4 august, Pomenirea Sfinţilor șapte tineri din Efes
În timpul împărăţiei lui Decius au fost cumplite prigoane împotriva creştinilor. Însuşi Decius a mers la Efes, unde a poruncit cu mult zgomot să se organizeze festival păgânesc în toată cetatea, la care să fie prezent tot poporul, până la unul.
Închinătorii la idoli aveau să „sărbătorească” mai ales prin aceea că în aceeaşi zi aveau să fie daţi la torturi bestiale şi la moarte mulţime de creştini. Dar şapte tineri, care erau cu toţii ostaşi, nu s-au alăturat necuratei idolatrii, ci s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul să îi păzească şi să îi mântuiască pe creştinii cei care erau măcelăriţi ca animalele de junghiere. Aceşti şapte tineri erau fiii celor mai de vază bărbaţi ai cetăţii Efes. Numele lor sunt Maximilian, Iamblicus, Marinian, Ioan, Dionisie, Exacustodianus şi Antoninus.
Când au aflat că numele lor au fost citate acuzator înaintea împăratului, ei s-au retras pe o înălţime din apropierea Efesului, numită Dealul Celion, şi acolo s-au ascuns într-o peşteră. Aflând împăratul despre aceasta, a poruncit zidirea intrării în peşteră, spre a-i da pe tineri morţii prin înfometare şi sufocare. Dar Dumnezeu, întru a Sa minunată şi negrăită Purtare de Grijă a adus un somn nemahitâlnit asupra celor şapte tineri, care a durat peste două sute de ani.
La vremea zidirii gurii peşterii, doi curteni imperiali care în taină erau creştini, Theodor şi Rufin, au zidit în grosimea peretelui şi o cutiuţă de cupru, în care au aşezat scrise, pe plăcuţe de plumb, numele fiecărui tânăr şi moartea lor mucenicească, în timpul împărăţiei păgânului şi idolatrului Decius.
S-au scurs mai mult de două sute de ani de la faptele acestea. În timpul împărăţiei lui Teodosie cel Mic (408-450) s-a iscat o dispută aprinsă cu privire la posibilitatea învierii morţilor, în care unii, şi nu puţini, dintre cei ai Bisericii, nu credeau, sau pe care o puneau la îndoială. Împăratul Teodosie se afla în mare întristare şi tulburare din pricina acestei dezbinări în biserică şi se ruga lui Dumnezeu să dezvăluie grabnic, precum va voi, oamenilor adevărul.
S-a întâmplat atunci că nişte păstori din Adolius, care stăpâneau dealul Celion, să aibă nevoie de noi staule pentru oile lor; de aceea ei au şi început să le ridice, folosind pietre tocmai de la acea peşteră. Ei mişcau şi scoteau piatră cu piatră, pe care o potriveau apoi în noul zid de împrejmuire al staulului oilor. Deodată tinerii s-au trezit din somnul lor, la fel de tineri şi de sănătoşi ca în ziua în care au adormit.
Vestea acestei minuni s-a răspândit ca fulgerul în toată împărăţia, astfel încât însuşi împăratul a venit însoţit de sobor de ierarhi şi preoţi şi a stat de vorbă cu tinerii, cuprins de bucurie şi de uimire. La distanţă de o săptămână de la minunata lor trezire, tinerii au adormit iar somnul morţii celei fireşti, întru aşteptarea învierii de obşte. Împăratul Teodosie a voit să ia trupurile lor şi să le aşeze în racle cu totul de aur, dar tinerii s-au înfăţişat în vis înaintea împăratului şi i-au cerut să fie lăsaţi în pământul peşterii în care au adormit întâi.