Creștere economică de 7% pentru România în 2017

0 360

Economia România a consemnat un avans de 7% în anul 2017 comparativ cu anul precedent, iar în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de perioada similară din 2016, avansul Produsului Intern Brut a încetinit la 6,9% (serie brută) de la 8,8% în T3, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

Faţă de trimestrul III din 2017, în ultimele trei luni ale anului economia României a crescut cu 0,6%.

Aceasta este cea mai semnificativă creştere economică din ultimii 10 ani în condiţiile în care un avans similar al PIB, respectiv 6,9%, a fost consemnat în anul 2007.

„În anul 2017, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu anul 2016, cu 7,0%. Produsul intern brut în trimestrul IV 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul III 2017. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,9% pe seria brută şi de 7,0% pe seria ajustată sezonier”, se precizează în comunicatul INS.

Pe de altă parte, instituţia precizează faptul că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii seriilor brute ale PIB trimestrial pentru anii 2007-2012, în vederea reconcilierii cu datele anuale revizuite ca urmare a implementării modificărilor metodologice legate de tratarea rezervărilor Eurostat pe Venitul naţional brut, revizuirii seriilor brute ale PIB trimestrial pentru anii 2015-2016 în vederea reconcilierii cu datele anuale (2015 – varianta definitivă, 2016 – varianta semidefinitivă) şi includerii estimărilor pentru trimestrul IV 2017.

„Astfel, rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 102,0% la 101,7%; rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 102,6% la 102,4%”, se mai arată în comunicatul citat.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în creştere la 6,1% proiecţia privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) în acest an, în varianta de iarnă a Prognozei pe termen mediu 2017 – 2021, după ce, în toamnă, instituţia estima o creştere economică de 5,5% pentru 2018.

Banca Mondială a anunţat, recent, că se aşteaptă ca România să raporteze pentru 2017 o creştere a PIB de 6,4%, faţă de 4,4%, previzionată în iunie.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2017, în raportul „World Economic Outlook”, publicat pe 10 octombrie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.