19 octombrie, Mutarea Moaştelor Sfântului Ioan de la Rila
O vindecare miraculoasă de cancer la stomac
Stamatka Karnakova din orașul Burgas, str. Belmeken, nr. 3, a vizitat mănăstirea împreună cu comunitatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din orașul Burgas. În prezența protoiereului Gheorghi Jekov Popov, de la aceeași biserică, pe data de 17 noiembrie 1955, ne-a povestit următoarele:
„Am o bună cunoștință în Burgas, pe nume Mara Nikolova Zdravceva. Fiul acesteia este coleg cu fiul meu. Sunt buni prieteni. Locuiește pe str. Republikanska, nr. 43. Prin 1951-1952, ea s-a îmbolnăvit foarte grav. Medicii nu au putut să-i dea un diagnostic clar. Credeau că are cancer la stomac. Odată, pe când stăteam de vorbă, mi s-a plâns că au trecut doi ani de când se afla în suferință. Au tratat-o mai mulți medici specialist. Și-a vândut casa, doar-doar se va face bine. A comandat medicamente tocmai în America și nu a avut nici un folos, neajungând la vreo ameliorare a bolii.
Eu am sfătuit-o să lase medicii și să ceară ajutorul lui Dumnezeu, în Care să-și pună toată nădejdea. Ea însă, nefiind întărită în credință, a luat aminte cu îndoială la sfatul meu. I-am propus să vină la rugăciunea pe care urma s-o facem în Vinerea Mare. Am facut rugăciunea, dar ea nu a venit. Mă durea faptul că nu m-a ascultat, însă nu aveam ce să-i fac. Mai apoi s-a îmbolnăvit și soțul meu și nu am avut cum să mă mai întâlnesc cu ea; de aceea nu am mai știut o vreme cum o duce cu sănătatea. În acest an (1955) am văzut-o la biserică. S-a împărtășit. Era în Postul Mare. Mi s-a părut că arata mult mai bine. Am rămas foarte mirată. Am întrebat-o: «Zdravceva, cum te simți!?» Iar ea s-a bucurat mult, răspunzându-mi: «Slavă lui Dumnezeu! Sfântul Ioan de Rila m-a tămăduit!» Și mi-a povestit ca în vis i s-a spus să meargă la Mănăstirea Rila, unde va fi tămăduită. Când i-a povestit visul soțului ei, acesta, la început, s-a împotrivit spunând: «Am cheltuit atâția bani pe tratament și pe doctori, și acum să cheltuim pe drumuri la Mănăstirea Rila?» Mai apoi, văzând însă dorința ei puternică de a merge la mănăstire, a acceptat acest lucru. Înainte să plece, femeia s-a hotărât să ia 20 de tablete de Remifon, ca să se întremeze pentru călătorie. Însă, atunci când au urcat în tren, a vomat necontenit toate tabletele pe care le înghițise. Cu toate acestea, a avut puterea de a ajunge cu bine la mănăstire. Chiar seara, de cum au sosit, ea a dorit sa i se facă rugăciuni la moaștele Sfântului Ioan de Rila. S-a rugat cu lacrimi în ochi, iar în vremea rugăciunii a simțit ceva – ca un curent electric – trecându-i prin corp. În timp ce săruta mâna Sfântului Ioan, după rugăciune, a simțit că sărută mâna caldă a unui om viu. Din biserică a ieșit înzdrăvenită pe deplin, iar acum e sănătoasă. Nu mai există vreo urmă a bolii grele de care a suferit.”
Adevărul celor de mai sus îl intăresc cu semnătura mea: S. Karnakova.
Subsemnatul protoiereu Gheorghi Jekov Popov, adeveresc că Maria Nikolova Zdravceva este enoriașa mea. Știu că ea a suferit de o boală grea și ca acum este pe deplin sănătoasă.
Protoiereu G.J. Popov, Mănăstirea Rila, 17 septembrie 1955
(Foto: Interirorul Mănăstirii Rila)