Basoreliefuri amplasate în cel mai pitoresc loc de pe Dunăre

0 24

Reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au participat alături de Asociaţia Frontiera Gălăţeană, Corpul Naţional al Poliţiştilor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual la o ceremonie de amplasare a unor basoreliefuri ale unor importante personalităţi din istoria poporului român. 

Evenimentul s-a derulat în contextul sărbătoririi Anului Centenarului Marii Uniri,  în data de 25.06.2018, în localitatea Dubova, jud. Mehedinţi. Basoreliefurile au fost amplasate la baza Mănăstirii Mraconia, situată în cel mai pitoresc loc de pe Dunăre, la Cazane. De asemenea, alte două basoreliefuri au fost dezvelite şi amplasate şi la Cetatea Medievală a Severinului.

Basoreliefurile reprezintă imaginea unor importante personalităţi din istoria poporului român: Decebal, Traian, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand şi Regina Maria.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Poliţiei de Frontieră, la iniţiativa  Asociaţiei Frontiera Gălăţeană, Corpului Naţional al Poliţiştilor, Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual şi cu suportul ctitorului Mănăstirii Mraconia.

De asemenea, la ceremonie au mai participat şi reprezentanţi  ai autorităţilor locale din judeţul Mehedinţi.

Prin această acţiune de donaţie pentru comunitate, polițiștii de frontieră activi, în rezervă și în retragere, membri ai celor trei asociații au dorit să contribuie la dezvoltarea sentimentelor patriotice și de cunoaștere a istoriei poporului român, locul ales pentru amplasarea basoreliefurilor fiind vizitat, atât de către turiști români, cât și de către cei străini.

Leave A Reply

Your email address will not be published.