Tradiții românești de Sânziene

0 563

În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor și cu denumirea de Drăgaică sau de Sânziene.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele își au originea într-un străvechi cult solar.

Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) si divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca în vremuri îndepartate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.

Conform tradiției, Sanzienele plutesc în aer sau umbla pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile si tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducatoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forte daunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.

În ajunul sau în ziua de Sanziene se întâlneau practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.

În dimineața de Sânziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperis.

Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub perna, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în credința ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele își făceau coronițe din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii încercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, în coronițe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf/ pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sărbătoarea Sanzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care rasarea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Pentru a fi sănătoși și a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scaldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvaleau dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se striga în jurul focurilor.

Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelsugate și se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sânziene au loc balciuri și iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele mai renumite târguri se numără cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung Muscel, Buda, din județul Vrancea, Ipătesti, judțtul Olt, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinti) și, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Leave A Reply

Your email address will not be published.