10 iulie 1955, a avut loc primul zbor al avionului rus TU–104, pionier al aviaţiei civile cu reacţie
2013 – Londra: Manuscrisul romanului de debut scris de Samuel Beckett, estimat la 2,13 milioane de dolari, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii organizată de Casa Sotheby’s.
2013 – La Deva, în perioada 10 – 15 iulie, are loc Festivalul „Opera Nights”, cel mai mare eveniment în aer liber dedicat spectacolelor de opera, la Castelul Corvinilor şi în spaţiul Lapidarium de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din localitate.
Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timişoara şi Radio România Târgu-Mureş.
2013 – Supercupa României, ediţia 2013, se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti între câştigătoarea Ligii I (Steaua Bucureşti) şi cea a Cupei României (Petrolul Ploieşti).
2003 – Premieră în tehnologia culturii de organe: medicii chinezi au anunţat că au reuşit să dezvolte inima unui embrion uman, plantată în vitro.
2000 – 30 milioane de oameni, din peste 2.000 orașe, au participat la un „Marș al lui Iisus” pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism.
1985 – A fost reintrodusă în SUA vechea formulă a „Coca-Cola”, în urma controverselor legate de schimbarea numelui în „New Coke”.
1997 – Preşedinţii SUA şi Franţei, Bill Clinton, respectiv Jacques Chirac, au devenit cetăţeni de onoare ai Bucureştiului printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului.
1970 – A fost creată Banca Internaţională de Investiţii (BII).
1962 – A fost lansat, de la centrul spaţial din Cape Canaveral, primul satelit de telecomunicaţii care a făcut posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic.
1955 – S-a înfiinţat Comitetul pentru Energie Nucleară.
1955 – A avut loc primul zbor al avionului rus TU–104, pionier al aviaţiei civile cu reacţie.
1948 – A avut loc căsătoria Regelui Mihai I cu prinţesa Anna de Bourbon-Parma, în salonul tronului din Atena.
1943 – Armatele anglo-americane au debarcat pe insula Sicilia, deschizând un nou front în cel de-Al Doilea Război Mondial, operaţiunea militară fiind cunoscută sub numele de „Husky”.
1925 – A fost înfiinţată agenţia rusă de presă TASS.
1890 – Wyoming a fost admis ca cel de-al 44-lea stat al Statelor Unite.
1871 – A văzut lumina zilei Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust, romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut, operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani.
Proust a scris și a publicat din tinerețe. Pe lângă revistele literare în care a publicat încă din epoca în care era elev de liceu, La revue vert și La Revue lilas, din 1890-1891, Proust a publicat un articol periodic în ziarul Le Mensuel (Tadié). În 1892, a fondat o revistă literară care se numea Le Banquet (titlul francez al celebrului dialog al lui Platon, Banchetul, cunoscut și sub denumirea de Symposium). În anii următori, Proust a publicat povestiri și eseuri în extrem de prestigioasa revistă literară La Revue Blanche.
În 1896 a apărut Les Plaisirs et les Jours, o antologie în care au fost adunate multe dintre aceste opere de tinerețe. Cartea era însoțită de o prefață a unui autor în vogă la acea vreme, și anume Anatole France, de desenele unei Mme. Lemaire, și era atât de dichisită încât atingea prețul dublu față de cel al unei cărți normale. Cu toate acestea critica nu i-a acordat nici un fel de atenție.
În același an, Proust a început să lucreze la un roman care a fost publicat abia postum în 1954 și care se numea Jean Santeuil (titlul nu-i aparținea lui Proust, ci editorului său postum). Multe dintre motivele din În căutarea timpului pierdut au fost pentru prima oară schițate aici, portretul părinților fiind ceva mai dur în Jean Santeuil în contrast evident cu cel din romanul unde părinții erau văzuți în culori mai calde, mai pastelate.
Din pricina primirii destul de proaste de care s-a bucurat Les Plaisirs et les Jours și a unor dificultăți interne de construcție, Proust a abandonat treptat Jean Santeuil în 1897 si s-a oprit complet în 1899.
Proust a început sa construiască un roman din fragmente disparate, roman la care a lucrat continuu. În linii mari era vorba de o operă literară centrată în jurul unui narator la persoana I, care suferea de insomnie și care în timpul nopții își amintește cum în copilărie o aștepta pe mama sa să intre dimineața în camera sa.
Romanul trebuia să se încheie cu o examinare critică a teoriei lui Sainte-Beuve, și apoi cu respingerea ideii că biografia unui artist este unealta principală pe care un critic o utilizează pentru a-i înțelege opera. Astfel, au luat ființă pe rând inițiale părți semnificative din „Combray”, fragmente din La umbra fetelor în floare, Sodoma și Gomora și Timpul regăsit.
1830 – A venit pe lume Camille Pissarro, pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în
arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el.
Prin contribuția pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat și alții, a influențat, deși mai puțin remarcat, apariția picturii moderne din secolul al XX-lea.
Picta în aer liber („plein air”), pictura sa luând amploare, începând din anul 1869, când, după mutarea la Louveciennes, a întărit legăturile de prietenie cu Monet, Renoir și Sisley, ceea ce a dus la schimbarea stilului său în pictură. Vor crește expresivitatea și sensibilitatea față de lumină, îl va cuprinde fascinația schimbărilor care au loc în diferite momente ale zilei sau perioade ale anului.
Prima expoziție a impresioniștilor din anul 1874 a fost organizată de Pissarro împreună cu Monet, dar nu s-a bucurat de success, acesta suferind în urma
atacurilor criticilor care îl luau în derâdere. Totuşi, Pissarro a căutat noi direcții de dezvoltare și în pânzele sale încep să apară figuri umane. Şi-a perfecționat desenul, a început să lucreze cu pasteluri și s-a inițiat în arta gravurii.
Lucrarea Acoperișurile roșii, un colț de țară, efectul iernii, prezentată la cea de-a treia expoziție de pictură impresionistă, în anul 1877, este una din cele mai mature opere din creația lui Pissarro, spontaneitatea și cursivitatea stilului caracteristice pentru anii șaptezeci scăzând ușor în intensitate, cu toate acestea artistul realiza o concentrare deosebită a efectelor.
După a patra expoziție a impresioniștilor din anul 1879, operele sale au început să fie vândute din ce în ce mai bine. La expoziția din anul 1882, a prezentat o panoramă a stilului său nou, în cele treizeci și șase de tablouri expuse. Ca și alți pictori din această perioadă, și el va căuta să depășească formele impresionismului. Personajele, siluete umane care până acum jucaseră un rol mai puțin important în opera sa, au devenit din ce în ce mai prezente.
1774 – S-a încheiat Pacea de la Kuciuc-Kainargi, Dobrogea de sud, în urma Războiului ruso-turc 1768-1774.
Stipulările tratatului, contrare pretenţiilor Imperiului Rus, care cereau Oceakov-ul întrega Moldovă şi Muntenia (Ţara Românească) s-au mărginit în a ceda Imperiului Rus Kerci-ul şi Enicale, precum şi a proclama pe tătarii din Crimeea independenţi de Turcia.
Prin Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi, Moldova şi Muntenia au rămas sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li s-a recunoscut dreptul de control şi de apărare a Românilor contra abuzurilor turceşti. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în principatele române.
Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus a exercitat un control şi au un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române.
Războiul ruso-turc din 1768 s-a început când Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii, însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt. Goliţin a cedat comandamentul lui Rumeanţev, care i-a bătut pe turci lângă Kameneţ.
Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, a fost prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pârvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe
Ghica s-a lăsat prins.
Imediat după ocuparea celor două principate, au pornit la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor. Delegaţia boierilor din Muntenia a cerut alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub guvernator rus, veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus. Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca acesta să devină pur şi simplu judeţ (oblasti) a Imperiului Rus. Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbândele lor, căci sub ameninţare de război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pacea cu turcii, renunţând la cuceririle făcute.
Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus a exercitat un control şi au un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române.
Cu toată dorinţa Imperiului Rus de a cuceri ambele Principate Dunărene, scopul ţinut nu a putut fi realizat, din cauza că la 1772 în loc de aceste două ţări, a căpătat o bucată din Polonia. Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci teritorii din nordul Moldovei, care le vor numi ulterior Bucovina şi pe care le-a anexat ca provincie a Imperiului Austriac, la 1777.
1509 – S-a născut Jean Calvin, teolog şi om de stat francez, important reprezentant al reformei protestante, fondator al calvinismului.
S-a născut în orăşelul Noyon, din Picardia, Franţa, în 1509. Provenea dintr-o familie de burghezi care a impus fiilor cariere care să le asigure ascensiunea socială, Jean preferând ştiinţele umaniste.
A studiat la Paris latina şi filosofia, după care şi-a luat licenţa în ştiinţe umaniste. S-a orientat către drept, deşi ar fi preferat o carieră ecleziastică. După moartea tatălui său, a început să studieze greacă şi ebraică la universităţile din Bourges şi Orleans.
Ideile sale reformatoare l-au obligat să părăsească Parisul după ce a fost etichetat ca eretic. În 1535, s-a stabilit la Basel, în Elveţia, unde s-a dedicat studiului teologic şi a început să scrie „Institutio Religionis Christianae” („Instituţia Religiei Creştine”), publicată în 1536. Aceasta reprezintă esenţa teologiei calvine, prin care dorea să stabilească o religie unificatoare, comună tuturor creştinilor adevăraţi.
Ideile sale s-au răspândit cu repeziciune, iar în 1559 a fost proclamat cetăţean al Genevei şi în acelaşi an a fondat Academia geneveză, unde a ocupat catedra de teologie.
1466 – Au început lucrările la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, ridicată după cucerirea cetăţii Chilia.
1096 – Celebrul erou naţional El Cid, pe numele real Rodrigo Diaz de Vivar, s-a stins din viaţă.
Născut în jurul anului 1043, la Burgos, Diaz a crescut la curtea regelui Ferdinand I. A dobândit respect datorită abilităţilor sale militare excepţionale, însă a fost expulzat din regat după ce a condus o campanie neautorizată în ţinutul Leon, aflat sub protecţia lui Alfonso al VI-lea.
Şi-a oferit serviciile conducătorilor musulmani ai Saragosei, sporindu-şi faima de general printr-o serie de victorii strălucite. În jurul anului 1087, acesta a iniţiat o serie de manevre politice şi militare complicate, în urmă căreia a cucerit regatul Valenciei, pe care l-a condus până la moartea sa.
Văduva sa, Jimena, a predat regatul Almoravizilor în 1102. Faptele de vitejie ale Cidului, care în arabă înseamnă „conducător”, au fost romanţate în mare măsură. Lui i-a fost dedicat „Cântecul Cidului” („Poema del Cid” sau „Cantar del Mio Cid”), care este o mare epopee a Spaniei medievale.
Datorită bravurii sale a rămas un model pentru toţi cavalerii epocii medievale. Catedrala din Burgos, începută în 1221, este considerată mausoleul lui El Cid.
138 – A decedat Publius Aelius Traianus Hadrianus, cunoscut ca Hadrian, Împărat Roman (117-138), cel de-al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”.
Începutul domniei a fost marcat de „conspirația celor patru consulari”, soldată cu executarea lor. Spirit neliniștit, sensibil, de o neobosită curiozitate, Hadrian a străbătut în lungi călătorii toate provinciile imperiului, în care a petrecut mai mult timp decât la Roma.
A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În capitală a fost restaurat Panteonul, s-a construit Mausoleul sau viitorul Castel Sant’Angelo, mormântul împăraților romani până la Caracalla.
Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă. El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclopedice.
Pe plan extern, Hadrian a încheiat pacea cu parții și a renunțat la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat.
În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele și care trasa granița de nord a Imperiului Roman.
În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135.