Săptămâna viitoare încep manifestările religioase închinate Sfintei Parascheva (Program)

0 657

În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, Iaşiul devine capitala spirituală a României. Mii de pelerini vin să îi aducă cinstire cuvioasei care de veacuri ocroteşte ţinutul Moldovei. Anul acesta, manifestările religioase închinate sfintei Parascheva încep marţi, 10 octombrie.

Cu prilejul hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse spre închinare credincioşilor și moaștele Sfintei Mare Mucenițe Tecla.

Programul hramului este următorul:

Marți, 10 octombrie 2017:

  • Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și aşezarea lor spre închinare credincioşilor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.
  • Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei și Sfântul Maslu – pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană. Va sluji PS Calinic Botoșăneanul. Răspunsurile la strană vor fi date de corul Chivotul.
  • Orele 16.00-17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, în Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere: Vecernia, Litia și Utrenia – în Catedrala MitropolitanăRăspunsurile la strană vor fi date de corul Chivotul.

Miercuri, 11 octombrie 2017:

  • Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Iosif Naniescu de la Facultatea de la Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere în Catedrala Mitropolitană. Răspunsurile la strană vor fi date de corul Basileus.

Joi, 12 octombrie 2017:

  • Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, în Catedrala Mitropolitană. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfintei Mare Mucenițe Tecla. Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de priveghere în Catedrala Mitropolitană. Răspunsurile la strană vor fi date de corul Basileus.

 Vineri, 13 octombrie 2017:

  • Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, în Catedrala Mitropolitană. Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3.
  • Orele 17.00 – 18,00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, în Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 19,00 – Concert Corul Accapela.
  • Orele 21.00 – 03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva. Va cânta Corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.

Sâmbătă, 14 octombrie  2017:

  • Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
  • Orele 09.00 – 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească  oficiată pe podiumul din Bdul Ştefan cel Mare şi Sfânt.  Răspunsurile vor fi date de către corul Chivotul.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere oficiată în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus.

Duminică, 15 octombrie  2017:

  • Orele 09.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Sanctus.
  • Orele 17.00 – 18.00  – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de Priveghere. Va cânta corul Chivotul.

Moaştele sfintei se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Odoarele au fost aduse de Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, în anul 1641. Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice.

Leave A Reply

Your email address will not be published.