Tradiţia merge mai departe! Ca de obicei, în prima zi a anului, Televiziunea Română difuzează live, în exclusivitate, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Telespectatorii se pot bucura de muzica dinastiei Strauss şi a contemporanilor acesteia în direct la TVR1, pe 1 ianuarie, de la ora 12.15. Concertul va fi redifuzat în aceeaşi seară la TVR Cultural, de la ora 19.00 şi pe 4 ianuarie, de la ora 9.30, la TVR 1.
În prima zi a anului, Viena are un dar pentru noi toți. Cel mai mediatizat concert al tuturor timpurilor este și anul acesta la Televiziunea Română. În prima zi a lui 2026 ne bucurăm din nou de un adevărat ritual musical, Concertul de Anul Nou de la Viena. Un program special de peste două ore, cu eleganța și rafinamentul muzicii dinastiei Strauss, dar și câteva premiere absolute, în transmisiune directă din impunătoarea Sală de Aur Musikverein Viena. De la ora 12.15, la TVR 1.
Și în 2026 Concertul de Anul Nou de la Viena transformă Orchestra Filarmonicii din Viena în cel mai important ambasador muzical al Europei, cu tot ce are mai reprezentativ bătrînul continent în materie de grație și armonie. Mesajul către lume al concertului din capitala europeană a muzicii este, mai mult ca niciodată unul de speranță și pace. 1 ianuarie 2026 este ziua care marchează aniversarea a 68 de ani de când acest „concert al concertelor” este transmis, prin intermediul camerelor de televiziune, în întreaga lume. Anul acesta Concertul de Anul Nou este televizat în peste 150 de țări de pe mapamond și va fi urmărit de mai mult de 50 de milioane de telespectatori.
Dirijorul canadian Yannick Nézet-Séguin va urca, pentru prima dată, pe podiumul Filarmonica din Viena la Concertul de Anul Nou 2026, marcând un moment de referință atât pentru artist, cât și pentru prestigioasa instituție vieneză.
Personalitate de prim rang a scenei muzicale internaționale, Yannick Nézet-Séguin este director muzical al Metropolitan Opera din 2018, director muzical al Philadelphia Orchestra din 2012 și conduce Orchestre Métropolitain de un sfert de secol. De asemenea, este dirijor onorific al Rotterdam Philharmonic Orchestra, instituție pe care a condus-o ca dirijor principal între 2008 și 2018.
Relația sa cu Filarmonica din Viena este una solidă, construită în peste cincisprezece ani de colaborări, debutul său la pupitrul orchestrei având loc în 2010. Concertul de Anul Nou 2026 confirmă această legătură artistică, dar aduce și un suflu de noutate: pe lângă capodoperele consacrate ale dinastiei Strauss, Yannick Nézet-Séguin a inclus în program cinci lucrări care vor fi interpretate în premieră absolută la un Concert de Anul Nou.
Un accent special este pus pe creația feminină, prin introducerea a două partituri semnate de Josephine Weinlich și Florence Price. Sirenen Lieder, o polka-mazur compusă în vara anului 1868, a fost scrisă de Josephine Weinlich pentru debutul propriei orchestre feminine, fondată de compozitoarea austriacă la doar 20 de ani și dirijată de aceasta de la pupitrul primei viori, în tradiția lui Johann Strauss. The Rainbow Waltz de Florence Price, creat inițial pentru pian, a fost redescoperit abia în 2009, odată cu numeroase alte manuscrise ale compozitoarei afro-americane, care a reușit să se impună la începutul secolului al XX-lea în pofida segregării și rasismului.
Programul Concertului de Anul Nou 2026 se anunță astfel energic și multifațetat. În centrul său se află lucrări ale membrilor dinastiei Strauss, completate de pagini semnate de Carl Michael Ziehrer, Joseph Lanner, Franz von Suppè și Hans-Christian Lumbye. Sub bagheta lui Yannick Nézet-Séguin, tradiția vieneză întâlnește deschiderea spre noi perspective, într-un concert care promite să îmbine eleganța clasică cu surpriza și diversitatea repertorială.
Tradiție și istorie
În fiecare an, de Anul Nou, Filarmonica din Viena prezintă un program alcătuit din muzica vioaie și, în același timp, nostalgică, extrasă din vastul repertoriu al familiei Johann Strauß și al contemporanilor săi. Acest concert este transmis astăzi în peste 90 de țări din întreaga lume.
Drumul lung spre recunoaștere
Popularitatea internațională a Concertului de Anul Nou poate crea impresia că interpretarea muzicii dinastiei Strauß de către Filarmonică datează încă din vremea lui Johann Strauß tatăl și, implicit, de la începuturile istoriei orchestrei. În realitate însă, pentru o perioadă îndelungată, Filarmonica a ignorat, în general, cea mai „vieneză” muzică scrisă vreodată. Probabil că muzicienii nu doreau să pericliteze ascensiunea socială de care se bucuraseră odată cu introducerea concertelor filarmonice, asociindu-se cu ceea ce era considerat „muzică populară”.
Această atitudine față de dinastia Strauß s-a schimbat doar treptat. Un factor decisiv în reevaluare a fost faptul că membrii acestei familii unice de compozitori se bucurau de cel mai înalt respect din partea unor mari creatori precum Franz Liszt, Richard Wagner și Johannes Brahms. În plus, muzicienii Filarmonicii au avut mai multe întâlniri directe cu Johann Strauß fiul, care le-au oferit ocazia de a observa importanța acestei muzici și de a experimenta direct personalitatea carismatică a creatorului ei, personalitate care cucerise întreaga Europă.
Johann Strauß și Filarmonica din Viena
Prima întâlnire dintre Johann Strauß fiul și muzicienii Filarmonicii din Viena a avut loc cu prilejul unei premiere. Strauß compusese valsul „Wiener Blut”, op. 354, pentru Balul Operei din Viena, desfășurat în sala mare a Musikvereinului la 22 aprilie 1873, iar la acest eveniment a dirijat personal prima audiție, așa cum obișnuia, cu vioara în mână.
Următoarea întâlnire a avut loc la 4 noiembrie 1873, când Strauß a interpretat lucrări ale tatălui său și ale lui Josef Lanner, precum și propriul său vals „Dunărea albastră”, în cadrul unui concert de gală organizat de Comitetul Expoziției Mondiale Chineze.
O „soirée” în Opera Curții a avut loc la 11 decembrie 1877, când Strauß a dirijat orchestra în premiera lucrării „Amintiri din vechea și noua Vienă”, un potpuriu bazat pe teme din propriile sale creații, dar și din cele ale tatălui său, manuscrisul acestei lucrări fiind pierdut ulterior.
La 14 octombrie 1894, Filarmonica a participat la un concert festiv care marca 50 de ani de activitate artistică ai lui Strauß, iar maestrul și-a exprimat recunoștința prin oferirea unei medalii comemorative și printr-o telegramă în care afirma:
„Între timp, transmit cele mai calde mulțumiri marilor muzicieni ai faimoasei Filarmonici pentru interpretarea dumneavoastră magistrală și pentru demonstrația de bunăvoință care mi-a adus multă bucurie – Johann Strauss”.
Ultima întâlnire a avut consecințe tragice. La 22 mai 1899, Strauß a dirijat pentru prima și singura dată uvertura operetei „Liliacul” la Opera Curții. Cu această ocazie, a răcit, boala transformându-se în pneumonie, din cauza căreia a murit la 3 iunie 1899.
Monumentul Johann Strauß
Chiar și după moartea compozitorului, muzicienii Filarmonicii nu au devenit imediat mari susținători ai muzicii sale. Totuși, în 1921, lucrurile au început să se schimbe. Cu ocazia inaugurării monumentului Johann Strauß din Parcul Municipal al Vienei, Arthur Nikisch (1855–1922) a dirijat valsurile „Viața de artist”, „Dunărea albastră” și „Vin, femei și cântec”. Precedentul stabilit de acest dirijor de renume mondial pare să fi avut un impact decisiv.
Consacrarea definitivă a venit odată cu celebrarea centenarului nașterii lui Strauß, la 25 octombrie 1925. Felix von Weingartner a dirijat „Dunărea albastră” în cadrul concertelor cu abonament ale Filarmonicii din 17–18 octombrie, iar la 25 octombrie a dirijat, pentru prima dată, un concert al Filarmonicii din Viena alcătuit exclusiv din lucrări de Strauß.
Clemens Krauss
Dirijorul care a întemeiat cu adevărat tradiția Strauß a Filarmonicii din Viena și care rămâne, poate până astăzi, cel mai fervent apărător al acestei muzici a fost Clemens Krauss (1893–1954). Între 1929 și 1933, el a dirijat anual, în cadrul Festivalului de la Salzburg, concerte dedicate compozițiilor lui Strauß, anticipând astfel formatul viitoarelor Concerte de Anul Nou.
Primul Concert de Anul Nou
Primul Concert de Anul Nou a avut loc în cea mai întunecată perioadă din istoria Austriei și a Filarmonicii din Viena. În mijlocul barbariei, dictaturii și războiului, într-o vreme de îngrijorare constantă pentru viața membrilor orchestrei și a familiilor acestora, Filarmonica a transmis un semnal ambiguu: veniturile nete ale unui concert dedicat compozițiilor dinastiei Strauß, susținut la 31 decembrie 1939, au fost donate integral campaniei național-socialiste de ajutorare de iarnă „Kriegswinterhilfswerk”.
La 1 ianuarie 1941 a avut loc o matinee filarmonică intitulată „Concert Johann Strauss”. Desfășurat în plin război, evenimentul a fost privit de mulți ca o expresie a identității vieneze, dar a fost totodată deturnat în scopuri de propagandă de către radioul național-socialist „Großdeutscher Rundfunk”. Clemens Krauss a dirijat aceste concerte până la sfârșitul războiului.
În anii 1946 și 1947, Josef Krips (1902–1974) l-a înlocuit pe Krauss, care a revenit în 1948, după expirarea interdicției de a dirija impuse de Aliați, conducând încă șapte Concerte de Anul Nou până în 1954.
25 de Concerte de Anul Nou cu Willi Boskovsky
Moartea neașteptată a lui Clemens Krauss, la 16 mai 1954, a pus orchestra într-o situație dificilă în privința succesiunii. Abia după îndelungi deliberări, cu puțin timp înainte de 1 ianuarie 1955, membrii au decis să încredințeze conducerea artistică a Concertelor de Anul Nou concertmaestrului Willi Boskovsky. Alegerea s-a dovedit inspirată: Boskovsky a dirijat concertul de 25 de ori, între 1955 și 1979, lăsând o amprentă atât de puternică încât retragerea sa a marcat sfârșitul unei epoci.
Un nou capitol în istoria Concertului de Anul Nou
În octombrie 1979, când Boskovsky a fost nevoit să renunțe la Concertul de Anul Nou din 1980 din motive de sănătate, Filarmonica a decis o schimbare fundamentală. Orchestra a ales un dirijor de renume internațional, Lorin Maazel, care a condus concertele până în 1986.
Ulterior, muzicienii au hotărât să selecteze un dirijor diferit în fiecare an. Noul format a debutat cu memorabilul concert dirijat de Herbert von Karajan în 1987, urmat de Claudio Abbado (1988, 1991), Carlos Kleiber (1989, 1992), Zubin Mehta (1990, 1995, 1998, 2007, 2015), Riccardo Muti (1993, 1997, 2000, 2004, 2018, 2021), Lorin Maazel (1994, 1996, 1999, 2005), Nikolaus Harnoncourt (2001, 2003), Seiji Ozawa (2002), Mariss Jansons (2006, 2012, 2016), Georges Prêtre (2008, 2010), Daniel Barenboim (2009, 2014, 2022), Franz Welser-Möst (2011, 2013), Gustavo Dudamel (2017), Christian Thielemann (2019) și Andris Nelsons (2020).
