După încă un rezultat slab, Becali anunță schimbări la echipă

0 659

FCSB a terminat la egalitate cu Gaz Metan Mediaş, 2-2 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 4-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Vicecampioana a deschis scorul prin Florin Tănase (12), dar Gaz Metan a restabilit egalitatea după pauză, prin Sergiu Buş (58), la capătul unei acţiuni personale. FCSB a rămas în zece oameni din min. 76, când Tănase a primit al doilea cartonaş galben, dar a fost aproape să obţină victoria, prin golul marcate de Adrian Petre (90+3), din penalty, după o eroare a lui Marius Constantin, care l-a faultat pe Adrian Niţă. Medieşenii au smuls egalul, marcând la ultima fază a partidei, prin debutantul danez Thomas Juel-Nielsen (90+4).

FCSB a aliniat o echipă cu câţiva juniori (Pantea, Perianu, Niţă), din cauza faptului că este decimată de accidentări. FCSB rămâne cu o singură victorie în ultimele opt etape şi se îndepărtează tot mai mult de primul loc. Roş-albaştrii au înregistrat patru egaluri şi trei înfrângeri. Gaz Metan nu are nicio victorie în play-off, iar ultimele trei partide s-au încheiat las egalitate. În sezonul regulat, Gaz Metan a surclasat-o pe FCSB cu 4-0 la Mediaş, iar FCSB s-a impus în retur cu 2-0.

Reacții după meci:

A fost un gol reuşit, am muncit, am avut ocazii înaintea acestui gol, dar mă bucur că m-am revanşat faţă de echipă şi un punct la care nu ne mai aşteptam. FCSB nu trece printr-o perioadă bună, din punct de vedere al lotului, sunt foarte mulţi accidentaţi, chiar îmi pare rău pentru ei, am văzut că Tănase a avut un tricou pentru colegii lui. Le doresc să se facă bine şi să revină în echipă. A fost un moment bun pentru noi, am profitat de el, am luat un punct muncit şi mergem mai departe„, a declarat Sergiu Buş la finalul partidei cu FCSB.

„Pot să vă dau o veste bună. E posibil să vină Neubert. Acum am vorbit cu Reghecampf să îl lase și a acceptat. Acum să vorbesc cu el, să îl conving să vină. E căsătorit cu o româncă, ar vrea să vină. 8.000 pe lună avea înainte, acum îi dau 10.000 pe lună. Îmi permit. E nevoie de un preparator, avem 7 sau 8 jucători accidentați. Nu e nicio echipă care să aibă atâția accidentați ca noi.10.000 pe lună, cât să fie? 8.000 a avut. Nu e atât de scump, îmi permit. E nevoie de un preparator că avem 7-8 jucători accidentați. Nu e nicio echipă cu atâția accidentați, nici play-off, nici play-out, înseamnă că noi suntem cei mai prost pregătiți. Dacă se supără Vintilă, ce să facem?, a declarat Gigi Becali în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

“Matematic dacă mai sunt şanse noi sperăm şi ne vom juca şansa în continuare. Important este să câştigăm noi meciurile care urmează. Noi nu avem voie să abandonăm lupta atât timp cât matematic sunt şanse. Am făcut un fotbal bun, cel puţin acum, după pandemie. Juniorii şi-au făcut treaba foarte bine, sunt mulţumit de ei, În prima repriză trebuia să mai marcăm o dată. Am cel puţin doi jucători care vor reveni sigur la meciul cu Dinamo”, a spus Bogdan Vintilă la Digi Sport.

FCSB – CS Gaz Metan Mediaş 2-2 (1-0), Arena Naţională – Bucureşti
Au marcat: Florin Tănase (12), Adrian Petre (90+3 – penalty), respectiv Sergiu Buş (58), Thomas Juel-Nielsen (90+4).

FCSB: A. Vlad – Creţu, Miron, Perianu (Petre ’67), Pantea – Ov. Popescu, Vînă, Olaru (Niţă ’85) – Man (Popa ’58), Moruţan, Fl. Tănase. Antrenor: Bogdan Vintilă

Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Butean, Larie (Nielsen ’83), M. Constantin – Droppa (Roşu ’78), Fofana – Ciocan, Chamed (Fernandes ’83), Valisar – S. Buş. Antrenor: Dusan Uhrin

Cartonaşe galbene: Tănase ’75, ‘76 / Fofana ’43, Larie ’48, Vână ‘90+2

Cartonaş roşu: Florin Tănase (FCSB, 76).

Arbitru: Andrei Florin Chivulete; arbitri asistenţi: Avram Valentin, Andrei Constantinescu (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) – CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) – LPF

Leave A Reply

Your email address will not be published.