24 ianuarie 1893, a apărut la Bucureşti, revista satirică Moftul român, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale

0 758

2021: Experții germani anunțau că au reuşit să le redea mobilitatea unor şoareci paralizaţi după leziuni la nivelul coloanei vertebrale, restabilind o legătură neuronală considerată până acum ireparabilă la mamifere

2019: Orașul australian Adelaide raporta o temperatură record de 46,6 grade Celsius

2017: India anunţa că trimite cercetători pe Everest pentru a vedea dacă înălţimea vârfului a scăzut în urma cutremurului devastator din 2015

2014: Se stingea din viață cunoscutul umorist, scenarist şi regizor Dan Mihăescu, autorul unor memorabile scheciuri şi scenete scrise pentru nume mari ale comediei româneşti (n. 1933)

2013 – Ziua Academiei de Poliţie (stabilită de Senatul Academiei de Poliţie la 24 ianuarie 1996). A fost aleasă această dată deoarece Academia poartă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care are şi meritul de a fi înfiinţat primele formaţiuni de poliţie modernă şi primele formaţiuni de pompieri.

2010 – Crina Coco Popescu (în vârstă de 15 ani) a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884m), din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deţinut de americanca Samantha Larson, care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani.

2006 – A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. A colaborat la „Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848”, „Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, „Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării”, „Unirea Principatelor Române”, „De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume), precum şi la „Tratatul de Istorie a Românilor”.

2004 – A început desfăşurarea proiectului cultural „Oraşul de sub oraş”, care a constat în spectacole susţinute de actorii Teatrului Masca în staţiile de metrou din Bucureşti.

1990 – Prin Decretul–Lege nr. 40 al CFSN, s-a adoptat Imnul de Stat al României, „Deşteaptă–te, Române” (versuri de Andrei Mureşanu, muzica Anton Pann).

1986 – A avut loc prima survolare a planetei Uranus cu nava spaţială Voyager 2.

1984 – A fost lansat pe piaţă primul computer Apple Macintosh.

1983 – În Italia, 32 de terorişti, membri ai organizaţiei marxiste extremiste Brigăzile Roşii, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, pentru răpirea şi asasinarea în 1978 a politicianului Aldo Moro, fost prim ministru al guvernului italian, în 1978.

1979 – S-a pus în vânzare, pentru prima dată, Coca Cola, în China, sub numele de Ke Kou Ke lo. Până atunci, această băutură răcoritoare era blamată de propaganda comunistă, fiind considerată un simbol al imperialismului american şi al decadenţei occidentale.

1960 – Camerunul a câştigat independenţa faţă de Franţa.

1958 – Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) şi Lewis L. Strauss (SUA), au anunţat public reuşita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice uşoare, transformate într-unul greu, energiile degajate fiind foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.

1948 – A început construcţia Fabricii de confecţii, APACA, din Bucureşti, iar la 1 mai1948, fabrica a început să producă.

1946 – Adunarea Generală a ONU a adoptat prima rezoluţie, care se referea la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.

1939 – În Chile a avut loc un cutremur cu magnitudine 8,3 pe scara Richter, înregistrându-se 28.000 de morţi.

1924 – Oraşul rusesc Petrograd a fost redenumit Leningrad.

1932 – A apărut lunar, la Bălţi, România, revista literară Cuget moldovenesc, sub conducerea poetului şi traducătorului Petre Stati. Revista a apărut până în decembrie 1937.

1920 – A murit Amedeo Modigliani, pictor şi sculptor italian.

A fost un pictor și sculptor italian stabilit în Franța. Născut la Livorno, Toscana, a început studiile artistice în Italia natală înainte de a se muta la Paris, în 1906, unde, influențat de cercul său de prieteni, de arta primitivă africană și cambodgiană, a început să-și contureze stilul artistic atât de personal.

Bolnav mai tot timpul, dependent de alcool și medicamente, Modigliani s-a stins din viaţă la numai 35 de ani.

1918 – Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, a votat în unanimitate şi-a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Acest vot a constituit o etapă importantă pe calea unirii fostei Basarabii ţariste cu România.

Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile Revoluţiei ruse din 1917. Iniţial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale.

Republica Democratică Moldovenească este un fost stat care a fost înfiinţat în 2 decembrie 1917, pe teritoriul fostei gubernii Basarabia, prin proclamaţia Sfatului Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune.

În condiţiile anarhiei existentă din cauza revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc. Cum acesta nu avea ostaşi disponibili, armata rusă fiind şi ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaţilor români. Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918, armata română a intrat în Basarabia. Sovietul bolşevic din Chişinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a anunţat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii (Cristi, Pelivan şi Codreanu). Până la urmă, însă, bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia, iar, la 13 ianuarie 1918, armata română a intrat în Chişinău.

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti. Consiuliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de Consiliul de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

În 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

1915 – A apărut, la Craiova, revista Drum drept, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Revista a apărut până în anul 1946.

1893 – A apărut, la Bucureşti, revista satirică Moftul român, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa. Revista a apărut până la 12 mai 1902.

Moftul român a fost o revistă umoristică înființată de Ion Luca Caragiale în ianuarie 1893, după ce acesta se retrăsese din ziaristică de la sfârșitul anului 1889. Publicația era subintitulată ironic „Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. În ea au fost publicate unele dintre cele mai valoroase schițe caragialiene. Începând cu numărul 11 a devenit ilustrată, publicând și caricaturi. Revista a apărut, cu unele întreruperi, până în anul1902.

Printre colaboratorii ei s-au numărat:Emil Gârleanu,  I.Al.Brătescu-Voinești,  Al.Cazaban. Revista a apărut pînă la 12 mai 1902.

1891 – Şi-a început activitatea, la Bucureşti, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Astfel, memoriul a avut un puternic ecou în lume.

1882 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, societatea Iridenţa Română, care, din 1883, s-a numit „Carpaţi”. Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.

1878 – A fost ultima zi în care trupele române au ocupat localitatea Smârdan (astăzi în Bulgaria), punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în cadrul Războiului de independenţă a României.

1864 – A fost promulgată legea privind înfiinţarea Curţii de conturi în România, instituţie pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici.

Lupta de la Smârdan a fost imortalizată într-o compoziţie picturală, devenită celebră, sub numele de Atacul de la Smârdan, realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu.

1859 – A avut loc Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, reprezentând actul politic care a stat la baza României moderne.

Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic încă din timpul revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, Unirea a devenit problema centrală, dominantă a vieţii politice româneşti, o idee care a pus în mişcare toate paturile sociale.

Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi ca: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dim. Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu etc.

Fruntaşii revoluţionari din 1848 au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Răspândiţi în diverse centre europene (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol), patrioţii români au desfăşurat o laborioasă şi entuziastă activitate, pentru a crea un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

În vara anului 1853 a izbucnit războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului otoman, eveniment care aducea în prim plan politic internaţional chestiunea orientală, inclusiv situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse în faţa Congresului de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei.

Reprezentanţii statelor participante la Congres au luat atitudini diferite faţă de viitorul regim politic şi juridic al Principatelor Române.

În sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa, Rusia, Sardinia şi Prusia, iar o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului, Anglia a revenit ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Imperiului otoman.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale. Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice; Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul otoman; Sardinia şi Prusia, susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei; Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei; Turcia, puterea suzerană, se temea că Moldova şi Muntenia, odată unite, îşi vor dobândi şi independenţa politică, aşa cum s-a întâmplat după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania, doritori să se alăture fraţilor de peste Carpaţi.

Din cauza poziţiilor divergente, Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, ci s-a creat posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului lui.

În Tratatul de pace se prevedea ca poziţia românilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc (special constituite în acest scop).

Totodată, s-a stabilit ca cele două ţări româneşti rămânând sub suzeranitatea Turciei, să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris. S-a pus capăt, astfel, protectoratului şi influenţei hotărâtoare exercitată de câteva decenii de Rusia.

În timpul constituirii şi consultării Adunărilor ad-hoc , fiecare din cele două Principate urma să fie condus de un caimacam numit de Înalta Poartă. Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad) să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea, Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru români, printre care libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres, a urmat să se convoace, la Paris, o conferinţă a puterilor europene care să conceapă o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări. În Ţara Românească, caimacamul Alexandru Ghica, fostul domn, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă. În Moldova, caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la un adevărat regim de teroare şi intimidare pentru a zădărnici Unirea. Au fost interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive. Au fost falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri în urma cărora Turcia a fost silită să anuleze alegerile falsificate. Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti, care, cu două excepţii au fost aleşi pretutindeni. Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.

În Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti, revoluţionari din 1848: Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Mălinescu, Anastase Panu, în Moldova, C. A. Rosetti, fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu, A. G. Golescu, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Chr. Tell, Gh. Magheru, în Muntenia.

Pentru prima dată, ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată, Tănase Constantin, Gheorghe Lupescu, Mircea Mălieru ş.a.

Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857, la Iaşi şi la Bucureşti. Dezbaterile au demonstrat forta mişcării unioniste şi voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

Într-o atmosferă de mare avânt patriotic, Adunările ad-hoc au adoptat, în luna octombrie 1857, rezoluţii asemănătoare, în care cereau ca hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, respectarea drepturilor, a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească, care să reprezinte „toate interesele naţiei”. Chestiunea agrară a fost şi ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.

În jalba deputaţilor pontaşi moldoveni, al cărei prim semnatar era răzeşul Ion Roată din ţinutul Putnei, erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale. Se cerea ca „săteanul să fie pus în rândul oamenilor”, să fie interzisă bătaia, să fie înlăturate boierescul (claca), beilicurile şi birul pe cap, iar satele să-şi aibe dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.

Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei special, aceasta a alcătuit un raport, pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri, care s-au întrunit în mai 1858, la Paris.

Convenţia semnată la 7 august 1858, ca urmare a lucrărilor Conferinţei, prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu câte un domnitor, guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie şi înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate, cu sediul la Focşani.

Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizării ţării: desfiinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor), responsabilitatea ministerială; se recomanda, de asemenea, o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani. „Stiţiile electorale”, trecute în anexa convenţiei, stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.

Act internaţional, noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate, ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.

Convenţia a rămas în vigoare până în anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră în întregime dorinţa fundamentală a românilor, exprimată prin Adunările ad-hoc, se impunea o acţiune internă a întregului popor, care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui fapt împlinit.

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele antinaţionale, potrivnice Unirii.

Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie, care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători;
în timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a Partidei Naţionale, în Ţara Românească, reacţiunea a obţinut majoritatea.

În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alegerea din Moldova, privirile natiunii erau aţintite spre Bucureşti, unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.

Încă din prima zi, mii de oameni, mobilizaţi de tineri unionişti, se adunaseră în faţa clădirii, unde avea loc Adunarea.

Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani din satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa, elevi ai claselor superioare şi ai învăţământului de specialitate.

Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare, care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.
În această atmosferă incendiară, în noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul „Concordia”, unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei. În dimineaţa zilei de 24 ianuarie, ora 11, reprezentanţii Partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului.

Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.

Trecându-se la vot, toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales, la 5 ianuarie, în Moldova. Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional.

Punând bazele României moderne, Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale, a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii domnului Cuza a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi administrative a tânărului stat naţional.

În martie 1859, reprezentanţii Franţei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei şi Angliei l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.

Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei.Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldoveneşti şi muntene într-o tabără militară unică la Floreşti, în primăvara şi vara anului 1859.

Oştirea unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.

Principatele Unite,  deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman, au început să ducă tot mai mult o politică externă proprie şi să se manifeste din ce în ce mai puternic în concertul naţiunilor lumii.

În anul 1860 s-a înfiinţat prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi s-a încheiat Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.

Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei şi Ţării Româneşti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie 1861, Înalta Poartă a adoptat „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Moldova şi Ţara Românească ca teritorii autonome aflate în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că „naţionalitatea română este întemeiată”.

La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unitar al României, iar două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări. De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Romaneasca şi-au încetat existenţa.

Au început să fie aplicate o serie de reforme progresiste, a fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

În anul 1863 a început confiscarea imenselor moşii deţinute de mănăstiri, multe din acestea aparţinând grecilor.

Un an mai târziu, Alexandru Ioan Cuza a decis împropietărirea marilor mase de ţărani, a fost adoptat primul Cod Civil şi Cod Penal din ţările române, inspirate după Codul Napoleonian.

1834 – La ora 23 şi 45 de minute a avut loc un puternic cutremur în Basarabia ţaristă, care a produs crăpături în jurul geamurilor şi uşilor multor clădiri, a deteriorat un depozit cu pulbere din cetatea Tighina.

1828 – A fost întemeiată, în Grecia, instituţia numită Preşedinţia Greciei.

1458 – Matei Corvin, fiul cel mai mic al lui Ioan Corvin, a fost ales rege al Ungariei.

41 – A fost asasinat împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), proverbial pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale.

Fiu al generalului Germanicus (nepotul şi fiul adoptat al lui Tiberius) şi al Agrippinei Major, şi-a petrecut copilăria alături de tatăl său, în mijlocul soldaţilor de pe Rin, de la care a primit porecla de Caligula (Cizmuliţa). Deşi în timpul lui Tiberius nu s-a afirmat în viaţa politică, la moartea acestuia (16 martie 37), a fost proclamat împărat de garda pretoriană şi recunoscut de senat.

După primele 8 luni de domnie, politica lui a căpătat brusc semnele despotismului şi incoerenţei. Arbitrariul politicii interne şi externe, extravaganţele şi cruzimile, fastul serbărilor şi risipirea tezaurului strâns de predecesorul său, măsurile fiscale opresive au declanşat două conspiraţii împotriva sa (în 39 şi 40), soldate, fiecare, cu numeroase execuţii.

La 24 ianuarie 41, Caligula a fost asasinat în apropierea palatului său din Roma, în urma unei conspiraţii a pretorienilor în frunte cu Cassius Chaerea şi L. Annius Vincianus.

Leave A Reply

Your email address will not be published.