24 februarie 2000, Carlos Santana câştiga 8 Premii Grammy pentru albumul “Supernatural,” egalând recordul stabilit de Michael Jackson

2000 – Carlos Santana câştiga 8 Premii Grammy pentru albumul “Supernatural,” egalând recordul stabilit de Michael Jackson, în 1983, cu “Thriller.”

Carlos Santana (n. 20 iulie 1947, Autlán de Navarro, Jalisco) este un muzician și chitarist mexican, care a influențat muzica rock prin stilul muzical Chicano rock.

Grupul Santana este primul exponent al genului latino-rock, renumit pentru originalitatea combinației ce rezulta din percuția specific latină și inconfundabilul sound al chitarei frontman-ului Carlos Santana.

Santana este ultima formație importantă care s-a ridicat pe scena muzicală a San Francisco-ul anilor ’60 și s-a bucurat de un succes major la sfârșitul acestei decade și începutul celei de a 7 a secolului XX.

Atunci direcția muzicală a formației s-a îndreptat spre un sound aplecat mai mult spre jazz, membrii fondatori plecând pe rând, lăsând destinele formației în grija lui Carlos Santana – cel care o va duce pe noi culmi ale succesului pentru următorii 30 de ani. În anul 2000 a ajuns pe primul loc în topul Billboard şi a primit un premiu Grammy.

1984 – C.P.Ex. al CC (PCR) a analizat din nou problema natalităţii, cerând „să se pună cu desăvârşire capăt practicilor nejustificate şi abuzive privind întreruperile de sarcină”.

1976 – A avut loc proclamarea unei noi constituţii a Cubei, aprobată în urma referendumului de la 15.02.1976.

1972 – A avut loc vizita oficială de prietenie, în România, a delegaţiei de partid şi de stat ungare, condusă de Janos Kádár, prim-secretar al CC al PMSU.

Cu acest prilej, a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Ungaria (24.02-26.02.1972).

1948 – A avut loc demiterea abuzivă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de ministru al Justiţiei.

Demiterea a fost urmată de arestarea şi judecarea lui Pătrăşcanu, iar în 1954, a fost executat.

1946 – Juan Perón a fost ales președinte al Argentinei.

Forţat să demisioneze, de către adversarii ai din forţele armate, la 9 octombrie 1945, în timp ce servea ca Vice-Preşedinte şi Secretar de stat în Ministerul Război al Argentinei, Peron a fost arestat la scurt timp după aceea, dar demonstraţii de masă organizate de către CGT au forţat eliberarea sa.

Sprijinul popular de care s-a bucurat l-a ajutat să câştige preşedinţia ţării cu 56% din voturi, în alegerile din 24 februarie 1946.

1945 – A avut loc, la Bucureşti, o violentă, în cursul căreia grupuri provocatoare de bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor.

Acest eveniment a permis ca A.I.Vîşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forţă, guvernul Groza.

1932 – A văzut lumina zilei Eugen Cizek, istoric și filolog român, specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, din cadrul Universității din București, autorul unor studii ce privesc literatura latină, între care remarcabilă este Istoria literaturii latine.

Prin vastitatea operei sale, publicată la cele mai mari edituri din străinătate, Eugen Cizek se înscrie în rândul celor mai mari profesori români de Limbi Clasice (latină cu precădere) din perioada postbelică. De altfel, Eugen Cizek este unul dintre puținii clasiciști români de reputație internațională.

A fost ales membru al Academiei de Științe, Litere și Arte din Lyon, al Société des Études Latines din Paris și, mai târziu, membru corespondent al Academiei din Barcelona. În 1982, acesta a fost distins cu premiul ADELF al Asociației Scriitorilor din Paris și, tot în același an, Academia Română îi acordă Premiul Timotei Cipariu.

1892 – S-a înființat Partidul Național Român din Bucovina (fostă parte a Țării Moldovei, anexată în 1775 Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană), Austro-Ungaria.

La sfârșitul anului 1910, din cauza disensiunilor politice ivite în sânul partidului, Iancu Flondor a demisionat din funcția de președinte al partidului, iar partidul s-a divizat în trei grupări: națională, democratică și conservatoare.

Președinți au fost Iancu Zotta (1893-1896), Varteres Pruncul (1896-1897), Iancu Lupu (1897-1899), George Popovici (1900), Iancu Flondor (1900-1902, 1908-1910), Eudoxiu (Doxachi) Hurmuzachi (1902-1904).

Partidul a editat următoarele publicații: Gazeta Bucovinei (1891-1897), Patria (1897-1900, 1909-1910), Deșteptarea (1900-1904), Apărarea națională (1906-1908), Românul (1908-1909), Viața nouă (1912-1914).

1870 – S-a inaugurat, în prezența domnitorului , noua clădire a Monetăriei Statului  de pe Șoseaua Kiseleff nr.3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich.

1869 – La Miercurea Ciuc, a avut loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, la care s-a creat Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu.

1856 – A fost înființată Facultatea de drept la Iași, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza.

În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în Moldova, acesta a acordat o atenţie deosebită reorganizării învăţământului care s-a soldat cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior.

În 1856, la Iaşi, au fost inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie. Un rol important în organizarea învăţământului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania.

Simion Bărnuţiu, în 1856, a fost numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţinea cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.

1821 – Mihail Şuţu, domnul Moldovei, a solicitat ţarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face faţă eteriştilor care, conduşi de Alexandru Ipsilanti, trecuseră Prutul, la 22.02.1821.

1717 – A avut loc Convenţia dintre Ioan Mavrocordat şi generalul Sainville. Trupele imperiale au evacuat Muntenia, dar au păstrat Oltenia. Convenţia a fost invocată de austrieci pentru a justifica anexarea Olteniei.

1582 – Papa Grigore al XIII-lea a introdus reforma calendarului iulian existent din anul 45 î.Hr., care, în noua structurare, a înregistrat o eroare de o zi la 3000 de ani (Calendarul gregorian).

Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile.

Calendarul iulian a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe.

De-a lungul timpului, diferenţa dintre calendarul iulian şi realitate a devenit tot mai importantă. Pentru a corecta această eroare, Papa Grigorie al XIII-lea a propus calendarul pe care îl folosesc acum majoritatea ţărilor lumii şi care, la adoptarea sa, a corectat o eroare de 10 zile acumulate.

De aceea, atunci, s-a decis ca perioada de după joi, 4 octombrie 1582, să devină vineri, 15 octombrie 1582.

1538 – S-a semnat Tratatul de pace de la Oradea, prin care s-a pus capăt luptelor dintre Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg, pentru stăpânirea Transilvaniei.

1525 – Francisc I al Franței a fost învins în bătălia de la Pavia, de către trupele imperiale germane.

Suveranul francez a căzut prizonier în mâinile lui Carol al V-lea şi silit să accepte concesii teritoriale majore pentru a fi eliberat.

La întoarcerea sa în Franța, Francis a susținut că acordul său cu Carol a fost nul.

1500 – S-a născut Carol Quintul, împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556.

Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I.

În 1506, Carol a moștenit teritoriile burgunde ale tatălui său, cele mai însemnate fiind Țările de Jos și Comitatul Burgundia, majoritatea fiefuri ale Imperiului German, exceptând Flandra lui natală, care era încă un teritoriu francez, reminiscență a Războiului de o sută de ani.

Carol a extins teritoriul burgund prin anexarea provinciilor Tournai, Artois, Utrecht, Groningen și Geldern. Cele Șaptesprezece Provincii fuseseră unite de strămoșii burgunzi ai lui Carol, dar nominal erau încă fiefuri ale Franței sau ale Sfântului Imperiu Roman. În 1549, Carol a emis Pragmatica Sancțiune, declarând Țările de Jos un teritoriu unificat, pe care l-au moștenit urmașii săi.

Țările de Jos au avut un rol important în Imperiul său. Pe plan personal, pentru Carol Quintul, erau regiunea unde și-a petrecut copilăria. Mulțumită comerțului, industriei și orașelor bogate, ele au fost importante și pentru trezorerie.

După moartea bunicului său Ferdinand al II-lea pe 30 mai 1516, Carol a moștenit ținuturile sale, care includeau Aragon, Napoli, Sicilia și Sardinia. A devenit și conducător al Castiliei, alături de mama sa, Ioana „Cea Nebună” a Castiliei, de care trebuia să aibă grijă. Împreună cu coroana Castiliei, a luat în stăpânire Navara, Granada și posesiunile spaniole în Lumea Nouă.

Pentru prima dată, coroanele Castiliei și Aragonului erau unite sub aceeași conducere. Ferdinand și Elisabeta fuseseră suverani fiecare în regatul său, dar numai rege consort în regatul celuilalt.

Carol a ajuns în noile sale regate în toamna lui 1517. Regentul său, Jiménez de Cisneros, trebuia să-l întâmpine, dar s-a îmbolnăvit pe drum, cu posibilitatea unei otrăviri, și a murit înainte să se întâlnească cu regele.

Negocierile cu Adunările Castiliene s-au dovedit a fi dificile, și până la urmă Carol a fost acceptat cu următoarele condiții : trebuia să învețe castiliană; să nu ofere titluri străinilor; să nu scoată metale prețioase din Castilia; să respecte drepturile mamei sale, regina Ioana a Castiliei. Adunările i-au depus jurământ în Valladolid, în 1518. În 1519, a fost încoronat în fața Adunării de la Aragon, la Zaragoza, și după aceea în Catalonia.

Carol a fost acceptat ca suveran, deși spaniolii nu erau prea încrezători în statutul său de Împărat. Până atunci, monarhii spanioli fuseseră limitați de lege; monarhia era un contract cu poporul. Cu Carol ar fi căpătat accente absolutiste, deși până la moartea mamei sale, în 1555, Carol nu a avut drepturi depline de rege.

În curând s-a format o mișcare de rezistență împotriva Împăratului, din cauza taxelor impuse (pentru a strânge fonduri necesare războaielor din afara Spaniei, de puțin interes pentru castilieni) și deoarece Carol a început să numească flamanzi în posturi importante din Spania și America, ignorând candidații castilieni. Rezistența a avut drept rezultat izbucnirea Războiului Comunităților Castiliene, suprimat până la urmă de Carol. După aceasta, Castilia a fost integrată în Imperiul Habsburgic, și a reprezentat o sursă importantă de resurse militare și financiare pentru imperiu.

În timpul domniei lui Carol, teritoriile din Noua Spanie au fost extinse în mod considerabil de conchistadori precum Hernán Cortés sau Francisco Pizarro, care au determinat căderea imperiilor Aztec și Inca în mai puțin de un deceniu. Împreună cu expediția lui Magellan din 1522, aceste succese l-au convins pe Carol de misiunea sa divină de a deveni liderul lumii creștine, încă amenințate de Islam. Desigur, cuceririle l-au ajutat pe Carol să-și întărească poziția, trezoreria sa fiind aprovizionată cu aur în cantități uriașe.

După moartea bunicului său din partea tatălui, Maximilian I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, în 1519, Carol a moștenit teritoriile habsburge din Austria. A fost de asemenea candidatul ales de principii-electori pentru succesiune, și cu ajutorul familiei înstărite Fugger, l-a putut devansa pe Francisc, fiind ales pe 28 iunie 1519. În 1530, a fost încoronat Împărat romano-german de Papa Clement al VII-lea, în Bologna, având să fie ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman încoronat de un papă.

1463 – A venit pe lume Contele Giovanni Pico della Mirandola, filozof și învățat umanist italian din perioada Renașterii.

Pico della Mirandola provenea dintr-o veche familie de nobili din Italia de nord, cu reședința în castelul Mirandola, în apropiere de orașul Modena. Doritor să se instruiască, a renunțat la privilegiile de familie în favoarea fraților săi și, la vârsta de 14 ani, a început studiul dreptului canonic la vestita Universitate din Bologna, cu intenția unei cariere ecleziastice.

A fost atras, totuși, mai mult de studiul filozofiei și teologiei și, timp de șapte ani, a vizitat cele mai renumite universități ale Europei din Ferrara, Padova și Paris, studiind, pe lângă filozofia scolastică aristoteliană, și limbile latină, greacă, ebraică, arameică și arabă, dobândind încă din tinerețe renumele de poliglot.

În 1484, a mers la Florența, în acel timp, centrul vieții spirituale umanistice, unde Marsilio Ficino conducea noua „Academie Platoniciană”, încurajat și susținut de familia Medici.

Sub influența lui Ficino, Pico della Mirandola a optat mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, devenind unul din cei mai activi participanți la discuțiile în care se căuta realizarea unei unități între idealismul platonician și spiritualitatea creștină.

Pico della Mirandola era însă un eclectic, datorită cunoștințelor sale vaste în domeniul misterelor antice, doctrinei pythagoreice, învățăturilor Sfântului Augustin și ale lui Toma de Aquino, precum și în urma studiului Kabbalei și Talmudului, a întreprins o încercare ambițioasă de armonizare a tuturor învățăturilor vremii sale sub egida creștinismului, un creștinism purificat, aprofundat și extins, al cărui exponent ar fi dorit să devină. Urmând această idee, a scris „Heptaplus” (1480), o interpretare mistico-alegorică a creației conformă expunerii din Biblie.

În aceeași perioadă, a publicat „De ente et uno”, care cuprinde explicații ale unor pasagii din scrierile lui Moise, Platon și Aristotel.

În anul 1486, Pico della Mirandola a plecat la Roma, unde a publicat 900 de teze asupra tuturor temelor filozofice și teologice posibile din acel timp, adunate sub titlul „Conclusiones philosophicae, cabalisticae et theologicae”, cu o introducere, „Oratio de dignitate hominis”, care, mai târziu, a devenit unul din cele mai renumite texte filozofice ale umanismului italian.

Pico della Mirandola a consacrat ultimii ani ai vieții scrierilor religioase, în apărarea creștinismului împotriva iudaismului, mahomedanismului și astrologilor. O parte a acestor scrieri a apărut postum în 1495, la Bologna, sub titlul „Disputationes adversus astrologiam divinatricem”, contribuind la combaterea credințelor astrologice atât de răspândite în Evul Mediu și respingând astfel posibilitatea determinării destinului omenesc prin poziția și mișcarea stelelor.

1340 – Târgul Siret a fost atestat pentru prima oară documentar.

Siret este un oraș din județul Suceava, în nord-estul României. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud.

Siret este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei (după Baia), în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Orașul este cunoscut și ca un important punct de frontieră pe la granița de nord a României, către Ucraina.

303 – Împăratul roman, Galerius, a dat un edict în urma căruia s-a început persecuția creștinilor în Imperiul Roman de Răsărit.

Între februarie 303 şi februarie 304, au fost emise patru edicte menite să legalizeze persecutarea creştinilor în imperiu.

Primul edict din 24 februarie 303 prevedea distrugerea unor clădiri de cult şi a scrierilor creştine, precum şi privarea de demnităţi şi drepturi a creştinilor.

Al doilea edict de primăvară din 303 prevedea arestarea preoţilor, astfel încât masele mari de creştini, în special din Orient, să rămână fără păstori.

În al treilea edict din anul 303, se ordona torturarea preoţilor creştini şi alte măsuri dure care includeau uciderea acestora.

Al patrulea edict, emis la începutul anului 304, a extins asupra tuturor creştinilor tortura şi execuţiile.