţi, arestaţi şi urcaţi în dubele Poliţiei şi duşi la o unitate militară din Măgurele, unde au fost interogaţi.

Pe 15 iunie, minerii au fost transportaţi cu autobuze la complexul Romexpo, unde preşedintele Ion Iliescu le-a mulţumit pentru “acţiunea vitejească”.

Imediat după aceasta, minerii au fost duşi la Gara de Nord, de unde au luat trenul înapoi către Valea Jiului.

Iniţial, în dosarul mineriadei au fost puse sub învinuire 25 de persoane între care fostul şef al statului, Ion Iliescu, generalii Mihai Chiţac, Victor Athanase Stănculescu şi Corneliu Diamandescu.

Parchetul General a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu în iunie 2007, fiind acuzat de omor deosebit de grav.

În martie 2009, procurorii DIICOT au decis scoaterea de sub urmărire penală a fostului preşedinte în care era învinuit de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, el urmând să fie cercetat în continuare pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale.

1972 – A decedat Nicolae Tăutu, prozator, poet și jurnalist militar român, care a ajuns la gradul de colonel.

A debutat în 1940, cu placheta Tăceri pentru apă vie, ocazie cu care critica l-a considerat un poet de succes, viguros și profund, cu mari posibilități de realizare în timp.

În 1949, Nicolae Tăutu a fost căpitan în armata română și a început să publice în periodicul militar bilingv Armata Nouă, care apărea la Târgu-Mureș.

A început cu poeme precum „Vladimir Ilici”, „Armata lui Octombrie Roșu” sau „Balada comunistului fără nume” și mai multe ode închinate lui Lenin și lui Stalin, comunismului în general.

În versurile lui Nicolae Tăutu se putea observa lesne măiestria versificației, indiferent că tematica abordată era subjugată comandamentelor politice, sociale și ideologice ale vremii: Din lemn își durau docare, / Duce-i-ar la-nmormântare! / Fagule, tu nu uita / Că i-ai tras și-n țepi cândva”.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în iarna anului 1941, o proastă organizare a făcut ca mulți comandanți români să rămână astfel fără comandă operativă sau au comandat unități și subunități de valoare inferioară celor la care aveau dreptul, fapt ce nu a permis comandamentului român din Crimeea să desfășoare acțiuni pe cont propriu.

Locotenent-colonelul Nicolae Tăutu a afirmat cu această ocazie că: Atunci când se va scrie istoricul operațiunilor din Crimeea, eforturile și grelele sacrificii de sânge făcute de trupele române de aici vor apărea foarte palide în ansamblul operațiunilor, întrucât românii nu au avut posibilitatea să-și lege numele de nicio acțiune începută și dusă la bun sfârșit de comandamentele și trupele române.

Din această cauză, istoria va fi, poate, nedreaptă cu noi și cu sacrificiile noastre, fără ca să avem vreo altă vină decât că am fost obligați a consimți această fragmentare a comandamentelor noastre.

1965 – În finala Cupei campionilor europeni la volei masculin, desfăşurată la Bruxelles, echipa Rapid Bucureşti a cucerit pentru a treia oară Cupa de Cristal, decernată celei mai bune echipe de pe continent.

1952 – Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din ţara noastră pe o distanţă de 300 km (Cluj-Siliştea-Buzău).

1941 – În noaptea de 12-13 iunie a avut loc primul val de deportări sovietice din RSSM şi Bucovina de nord.

Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice.

Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul, 26.173 de persoane – deportat (inclusiv 5.033 persoane arestate şi 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi de spaima celor întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce.

Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi „binevoitorul” sau „binefăcătorul” care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.

În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.

În Basarabia, 90 de vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Râbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Artiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.

Drumul spre punctele de destinaţie dura vreo două-trei săptămâni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat.

La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor.

Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză.

La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în Gulag. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru a trăi.

Dintr-un raport fragmentar al Gulag-ului din lunile septembrie-octombrie 1941, în toamna acelui an, deportăţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazaha (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470).

În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.

1934 – Adolf Hitler s-a întâlnit cu dictatorul italian Mussolini la Veneţia, în Italia, în urma căreia Musolinii l-a numit pe Hitler „o mică maimuţă stupidă”.

1932 – S-a înfiinţat Institutul de Biooceanografie din Constanţa.

1930 – În România a fost constituit un nou guvern condus de Iuliu Maniu. A fost al doilea guvern condus de Iuliu Maniu.

Demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925, renunţase de bunăvoie la drepturile succesorale la tronul României.

1883 – A văzut lumina zilei Ioan I. Mironescu (pseudonimul literar al lui Eugen I. Mironescu), medic român, profesor de dermatologie la Facultatea de Medicină din Iași, scriitor și deputat.

Eugen Ioan Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru „…reconfortarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală”, prin care s-au perindat nume de seamă ale literaturii române: Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir.

Începând cu 1930, Eugen I. Mironescu s-a angajat în activitatea politică, fiind ales deputat în Parlament din partea Partidului Național-Țărănesc. Repede deziluzionat de demagogia și minciuna care dominau viața politică, a demisionat din acest partid.

…m-am convins înc-o dată că-n țara noastră, din nefericire, în epoca în care trăim nu sunt zece oameni care să fie pătrunși de convingerile cu care se împăunează, că minciuna și fățărnicia stau la baza oricăror manifestări politice.

A fost interesat de problema agriculturii și de situația socială a țărănimii. Ca student, a participat, împreună cu alţi colegi, la răscoalele țărănești din 1907, fiind arestat la Hârlău și judecat la Iași.

Ulterior, ca deputat, a intervenit în Parlament și a publicat articole pe această temă. Mai aproape de activitatea sa profesională, în perioada 1930- 1936, a ținut conferințe legate de problemele familiei și de profilaxia bolilor venerice.

Eugen Ioan Mironescu și-a semnat toate operele literare ca Ioan I. Mironescu. A debutat cu două schițe în revista elevilor de la Liceul Internat.

Începând cu 1906, când i s-a publicat schița La cumătrie, a colaborat la revista Viața Românească, condusă de Garabet Ibrăileanu.

I.I. Mironescu a preferat genul scurt (schița și nuvela) în care a surprins, uneori cu un umor deosebit, momente din viața socială a timpului său, momente inspirate din viața la țară sau din Primul Război Mondial.

A publicat două volume: Oameni și vremuri (1920) și Într-un „colț de rai” (1930). A publicat articolele social-politice și evocări în periodice (în special în Însemnări ieșene) și a transpus scenic, în Catiheții de la Humuleșţi (1938), fragmente din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă.

1865 – A venit pe lume William Butler Yeats, poet și dramaturg irlandez, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923.

A studiat poezia în tinerețe, încă de la o vârstă fragedă, a fost fascinat de ambele legende irlandeze și oculte. Aceste subiecte caracterizează prima fază a operei sale, care a durat aproximativ până la începutul secolului.

Primul său volum de versuri a fost publicat în 1889. Predispoziția romantică a moștenit-o de la tatăl său. În anii copilăriei îi plăcea să se plimbe singur, era foarte visător și în consonanță cu crezul acestuia, religia frumuseții, și-a făurit o nouă religie, o biserică aproape infailibilă a tradiției poetice.

Din anul 1900, poezia lui Yeats avea particularitați mai mult fizice și realiste. El a renunțat în mare măsură, la credințele transcendentale din tinerețea sa, deși rămăsese încă preocupat de măștile fizice și spirituale, precum și de teoriile ciclice despre viață.

De-a lungul anilor, Yeats a adoptat diferite poziții ideologice, inclusiv cele menţionate de criticul Mihai Moise Valdez, pozițiile ideologice de naționalism radical și clasic liberale.

Un pilon al înființării literaturii irlandeze, cât și a celei engleze, în ultimii ani de viață, Yeats a fost numit în calitate de Senator al Irlandiei cu două mandate. El a fost o figură impunătoare pentru Redeșteptarea Literaturii Irlandeze.

În 1923, el a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pentru care Comitetul Nobel a comentat că poezia sa, întotdeauna inspirată, care, într-o formă artistică superioară, dă expresie spiritului unei națiuni întregi.

Yeats este în general considerat unul dintre puținii scriitori renumiți ale căror lucrări au fost finalizate după ce au primit Premiul Nobel; astfel de lucrări se numără Turnul (1928) și Istoricul bobinaj și alte poeme (1929).

1848 – După abdicarea lui Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti (1842-1848), şi plecarea acestuia la Braşov, s-a format, la Bucureşti, un Guvern provizoriu (mitropolitul Neofit – preşedinte, Ion Heliade Rădulescu, Chrisian Tell, Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ion Odobescu, Nicolae Golescu, Ion Cîmpineanu, Constantin N. Filipescu, Ion Voinescu II – membri; Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Al. G.Golescu-Negru şi I. C. Brătianu – secretări).

A fost adoptat ca drapel naţional tricolorul.

1848 – A avut loc conferinţa restrânsă la biserică română din cartierul „Fabric” din Timişoara, la care au participat delegaţii români veniţi aici pentru Congresul bisericesc româno-sârb, care nu s-a mai ţinut.

Adunarea a hotărât completarea „Petiţiei neamului românesc”, recunoscută prin legea din 9 mai şi înaintarea acesteia Parlamentului maghiar.

1838 – (1/13 iunie) S-a nascut Gheorghe I. Lahovary, inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1909)

Gheorghe I. Lahovary (n. 1/13 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea, Țara Românească – d. 13/26 iunie 1909, București, România) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901).

1930 – În România a fost constituit un nou guvern condus de Iuliu Maniu. A fost al doilea guvern condus de Iuliu Maniu (13 iunie – 8 octombrie 1930); demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care în 1925, renunţase de bunăvoie la drepturile succesorale la tronul României.

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

1833 – S-a născut Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț), istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român din Transilvania.

Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț) (n. 13 iunie 1833, Varfalău – d. 20 septembrie 1915, Blaj) istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român, canonic greco-catolic, membru titular al Academiei Române. A fost un „discipol şi alter ego al lui Inochentie Micu Klein”, a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni. El a fost principalul autor al Pronuciamentului de la Blaj (1868), cel mai important act politic al românilor din Transilvania după Adunarea Națională de pe Câmpia Libertății din 3/5 mai 1848, prin care se protesta împotriva încorporării Transilvaniei la Ungaria.

Pronuciamentul de la Blaj a avut o mare influenţă asupra dezvoltării vieţii politice din Transilvania, el anticipând constituirea Partidului Naţional Român (1869) care va conduce lupta naţională până la Unirea din 1918. Prezent la Conferinţa de constituire a P.N.R., ca membru fondator, Moldovănuţ a ţinut să precizeze că partidul a adoptat pasivitate absolută numai faţă de Dieta de la Budapesta „încolo… activitate cât se poate de mare”.

A susţinut cu toată convingerea mişcarea memorandistă (1892-1894), atrăgând atenţia autorităţilor maghiare care cereau sporirea armatei în jurul Blajului pentru supravegherea tineretului studios şi chiar schimbarea Mitropolitului cu o persoană de încredere „deoarece vicarul Ioan Micu Moldovan este conducătorul invizibil şi secret al întregii mişcări”. A fost membru fondator şi preşedinte al ASTREI şi membru al Academiei Române. A colaborat la Archiva pentru filologie şi istorie şi la Transilvania, unde a publicat studii şi documente privitoare la istoria bisericii din Transilvania, tipărite sub titlul: Acte sinodale ale Bisericii Române din Alba Iulia şi Făgăraş (2 vol), Spicuire în istoria bisericească a românilor ş.a.

1831 – S-a născut fizicianul James Clerk Maxwell

James Clerk Maxwell (n. 13 iunie 1831, Edinburgh, d. 5 noiembrie 1879, Cambridge), a fost un fizician scoțian, autor al unui set de ecuații care descriu legile de bază ale electrotehnicii. A demonstrat cum câmpurile electrice și magnetice se propagă în spațiu sub forma de unde si cu viteza luminii, ceea ce a permis ulterior efectuarea unor importante lucrări legate de relativitatea restrânsă și mecanica cuantică.

1525 – Reformatorul religios Martin Luther s-a căsătorit cu Katharina von Bora, o călugăriţă catolică, încălcând regula celibatului decretată de Biserica Romano-Catolică.

1456 – A fost menţionat (pentru prima dată în documentele din Moldova) slugerul, dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curţii domneşti.

1036 – A murit califul Ali az-Zahir, al şaptelea calif din dinastia fatimizilor (1021-1036).

Az-Zahir a venit în fruntea Califatului după dispariţia tatălui său, Tāriqu-Hakim bi Amr al-lah.

A întreţinut relaţii bune cu Imperiul Bizantin, deşi suzeranitatea asupra cetăţii Alep i-a fost contestată.

Pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Bizanţul şi cu supuşii săi creştini, aliful Alī az-Zahir a autorizat reconstruirea Bisericii Sfântului Mormânt, distrusă în 1009, în urma unui tratat cu împăratul bizantin Romanus III. Lucrările de construcţie, finanţaţe de bizantini, nu au început decât în 1042.

După ce Alī a murit de ciumă, la 13 iunie 1036, fiul său a devenit al optulea calif sub numele de tron al-Mustansir.

823 – S-a născut regele Franţei, Carol cel Pleşuv, cel mai mic fiu al lui Ludovic cel Pios, care, la rândul său, a fost fiul împăratului Carol cel Mare.

În 840, la moartea lui Ludovic I cel Pios, războiul între cei trei fii ai acestuia pentru împărţirea vastului imperiu al lui Carol cel Mare a început imediat.
În 843, prin Tratatul de la Verdun, Imperiul Carolingian a fost împărțit definitiv între cei trei fraţi: Carol cel Pleșuv a primit partea vestică a Imperiului Carolingian (aprox. teritoriul de Franței de astăzi), iar pe 25 decembrie 875, acesta a fost încoronat la Roma împărat, fiind prin urmare rege al Franciei de Apus (Franța de astăzi) și împărat al Occidentului (875-877); Ludovic Germanul a primit Francia Răsăriteană sau Sfântul Imperiu Roman (viitoarea Germanie), iar Lothar a primit Francia de Mijloc, de la Marea Nordului până în Italia.

40 – S-a născut generalul galo-roman Gnaeus Julius Agricola, caruia i s-a datorat o mare parte din cucerirea romană a Britaniei.

Agricola a început cariera militară în Britania, servind sub guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus. Ulterioar a fost numit chestor în provincia Asia, în anul 64, apoi Tribun al plebei în 66, și pretor în 68. Sprijinit de Vespasian în timpul anului celor patru împărați, i-a fost dată comanda militară în Marea Britanie, atunci când acesta din urmă a devenit împărat si a fost făcut consul și guvernator în Britania în anul 77.

El a completat cucerirea romană cu ceea ce este acum Țara Galilor și Anglia de nord, și a condus armata romană in nordul îndepărtat în Scoția, extinzând rețeaua de forturi și drumuri. A fost rechemat din Britania înanul 85, după un serviciu neobișnuit de lung , iar apoi sa retras din viața militară și publică.