Tradiții populare românești în Duminica Floriilor

By Stefan Damian On apr. 27, 2024

În Duminica Floriilor se prăznuiește unul dintre cele mai importante evenimente ale vieții pământești a Domnului Iisus Hristos, intrarea în Ierusalim.

Venise vremea ca oamenii să afle că El este fiul lui Dumnezeu și intrarea în Ierusalim avea drept scop să vestească tuturor că a venit Mesia.

Intrarea lui Iisus Hristos a fost una smerită, cu capul plecat și cu obrajii scăldați în lacrimi, fără nicio strălucire, fără cai și care mărețe, ci doar stând pe un asin.

Mântuitorul intra în Ierusalim, iar poporul sălta ținând în mână ramuri de finic și striga: Osana întru cel de sus!
În săptămâna următoare, Iisus a pătimit multe suferințe, culminând cu Răstignirea Sa pe Cruce.

Pelerinajul de Florii trebuie să înceapă și să se sfârșească într-o biserică si reprezintă o adeverire a biruinței lui Hristos asupra morții lui Lazăr precum și o prevestire a biruinței lui Hristos asupra morții, prin Învierea Sa proprie din morți.

Tradiții și obiceiuri:

O veche legendă ne spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.
Cel care se împărtășește de Florii are mari șanse să i se împlinească orice dorință își va pune când se apropie de preot.
Cu ocazia Moșilor de Florii, femeile coc placintele pe care le dau de pomană săracilor ca să nu moară de dorul lor, așa cum a pățit mama lui Lazăr. Legendele spun ca oamenii care nu serbează ziua lui Lazăr se vor umple de pistrui.
Acum se aerisesc hainele și zestrea. În ziua de Florii unele gospodine scot hainele și veșmintele la aer în curte. Acestea se scutură de praf și, în plan simbolic, de rău și de urât. În Duminica Floriilor, fetele care vor să se mărite trebuie să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul. De Florii e bine să aeriseşti toate hainele.
Înaintea marii sărbători, fetele mari din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un par altoit. După răsăritul soarelui sunt luate și folosite în ritualuri de dragoste și sănătate.
În același timp, dacă cineva îndrăznește să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată și sfințită, riscă să albească.
Se dau câteva ramuri de salcie la vite ca să mănânce, iar livezile și viile sunt împodobite ca să dea roade bogate.
În ziua de Florii, multe gospodine coc atâtea pâini câți membrii are familia, însă sunt diferite, în funcție de vârstele celor din familie. Pâinile se împletesc din aluat de grâu și sunt ornate cu figurine sau cruci din același aluat. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.
Altă tradiție a acestei sărbători este aceea că fetele să fiarbă apă cu busuioc. Fetele merg la miezul nopții să fiarbă apa și să o pregătească pentru a se spăla pe cap cu ea a doua zi, pentru a avea un păr frumos și strălucitor. Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”
Duminica de Florii se spune că aduce veşti despre cum va fi vremea de Paşte sau cum va fi timpul în vara care va urma. Aşa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.
Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul.
De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.
De Florii se obişnuia chiar să „se facă de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an.
Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş.
O altă tradiție spune că ramurile de salcie sunt așezate înainte de culcare sub pernele fetelor nemăritate, ele crezând că vor deveni mai frumoase și vor găsi curând un soț.
Demult, crenguțele de salcie așezate la icoane după Florii se aruncau vara pe foc atunci când începea o furtună pentru a se împrăștia norii, ori se așterneau în ogradă pentru a alunga grindina. Ramurile de la icoană se așezau de gospodari în mijlocul casei, când era vremea rea, pentru a o apăra de trăsnete.
În Duminica de Florii se culeg flori ce se adună în ciubare, ele urmând a fi folosite pentru încondeierea ouălor pentru Paște.
Tradiţia cere ca de Florii mormintele să fie curăţate şi stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu flori de primăvară şi cu crenguţe sfinţite de salcie. Se dau de pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte şi gogoşi.
Pentru că se crede că acum încep să înflorească urzicile, acestea nu se mai folosesc ca alimente, iar sărbătoarea se numeşte şi „Nunta urzicilor”. Urzicile, mâncate în special în post, sunt considerate foarte sănătoase.
Se mai spune că dacă se aud broaştele cântând până la Florii, vara care urmează va fi frumoasă.
În majoritatea localităţilor din Alba, în Duminica Floriilor, după slujbă, copiii însoţiţi de dascăli şi preot, împreună cu credincioşii străbat uliţele localităţilor cu salcie înmugurită în mână, cântând „Verşul Floriilor”, ca apoi să le depună în faţa altarului. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ramurile de salcie sfinţite la Biserică se împart credincioşilor, care le pun, sub formă de cununiţă, la icoane sau deasupra porţilor, la intrarea în curţi.
În unele sate copiii duc la îndeplinire un ritual asemănător cu sorcovitul, iar în foarte multe locuri se duc ramuri verzi la biserică. Există, în unele sate, și un fel de „Sorcovit” de Florii, copiii aducând în case flori de primăvară, dar și ramuri înverzite de salcie, sfințite la biserică. Ei îi ating cu aceste rămurele pe toți cei pe care-i întâlnesc, în ideea de a fi sănătoși și fericiți.

Semnificația biblică a sărbătorii Floriilor

Marea Sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), ziua fiind cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor. În această zi creştinii sărbătoresc Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de patimile şi Învierea Sa. Intrarea Domnului în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deşi nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, şi nu avea nici pază de oşti pământeşti, după cum relata părintele Ilie Cleopa (1912 – 1998), în vol. Predici la Praznice Împărăteşti (1996).

Două sunt motivele pentru care Mântuitorul şi-a făcut o intrare triumfală în vechea cetate a Ierusalimului, potrivit starețului Cleopa. „A venit Hristos la Ierusalim pentru a pătimi moarte de cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Apoi, pentru a se împlini prorociile din Vechiul Testament, să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii”. Poporul l-a întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).

Pentru faptul că mulţimea din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserica Ortodoxă în această zi sunt împărţite credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate. Finicul sau curmalul este emblema credincioșilor și simbolul frumuseții, al purității și al nobleței interioare. El înseamnă speranța, viața care triumfă și iubirea care vine din suflet. Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (sau Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşesc slujbele Deniilor, slujbe de dimineaţă (Utrenie) făcute seara aşa cum se face în cadrul privegherilor. Deniile diferă însă şi de slujbele de priveghere şi de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti. În timpul unui an bisericesc, Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni, în timpul Postului Paştilor: miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare.

La fel vineri seara, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara. Tot Denii se numesc şi slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor şi continuă în serile de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, făcute seara.

Obiceiuri în Sâmbăta lui Lazăr

Sâmbăta lui Lazăr este sâmbăta de dinainte Floriilor, importantă sărbătoare ortodoxă care anul acesta este marcată pe data de 8 aprilie. În această zi, Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos, înfăptuită în Betania. Data acestei sâmbete este deci una schimbătoare de la un an la altul, în funcție de data Paștilor – mai precis opt zile înainte de aceasta.

În tradițiile românilor, o zi importantă este Sâmbăta lui Lazăr numită și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morților, obișnuindu-se ca, în această zi, femeile să facă plăcintele lui Lazăr și să le dea de pomană. În Sâmbăta lui Lazăr, la sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morții, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ. Totodată, se practică datina Lăzărelului, care amintește de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri.

Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având legenda ei. Într-una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. În zona de sud, în sâmbăta dinaintea Floriilor se mergea cu Vaiul, care inițial a fost un imn religios. Tradiția spune că fete împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă. În această zi există obiceiul Cântecelor de Paști, în care se povestește despre moartea și învierea lui Lazăr, înviere care o anunță pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.

În sâmbăta ce precede Floriile fetele colindă împodobite cu flori pe cap. Acestea cântă despre moartea nefericită și despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, supranumită Lăzărița, se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azimă (turtă făcută din aluat de făină de grâu sau de secară nedospit și coaptă de obicei sub spuză) iar ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze oilor, dar a început să bată vântul, creanga s-a rupt, iar el a căzut și a murit.

Cele trei surori ale lui l-au găsit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce și l-au înmormântat. În Sâmbăta dinaintea Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi de sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus,

Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Totodată, la sate, pe vremuri, se practicau de Florii și câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând, în acest fel, să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.

În Grecia, Sâmbăta lui Lazăr este cunoscută în popor cu numele „Primele Paști”. În obiceiurile păstrate în Grecia sunt evidente influnțele păgâne antice, întrucât Lazăr nu îl prefigurează numai pe Hristos, ci trimite cu gândul și la zeii ce simbolizează tinerețea precum Adonis și Atis, prezenți în ritualurile păgâne antice de primăvară. În Cipru există obiceiul ca, în timpul unui joc pe roluri, Lazăr să fie interpretat de un copil. Tot în Grecia, în Sâmbăta lui Lazăr are loc o procesiune cu caracter funerar, în care copiii cântă pe la casele cunoscuților imnuri cunoscute sub numele „Lazarakia”. La sfârșit fiecare copil primește din partea celui colindat o mică prăjitură.

În Bulgaria, în Sâmbăta lui Lazăr fetele sunt cele care cântă și danseaza pe la casele cunoscutilor “Lăzărița”. Acest obicei constituie un rit de trecere de la copilărie la pubertate.