Unui preot îi pasă de tine!

0 305

,Vreau să mă adresez ție ca unuia care îmi ești apropiat. Să înțelegi că vreau să îți fie mai bine decât acum și că, deși nu pot prea mult, încerc să te ajut. Iartă-mă dacă te obosesc,s-ar putea ca măcar câteva cuvinte din ceea ce îți scriu să îți fie de folos. Mă rog lui Dumnezeu să înțelegi ce îți scriu și de ce. Nu îți place să fii dojenit, iar eu nu vreau să te dojenesc, ci îți spun că ești important pentru mulți și mai ales pentru Dumnezeu.

Dumnezeu te caută în multe feluri, te strigă chiar și prin faptul că îți scriu acum. Răspunde-I, căci te iubește și așteaptă să Îi primești iubirea. Are atât de multă răbdare! Poate de aceea, uneori amâni să-i arăți că și tu Îl iubești. Știe cât Îl iubești, dar tu ai nevoie să-I arăți și prin fapte. Vei avea bucurie și folos la fiecare faptă, știind că așa Îi spui „Doamne, Te iubesc!”.

Uneori crezi că ai motive, dar voi încerca să te ajut să vezi că nu este chiar așa. Te aud uneori spunând:

„Am credința mea, pot să mă rog și acasă!”

Chiar ai o anumită credință, ești bun, sensibil, săritor, dar, fără să îți dai seama, fugi de Învățătorul, Doctorul și Binefăcătorul tău. Nu poți să te bucuri de sfaturile Învățătorului tău, făcând școala la „fără frecvență”. Doctorul tău vrea să te vindeci, dar trebuie să mergi la cabinet (biserică), să faci analize (spovedanie), să respecți tratamentul (post, rugăciune, fapte bune). Binefăcătorul tău vrea să te ajute, dar trebuie să Îl primești, să Îl cauți și să fii împreună cu ceilalți credincioși, mărturisind credința Bisericii, nu doar a ta. Dacă te rogi acasă cu adevărat, vei simți nevoia să te rogi și în biserică, la sfânta liturghie, în duminici și sărbători. În plus, acasă nu putem avea niciodată darurile slujbei din biserică. Duhul Sfânt preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Mântuitorului doar în biserică.

„Nu cred!”

Poate că spui uneori: „Aici e raiul, aici e iadul!”. Eu îți spun să vezi tot ce este în jurul tău și o să înțelegi că toate acestea nu puteau fi rod al întâmplării. Evident, există Creatorul tuturor. Agheasma, sfintele moaște care nu se strică niciodată, Sfânta Lumină venită din cer de Paști și alte minuni sunt argumente incontestabile. Dumnezeu vrea ca noi să ne bucurăm de rai, dar este nevoie să ne luptăm. Prin felul în care trăim pe pământ, ne pregătim raiul sau iadul. Dacă nu crezi, dar vii la biserică, nu ai nimic de pierdut. Poți veni ca la un spectacol. Te va încânta, dacă ești atent. Îl vei descoperi pe Dumnezeu.

„Nu pot lăsa casa singură. Am animale!”

Dumnezeu are grijă de casa ta, de toate ale tale, împreună cu tine. Dar nu poți face nimic bun fără El. Hoții și alte încercări pot veni și când ești acasă, iar finalul poate fi chiar mai grav. Animalele pot fi crescute astfel încât să putem veni și la biserică. Este foarte nepotrivită ideea că animalele și agricultura nu au sărbătoare. Să nu devenim robi ai animalelor, când, de fapt, le suntem stăpâni. Nu am auzit pe cineva să renunțe la serviciu pentru că au venit hoții sau pentru că are animale. Cu atât mai mult, nu putem renunța la biserică.

„Se duc ceilalți din familie și pentru mine!”

Este adevărat, se roagă și pentru tine, dar ei chiar își hrănesc sufletul prin rugăciune, pe când tu primești doar firimituri. Nu te poți sătura cu ele. Nu cred că atunci când este vorba despre mâncare, spunem: „Mănâncă ceilalți și pentru mine”. Oricât ne-am bucura pentru cei dragi care mănâncă, avem nevoie să mâncăm și noi. Bucuria este cu atât mai mare când mâncăm alături de ei! Așadar, bucuria este cu atât mai mare când mergem împreună cu cei dragi la biserică!

„Părintele este exigent, obositor, neplăcut!”

Este important ca tu să fii mulțumit de preotul tău, dar poți să te rogi mai mult și să te lupți să îl înțelegi și să îl iubești. Dacă pentru alții este un preot bun, de ce nu și pentru tine? Oricum, la biserică vii în primul rând pentru Dumnezeu, nu pentru preot. Iar dacă preotul este exigent, să știi că este așa spre binele tău. Preotul te iubește și de aceea îți cere să faci cât mai mult pentru sufletul tău.

„Slujba este prea lungă!”

Poți veni mai târziu, așa încât să fii în biserică măcar de la momentul în care se rostește Crezul, chiar după ora 10. Chiar și 5 minute în biserică îți pot schimba viața, dacă te lupți să fii cu mintea la rugăciune. Vor veni și alte gânduri, dar Dumnezeu, văzând că lupți, îți va dărui bucurie, iar tu vei veni mai devreme și vei realiza că slujba nu este lungă. Nu-ți face griji că vei fi judecat de ceilalți! Cei care vin devreme, dacă au liniște sufletească, se luptă să nu-i judece pe cei care vin mai târziu.

„Se uită toți la mine!”

Privirea celorlalți exprimă adesea bucurie sau curiozitate, nu răutate sau judecată. Chiar așa de-ar fi, trebuie să aflăm ce avem de făcut în biserică, luând aminte și întrebându-i pe ceilalți, fără să ne fie rușine. Oricum, este bine să stăm liniștiți într-un loc, pentru a asculta slujba. Important este să venim cu bucurie. Este relevant exemplul cuiva care a venit cu entuziasm în biserică, dar neștiind rânduielile, a intrat prin ușile împărătești pentru a da lumânare la sfântul altar. Chiar dacă a greșit, este mai important faptul că a avut dragoste pentru Dumnezeu. De asemenea, este relevant exemplul femeii desfrânate, care a biruit „răceala” judecății unora dintre evrei și „focul” păcatului tinereții sale. Această femeie a venit la picioarele Mântuitorului, le-a sărutat, le-a udat cu lacrimile sale și le-a șters cu părul capului său, fiind cu gândul doar la Dumnezeu și plină de pocăință.

„Nu mă lasă ai mei!”

Dacă ai o purtare frumoasă, ai tăi vor înțelege că este bine și pentru ei să vii la biserică. Dacă nu vor înțelege, oricum trebuie să lupți și Dumnezeu te va răsplăti.

„Vin musafiri!”

Foarte frumos! Cheamă-i la biserică! Ar trebui să știe că tu nu lipsești de la sfânta liturghie. Să nu le faci un rău, rămânând cu ei acasă, ci iubește-l pe Dumnezeu mai presus de orice, așa încât rugăciunea ta să le fie și lor de folos.

„Nu am înțelegere!”

Dacă într-o anumită privință trupească nu ai înțelegere din partea celui de lângă tine, să știi că o zi de curățenie trupească este de ajuns ca să poți veni la biserică. Trei zile sunt necesare când vrei să te împărtășești. În cazul în care nu ai înțelegere nici măcar pentru o zi, caută sfatul duhovnicului tău!

Iți mulțumesc pentru răbdarea ta. Te-am rugat să citești până la sfârșit, nădăjduind că te voi convinge să mergi la biserică, în parohia ta sau acolo unde simți tu. Dacă nu te-am convins, măcar fii mai liniștit: unui preot îi pasă de tine.”

DE CE SUNT PREOT?

“Câte ştiţi dvs. despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup? Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine.

Dar oare chiar nu o are? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine? Când poate de pe uşa casei noastre parohiale a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo.. Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecşi… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot:

“Cum te simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana Pururea Fecioarei Maria…neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unei dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fiii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu le poţi face?

Dar la scaunul de spovedanie aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă?

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi ? Ştiţi trăirile lui de la sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?

Ştiţi voi ce se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi?

Aveţi idee cum e să priveşti un om care iţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte, şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.

Pentru cei care judecă… convinşi fiind că au această autoritate. De unde? De unde vă luaţi legitimitatea judecăţii? Cine-i fără de păcat?

Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!

(Preot Marin Adrian)

Leave A Reply

Your email address will not be published.