8 octombrie 1923, s-a născut Ion Voicu, celebru violonist român, fost elev al marelui George Enescu

2000 – Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care condamn „folosirea excesivă a forţei” împotriva palestinienilor de către Israel.

1997 – Aproape 90 de revoluţionari, conduşi de Dan Iosif, au intrat în greva foamei, în Piata Revoluţiei din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectul de modificare a Legii 42/1990, înaintat de Guvern Parlamentului, pe 22 septembrie. Proiectul guvernamental prevedea restrângerea drepturilor acordate luptătorilor din decembrie 1989.

1993 – Au început, la Viena, lucrările primei reuniuni la nivel înalt organizate de Consiliul Europei de la crearea sa, dedicată drepturilor omului, în special protecţiei minorităţilor. Declaraţia de la Viena, documentul acestei reuniuni, a înscris intenţia Consiliului Europei de cooperare cu toate ţările europene fidele principiilor democraţiei, mai ales cu ţările europene din fostul bloc comunist.

1992 – A fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român (după deschiderea, cu o săptămână în urmă – 1 octombrie, la Bucureşti, a Centrului Cultural Ungar).

1978 – Australianul Ken Warby a doborât recordul mondial la viteza pe apă, ambarcaţiunea sa atingând o viteză de 317 km/h.

1962 – Algeria a fost acceptată ca cel de-al 109-lea stat membru al Naţiunilor Unite.

1946 – A avut loc arestarea a 38 de proprietari de batoze şi mori din judeţul Alba, pentru că au refuzat să predea la stat cerealele rezultate din uium, precum şi a altor 20 de „traficanţi de cereale”.

1939 – Germania a anexat vestul Poloniei.

1937 – A apărut decretul-lege privind înfiinţarea „Străjii ţării”, organizaţie sportivă şi paramilitară pentru tineret (continuatoare a tradiţiei corpului de „Cercetaşi” care-şi desfăşurase activitatea între anii 1913 şi 1937); „Străja ţării” a fost desfiinţată în septembrie 1940.

1932 – A venit pe lume Ray Reardon, jucător irlandez de snooker, de şase ori campion mondial, deţinător a numeroase titluri internaţionale, iar actualmente antrenor al celebrului Ronnie O’Sullivan.

1932 – S-a inaugurat oficial postul Radio Basarabia de la Chişinău, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune; a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică (Radio România 80 – Almanah). Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României; SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova.

1923 – A venit pe lume Ion Voicu (foto: 1976 – vechi prieteni – Ion Voicu, Iosif Conta si Marin Constantin), celebru violonist român, fost elev al marelui George Enescu. Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de folclor Ionel Budișteanu.

Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la „Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul V. Fiind admis la Academia Regală de Muzică din București, a reușit să absolve cursurile, care durau șapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor și îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.

Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Mengelberg nu a fost mulțumit la început de el și i-a cerut lui Ion Voicu să-și părăsească locul din orchestră și să poftească afară: violonistul cunoștea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea și se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriașul pontențial al tânărului Ion Voicu și l-a sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. După ce Voicu a interpretat căteva partituri de Bach, Beethoven și Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus: „Acum înțeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică”.

A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenția lui George Enescu, care i-a oferit lecții gratuite.

În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc.

Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violoniști celebri ca George Enescu și David Oistrakh.

În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.

Cele peste 100 de LP-uri și CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate și readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români și străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic. A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.

Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. Ion Voicu a fost primul violonist român care a cântat la o vioară Stradivarius.

1919 – Prima întrecere aeriană continentală a avut loc în S.U.A.. În competiţie au intrat 63 de avioane, acestea având de parcurs ruta San Francisco – New York. Intrecerea a fost câştigată de locotenentul Belvin Maynard, care a zburat la bordul unui aparat Havilland-4 botezat Hello Frisco, el parcurgând distanţa dus-întors în 24 de ore, 59 de minute, 49 de secunde. Cursa acestuia a durat însă aproape o săptămână, pilotul american având nevoie de trei zile să ajungă din New York până pe coasta californiană şi de alte patru să se întoarcă. Belvin Maynard i-a avut ca însoţitori de bord pe mecanicul William Klein şi pe câinele Trixie. Pe drum a întâmpinat numeroase probleme tehnice, însă a reuşit să aducă avionul cu bine la destinaţie. Cursa s-a sfârşit tragic pentru 12 piloţi, armata americană fiind criticată la acea vreme pentru organizarea evenimentului. După izbândă, Belvin Maynard a fost supranumit cel mai mare pilot de pe pamânt.

1911 – În oraşul Bolgrad a fost dezvelit monumentul lui I.N. Inzov, ale cărui oseminte fuseseră aduse la Bolgrad în 1846, de la Odesa.

Ivan Nichita Inzov a fost general al Imperiul Rrus, participant la războiul patricotic din 1812 între Franţa şi Rusia ţaristă şi ulterior general-guvernator al Basarabiei ţariste (1818-1823) şi Guberniei Novorosiya (Rusia Nouă) în perioada iulie 1822 – mai 1823.

Chişinăul îi datorează lui Inzov unele dintre clădirile cele mai rafinate, inclusiv Catedrala Naşterea Domnului din centru oraşului.

1895 – A venit pe lume Juan Domingo Perón, preşedinte în două rânduri al Argentinei (1946–1955; 1973–1976). A fost unul dintre politicienii cei mai influenţi ai Americii Latine, în secolul XX. Mişcarea politică iniţiată de el, cu accente sociale populiste şi desemnată drept o posibilă a treia cale alături de capitalism şi socialism (aşa–numitul peronism), a constituit un model urmat de numeroase ţări aflate în curs de dezvoltare.

1878 – Armata română victorioasă şi-a făcut intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

1878 – Dobrogea şi Delta Dunării au intrat oficial în componenţa României.

1878 – Prin decret-lege s-a înfiinţat organizaţia paramilitară pentru tineret  Străjerii ţării. Aceasta a fost desfiinţată în septembrie 1940.

1860 – Potrivit prevederilor „Diplomei din Octombrie”,  act organic promulgat de împăratul Franz Joseph I, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul Imperiului habsburgic.

1856 – A văzut lumina zilei, la Suceava, Dimitrie Dan, folclorist şi istoric roman, membru corespondent al Academiei Române (1904). A publicat lucrări de etnografie, lingvistică, folclor şi istorie bisericească (Mănăstirea şi comuna Putna, 1905; Dosoftei, mitropolitul Moldovei, 1927; Stâna la românii din Bucovina, 1923; Obiceiuri şi credinţe armene la naştere, nuntă şi înmormântare, 1903).

1830 – S-au încheiat lucrările Comisiei de delimitare a graniţelor Dunării (pe talveg, conform Tratatului de la Adrianopol), începute la 29 martie, prin care fostele raiale Brăila, Giurgiu şi Turnu, împreună cu 30 de insule ale Dunării, au fost efectiv şi definitiv încorporate Ţării Româneşti, iar Lacul Brateş – Moldovei.

1820 – S-a născut, la Focşani, Gheorghe Tăttărescu, pictor român. A pictat tablouri alegorice cu subiecte revoluţionare (Deşteptarea României) sau patriotice (Unirea Principatelor). A executat portretele unor personalităţi (N. Bălcescu, Gh. Magheru), peisaje, picturi bisericeşti (la Mitropolia din Iaşi, biserica „Sf. Spiridon” din Bucureşti).

1754 – A încetat din viaţă Henry Fielding, scriitor englez, supranumit „părintele romanului englez”. A scris proză romanescă de parodiere a romanului sentimental („Istoria aventurilor lui Joseph Andrews şi ale prietenului său, domnul Abraham Adams”, 1872) sau de factură picarescă („Istoria vieţii răposatului domn Jonathan Wild cel Mare”, 1743; „Tom Jones, istoria unui copil găsit”).

1480 – A început de-a lungul râului Ugra un conflict între armatele ruse ale lui Ivan al III-lea și Hoardei de Aur, care a durat până în 11 noiembrie.

1434 – A fost menţionată Curtea Domnească din Iaşi, când voievozii Iliaş şi Ştefan dăruiau unor boiernaşi, Giurgiu şi Ion, un sat la obârşia Saratei. În actul de danie, s-a consemnat că aşezarea era supusă jurisdicţiei acestei curţi. „…Şi alt judecător să nu aibă, ci să ţină numai de Curtea noastră din Iaşi.” Clădirea a ars în 1624, 1723, 1785 şi a fost reconstruită în 1806. Curtea Domnească din Iaşi, cea mai veche curte domnească din Moldova, prezintă un interes ştiinţific deosebit în ceea ce priveşte cunoaşterea trecutului istoric al oraşului Iaşi. Pe locurile ei s-a construit, în secolul XX, Palatul Administrativ, azi Palatul Culturii din Iaşi.

1408 – Privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor în Liov le-a asigurat acestora legătura liberă cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevărat monopol pentru comerţul cu zona Mării Negre; actul menţiona dreptul de depozit limitat al oraşului Suceava.

1207 – A murit ucis de cumani în timpul asedierii Salonicului, Ioniţă Caloianu, ţar (1197–1204) şi rege al statului româno–bulgar, din dinastia Asăneştilor.

451 – A început  la Calcedon , un oraş din Asia Mică, prima sesiune a Sinodului de la Calcedon (s-a terminat la 1 noiembrie).

Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon sau Conciliul de la Calcedon – s-a întrunit din inițiativa împăratului Marcianu, a fost prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului și a reunit aproape 370 de episcopi. Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți.

Sfinții Părinți reuniți la Sinodul IV ecumenic de la Calcedon au atestat din nou valibilitatea Crezului elaborat de către Sinodul I ecumenic de la Niceea, au făcut referire la contribuțiile Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol privind Duhul Sfânt, au venit cu precizări prin care explicau cele afirmate în Crez (subliniind că prin aceasta nu fac modificări ale mesajului, ci doar ajută la o mai clară înțelegere a lui) și au interzis modificări ulterioare ale Crezului.

Tot în scopul clarificării doctrinale s-a subliniat că în Iisus Hristos sunt cele două naturi (divină și umană) și că Fecioara Maria este născătoare de Dumnezeu.

Principala erezie combătută de acest sinod ecumenic a fost monofizismul, concepție răspândită de Eutihie și Dioscor, care afirmau că în Iisus Hristos ar fi doar firea divină. Sinodul arată în mod clar că în Iisus Hristos este o singură Persoană, care are însă două firi – divină și omenească, individualizate și totuși unite complet în același ipostas. La baza acestei înțelegeri a stat faptul că Sfinții Părinți reuniți la sinod au considerat că îndumnezeirea omului este posibilă numai dacă Mântuitorul și-a asumat în mod autentic și integral firea omenească în ipostasul Său.

Sinodul a prezentat textul Crezului și-a menționat că „nimănui nu îi este permis să producă, să scrie sau să compună orice alt Crez sau să gândească sau să învețe pe alții altceva” .

S-au adoptat 30 de canoane, cu mențiunile că primele 27 aveau un caracter disciplinar, că cel de al 28-lea era în fond rezoluția sinodului, neadmisă însă de delegația papei Leon I, iar canoanele 29 și 30 au fost atribuite sinodului în textele vechi grecești.

314 – Împăratul roman Licinius a fost înfrânt de către Constantin I în Bătălia de la Cibalae, pierzându-şi teritoriile sale europene.

Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze, astfel, s-a declanșat un prim război civil. Constantin a obținut o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu excepția Traciei, păstrându-și însă poziția de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni și fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an și 8 luni. Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, a inițiat o politică anticreștină, în timp ce Constantin s-a apropiat tot mai mult de pozițiile bisericii creștine.