Browsing Category
Sinaxar
25 mai, ✝ A treia aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului
Evanghelia Zilei
În vremea aceea, auzind Ioan în închisoare despre faptele lui Hristos, a trimis pe doi dintre ucenicii săi să-L întrebe: Tu eşti Cel ce vine sau să aşteptăm pe altul? Și Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui…
16 mai, ✝) Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor)
Evanghelia Zilei
În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui lisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și,…
15 mai, ✝ Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei
Sfântul Iacob Putneanul este un dar neprețuit, pe care Dumnezeu l‑a făcut poporului român și Bisericii. Viața și faptele sale sfinte nu au rămas ascunse sub obroc, ci sunt o pildă de slujire a lui Dumnezeu, din toată inima și din toată…
14 mai, Sfântul Mucenic Isidor din Hios
Evanghelia Zilei
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că M-a urât pe Mine mai înainte de voi. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar,…
13 mai, Sfânta Muceniță Glicheria
Evanghelia Zilei
În vremea aceea a venit Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol.…
11 mai, Sfântul Sfințit Mucenic Mochie
Evanghelia Zilei
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, precum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu…
10 mai, Sfântul Apostol Simon Zilotul
Evanghelia Zilei
În vremea aceea, venind în patria Sa, Iisus îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Oare nu este Acesta fiul teslarului? Oare nu se numeşte mama…
9 mai, ✝) Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)
Evanghelia Zilei
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat…
7 mai, Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim; ✝) Izvorul Tămăduirii
După moartea celui întâi între creştini, a binecredinciosului şi dreptului împărat, a Sfântului Marelui Constantin, luând împărăţia fiul său, Constantie, şi abătându-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu,…
4 mai, (✝) Sfintele Paști
Epistola I-a a Sfântului Ioan, ca şi Evanghelia sa, foloseşte un stil metaforic şi conţinutul ei este profund, teoretic, în mare măsură abstract, parcă ar fi adresată nu unor credincioşi de rând, ci unor intelectuali rafinaţi, obişnuiţi cu…