Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai mult de jumătate din țară
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ pentru mai mult de jumătate din țară, inclusiv Capitala, valabilă de miercuri, ora 20:00, până joi, ora 20:00.
Atenționarea vizează județele Suceava, Botoșani, Harghita, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Sibiu, Vâlcea și municipiul București.,
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Muntenia, Moldova și local în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și punctiform 50-60 l/mp.
„Astfel de fenomene se vor semnala în după-amiaza zilei de miercuri (26 iulie) și în zona Carpaților Meridionali și a Munților Banatului, iar în Dobrogea, îndeosebi în a doua parte a zilei de joi (27 iulie) și în cursul nopții de joi spre vineri (27/28 iulie)”, precizează ANM.