România își ia rămas-bun de la unul dintre cei mai influenți și controversați lideri politici ai ultimului secol. Ion Iliescu, fost președinte al României în două rânduri, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani, după o lungă suferință cauzată de cancer pulmonar.
De la începuturile sale în mișcarea studențească și până la Revoluția din 1989, Iliescu a fost o figură-cheie a tranziției României postcomuniste, un om care și-a pus amprenta asupra istoriei recente – admirat de unii, contestat de alții, dar niciodată ignorat.
Drumul către putere
Născut la 3 martie 1930, în Oltenița, Ion Iliescu și-a început cariera publică în anii ’40, fiind activ în organizațiile de tineret. A studiat ingineria la București și la Moscova, formându-se într-un context ideologic care avea să-i definească parcursul politic.
„Am fost și sunt un om de stânga, dar cred în democrație și pluralism. Nu am confundat niciodată stânga cu totalitarismul.” – Ion Iliescu, „Destinul unui om de stânga”
În anii ’70-’80, Iliescu a fost înlăturat treptat de pe linia de comandă a Partidului Comunist Român de către Nicolae Ceaușescu. Timp de aproape un deceniu, a condus Consiliul Național al Apelor, a fost președinte al Federației de kaiac-canoe și, în cele din urmă, director al Editurii Tehnice.
22 decembrie 1989 – Ziua în care România s-a schimbat
În seara zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu este chemat să preia frâiele puterii în urma căderii regimului Ceaușescu. Devine lider al Consiliului Frontului Salvării Naționale, structura provizorie a statului român.
„A fost un moment unic în viața mea și în viața acestei țări. Era o responsabilitate uriașă, o sarcină grea. România trebuia salvată din haos.” – Ion Iliescu, „Revoluția trăită”
La scurt timp, participă la fondarea Frontului Salvării Naționale (FSN), nucleul care va da naștere, ulterior, Partidului Democrat și Partidului Democrației Sociale din România.
Ion Iliescu și Revoluția Română din 1989
Ion Iliescu a avut un rol central în evenimentele din decembrie 1989, care au dus la prăbușirea regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Deși nu s-a aflat în prim-planul manifestațiilor inițiale din Timișoara sau București, Iliescu a apărut rapid ca figura dominantă a noii conduceri politice după fuga soților Ceaușescu, pe 22 decembrie.
În aceeași zi, Iliescu a anunțat public formarea Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), structură care a preluat conducerea țării în perioada de tranziție. El a devenit liderul acestui organism, capitalizând atât experiența sa politică din perioada comunistă – în care fusese marginalizat de Ceaușescu – cât și absența unei opoziții politice organizate.
CFSN, condus de Iliescu, a emis primele decizii politice majore după căderea regimului: desființarea Partidului Comunist Român, dizolvarea Securității, și organizarea alegerilor libere. Totodată, a fost anunțată trecerea la un sistem democratic pluralist și adoptarea unor măsuri de reformă economică și socială.
Preluarea rapidă a puterii de către Iliescu și colaboratorii săi a generat însă numeroase controverse. Mulți dintre cei implicați în revolta populară l-au acuzat că a deturnat sensul autentic al Revoluției și că a transformat o revoltă anticomunistă într-o formă mascată de lovitură de stat. Din această perspectivă, Iliescu a fost perceput drept exponentul unei continuități a structurilor de putere din fostul regim, sub o formă cosmetizată.
Controversele au fost amplificate de violențele care au avut loc după 22 decembrie, soldate cu sute de morți și mii de răniți. Deși Ceaușescu fusese înlăturat, haosul, luptele între unități militare și ordinele contradictorii au creat un climat de teroare. În anii următori, Ion Iliescu avea să fie acuzat că a contribuit la menținerea stării de confuzie prin lipsa de transparență și prin folosirea manipulării în spațiul public.
Ulterior, Iliescu a fost inculpat în Dosarul Revoluției pentru infracțiuni contra umanității, fiind acuzat că a avut un rol direct în luarea unor decizii care au dus la pierderi de vieți omenești. Procesul a fost redeschis și suspendat de mai multe ori, fără a exista până în prezent o condamnare definitivă.
Pentru unii, Ion Iliescu rămâne figura politică ce a asigurat tranziția relativ pașnică către democrație, într-un moment de criză profundă. Pentru alții, el este simbolul confiscării Revoluției de către o elită desprinsă din vechiul aparat de stat. Indiferent de perspectivă, rolul său în decembrie 1989 rămâne esențial pentru înțelegerea modului în care România a trecut de la dictatură la democrație.
Trei mandate de președinte
Iliescu a fost ales președinte de trei ori: 1990, 1992 și 2000, conducând țara într-o perioadă marcată de tranziții, crize economice, dar și de pași importanți spre integrarea în structurile euro-atlantice.
Mandatul său a fost marcat de momente de criză – Mineriada din 1990, conflictul cu opoziția anticomunistă, dar și de eforturi de stabilizare a țării după decenii de dictatură.
Ce a însemnat pentru România perioada în care Ion Iliescu a fost președinte
Ion Iliescu a condus România în trei mandate prezidențiale – între 1990-1996 și 2000-2004 – marcând profund tranziția țării de la regimul comunist la democrație și economie de piață. Deși percepția publică asupra sa a fost întotdeauna împărțită, există câteva contribuții semnificative care pot fi asociate cu perioada în care a fost șef al statului.
Stabilitate în primii ani de după Revoluție
După căderea regimului Ceaușescu, România era într-o stare de incertitudine majoră. Ion Iliescu a fost o figură centrală în organizarea unei forme de guvernare provizorii, prin înființarea Consiliului Frontului Salvării Naționale, iar ulterior, prin organizarea alegerilor din mai 1990, primele de după 1946. Aceste demersuri au permis păstrarea unității statului și funcționarea instituțiilor într-o perioadă critică.
Consolidarea instituțiilor democratice
În timpul mandatului său a fost adoptată Constituția României din 1991, care a pus bazele unui stat democratic modern. Tot în acea perioadă au fost înființate sau reorganizate instituții fundamentale precum Parlamentul bicameral, Curtea Constituțională sau Curtea de Conturi. S-a încurajat pluralismul politic și participarea cetățenilor la viața democratică.
Tranziția graduală către economia de piață
Deși criticat pentru ritmul lent al reformelor economice, Ion Iliescu a optat pentru o tranziție treptată de la economia centralizată la economia de piață. În acest fel, România a evitat șocuri economice majore, iar unele categorii sociale vulnerabile au fost protejate temporar de efectele negative ale reformelor rapide.
Deschiderea către Europa și NATO
În al treilea mandat (2000-2004), Iliescu a susținut activ integrarea României în structurile euro-atlantice. În 2002, România a fost invitată oficial să adere la NATO, iar negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană au fost accelerate și finalizate în 2004. Astfel, România și-a consolidat statutul de stat democratic și partener al Occidentului.
Promovarea unui discurs politic moderat
Într-un context regional și intern în care tentațiile naționaliste sau extremiste puteau deveni dominante, Iliescu a menținut un discurs echilibrat. A evitat polarizarea excesivă și a promovat reconcilierea între generații și categorii sociale.
Sprijin pentru educație, știință și cultură
Fostul președinte a sprijinit relansarea activității academice și științifice, fiind el însuși autor a numeroase volume și articole despre tranziție, geopolitică, reformă și istoria recentă a României. A fost membru al Academiei Oamenilor de Știință și Doctor Honoris Causa al mai multor universități.
Concluzie
Mandatele lui Ion Iliescu au reprezentat o perioadă de tranziție complexă, dar esențială pentru România. Prin măsuri de consolidare instituțională, integrare în alianțe internaționale și menținerea stabilității politice, a contribuit la definirea parcursului democratic al țării.
Controverse și procese târzii
În ultimii ani de viață, numele său a fost din nou în prim-planul justiției, fiind cercetat și trimis în judecată în dosarul Revoluției și cel al Mineriadei din iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.
Procesul a fost marcat de amânări și restituiri ale dosarului, fără un verdict definitiv până la moartea sa.
O viață departe de lumina reflectoarelor
După retragerea din viața publică, Ion Iliescu a dus o viață discretă. A continuat să publice volume de reflecții politice și memorii, între care „Revoluția trăită”, „Momente de istorie” și „Destinul unui om de stânga”.
A fost căsătorit cu Nina Iliescu din 1951, o prezență discretă, dar constantă în viața sa. Nu au avut copii.
Ultimele zile
Pe 9 iunie 2025, a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, iar la scurt timp medicii au confirmat un diagnostic oncologic sever. Starea sa s-a agravat rapid. A fost menținut sub supraveghere în terapie intensivă, dar la 5 august 2025, a încetat din viață.
Moștenirea lui Ion Iliescu
Ion Iliescu rămâne o figură definitorie a tranziției postcomuniste. Pentru unii – un garant al stabilității, pentru alții – un simbol al continuității cu trecutul comunist.
„Sunt conștient de faptul că viața mea se confundă cu istoria zbuciumată a acestei țări. N-am căutat perfecțiunea, ci echilibrul.” – Ion Iliescu, 2011
„Nu am fost niciodată un om al extremelor. Am căutat mereu calea echilibrului și a rațiunii.”
(din interviuri acordate presei în anii 2000)
„Istoria nu se judecă cu patimă, ci cu luciditate.”
(din volumul „Fragmente de viață și de istorie trăită”, 2011)
„Am venit la putere nu pentru răzbunare, ci pentru a reclădi încrederea românilor în stat și în democrație.”
(declarație din 1990, după preluarea funcției de președinte)
„Democrația nu înseamnă doar alegeri libere. Ea înseamnă instituții funcționale, justiție independentă, respect față de cetățean.”
(discurs la Parlament, 2001)
„România nu poate merge înainte dacă trăiește mereu în trecut. Avem nevoie de reconciliere, nu de vendetă.”
(răspuns la acuzațiile privind Mineriada, 2005)
„Revoluția nu s-a încheiat în decembrie ’89. Ea continuă în fiecare alegere liberă și în fiecare pas spre Europa.”
(discurs aniversar, 2004)
„Am greșit uneori. Dar nu mi-am trădat niciodată conștiința.”
(mărturisire din volumul „Destinul unui om de stânga”, 2014)
„Tineretul de azi trebuie să înțeleagă: libertatea nu e dată, e câștigată și păstrată cu efort.”
(interviu acordat TVR, 2010)
„Mă voi retrage fără regret, pentru că știu că am dat tot ce am putut acestei țări.”
(declarație la încheierea ultimului mandat prezidențial, 2004)
A fost inginer, revoluționar, președinte, ideolog, dar mai presus de toate – un actor principal al istoriei contemporane a României.
