9 din 10 cofetării vând prăjituri cu chimicale!

0 355

Felia de tort cu antigel!

Felia de tort cu glicerină!

Felia de tort cu margarină lichidă!

Felia de tort cu reziduri de aluminiu!

Felia de tort cu caragenan!

Felia de tort cu carmin!

Felia de tort cu albastru briliant!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetarii, precum si compozitia mixurilor pentru prajituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarchet.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Într-o listă a bunurilor folosite de omul modern, tortul și prăjiturile ar fi în frunte în privința reprezentativității ca articole de largă și rapidă răspândire în consumul tuturor categoriilor sociale. Dacă tortul continuă să fie respectat ca produs de ocazie specială, prăjiturile au ajuns să intre în categoria alimentelor consumate în exces, îndeosebi de către femei și copii, cu tot cortegiul de efecte nedorite pentru sănătatea consumatorilor.

Pentru consumatorul modern, a avea un tort cu lumânări pe masă la orice eveniment de familie este un lucru intrat în deplină normalitate, iar a avea prăjituri la aproape orice masă tinde să devină la fel de normal. Tradiția dulciurilor speciale de sărbătoare este considerată ca venind de la vechii greci, care preparau la sărbători coptúri cu drojdie, umplute cu nuci și îndulcite cu miere. Puneau și lumânări aprinse, strălucitoare ca Luna, spre a spori valoarea ofrandelor aduse slăviților zei ai lor. Europenii din Evul Mediu au cunoscut la mesele nobililor bunătăți destul de apropiate de ceea ce numim acum tort; mai ales la aniversările zilelor de naștere se aduceau la masă aceste preparate compuse din straturi de blat și creme dulci și aromate, pe care se plantau lumânări câți ani avea persoana sărbătorită, tradiție atât de comună în zilele noastre.

Producerea tot mai facilă a zahărului în ultimele 2-3 secole a fost neîndoios factorul cel mai favorabil al coborârii tortului pe mesele oamenilor de rând. Ritualul căsătoriei, cel mai fastuos eveniment din viața omului, s-a încărcat cu momentul final al ospățului care presupune aducerea spectaculoasă a tortului miresei, care se împarte cu toți oaspeții, într-un măreț simbol al deplinei comuniuni a noii familii cu toți cei de față. Consumatorii contemporani, beneficiari ai posibilității nelimitate de călătorie, au ocazia să cunoască numeroase aspecte legate de hrană și alimentație în general, inclusiv curiozități referitoare la consumul de alimente dulci. Unele dintre aceste curiozități s-au răspândit repede în întreaga lume, cum este cazul torturilor și prăjiturilor pentru vegetarieni, vegani și alte categorii de practicanți ai unor rigori și cosmopolitisme alimentare.

În conformitate cu definițiile dicționarelor, tortul este o prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc.; termenul este de origine germană (Torte), rădăcinile fiind în cuvântul latinesc torta. Dicționarele românești din perioada interbelică îl defineau ca prăjitură în formă de turtă cu migdale sau ciocolată (Șăineanu – 1929) sau un fel de pandișpan făcut din ouă, zahăr cu nuci, alune, migdale, castane sau ciocolată (Scriban – 1939).

Dicționarele generale definesc prăjiturile ca produse dulci de patiserie-cofetărie preparate din făină, zahăr, unt, ouă și alte ingrediente, vândute în cofetării sau preparate în casă, consumate, de obicei, la sfârșitul mesei. Sursele din perioada interbelică evidențiază că modul de obținere este prăjirea în unt sau coacerea în cuptor. În categoria largă a prăjiturilor intră numeroase produse de patiserie-cofetărie, de la bezele, brioșe, pandișpan etc. până la savarine și turtă dulce.

Tot mai larg a pătruns în domeniul acestor dulciuri moda acoperirii cu straturi/cuverturi de culori și cu aspecte atrăgătoare, dar și cu gust foarte plăcut. Este vorba de așa-numitul fondant, termen adus din limba franceză (fondue = care se înmoaie). Fondantul este preparat din zahăr (10 părți), glucoză concentrată (1…3 părți ) și apă (circa 3 părți), la care se mai adaugă diverse componente pentru culoare, aromă, stabilitate etc. Amestecul se aduce la temperatura de circa 115 grade Celsius, apoi se răcește până la 60 grade Celsius și se toarnă pe o masă (table, fr.) din marmură ori granit unde se tablează (amestecă) cu o spatulă până devine o pastă vâscoasă de culoare albă (când nu conține coloranți), care poate fi turnată peste corpul prăjiturilor/tortului ori, după caz, se poate modela în folii sau figurine comestibile.

Torturile și prăjiturile nu presupun mari diferențe din punct de vedere tehnologic; prăjiturile sunt torturi mici, așa cum torturile sunt prăjituri mari.

Principalele etape ale producerii lor se referă la:

  • pregătirea ingredientelor: porționare foi/blaturi, dozare, preparare siropuri și creme, mărunțire fructe, încălzire fondant, pregătire elemente de decor;
  • trampare (îmbibare cu lichid) și umplere cu creme (și fructe);
  • glasare (acoperire cu fondant) și barotare (adăugare de fructe oleaginoase, întregi/ fragmentate, crude/prăjite peste fondantul moale);
  • așezarea pe suport;
  • decorarea, finisarea;
  • operațiile comerciale (asamblare, ambalare, prezentare).

În timpul preparării și după preparare au loc transformări în masa tortului și prăjiturilor, unele nedorite, cum ar fi: decor nepotrivit, matisarea fondantului sau chiar crăparea și desprinderea glazurii, solidificarea cremei, straturi de foi și de cremă inegale, cremă tăiată și/sau neaderentă, gust și miros străin ori de fermentare.

Nevoia perpetuă de noutate prezentă în rândul cererii și specificul domeniului, foarte potrivit pentru manifestarea creativității, generează un sortiment mereu în mișcare. Principalele criterii de considerat în clasificarea specifică se referă la:

  • semipreparatul dominant (produse din blat/din foi/din frișcă);
  • modul de finisare (produse glasate/barotate /în cremă);
  • modul de prezentare (piese/fantezii/speciale: aniversare, de nuntă etc.).

    Din punct de vedere comercial, torturile se vând individual, la kilogram, prin rețeaua de cofetării; în general, producerea lor are loc urmare a comenzilor cumpărătorilor, având în vedere caracterul limitat al consumului curent. Prăjiturile, în schimb, se produc obișnuit în patiserii-cofetării, într-un sortiment cotidian, specific unității respective, comercializându-se la bucată; există un trend al vânzării de articole mici (miniprăjituri) la kilogram.

Ca produs alimentar, torturile și prăjiturile au valoare energetică ridicată (350-650 kcal/100g produs, dar și peste acest palier valoric) și valoare nutritivă complexă. Predominanța glucidelor asigură o eliberare facilă și rapidă a energiei în urma consumului. Alte trăsături particulare sunt specifice acestor produse:

  • valoare estetică deosebită, grație ingredientelor folosite, atenției decorării ca etapă finală deosebit de importantă;
  • valoare simbolică de excepție (torturile sunt, în aproape toate situațiile, cumpărate și consummate la evenimente speciale);
  • ingredientele folosite și calificarea personalului implicat sunt de nivel superior.

Există o tot mai susținută dispută în legătură cu potențialele riscuri pe care le presupune consumul de prăjituri și torturi cumpărate, dispută în care se evidențiază o clară avantajare a dulciurilor pregătite în casă.

În dezbatere sunt aduse felurite argumente, între care se detașează două categorii clare:

  • aspecte centrate pe sănătatea consumatorilor;
  • aspecte economice (unele din perspectiva afaceriștilor din domeniu, altele din perspectiva consumatorilor).

În prima categorie se regăsesc frecvent avertizări asupra excesului de dulce în consumul tuturor categoriilor de vârstă și trebuie să observăm că atâta dulce cât se consumă în ultimele decenii nu a mâncat ființa umană nicicând. La această situație au contribuit deopotrivă predilecția naturală a omului pentru dulce și încurajarea peste limitele raționalului a consumului de dulce din partea mediului de afaceri. Este un adevăr bine cunoscut că omul se dovedește a fi slab în judecarea echilibrului dintre plăcere și sănătate, acordând lejer prioritate celei dintâi.

Este rolul educației venită din partea familei și mai târziu a școlii să creeze comportamente alimentare corecte viitorilor adulți: mai întâi temători pentru daunele asupra propriei sănătăți și mai apoi deplin responsabili pentru gestionarea corectă a consumului de dulciuri în raport cu cerințele corporale individuale.

În categoria a doua trebuie să înțelegem că mediul de afaceri are tot interesul menținerii unui volum mare de vânzări de produse dulci, folosindu-se, fără prea multe probleme de conștiință (deseori, mai corect ar fi: fără niciun scrupul) de tot felul de sloganuri care au mare priză la copii, iar în destul de multe cazuri chiar de exagerarea unor opinii venite din partea specialiștilor (nutriționiști și lumea medicală, în general) conform cărora trebuie consumate multe dulciuri.

O piață mare și vie trebuie întreținută cu o ofertă amplă, mereu schimbătoare, iar oferta de dulciuri (în particular prăjituri și torturi) are cu prisosință aceste trăsături. Dar aceste produse pot cunoaște frecvent reculuri ale cererii, situații generatoare de pierderi foarte mari, îndeosebi ca urmare a conservabilității limitate a acestor produse.

Pentru reducerea perisabilităților s-au pus la punct aditivii de conservare (amelioratori, stabilizatori, conservanți) care prelungesc duratele de păstrare. Dar mulți aditivi înseamnă temeri și spaime, mai ales la consumatorii informați. De asemenea, mediul de afaceri nu este animat în primul rând de grija pentru consumatori, ci de aceea a profitului, ceea ce înseamnă că producătorii vor fi mereu interesați să caute variante mai economice (materii prime/ ingrediente și tehnnologii de preparare mai ieftine), mai operative, mai avantajoase, grija pentru sănătatea consumatorilor rămânând mai mereu la nivelul evitării încălcării limitelor stabilite de cadrul normativ specific.

Interesele economice ale consumatorilor sunt simplu de intuit în zona aceluiași concept care îi animă și pe cei din mediul de afaceri: satisfație maximă cu cost minim, de unde predilecția aproape morbidă pentru cele mai ieftine produse din ofertă. Evident, o mare parte a consumatorilor procedează astfel din cauze obiective: venituri mici, nevoi multe…

Acest tablou explică voga „tortului și prăjiturilor de casă“, susținută cu argumente de bun simț („știu din ce am făcut, cum și când am preparat, cum am păstrat“ etc.), care susțin încrederea că dulcele făcut în casă este net superior celui cumpărat. Și totuși, la o cercetare mai atentă a acestei „afaceri“, rezultă motive de îndoială, dacă nu chiar mai mult…

Dacă în privința tehnologilor aplicate situațiile particulare sunt de o varietate chiar infinită (provenită firesc din incomensurabila varietate de experiențe și echipamente folosite de cei ce își prepară în casă dulciurile), cu totul altfel stau lucrurile în privința ingredientelor folosite.

Opinia specialiștilor:

„Dacă prepararea vizează rețete simple, îndelung repetate, păstrate „de la bunica“, rezultatele chiar dau maximă satisfacție, pentru că mai întotdeauna corespund așteptărilor. Problemele apar atunci când gospodina se lasă tentată de „noutăți“ apelând la ingrediente minune, capabile să aibă ca rezultat ceea ce nu se obține decât cu mare efort în varianta cunoscută.

Așa au ajuns în cămările gospodinelor numeroase mixuri din care se pot prepara rapid toate componentele unui tort sau prăjituri cu totul speciale: foi, blaturi, creme, fondante etc. Dar aceste mixuri conțin, adesea explicit menționați pe etichetele ambalajelor, numeroși aditivi responsabili de: structură, aromă, culoare, stabilitate și celelate trăsături așteptate și chiar peste așteptări. În cazuri foarte rare sunt oferite indicații privind ponderile cantitative ale acestor componente, dar la o lectură atentă devine evidentă prevalența aditivilor și a substanțelor-suport („de umplutură“) în raport cu ingredientele valoroase. De menționat că aceste mixuri minune nu sunt niciodată ieftine!

În aceste condiții, considerentele economice ale variantei „tortului de casă“ nu mai au susținere. Dacă adăugăm și grijile referitoare la lista lungă a aditivilor și la eventualele lor efecte (griji deplin întemeiate), tortul de casă nu mai pare atât de …dulce!” – prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București

„Ei bine, am intrat cu paşi rapizi în luna cadourilor şi ce poate fi mai dulce în această perioadă decât un tort apetisant, vopsit în zeci de culori? Bănuiam eu, de aceea consider că a venit timpul să demontăm mitul blaturilor clasice pe care le găsim în comerţ, în aşa fel încât să facem cele mai corecte alegeri, atunci când suntem puşi în situaţia de a aduce un dulce sănătos în casele noastre. Iar atât timp cât suntem dispuşi să învăţăm din experienţa celor mai informaţi părinţi, am convingerea că toate aceste semnale de alarmă vă vor duce în direcţia potrivită, pentru a găsi în final cele mai sănătoase blaturi de tort de pe piaţă.

Ei bine, trebuie să te informez că majoritatea blaturilor de tort care se comercializează pe piaţa românească conţin următoarele ingrediente: făină de grâu, ouă, zahăr, sirop de glucoză-fructoză, lapte praf, emulgatori, conservanţi, agenţi de umezire, amidon de grâu, agenţi de afânare, emulsifianţi, corectori de aciditate sau alte arome.

Iar dacă ne uităm cu atenţie pe această listă, vom remarca în primul rând că majoritatea ingredientelor regăsite în blaturile de tort au o componenţă inflamatoare pentru intestinele noastre, perturbând pe termen mediu şi lung componenta bacteriană a florei intestinale. Nu trebuie să uităm că această zonă a organismului deţine secretul păstrării longevităţii noastre, majoritatea celulelor imunitare activând în zona sistemului digestiv.

În zilele noastre, afecţiunile cronice au explodat la propriu, cel puţin jumătate dintre acestea putând fi prevenite prin adoptarea unui regim de viaţă sănătos, bazat în primul rând pe o alimentaţie curată. Astăzi, ne este tot mai greu să ne ferim de factorii direcţi care contribuie la îmbolnăvirea noastră, iar industria alimentară nu pune preţ pe aspectele calitative ale vieţii, întrucât ne aduc pe rafturi o mulţime de produse ieftine, voluminoase şi gustoase, dar cu un impact major asupra calităţii vieţii noastre, mai ales dacă ne raportăm la concluziile unui studiu publicat recent în „The Lancet”, cel mai prestigios jurnal medical din lume.

Potrivit acestor cercetători, prima cauză a decesului la nivel mondial în rândul celor mai bogate state din lume o reprezintă cancerul, detronând afecţiunile cardiovasculare care au ocupat poziţia fruntaşă câteva decenii la rând. Este foarte adevărat că omenirea a început să piardă bătălia împotriva cancerului, afecţiune care îşi are originea într-un stil de viaţă dezordonat pe care omul modern a început să îl adopte în ultimii ani. Concluzia este că ne mişcăm din ce în ce mai puţin şi că mâncăm din ce în ce mai mult şi mai prost, făcând niște alegeri greşite în marea majoritate a situaţiilor, atunci când mergem la cumpărături.

Este adevărat că omul modern alege aproape de fiecare dată produsele gustoase şi voluminoase, în detrimentul alimentelor sănătoase şi bogate în micronutrienţi, doar că acest lucru îl va costa mult pe termen lung, acţionând vital asupra reducerii speranţei de viaţă. Potrivit datelor statistice publicate de The Centers for Disease Control and Prevention în urmă cu un an, speranţa de viaţă în SUA a început să scadă în ultimii 5 ani, după zeci de ani în care a crescut în mod susţinut, însă aceste cifre trebuie să le dea de gândit şi românilor, fiindcă au adoptat cu succes modelul capitalist promovat de SUA în toate colţurile lumii.

Totuşi, consumerismul excesiv vine la pachet cu multe probleme de sănătate, iar dacă vrem să trăim mai mult şi mai bine, atunci suntem obligaţi de împrejurări să ne schimbăm obiceiurile alimentare şi să reflectăm mai mult când ne aflăm în faţa magazinelor pline de „bunătăţi dulci”.

În locul blaturilor de tort gata pregătite care stau cu lunile pe rafturile viu colorate ale centrelor comerciale, am putea să ne gândim mai întâi că avem opţiunea de a le prepara în casele noastre, plecând de la o listă simplă de ingrediente naturale care ar putea fi integrate foarte uşor în reţeta unui blat de casă. În locul făinii albe care este intens procesată, este de preferat să alegem o făină integrală care conţine toate fibrele cerealelor, iar dacă dorim să ridicăm şi mai mult ştacheta, atunci am putea să alegem făina de migdale sau făina de nucă de cocos, folosite cu precădere la torturile vegane.

Din punctul meu de vedere, torturile vegane sunt şi cele mai sănătoase, oferindu-ne mulţi nutrienţi de calitate care reuşesc să ţintească în primul rând deficienţele ortomoleculare. Aceste făinuri reprezintă varianta ideală, întrucât conţin grăsimi ketogenice care alimentează organismul cu un combustibil superior celui obţinut din carbohidraţii rafinati ai făinii de grâu, în plus nu sunt asociate cu creşterea rapidă a glicemiei imediat după consum.

Mergând mai departe, este important de subliniat că blaturile de tort din comerţ nu conţin ouăle provenite de la găinile hrănite cu cereale bio ce pasc în mod liber pe pământ, ci ouăle convenţionale de la găinile crescute în bateriile clasice. Vorbim în primul rând de nişte găini stresate şi bolnave, îndopate cu antibiotice care în cele din urmă nu pot furniza nişte ouă sănătoase, bogate în nutrienţi.

Spre deosebire de producătorii din industria alimentară care pun preţ deosebit pe profituri în sensul minimizării costurilor, noi trebuie să înţelegem că sănătatea este cea mai mare avuţie a noastră şi plecând de la această concluzie ar fi de preferat să integrăm ouăle ecologice în reţeta blatului nostru. Spre exemplu, în casele noastre ne-ar fi mult mai uşor să înlocuim uleiurile rafinate şi grăsimile trans inflamatoare care se regăsesc în reţeta clasică a unui blat de tort din comerţ cu grăsimile sănătoase conţinute în uleiul de nucă de cocos.

La fel s-ar întâmpla şi în cazul zahărului alb, înţelegând că acest ingredient este unul nociv, asociat cel mai frecvent cu diabetul şi cu afecţiunile cardiovasculare. Iar zahărul alb regăsit în blaturile ieftine de pe piaţă s-ar putea substitui foarte uşor cu zahărul din nucă de cocos, un zahăr mai scump, dar mult mai sănătos, însă un producător obsedat de profiturile imediate obţinute din vânzarea multor tone de blaturi ieftine nu va fi niciodată preocupat de sănătatea celui care consumă acel blat, ci mai degrabă de gaura lăsată în portofelul consumatorului.

Trebuie să recunoaştem că nu trăim într-o lume perfectă, însă ne revine obligaţia morală de a cultiva o filosofie de consum sănătoasă în mintea copiilor noştri, în aşa fel încât să îngroşăm rândurile celor care militează pentru o creştere sustenabilă a nivelului de trai, reuşind în cele din urmă să schimbăm mentalităţile învechite prin puterea exemplului. Iată de ce nu aş alege niciodată să cumpăr blatul de tort de 15 lei din comerţ, alegând în schimb să îl preparăm în casa noastră, fiindcă noi ştim cel mai bine că sănătatea vine întotdeauna din zona alimentaţiei sănătoase. Iar cu un blat de tort ieftin şi de o calitate inferioară nu ai nicio şansă să faci diferenţa pe termen lung.

În final, e bine să nu uiţi că în viaţă eşti liber să alegi, însă nimeni nu te absolvi de consecinţele acţiunilor tale.” – Dumitru Balan, Nutritionist

 “Când vine vorba de prăjituri, mucegaiul este factorul care decide termenul de valabilitate. Nimic nu este mai bun decât o prăjitură proaspătă. Numai că astăzi, totul trebuie să aibă un termen de valabilitate foarte lung. Un blat de tort produs industrial sau foile de ruladă, rezistă între 6 și 12 luni. Pentru asta, este necesar să crească dramatic conținutul de zahăr și când zic zahăr, pe lângă zaharoză, se adaugă sirop de glucoză, zahăr invertit sau fructoză.

Zahărul prinde apa din produs, este un parametru numit activitatea apei, care arată câtă apă liberă conține produsul. Apa liberă, care nu este prinsă  cu legături chimice de alte ingrediente, este disponibilă pentru microorganisme, în cazul nostru, mucegaiuri. Apoi se înlocuiește apa din rețetă cu alte lichide, sorbitol, glicerol și propilen glycol.

Ultimul a fost interzis de mulți ani dat fiind dovedit periculos, numai că este încă acceptat în arome. O  cale de a ajunge totuși în prăjituri, este ca aromele să fie foarte diluate în propilen glycol și astfel dozajul foarte mare face să ajungă în prăjituri o cantitate însemnată de propilen glycol. Apoi vin și conservanții antimucegai, sorbatul de potasiu.

Și o ultimă lovitură dată mucegaiului este acidul citric pentru a scade pH-ul.  Nici restul prăjiturii nu este mai sănătos, pe lângă făină se adaugă amidon, nativ sau modificat, oul care este praf, căci pentru ou proaspăt legislația impune reguli mai greu de respectat. Și așa, blatul de tort sau foaia de ruladă devine un produs mai mult chimic, decât alimentar, dar care este foarte practic și ușor de folosit. Pentru aerare se foloseste un amestec de emulgatori, care dau volum mare și o structură uniformă.

Mai este și praful de copt, care pe lângă bicarbonatul de sodiu, mai are un SAPP, sodiu acid pirofosfat. Uneori se folosește un SALP, sodiu aluminiu fosfat, care aluminiu în cantități foarte mici, este toxic.În anii ’80 se făceau blaturile din ouă proaspete, țin minte că trebuia să le luăm cu ambele mâini și spargeam cîte două ouă, se folosea doar zahăr și făină, iar grăsimea era unt. Un blat de prăjitură era proaspăt când ieșea din cuptor și încă o zi sau două.

Asta înseamnă proaspăt. Un blat de 6 luni, este orice, dar nu proaspăt. Este cum ziceam, sigur din punct de vedere microbiologic, nu mucegaiește, toxinele produse de mucegai sunt foarte periculoase, dar în rest nimic pozitiv de spus. Peste blaturile respective se folosesc creme instant și frișcă vegetală. Cremele instant făcute din amidon pregelatinizat și gume hidrocoloide, care prind apa la rece, frișca vegetală este un fel de margarină lichidă cu emulgatori de aerare, deci prăjiturile din ziua de astăzi sunt chimicale cu gust dulce, fără nutrienți, care duc spre boli grave, fără ca măcar să fie o experiență culinară deosebită.” – Virgil Virgilsen, Tehnolog industria alimentară

„Prăjiturile comercializate în unitațile de alimentație publică conțin chimicale din belșug. Afacerea cu dulciuri este profitabilă pentru acei comercianți care folosesc mixuri de ingrediente achiziționate din hipermarket, care prin compoziția lor fac ca dulciurile respective să reziste în vitrina frigorifică câteva săptămâni.

Le recomand consumatorilor să cumpere prăjituri numai din acele cofetării care afișează următoarele informații despre prăjituri: data fabricației, o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă răspunderea că produsele comercializate corespund specificațiilor tehnice de produs, denumirea prăjiturilor, gramajul, termenul de valabilitate, ingredientele cu efect alergogen (gluten, ouă și derivate, arahide și produse derivate, soia și produse derivate, lapte și produse derivate, fructe nucifere, semințe de susan și produse derivate) și temperatura de păstrare.

Prăjiturile fiind produse dorite de copii, cofetăriile sunt obligate să atragă atenția părinților prin afișe amplasate în zone vizibile pentru aceștia, în situația în care folosesc coloranți alimentari (E 102, E 110, E 104, E 122, E 124 și E129), care pot afecta negativ atenția copiilor. Toate aceste informații coroborate cu termenul scurt de valabilitate (2-5 zile) ne pot da indicii despre cât de naturale sunt aceste produse.” – Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte Asociația Pro Consumatori

Leave A Reply

Your email address will not be published.