Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari în data de 15 octombrie 1922, ceremonie la care au asistat peste 30.000 de persoane, dar nu şi liderii unor partide politice din opoziţie, reprezintă unul din evenimentele de referinţă petrecute la Alba Iulia.
„Pentru istoria noastră e un moment de căpătâi, pentru că consfinţeşte Unirea de la 1918. E un moment care încununează ce s-a întâmplat în 1918. Pentru Alba Iulia aş zice că e pe locul trei ca importanţă, după 1 Decembrie 1918 şi după 1 noiembrie 1599 (intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia – n.r.)”, a declarat istoricul Tudor Roşu.
El a subliniat că în perioada comunistă momentul a fost „cumva şters” din istoria noastră, astfel încât timp de câteva zeci de ani nu a fost publicat niciun studiu despre acest eveniment. În zilele noastre, ‘Sărbătoarea Încoronării’ este celebrată ceva ‘mai intens’ la Alba Iulia spre deosebire de alte părţi, aici având loc diverse activităţi organizate în baza unui protocol încheiat între Casa Regală a României, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia, a menţionat Tudor Roşu.
La 2/15 octombrie 1922, în faţa reprezentanţilor tuturor provinciilor româneşti, a armatei şi a clerului, a corpului diplomatic şi a trimişilor speciali ai unor state, a avut loc la Alba Iulia un ceremonial fastuos, urmat de o mare serbare populară. În condiţiile în care populaţia oraşului era de doar 10.000-11.000 de locuitori, la încoronare au asistat peste 30.000 de persoane.
Evenimentul de acum 93 de ani a fost însă boicotat de unele partide politice, ai căror lideri nu au fost prezenţi la ceremonie, nemulţumiţi de faptul că cel care a organizat manifestările era Guvernul Brătianu.
Din memoriile Reginei Maria aflăm că aceasta a considerat ‘trist şi umilitor’, precum şi ‘absurd şi dezgustător’ faptul că unii politicieni au absentat de la eveniment.
„Îmi displace toată povestea aceasta. Este trist şi foarte umilitor să nu-i avem pe toţi ai noştri în jurul nostru, într-un asemenea moment (…). (…). Transilvănenii (partidele din Transilvania – n.r.) se află în opoziţie făţişă cu guvernul Brătianu (…) şi declară că nu vor veni la încoronare. Fireşte că este absurd şi totodată dezgustător, pentru că, la urma urmelor, regele a fost eliberatorul lor şi ne mâhneşte faptul că ura lor faţă de ceilalţi este mai mare decât loialitatea faţă de coroană. De ce nu se pot comporta ca nişte domni şi nu ca nişte copii urâcioşi şi trufaşi?”, a scris Regina Maria în septembrie 1922 în memoriile sale.
Pe de altă parte, potrivit acestor memorii, traduse de Sanda Ileana Racoviceanu şi adunate în volumul Maria, Regina României – ‘Însemnări zilnice’, apărut la Editura Albatros, Regina Maria şi Regele Ferdinand nu ar fi considerat momentul potrivit organizării unor astfel de festivităţi.
„M.S. (Majestatea Sa Regele Ferdinand -n.r.) şi cu mine n-am insistat niciodată, în mod special, să fim încoronaţi, a fost o dorinţă a poporului, căreia desigur că ne supunem, dar dorim totuşi ca ea să fie făcută în condiţii bune şi cu cât mai puţine obiecţii posibile”, a arătat Regina Maria.
Aşa se face că, la începutul lunii octombrie, primul ministru Ionel Brătianu transmitea deputaţilor mesajul lui Ferdinand, prin care Regele preciza că va avea loc încoronarea sa şi a Reginei la Alba Iulia, ‘ca o consfinţire a unităţii naţionale, cu atâtea jertfe dobândită’. Monarhul îşi exprima dorinţa că, în această zi de sărbătoare, ‘patimile trecătoare se vor stinge şi că toţi fiii buni ai patriei, însufleţiţi de aceeaşi dragoste de ţară, se vor uni în jurul tronului’.
Încoronarea a avut loc într-o zi ploioasă de duminică.
„În zorii zilei încep a cădea picuri mărunţi de ploauă (ploaie -n.r.), care după datina noastră ardeleană înseamnă dar sfânt şi spor înaintat. Numeroase grupuri de ţărani din toate părţile ţării se îndreaptă spre cetate cu feţe voioase şi aprinse”, scria ziarul local ‘Vestea’ a doua zi după încoronare.
La rândul său, Regina Maria a menţionat în caietele sale de însemnări că ‘cerul era întunecat, străzile erau pline de noroi, dar oricum nu ploua tare’. Ea a mai spus că, ‘din păcate, adevărat nostru soare românesc n-a dat culoare ceremoniei şi decorului pitoresc’.
Trenul regal a sosit la Alba Iulia în dimineaţa aceleiaşi zile, la fel ca alte garnituri care aduceau invitaţii, membri ai caselor regale, membri ai guvernului, peste 400 de parlamentari, membri ai misiunilor diplomatice străine, presă străină. Potrivit lui Tudor Roşu, au fost făcute ample lucări la gara din Alba Iulia în vederea măririi numărului de linii, astfel încât să poată primi vreo 20 de garnituri de tren.
Istoricul a menţionat că, din cauza faptului că localitatea nu dispunea de infrastructura de cazare necesară, oaspeţii, inclusiv suveranii, şi-au schimbat toaletele în tren.
„Nu cred că multe regine au fost nevoite să se îmbrace într-un tren pentru o atât de mare creremonie cum este încoronarea lor. (…) acolo (la Alba Iulia – n.r.) nu există loc de cazare nici pentru noi, nici pentru alţii”, spunea, mai târziu, în memoriile sale, şi suverana.
Familia regală a fost întâmpinată cu pâine şi sare, după care întregul alai, cu cei doi regi într-o caleaşcă închisă, trasă de patru cai, s-a pus în mişcare spre catedrala ortodoxă, a cărei construcţie fusese finalizată la începutul lunii octombrie, ridicată cu scopul de a oferi un cadru adecvat încoronării.
„Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (condus de Alexandru Averescu – n.r.) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mânăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită”, scria Regina Maria.
Încă din 1921, viitorul Patriarh Miron Cristea întocmise un tipic al încoronării, în cadrul căruia mitropolitul primat ţinea foarte mult săvârşirea ungerii cu mir a monarhilor, intenţia sa stârnind însă opoziţia nunţiului papal, Regele Ferdinand fiind catolic.
Până la urmă, nici încoronarea propriu-zisă nu a avut loc în interiorul catedralei, construită special în acest scop. Biserica Catolică a refuzat să-i permită lui Ferdinand să se încoroneze într-o biserică ortodoxă, existând riscul, că dacă va încerca, să fie anatemizat. Atunci, Regina Maria a propus ca încoronarea să se desfăşoare în afara catedralei, sub pretextul că ceremonia să aibă loc în faţa întregului popor. De asemenea, Regele Ferdinand a fost şi cel care şi-a pus singur coroana pe cap.
Mai întâi a avut totuşi loc un Te-Deum în interiorul bisericii, în cadrul căruia au fost sfinţite coroanele.
Regele Ferdinand a moştenit coroana de la Carol I, care a purtat-o la încoronarea sa, ca prim rege al României, în 1881, ea fiind realizată din oţel provenit dintr-un tun turcesc capturat la Plevna, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. În ceea ce priveşte coroana Reginei Maria, aceasta a fost făcută din aur masiv, în Franţa, şi cântăreşte în jur de două kilograme, fiind încrustată cu pietre preţioase, iar pe lateral cu două pandantive. Coroana a fost executată special pentru încoronarea din 1922, iar modelul a fost inspirat din iconografia bisericească şi din coroana soţiei domnitorului Neagoe Basarab, pe baza picturii de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş.
„Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prea lungă, corul excelent. După ce s-a terminat slujba, Nando (Regele Ferdinand -n.r.) şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit în faţă, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri”, îşi amintea Regina.
Coroanele au fost aduse de către preşedintele Senatului, Mihail Pherekide, şi de către cel al Camerei Deputaţilor, M. Orleanu, doi generali ducând mantiile.
„Pherekide a înaintat spre Maiestatea Sa, cu coroana de oţel, după ce generalii ne puseseră pelerinele sau, mai degrabă, mantiile noastre regale, a mea toată în roşu şi aur şi a lui Nando în roşu purpuriu- ambele brodate cu diferite însemne ale României Unite. Nando a luat de la el coroana, după ce ţinuse un discurs foarte loial, şi şi-a pus-o pe cap. Apoi, Orleanu a înaintat spre mine, cu coroana mea, şi a ţinut un discurs foarte frumos. Eu am îngenuncheat apoi în faţa lui Nando, care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele au sunat şi acele salve de salut regal (101 la număr – n.r.) au fost trase. Nando m-a ridicat şi m-a sărutat în vreme ce toţi cei prezenţi au aclamat din toate puterile şi toate muzicile militare au cântat imnul naţional”, a descris Regina Maria momentul încoronării.
Ea mai menţiona în memoriile sale că ‘totul a decurs cât se poate de bine, având în vedere că în ţara noastră toate marile ceremonii sunt greu de organizat, din mai multe motive, principalul fiind că nu există tradiţie, totul trebuie inventat de cei care ştiu prea puţin’. Regina a apreciat că întreaga ceremonie a fost însă pitorească, sobră şi, în acelaşi timp, nepretenţioasă.
Înalţii oaspeţi au participat apoi la un banchet în Sala Unirii. De menţionat că alţi invitaţi au participat la un dejun oficial în clădirea teatrului, actualmente Casa de Cultură a Studenţilor. Nu a lipsit nici ceea ce numim azi masa populară, cu friptură la proţap, fiind pregătite peste 30.000 de porţii de mâncare pentru oamenii simpli, veniţi din toate provinciile româneşti.
„A fost o masă extraordinar de bine organizată, serviciul foarte prompt şi mâncarea excelentă. Nu a durat mai mult de o oră şi jumătate, ceea ce este un lucru remarcabil, dacă se are în vedere că erau cam 400 de persoane (dejunul oficial din Sala Unirii -n.r.). Când s-a terminat masa, ne-am dus înapoi la palat unde ne-am schimbat îmbrăcămintea, eu cu uniforma mea, ceilalţi cu pălării elegante şi veşminte pentru marea trecere în revistă a trupelor”, scria Regina în memoriile sale.
Călare pe caii favoriţi, cei doi suverani au făcut o trecere în revistă a trupelor, fiind prezenţi peste 1.500 de soldaţi.
„Noi am călărit până la o câmpie mare unde toate trupele erau într-un imens careu având în spate munţi. Oraşul-cetate, care se vedea admirabil de acolo, era în sărbătoare şi plin de steaguri. Vremea minunată, deşi era un noroi îngrozitor sub picioare. Temperatura era perfectă şi nu bătea deloc vântul. După ce s-a terminat turul enormului careu, noi am călărit înapoi pînă la locul din faţa oraşului unde se ridicaseră tribunele şi Maiestatea Sa a trecut în revistă trupele sale pentru a doua oară, într-un glorios marş. (…). A fost o paradă lungă. Spre sfârşit, a trecut Regimentul 4 Roşiori, al meu (Maria era comandant al Regimentului 4 Roşiori, cu grad de colonel – n.r.), şi, lăsându-mi deoparte îndatoririle mele regale, m-am dus să-i întâmpin şi să călăresc în fruntea lor. Am primit ovaţii frenetice şi, după aceea, bătrâni şi tineri m-au felicitat entuziast. Bărbaţii erau înnebuniţi, desigur că le-am luat piuitul în acea îmbrăcăminte şi călare pe nobilul meu cal sur”, detalia Regina Maria momentul respectiv în însemnările sale.
În aceeaşi după-amiază, înalţii oaspeţii au plecat, tot cu trenul, de la Alba Iulia, spre Bucureşti, unde au urmat alte două zile dedicate actului încoronării.
Prin intermediul presei şi al cinematografului, evenimentul încoronării de la Alba Iulia a ajuns cunoscut în întreaga lume. O peliculă din 1939, în fapt un Jurnal sonor, realizat de Oficiul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti, cuprinde şi imagini filmate în timpul ceremoniei din 1922.
