3 august 1778, a fost inaugurat Teatrul Scala din Milano, una dintre cele mai faimoase teatre de operă din lume
2012 – Coreea de Nord solicită ajutor alimentar de urgenţă în urma inundaţiilor.
Oficialii de la Phenian au declarat că nevoia de ajutor internaţional este urgentă în urma inundaţiilor devastatoare din cursul lunii iulie.
Cel puţin 119 oameni au murit şi alte zeci de mii au rămas fără adăpost, iar prejudiciile aduse infrastructurii şi terenurilor agricole au afectat ţara, determinând ca autorităţile să apeleze la ajutor internaţional.
Unele grupări umanitare internaţionale au început deja să strângă provizii şi donaţii, Crucea Roşie a declarat că va aloca peste 300000 de dolari pentru victimele inundaţiilor din Coreea de Nord.
2008 – A încetat din viaţă Alexandr Soljeniţîn, scriitor, dramaturg, istoric rus, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1970), iar în 2007 a primit Premiul de Stat rus pentru contribuţiile aduse în domeniul literaturii.
Este cunoscut pentru publicarea „Arhipelagul Gulag” (1973), ce exemplifica viaţa şi moartea în lagărele sovietice, ceea ce a consternat intelectualitatea occidentală, cunoscătoare doar a sistemului concentraţionar nazist, şi a năruit imaginea orbitoare despre paradisul bolşevic, construită cu atâta trudă de agenţii de influenţă ai Cominternului şi ai KGB-ului.
2007 – Preşedintele american, George W.Bush, a semnat o lege care implementa o serie de măsuri propuse de Comisia pentru 11 septembrie, prin alocarea unor sume de bani mai mari oraşelor expuse riscurilor în vederea extinderii verificărilor mărfurilor transportate pe mare şi aer.
2006 – Organizaţia Conferinţei Islamice a cerut Consiliului de Securitate al ONU să intervină pentru „încetarea imediată şi totală a focului” în Liban.
2004 – O patrulă de militari români din Batalionul 812 Bistriţa, dislocată în Irak, a fost atacată, cu focuri de mortiere, în timp ce executa o misiune pe drumul între An Nassiriah şi Suq Ash Shuyuk. Nu s-au înregistrat morţi sau răniţi.
1996 – Preşedintele american, Bill Clinton, a promulgat legea privind acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate cu caracter permanent pentru România.
1958 – Submarinul american cu propulsie nucleară Nautilus a efectuat prima traversare în imersiune a Polului Nord. Nautilus a fost primul submarin atomic lansat de Statele Unite ale Americii, la data de 21 ianuarie 1954.
1953 – Alger Hiss, funcţionar al Departamentului de stat al SUA, a fost acuzat oficial de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, de către Comitetul pentru Activităţi Anti-americane.
1948 – A fost adoptată, de către Parlament, Legea privind reforma învăţământului, prin care învăţământul devenea unic şi laic.
1935 – A văzut lumina zilei Maria Bieşu, Primadona Operei Naţionale din Republica Moldova, artistă a poporului, laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician, Cavaler al Ordinului Republicii şi deţinătoarea Ordinului Naţional „Steaua României”.
Maria Bieşu s-a remarcat prin simţul fin al stilului, lucrul minuţios cu textul muzical şi cel poetic, profunzimea redării conţinutului, plinătatea emoţională şi sinceritatea interpretării.
1929 – S-a creat Regia autonomă a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, care a luat în exploatare şi administrare serviciile publice de poştă, telegraf şi telefon.
1914 – A fost inaugurat Canalul Panama, care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic şi Pacific.
Construcţia canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigaţiei, deoarece navele nu au mai trebuit să treacă prin Trecerea Drake şi Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud.
Deşi conceptul unui canal în Panama a dat de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcţie a avut loc începând cu 1880 sub conducerea franceză. Lucrul a fost terminat însă de Statele Unite, şi canalul s-a deschis în 1914. Construcţia canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile şi enormele alunecări de teren. Se estimează că la construcţia canalului au murit până la 27500 de muncitori.
1914 – România, prin hotărârea Consiliului de Coroană de la Sinaia, s-a declarat neutră, o neutralitate armată, sub forma „espectativei cu apărarea frontierelor”.
1889 – A încetat din viaţă Veronica Micle, poetă română, nuvelistă şi traducător în revistele vremii. Este cunoscută publicului larg datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu.
A debutat în „Noul curier român” (1872) cu două lucrări în proză: „Rendez-vous” şi „Plimbarea de mai în Iaşi”. Majoritatea poeziilor au fost publicate în revista „Convorbiri literare”.
Mihai Eminescu declara despre scrierile Veronicăi: „Cartea ei e veşnic nouă pentru mine…Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le şi o să vezi câtă dreptate am!”.
1858 – A fost descoperit Lacul Victoria de către exploratorul britanic John Speke.
Lacul Victoria este situat în Africa de est, în Tanzania, Uganda şi Kenya, la o altitudine de 1113 metri deasupra nivelului mării, fiind cel mai mare lac de pe continentul african ca suprafaţă.
Lacul a fost numit dupa regina Angliei de atunci, regina Victoria, de către cercetătorul englez John Speke, cel care a descoperit şi Nilul Alb, care se scurge din lac şi care este unul dintre izvoarele celui mai mare fluviu al Africii.
1783 – În Japonia, Muntele Asama a erupt, omorând 35000 de oameni.
Muntele Asama este un vulcan activ complex din Japonia. Se ridică la 2568 de metri deasupra nivelului mării şi este unul dintre cei 100 de munţi celebri ai Japoniei.
1778 – A fost inaugurat Teatrul Scala din Milano, una dintre cele mai faimoase teatre de operă din lume.
La Scala găzduieşte „Academia pentru studiul artelor dramatice”, al cărei scop declarat este de a pregăti noi generaţii de muzicieni, personal tehnic şi balerini. De asemenea, teatrul deţine şi „Muzeul La Scala”, care conţine o colecţie extraordinară de picturi, schiţe, statui, costume, etc.
1601 – În lupta de la Guruslău, trupele lui Mihai Viteazul şi ale lui Gheorghe Basta l-au înfrânt pe Sigismund Bathory; şase zile mai târziu, Mihai Viteazul a fost ucis la 3 km de Turda, din ordinul lui Gheorghe Basta.
1492 – Cristofor Columb a început prima sa călătorie spre America din portul spaniol Palos de la Frontera.
Expediția se va încheia la 15 martie 1493.
Prima călătorie 3 august 1492 – 15 martie 1493
Prima expediție pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria – de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta și Nina – două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón și fratele său Vicente Yañez Pinzón și cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.
Prima întâlnire a lui Cristofor Columb cu locuitorii Lumii Noi, 12 octombrie 1492.
La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana – un marinar de pe Pinta zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Española.
Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel și coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28 octombrie), și coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a eșuat Santa Maria, în dimineața de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze.
El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să își lase câțiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni și a întemeiat așezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece și douăzeci și cinci de indieni, pe care i-a luat cu el. Doar șapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.