1736 – Anul probabil al naşterii lui Petrea Eminovici, tăran din satul Călinesti, lângă Suceava (Bucovina), cel mai vechi dintre Eminovicii atestaţi în acte oficiale. Străbunic al poetului.
1780 – Se naşte Vasile Eminovici, singurul fecior al lui Petrea Eminovici şi al soţiei sale Agafia. Şi el tăran, muncitor de pământ. Avea şi darul cântării. E bunicul poetului.
1812 – La 10 februarie se naşte Gheorghe Eminovici, fiu al lui Vasile Eminovici şi al soţiei acestuia, Ioana. Este tatăl poetului. S-a rupt de mediul satului natal şi, părăsind Bucovina, s-a stabilit în Moldova.
1816 – Se naşte mama poetului, Raluca Jurascu, fiica stolnicului Jurascu din Joldeşti.
1840 – La 29 iunie, Gheorghe Eminovici se căsătoreste cu Raluca Jurascu.
1841 – La 12 mai Gheorghe Eminovici, sluger, fu ridicat la rangul de caminar. În acest an se naşte Şerban, primul copil al soţilor Eminovici.
1843 – La 2 februarie se naşte Nicolae (Nicu), al doilea copil. 1844 Se naşte George (Iorgu), al treilea copil.
1845 – La 5 mai, se naşte Ruxandra, al patrulea copil. 1846 La 1 iulie, se naşte Ilie, al cincilea copil.
1848 – Se naşte Maria, al şaselea copil. Anul naşterii este probabil. 1850 La 15 ianuarie, se naşte în Botoşani Mihail (Mihai cum i se zicea în familie), poetul, al şaptelea copil.
1852 –Se naşte Aglaia, al optulea copil.
1854 – Se naşte Henrieta (Harieta), al nouălea copil.
1856 – Se naşte, la 16 noiembrie, Matei, al zecelea copil. Data când s-a născut Vasile, al unsprezecelea copil al soţilor Eminovici, nu e cunoscută.
1857 – În luna august căminarul Eminovici conducea, cu paşaport, cinci copii la studii, peste graniţă, la Cernăuti, printre care şi Mihai. Ce cursuri a urmat Mihai în acest an nu se ştie.
1858-1859 – Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la „Naţional Hauptschule” din Cernăuti, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi.
1859-1860 – A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea între 82 de elevi.
1860-1861 – Înscris la Ober-Gymnasium din Cernăuti, elevul Eminovici Mihai promovează clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea semestru.
1861-1862 – Urmează clasa a II-a.
1862-1863 – Repetă clasa, dar de la 16 aprilie 1863 părăseste definitiv cursurile, deşi avea o situaţie bună la învătătură. Plecând în vacanţa de Paste la Ipoteşti, nu s-a mai întors la scoală. Moare Ilie, care studia medicina la şcoala lui Davila din Bucureşti.
1864 – Elevul Eminovici Mihai solicită Ministerului Învaţământului din Bucureşti o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursiet.
I se refuză „nefiind nici un loc vacant de bursier”. Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botoşani, i se promite că va fi primit „negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile concursului”.
Elevul Eminovici pleacă la Cernăuţi unde trupa de teatru “Fanny Tardini-Vladicescu” dădea reprezentaţii. La 5 octombrie Eminovici intră ca practicant la tribunalul din Botoşani, apoi, peste puţin timp, este copist la “Comitetul Permanent Judeţean”.
1865 – La 5 martie Eminovici demisionează, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Şerban. La 11 martie tânărul M. G. Eminovici solicită paşaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă se află în gazdă la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al Bibliotecii acestuia.
Situaţia lui şcolară era de „privatist”. Cunoştea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.
1866 – La 12/24 ianuarie moare Aron Pumnul. Cu această împrejurare şapte gimnazişti tipăresc o broşura cu „lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”. A doua din aceste poezii este semnata: M. Eminoviciu, privatist.
La 25 februarie/9 martie revista Familia din Pesta îi publica poezia “De-aş avea”. Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însa numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat şi pentru totdeauna. La 15/27 mai i se publică poezia “O călărire în zori”.
În iunie părăseşte Bucovina şi se stabileşte la Blaj cu intenţia mărturisită de a-şi reîncepe studiile. La 16/29 iulie, revista Familia îi publica poezia “Din străinătate”, la 14/26 august poezia “La Bucovina”, la 11/23 septembrie, “Speranţa”, şi la 16/28 octombrie “Misterele nopţii”.
În cinci numere consecutive din octombrie si noiembrie, aceeasi revistă îi publică nuvela “Lanţul de aur”, tradusă dupa Onkel Adam, scriitor suedez.
Un scurt timp a fost şi la Alba Iulia, unde participă în perioada 27-28 august la adunarea anuală a „Astrei”. În toamnă a părăsit Blajul şi s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici trecu munţii şi veni la Bucureşti.
1867 – Intră în trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur şi de copist. Cu această trupă făcu turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti. Citea mult din Schiller, din care a şi tradus poezia Besignatiune.
Îi apare în Familia din 2/14 aprilie poezia “Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie”, iar la 18/30 iunie poezia La Heliade.
1868 – Este angajat ca sufleur în trupa lui Mihai Pascaly, care concentrase mai multe forţe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vlădicescu şi actori din trupa lui Iorgu Caragiale.
În timpul verii, această trupă a jucat la Braşov, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad şi alte oraşe bănăţene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu şi a obţinut de la Eminescu poeziile “La o artistă” şi “Amorul unei marmure”, publicate apoi în Familia din 18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie.
Văzând aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici ceru lui Iosif Vulcan ştiri despre fiul său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucureşti, Eminescu face cunoştinţă cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu, îl angajează ca sufleur a II-a oara şi copist al Teatrului Naţional.
La 29 septembrie Eminescu semna contractul legal în această calitate. Obţine de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică de profesorul dr. Enric Theodor Rotscher (după ediţiunea a doua). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe şi proiectul său de roman “Geniu pustiu”.
1869 – La 1 aprilie înfiinţează împreună cu alţi tineri cercul literar „Orientul”, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei.
La 29 iunie se fixează comisiile de membri ale „Orientului”, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova.
În vară se întâlneste întâmplător în Cismigiu cu fratele sau Iorgu, ofiţer, care-l sfătui să reia legăturile cu familia. Poetul refuză hotărât. Cu ocazia morţii fostului domnitor al Munteniei, Barbu Dimitrie Stirbey, publică într-o foaie volantă poezia cunoscută sub titlul “La moartea principelui Stirbey”.
În vară, pleacă cu trupa Pascaly în turneu la Iasi şi Cernăuti. Revista Familia continuă să-i publice poezii: Junii corupti la 31 ianuarie/ 12 februarie şi Amicului F. I. la 31 martie/11 aprilie. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său îi promite o subvenţie regulată spre a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toţi colegii lui de la Cernăuti.
La 2 octombrie, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, lipsindu-i bacalaureatul. Aici face cunoştinţă cu I. Slavici şi cu alţi studenţi români din Transilvania şi din Bucovina. Reia legăturile cu vechii colegi de la Cernăuti şi de la Blaj.
Se înscrie în cele două societăţi studenteşti existente, care apoi se contopesc într-una singură -`România jună”. Scrisorile şi telegramele către părinţi pentru trimiterea banilor de întreţinere se înteţesc.
1870 – Împreună cu o delegaţie de studenţi, Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la Dobling. În semestrul de iarnă 1869/1870, Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871 /72, când urmează două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universităţii.
Îl preocupau si unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. La 7/19 si 9/21 ianuarie publică în Albina din Pesta articolul O scriere critică, în care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei broşuri a lui D. Petrino din Cernăuti, iar la 18/30 ianuarie în Familia, “Repertoriul nostru teatral” cel dintâi semnat cu numele întreg, iar cel de-al doilea cu initialele M. E.
Trece apoi la situaţia politică a românilor şi a altor naţionalităţi conlocuitoare din Austro-Ungaria publicând, sub pseudonimul Varro, în Federaţiunea din Pesta, trei articole, strâns legate între ele: “Să facem un congres”, apărut la 5/17 aprilie, „În unire e tăria”, la 10/22 aprilie, si “Echilibrul”, la 22 aprilie/4 mai şi 29 aprilie/11 mai, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta.
Federaţiunea din 5/17 aprilie răspunde cu mulţumiri pentru aceste articole, dar nu poate preciza timpul când ar putea începe publicarea romanului menţionat de Varro. A fost probabil vorba de proiectul de roman “Naturi catilinare”.
La 15 aprilie publică în Convorbiri literare din Iasi poezia “Venere si Madonă”, iar la 15 august Epigonu. La 17 iunie îi scria lui Iacob Negruzzi, redactorul Convorbirilor literare, lămurindu-i ideea fundamentală din Epigonii.
Alături de N. Teclu, preşedinte, Eminescu, în calitate de secretar, semnează, în luna martie, un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna, iar la 4/16 septembrie îi scrie lui Iacob Negruzzi rugându-l să publice în Convorbiri literare notiţa ce-i trimite, „asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Stefan cel Mare la Putna”.
Tot atunci trimite povestea Făt-Frumos din lacrimă, care se tipăreşte în Convorbiri literare, în numerele de la 1 si 15 noiembrie. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societăţii „Junimea” din Iasi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iaşi.
1871 – În câteva scrisori din februarie îl pune pe Negruzzi la curent cu proiectele sale literare şi i-l recomandă călduros pe Slavici. Trimite poezia Mortua est care apare în Convorbiri literare din 1 martie, urmată de alte două poezii: Înger de pază şi Noaptea…, care se tipăresc la 15 iunie.
La 8 aprilie, stil nou, „România jună” ţine şedinţă de unificare a conducerii, alegând primul său comitet, cu I. Slavici, preşedinte, şi Eminescu, bibliotecar. La 1 august, în şedinta de la Cernăuţi, s-au desăvârşit pregătirile pentru serbarea de la Putna, fixată pentru 15/27 august. Cu această ocazie Eminescu revede locurile copilăriei şi ale adolescenţei sale. Se abate chiar pe la Botoşani şi Ipoteşti.
La 6 august i se adresează din Ipoteşti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relaţii privitoare la organizarea serbării. În ziarul Românul din 3/15 august, Eminescu publică împreună cu Pamfil Dan, membru în comitetul serbării, o scrisoare în care explică semnificaţia întâlnirii tineretului român în jurul mormântului lui Ştefan cel Mare. Printre tinerii de talent, participanţi activi la serbare, s-au remarcat pictorul Bucevski şi compozitorul Ciprian Porumbescu.
Din cauza unor curente contradictorii în sânul societatii „România jună”, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere, în toamna anului 1871. Amândoi sunt acuzati că sunt ataşati ideilor „Junimii” din Iasi. În studiul său despre Direcţia nouă, Titu Maiorescu evidenţiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului”, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreste cu începere din acest an în Convorbiri literare.
Dintre numeroasele proiecte literare, în acest an probabil ia o formă initială Proletarul, sub impresia lecturilor poetului despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat si desăvârsit în anii următori. Lucrează la poemul Panorama desertăciunilor.
La 16 decembrie, într-o scrisoare către Şerban, care se află în tară, îi scrie necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii penru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea”. Din această cauză intenţionează să se mute la altă universitate, în provincie.
1872 – Anul probabil al întâlnirii lui cu Veronica Micle, la Viena. La 10 februarie, într-o scrisoare către părinti, se plânge ca a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. La 18 martie ajunge să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast” din cauza boalei şi a lipsurilor de tot felul. La 8 aprilie solicită bani pentru a se înscrie în semestrul al doilea. Se plânge şi de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări părăseşte Viena şi vine în ţară.
La 1 septembrie participă la o şedintă a „Junimii” din Iaşi, unde citeşte fragmente din Panorama desertăciunilor, apoi nuvela Sărmanul Dionis. Prezenţa în tară a poetului este confirmată şi de o scrisoare pe care Eminescu o trimite din Botoşani, în august, lui Titu Maiorescu, în care intervenea în favoarea lui Toma Micheru, pentru un concert al acestuia.
La 7 septembrie, Eminescu citeşte în şedinţa „Junimii” două poezii: Înger şi Demon şi Floare albastră. Poezia Egipetul avea să apară la 1 octombrie în Convorbiri literare, iar Înger si Demon si Floare albastră la 1 aprilie anul următor. Sărmanul Dionis se tipăreste la 1 decembrie 1872 şi în continuare la 1 ianuarie 1873.
Asigurat printr-o subvenţie lunară de 10 galbeni, din partea „Junimii”, Eminescu pleacă la Berlin. O scrisoare a lui Şerban din 30 noiembrie dă amănuntul că poetul era plecat cu mai multe săptămâni înainte de această dată.
Înscrierea la Universitatea din Berlin s-a făcut la 18 decembrie. De această dată, Eminescu era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botoşani.
Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului.
1873 – Prelucrează folclor: începe primele versiuni la Călin si Luceafărul. Pentru a-şi putea asigura o existenţă modestă este nevoit să accepte curând un post la consulatul român de la Berlin, aflat sub conducerea lui Teodor Rosetti, şi mai târziu al lui N. Kretulescu. Tensiunea dintre tată şi fiu l-a determinat pe poet să ceară exmatricularea şi eliberarea unui certificat doveditor că până la data de 14 iulie a urmat două semestre.
La 26 iulie i se eliberează acest certificat. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului, iar la 8 decembrie se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. N-a trecut nici un examen. La 21 septembrie Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarată abia la 2 noiembrie. Fusese înmormântat la Ipotesti, fără autorizaţie si fără declaratie de deces.
1874 – Între 17/29 ianuarie şi 7 mai are loc o bogată corespondenţă între Maiorescu şi Eminescu, în care i se propunea poetului să-si obtină de urgenţă doctoratul în filozofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iaşi.
Ministrul Invătământului îi trimite la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i se dă sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Koenigsberg, dar printr-o scrisoare din 19 septembrie, adresată secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motivează de ce a abandonat această sarcină şi de ce a luat drumul către ţară, urmând ca în noiembrie să se întoarcă la Berlin pentru examene. La 1 septembrie era numit însă în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi.
La 7 octombrie Maiorescu ia cunostinţă prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca aşa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de oarecare întâmplări grave în familia sa.
Două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia, fratele Şerban, care dăduse semne de alienaţie mintală, la 10 octombrie se internă în spital prin intervenţia Agenţiei Române din Berlin. Poetul începuse să sufere de o aprindere a încheieturii piciorului. La 28 noiembrie agenţia din Berlin anunţă moartea lui Şerban.
Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu predă acum lecţii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. Convorbirile literare de la 1 decembrie îi publică Împărat si proletar.
La 8 noiembrie promitea că va veni într-o joi la o serată literară de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor. Colaborează la Lexiconul lui Brockhaus. Toamna o petrece în tovărăsia lui Slavici, găzduit la Samson Bodnărescu. Publică în Convorbiri literare din 1 noiembrie un articol asupra lui Constantin Bălăcescu, reproducându-i multe poezii.
1875 – În prima parte a anului pune ordine în bibliotecă şi propune îmbogătirea ei cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. Într-un raport din 6 martie, adresat lui Maiorescu, ministrul învăţământului, înaintează o listă bogată de tipărituri şi manuscrise vechi pentru achiziţionare.
Începe traducerea din nemţeşte a unei gramatici paleoslave. La 15 iunie primeşte scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui. La 1 iulie este invitat să-şi ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică.
Tot în această vreme este înlocuit şi la şcoala din cauza grevei declarate de elevii unor clase. La 10 august înaintează ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. Remarcă pe institutorul Creangă de la şcoala nr. 2 din Păcurari, Iaşi. La 5 septembrie trimite un raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui.
În Convorbiri literare din 1 februarie publică poezia Făt Frumos din tei, iar la 1 aprilie publică tot acolo o scurtă dare de seamă asupra scrierii Pseudo-cyngeticos de Al. I. Odobescu.
La 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale „Junimii” rosteste conferinţa pe care o tipăreşte în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenta austriacă asupra românilor din principate. La 26 mai, înaintează ministerului un raport elogios asupra unei cărţi didactice alcătuită de I. Creangă şi alţii.
Pe Creangă îl introduce la „Junimea”. Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Prin raportul său din 22 iunie către Ministerul Învăţământului, D. Petrino cere ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărti „sustrase”. Ministerul înaintează raportul Parchetului din Iaşi.
Prin încheierea sa din 17 decembrie, judecătorul de instructie declară însă că „nu este loc de urmare”.
La 15 august se stinge din viată la Ipotesti, Raluca Eminovici. Rămas fără slujbă, Eminescu primeşte postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la ziarul local Curierul de laşi.
Frecventează cu regularitate şedinţele „Junimii”. De multe ori îl vizită pe Creanga în bojdeuca sa. Convorbirile literare îi publică la 1 septembrie poeziile Melancolie, Crăiasa din poveşti, Lacul si Dorinţa, la 1 noiembrie Călin, iar la 1 decembrie Strigoii.
Curierul de Iasi avea numeroase rubrici redactate de Eminescu, fără semnatură. În această formă apare la 9 iunie schiţa La aniversara si nuvela Cezara în numerele de la 6, 11, 13, 15 şi 18 august. Face un drum la Bucureşti, unde, prin Maiorescu, se împrieteneşte cu Mite Kremnitz. Veronica Micle rămâne însă idolul său.
1877 – Continuă activitatea ziaristică la Curierul de Iasi. În forma polemică ia apărarea manualului de logică a lui Maiorescu, sub titlul Observatii critice, în Curierul de Iasi din 12 august, si încă o dată recensiunea logicei Maiorescu, în Convorbiri literare din 1 septembrie.
Publică cronici teatrale în legatură cu spectacolele la care asistă. Vizitează în dese rânduri casa bătrânului Micle şi participă la sedinţele „Junimii”, dar se simte din ce în ce mai singur, fapt pe care i-l comunică la 20 septembrie lui Slavici, iar la 12 octombrie precizează, către acelaşi, că Iaşii i-au devenit „nesuferiţi”. Fiind invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, Eminescu părăseşte Iaşii în a doua jumătate a lunii octombrie şi vine la Bucureşti, unde se dedică gazetăriei.
Anul se scurge fără ca poetul să fi publicat măcar un vers. La 18 decembrie, totuşi, Negruzzi se entuziasmă de seria de articole din Timpul, Icoane vechi si icoane nouă „minunat scrise si minunat cugetate”. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iaşi spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimiştilor.
1878 – Activitate ziaristică intensă. Nu răspunde scrisorilor primite de la Iaşi. Abia dacă participă la şedinţele săptămânale de la Maiorescu şi de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi în Bucureşti îi ocupă serile. Sub titlul Reprezentaţiile Rossi publică în Timpul de la 28 ianuarie o scurtă cronică teatrală.
Şi reprezentaţiile româneşti îl preocupă: la 6 octombrie publică un foileton cu titlul Deschiderea stagiunii 1878-1879. După insistenţe numeroase, trimite lui Negruzzi patru poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Singurătate şi Departe sunt de tine…, care se publică în Convorbiri literare din 1 martie.
La 16 aprilie publică în Timpul un foileton, Paştele, care l-a impresionat pe Caragiale atât încât peste cincisprezece ani avea să-l reproducă în Moftul român (1893). La 26 mai citeste acasă la Maiorescu poezii, prezent fiind şi Alecsandri, sărbătoritul de la Montpellier pentru Ginta Latină.
În iulie, sfătuit de medic, îsi ia concediu de la ziar şi pleacă la Floreşti-Dolj, la mosia lui Nicolae-Mandrea. Aici traduce, din însărcinarea Ministerului Cultelor şi Învăţăturilor Publice, volumul întâi al scrierii Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurrnuzaki, apărută de curând în nemţeşte. La 13 iulie scrie din Floreşti, adresând lui Caragiale o scrisoare plină de umor şi de sarcasm.
După înapoierea de la Floreşti i s-a propus să se mute la Maiorescu, dar poetul n-a primit. La 17 septembrie face o recenzie în Timpul despre Cuvinte din bătrâni, volumul I, de Haşdeu. Participă, între 11 şi 13 noiembrie, la a 15-a aniversare a „Junimii” la Iaşi, mergând împreună cu Slavici şi Caragiale, toţi trei în contul lui Maiorescu.
1879 – Satisface din plin cererile repetate ale lui Negruzzi şi-i trimite la Iaşi poezii care se publică în Convorbiri literare: Pajul Cupido, O, rămâi, Pe aceeasi ulicoară, la 1 februarie, De câte ori, iubita, Rugăciunea unui Dac si Atât de fragedă, la 1 septembrie, Afără-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuşi glasul, Freamăt de codru, Revedere, Despărţire şi Foaia veştedă, la 1 octombrie.
Creşte pasiunea pentru Mite Kremnitz, căreia îi predă lecţii de limba română şi-i oferă în manuscris poezia Atât de fragedă. Faptul îl alarmează pe Maiorescu, după cum reiese dintr-o însemnare a criticului din ziua de 1 iunie: „Grea epoca Eminescu” .
La 6 august moare Ştefan Micle. Eminescu scrie Veronicăi. Văduva lui Micle vine la Bucureşti şi-l roagă să intervie pentru urgentarea pensiei sale. Împreună fac planuri de căsătorie nerealizabile. Se afundă din ce în ce mai mult în munca de gazetar. În redacţie are un rol preponderent, dar obositor.
1880 – Într-o scrisoare către Henrieta se plânge că are mult de lucru şi că-i bolnav trupeşte, dar mai mult sufleteşte. Din partea familiei primeşte numai imputări, în special adresate de tatăl său. N-are nici timp, nici dispoziţie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitaţie de nuntă. Se simte îmbătrânit şi ar vrea să moară. Nu-şi vede capul de datorii.
Nu publica decât o poezie: O, mamă, care apare în Convorbiri literare din 1 aprilie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare.
Renunţă la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. Mite Kremnitz afirmă că inima poetului s-a aprins de o nouă flacără. Maiorescu precizează că e vorba de o doamnă Poenaru-Lecca, care-l inspiră, probabil în poeziile pe care nu le publică, dar le citeşte la întâlnirile literare saptamânale. Corespondenţa cu Veronica se poartă pe un ton iritat.
La 6 decembrie Veronica se plânge lui Haşdeu că Maiorescu l-a determinat pe Eminescu să nu-şi ţină făgăduiala de a o lua în căsătorie.
1881 – Scrie la 18 martie, cerând iertare tatălui său, bolnav, că nu poate veni să-l vadă. „Negustoria de gogoşi şi de braşoave” îl tine strâns de „dugheană”. Se plânge ca-i e „acru sufletul de cerneală şi de condei”. Totodată îi scrie şi lui Negruzzi, spunând că nu găseşte un minut liber spre a răspunde la scrisorile primite.
Îl anuntă însă că, prin Maiorescu, i-a trimis Scrisoarea III, pe care a citit-o de mai multe ori la „Junimea” bucureşteană. În seara de 28 martie Maiorescu o citeşte în sânul „Junimii”, la Iaşi. După publicarea Scrisorii I în Convorbiri literare din 1 februarie, şi a Scrisorii II la 1 aprilie, se tipăreşte şi Scrisoarea III la 1 mai. Pentru caracterul ei antiliberal este reprodusă la 10 mai în Timpul.
Ciclul Scrisorilor se încheie cu publicarea Scrisorii IV la 1 septembrie în Convorbiri literare.Absorbit de activitatea ziaristică, găseşte totuşi timp şi revizuieşte nuvela Ceara, a cărei ultimă formă o încredinţează lui Maiorescu, între filele unei broşuri care conţinea balada lui Schiller, Mănuşa, tradusă în treisprezece limbi; în româneşte de Eminescu.
Lucrează la desăvârsirea Luceafărului şi la diversele forme din Mai am un singur dor. În Timpul din 4 octombrie Eminescu publică o introducere la seria de Palavre, anecdote, taclale etc. ale lui E. Baican, iar în numărul din 10 octombrie se ocupă, într-un articol de fond, de însemnătatea limbii vechi din cărţile bisericeşti.
La 21 noiembrie, cu ocazia dezvelirii statuii lui Eliade, scrie un articol în care spune că Eliade este cel dintâi scriitor modern al românilor. Raporturile epistolare cu Veronica devin încordate din cauza lui Caragiale, cu care Eminescu se şi ceartă la serbarea pomului de Crăciun de la Mite Kremnitz.
1882 – La gazetă, Eminescu este flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director şi un comitet redacţional care urma să-i tempereze avântul sau polemic. Reorganizarea redacţiei însă e inoperantă, fiindcă poetul continua să scrie în stilul său propriu. La 28 martie semnează un „prim-Bucureşti” ca recenzie la volumul întâi de nuvele publicat de I. Slavici. Nu publică nici o poezie în tot timpul anului.
În schimb, citeşte în mai multe rânduri Luceafărul în sedintele „Junimii” de la Maiorescu.
Mite Krernnitz i-l traduce în nemteste. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În seara de 13 septembrie, în absenţa poetului, probabil, se citesc „iarasi vecinic frumoasele poezii de Eminescu”. În seara de 8 octombrie citeşte şi corectează, împreună cu Maiorescu, Luceafărul pe care îl prezintă şlefuit la „Junimea” de la 28 octombrie.
Împacat cu Veronica, îi scrie si primeste numeroase scrisori. Îi comunică planurile pentru viată în comun la Bucuresti. În câteva rânduri, Veronica a fost pentru scurt timp în Bucuresti. Dar curând raporturile dintre ei se strică.
1883 – În ianuarie, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citeşte la Maiorescu, în două rânduri, Luceafărul în limba germană, traducere făcută de Mite Kremnitz. Poezia, în româneşte, vede lumina tiparului în Almanahul societătii studentesti „România jună” din Viena apărut cu menţiunea aprilie. Apariţia Almanahului este anuntată în Timpul, cu începere de la 14 mai pâna la 26 iunie.
În seara de 23 martie, la şedinţa „Junimii” de la Maiorescu este semnalată prezenţa lui Iosif Vulcan. Probabil cu aceasta împrejurare Eminescu i-a cedat textul următoarelor poezii care au apărut în Familia în cursul lunilor viitoare: S-a dus amorul (la 24 aprilie), Când amintirile (la 15 mai), Adio (la 5 iunie), Ce e amorul (la 17 iulie), Pe lângă plopii fără soţ (la 28 august), Şi dacă (la 13 noiembrie). Pentru aceste poezii Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară.
La 4 iunie, Timpul anuntă plecarea la Iaşi a lui Eminescu, pentru a asista în calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare. Îşi regăseşte vechii prieteni, I. Creanga şi Miron Pompiliu. Cu această ocazie citeşte junimiştilor din Iasi, strânşi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia Doina care se tipăreşte apoi în Convorbiri literare din 1 iulie. La Bucureşti, în ziua de 23 iunie, pe o căldură înzăbusitoare, Eminescu dă semne de alienaţie mintală.
La 28 iunie boala izbucneşte din plin. În aceeaşi zi este internat în sanatoriul doctorului Şuţu. La 12 august Maiorescu este vizitat de Gheorghe Eminovici şi de fratele poetului (locotenentul), care cer relaţii despre bolnav. Convorbirile literare din luna august reproduc poezia Luceafărul din Almanahul de la Viena. La 20 octombrie Eminescu este trimis de prieteni la Viena şi internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoţit pe drum de Chibici. La contribuţiile amicilor se adaugă suma de 2000 lei, rezultată din vânzarea biletelor de intrare la Ateneu, unde Alecsandri a citit piesa Fântâna Blanduziei în ziua de 14 octombrie.
La 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefaţă semnată de Titu Maiorescu, si portretul autorului. Impresie puternică pe lângă cele publicate anterior de poet, volumul cuprinde şi 26 poezii inedite.
1884 – La 8 ianuarie se stinge din viată, la Ipoteşti, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, iar la 7 martie, îsi luă singur viaţa, prin împuşcare, Neculai Eminovici (Nicu), tot la Ipoteşti. În ziua de 1 ianuarie, Eminescu este vizitat de Maiorescu şi de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care avea sarcina să vadă cât mai des pe poet la sanatoriu.
La 12 ianuarie Eminescu scrie lui Chibici şi îşi exprimă dorinţa de a veni în ţară. La 4 februarie îi scrie lui Maiorescu, exprimându-i aceeaşi dorinţă.
D-rul Obersteiner propune la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. Maiorescu, răpunzând la scrisoarea lui Eminescu, arată bucuria tuturor pentru deplina lui însănătoşire si-l anuntă că Chibici va sosi la Viena, pentru ca împreuna să facă o excursie de plăcere de 6 săptămâni spre sudul Alpilor până la Veneţia şi Florenţa.
Petre Carp, vizitând pe Eminescu la Dobling, îi face lui Maiorescu aceleaşi propuneri.
În ziua de 26 februarie, Eminescu părăseşte sanatoriul şi, însoţit de Chibici, face călătoria recomandată prin Italia. Soseşte la Bucureşti la 27 martie, primit la gară de mai mulţi amici. În ziua de 7 aprilie, Eminescu pleacă la Iaşi cu acelaşi însoţitor. Contribuţiile pentru întreţinere continuă.
La 24 septembrie, Eminescu e numit în postul de subibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. Este prezent la banchetul anual al `Junimii’, la 25 octombrie. În noiembrie este bolnav şi internat în spitalul Sf. Spiridon.
În decembrie îl vizitează Vlahuţă. Convorbirile literare din lunile ianuarie şi februarie îi publică douăzeci si una din cele douăzeci şi sase de poezii, publicate ca inedite în volumul de la Socec. În numărul din luna februarie i se tipăreşte poezia Diana, necuprinsă în volum. În Familia din 12 februarie apare poezia Din noaptea, ultima din grupul celor date lui Iosif Vulcan în primăvara anului precedent.
1885 – Apare la Socec ediţia a doua a volumului de poezii, cu acelasi conţinut. Convorbirile literare din iulie îi publică Sara pe deal. Eminescu continuă modesta slujbă la bibliotecă şi predă lecţii la şcoala comercială. Lipseşte în lunile iulie şi august, urmând o cură la Liman, lângă Odesa, de unde scrie cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iaşi.
I se dă de către Editura Socec, 500 lei în contul volumului de poezii.
1886 – Este menţinut în serviciul bibliotecii, unde îndeplineşte roluri şterse: scrie ştatele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărtilor împrumutate şi pentru convocarea comisiei bibliotecii. Epoca ilustrată din 1 ianuarie publică Dalila (fragment). În întregime poezia a apărut postum în Convorbiri literare la 1 februarie 1890. Albumul literar al societătii studentilor universitari „Unirea”, cu data de 15 martie, îi publică poezia Nu ma înţelegi, iar Convorbirile literare din decembrie poezia La steaua.
România libera din 2 martie informează despre o conferinţă publicată lui Vlahută asupra lui Eminescu, lăudând poeziile şi criticând aspru pe cei care au avut alte păreri asupra lor. În timpul verii Eminescu devine din nou alienat.
La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă si, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamt.
1887 – Primavara, Eminescu pleacă la Botoşani, la sora sa Henrieta, şi este internat în spitalul local Sf. Spiridon. În timpul acesta se organizează în Iasi comitete de ajutorare, care lansează liste de subscripţie publică pentru întreţinerea şi îngrijirea poetului. La 13 iulie merge la Iaşi pentru un consult de medici.
Aceştia recomandă trimiterea pacientului la Viena şi Hall, unde şi pleacă în ziua de 15 iulie, însoţit fiind de doctorandul Grigore Focşa. De la Hall se întoarce la Botoşani, unde stă sub îngrijirea doctorului Isac şi a sorei sale Henrieta, cu începere de la 1 septembrie. În decembrie trupa de teatru a fraţilor Vlădicescu, cunoscuţi poetului, susţine la Botoşani un spectacol în beneficiul bolnavului. Convorbirile literare din 1 februarie îi publică poezia De ce nu-mi vii.
1888 – Eminescu are dorinţa de a-şi termina unele lucrări pe care îşi aminteşte ca le-a lăsat în manuscris. Pomeneşte Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iaşi. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimita biblioteca şi manuscrisele rămase la Bucureşti. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori.
Iacob Negruzzi depune pe biroul Camerei Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din toate părtile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea este susţinută si de M. Kogălniceanu. Camera votează un ajutor lunar de 250 lei. Abia la 23 noiembrie proiectul de lege trece la Senat, unde este susţinut de N. Gane ca raportor. Legea se va vota abia în aprilie anul următor.
Veronica Micle vine la Botoşani şi determină pe Eminescu să se mute definitiv la Bucureşti, unde şi pleacă pe data de 15 aprilie. Aici are un modest început de activitate literară.
Citeşte într-un mic cerc de prieteni Lais, care se dovedeste a fi traducerea piesei Le joueur de flute de Emile Augier. Tipăreşte în România liberă din 13 noiembrie lconarii d-lui Beldiman si la 20 noiembrie iar Iconarii. În decembrie participă la apariţia revistei Fântâna Blanduziei, unde scrie articole la 4 şi 11 decembrie, semnând cu iniţiale. În numărul din 25 decembrie al revistei se anunţă apariţia volumului de poezii, ediţia a treia, cu un adaos de trei poezii faţă de ediţiile precedente: La steaua, De ce nu-mi vii şi Kamadeva.
1889 – La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucureşti şi apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenţa judiciară a bolnavului. În noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul Românul din 16 iunie anuntă la ştiri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie.
Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu.
În octombrie se dă la tipar ediţia a patra a volumului de poezii de la Socec, cu un studiu al lui Maiorescu, intitulat: Poetul Eminescu.
La 14 octombrie moare la Botosani Henrieta Eminovici, sora care-l îngrijise pe Eminescu în ultimii săi ani de viaţă. Veronica Micle încetase din viată încă de la 3 august în chiria unor măici de la Mânăstirea Văratec.
Tot în acest an moare şi I. Creangă.
