Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic

0 428

Sfânta Teodora din Salonic este o sfântă a cărei viață este ieșită din comun… După ce s-a căsătorit și a dus o viață de familie, Dumnezeu a vrut să-i ia la El pe doi dintre copiii ei, lăsând-o în viață doar pe fiica ei, care avea să devină Sfânta Teopisti.

Rămânând mai apoi văduvă, Sfânta Teodora a fost călugărită imediat după intrarea ei în mănăstire pentru că Sfântul Arhidiacon și Mucenic Ștefan i-a vorbit din icoană cuvioasei starețe Ana, spunându-i prorocește: „Ține-o, Ana, pe Teodora, rânduiește-o degrabă în obștea noastră. Este darul lui Dumnezeu pentru mănăstirea noastră și pentru orașul Tesalonic, după fratele meu, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.”

„O, Sfântă Teodora, ocrotitoare a monahiilor și a monahilor, ajutătoare a mirenilor, sprijin al preoților și al ierarhilor, primind această puțină rugăciune de la noi, ajută-ne să ne îndreptăm viața prin pocăință, prin nevoință și rugăciune, ca împreună cu tine să Îi aducem Domnului cântarea: Aliluia!”

Leave A Reply

Your email address will not be published.