18 mai 1920, s-a născut Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea)

0 884

1997 – A fost inaugurat, la Bucureşţi, Centrul Cultural European.

1992 – A avut loc prima rundă de negocieri privind asocierea României la Comunităţile Europene.

1980 – A erupt vulcanul Sf. Elena din statul Washington, SUA, omorând 57 de oameni şi provocând pagube în valoare de 3 miliarde de dolari.

1980 – Studenții din Gwangju, Coreea de Sud, au început demonstrațiile, cerând reforme democratice.

Demonstrația a fost violent reprimată de guvern. În acest incident, care este acum numit masacrul de la Gwangju, potrivit cifrelor oficiale, 207 de persoane au murit, iar aproximativ 1.000 au fost grav răniți.

1977 – A fost deschisă spre semnare, la Geneva, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, la 10.XII.1976 (a intrat în vigoare la 5.X.1978).

1974 – India a detonat cu succes prima sa armă nucleară în deșertul Rajahstan din provincia Pokhran, devenind a șasea țară care posedă armă nucleară.

1972 – A intrat în vigoare Tratatul cu privire la interzicerea armelor nucleare şi altor arme de distrugere în masă pe fundul marilor, oceanelor şi subsolului lor.

1969 – Programul Apollo: S-a lansat Apollo 10 cu astronauții Tom Stafford, John Young și Eugene Cernan, având misiunea de a simula o aselenizare.

1944 – Regimul sovietic a început deportarea masivă a tătarilor din Crimeea în Asia Centrală.

Este declarată „Zi pentru cinstirea memoriei jertfelor deportărilor din Crimeea”.

1923 – Hermann Oberth (1894-1980), fizician german originar din România, a susţinut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea Rachetă spre spaţiile planetare (editată, în acelaşi an, la München), care avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic.

În acelaşi an, Oberth a proiectat, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte.

1920 – S-a născut  Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea)

Papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran pontif al Vaticanului, de origine polonez. Militant pentru pace, dreptate şi echitate socială. Considerat una dintre cele mai de seamă personalităţi ale epocii.

Numele la naştere Karol Józef Wojtyła.

S-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, lângă Cracovia (Polonia), ca fiu al unui ofiţer în retragere. Se stinge din viaţă la 2 apr. 2005, în reşedinţa sa papală din Vatican.

A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (16 oct. 1978 – 2 apr. 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani).

De la vârsta de 12 ani a rămas orfan. În tinereţe a fost interesat de filozofie, de poezie şi chiar deteatru; a lucrat ca bibliotecar, reuşind să înveţe mai multe limbi străine, inclusiv greaca şi latina.

După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Jagiellone din Cracovia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al ocupaţiei naziste a Poloniei, Universitatea fiind închisă, iar cursurile suspendate (1939), a lucrat ca mesager, apoi ca muncitor într-un atelier de prelucrat pietre.

Din 1942 se înscrie la un seminar clandestin condus de Arhiepiscopul din Cracovia, Cardinalul Sapieha, devenind preot catolic la 1 noiemb. 1946. Îşi continuă studiile teologice la Universitatea Papală Angelicum a Vaticanului, unde îşi va da licenţa, apoi şi doctoratul în teologie (1948).

În 1953 i se încredinţează Catedra de teologie morală şi etică socială la Facultatea de Teologie din Cracovia, fiind apoi numit profesor de etică la Universitatea Catolică din Lublin (1954).

În acest oraş fondează un Institut de Morală Creştină, a cărui direcţie o va deţine până în 1978.

În 1957 îşi ia al doilea doctorat, în filozofie, la Universitatea Catolică din Lublin. Un an mai târziu este numit epicop şi ajutor al Arhiepiscopului Baziak, fiind la doar 38 de ani cel mai tânăr episcop din Polonia. Participă în 1962 la cel de al Doilea Consiliu de la Vatican şi în dec. 1963 este numit Arhiepiscop de Cracovia, iar în iun. 1967 Papa Paul VI îl numeşte cardinal.

La 22 oct. 1978, după stingerea din viaţă a lui Papa Ioan Paul I, Karol Wojtyla a fost încoronat ca Suveran Pontif, cu numele Ioan Paul II. A fost primul Papă de origine slavă.

La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relaţii diplomatice cu 84 de state. Până în 2003, numărul lor era de 172 de state. A participat ca membru deplin sau ca observator în diverse organizaţii internaţionale şi regionale. A exprimat punctul de vedere catolic în toate marile foruri internaţionale; a promovat dialogul ecumenic şi interreligios.

S-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale păcii interne şi internaţionale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine. Cele mai multe din vizitele sale internaţionale au fost realizate în dublă calitate, de şef de Stat şi de şef al Bisericii Catolice.

În anumite cazuri, s-a folosit de propria imagine, de prezenţa mediatică, indiferent de riscuri şi cu un realism dezarmant: “Eu predic Evanghelia, nu Democraţia!”.

Intervenţiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru regimurile dictatoriale. A susţinut mişcările disidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul Solidarność din Polonia şi a avut astfel un rol hotărâtor în una dintre cele mai mari schimbări politice din istorie – căderea Cortinei de Fier în Europa de Est la sfârşitul anilor ’80.

La 13 mai 1981, Ioan-Paul al II-lea a fost victima unui atentat la viaţa sa, comis de Mehmet Ali Agca, de origine turc.

În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a Papei, pus la cale de o grupare extremistă. La 6 ian. 1995, Poliţia din Manila, Filipine, a dejucat Operaţiunea Bojinka, care era de fapt un plan pentru uciderea lui Ioan Paul al II-lea.

Doctor Honoris Causa al Universităţii Spiru Haret din Bucureşti (2004).

Succesor al său a fost declarat Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea).

Cercetătorii polonezi au stabilit descendenţa valahă a Papei, demonstrând, că păstorii români din nord-vestul Transilvaniei şi Moldovei s-au stabilit în peste 500 de localităţi de pe teritoriul polonez, timp de trei secole, unde funcţionau legile valahe – ius valachicum.

În unul dintre aceste sate, Czaniec, s-a născut pe la 1788, străbunicul Papei, Vartolomei Wojtyla. Numele Wojtyla este des întâlnit în documentele medievale şi provine din românescul Voitilă.

1918 – În Basarabia a fost introdusă prin lege instituția jandarmeriei care funcționa în România.

1910 – Terra a trecut prin coada cometei Halley.

A fost cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.

1899 – La Haga s-au deschis lucrările primei Conferinţe a Păcii, la care a participat România.

1891 – S-a născut Rudolf Carnap, filozof german care a activat în Europa înainte de 1935 și în SUA după aceea. A fost membru al Cercului de la Viena și susținător al pozitivismului logic.

Rudolf Carnap era de părere că filosofia trebuia înțeleasă ca activitate de clarificare a limbajului prin analiză logică.

Analiza consta în cercetarea logică a fundamentelor limbajului, în construirea unei sintaxe logice în care sunt admise doar tautologiile (propoziții analitice) și propoziții de experiență de forma „x are proprietatea z” , prin care se descrie experiența empirică.
Potrivit lui Carnap, numai termenii care alcătuiesc propoziții de experiență (propoziții prin care exprimăm experiența senzorială) au semnificație. Mai mult, numai propozițiile de experiență, a căror valoare de adevăr sau falsitate poate fi verificată prin confruntarea cu experiența empirică, au sens.

Rezultatul analizei lui Carnap este acela că filofosia speculativă (de exemplu metafizica) este fundamentată pe două tipuri de erori: pe de o parte, folosește cuvinte lipsite de semnificație, iar pe de altă parte, enunțurile sale sunt lipsite de sens.

Pentru termeni precum „Absolutul”, „Necondiționatul”, „Ființa în sine”, metafizicianul nu poate furniza condiții empirice de adevăr, ci doar sentimente și reprezentări ce stau în spatele pretinsei semnificații. Mai mult, propoziții metafizice, precum cele oferite de Hegel: „Ființa pură și neantul sunt unul și același lucru”, sunt fără sens, pseudo-propoziții, pentru că sunt susținute de cunoaștere accesibilă științei empirice, neverificabilă.

1883 – A văzut lumina zilei Walter Adolph Gropius, arhitect și pedagog german, fondator și director al Bauhaus, unul din mării arhitecți ai secolului XX, care a trăit și creat în Germania, până în 1934, și apoi în Statele Unite ale Americii, din 1937 până la moartea sa.

În 1919, Gropius a fondat Bauhaus, ceea ce desemnează atât Staatliches Bauhaus, o școală de artă, design și arhitectură din Germania, activă între 1919-1933, cât și un curent artistic foarte influent în arhitectură, artele plastice, designul, mobilierul și decorările interioare ale secolului XX. Ambele sensuri ale termenului Bauhaus sunt strâns legate de Walter Gropius.

Studenții de la Staatliches Bauhaus erau educați interdisciplinar și complex ca arhitecți, constructori, designeri, fotografi, pictori, creatori de mobilier și textile.

Erau, totodată, stimulați să utilizeze materiale noi, specifice producției de masă, având că produs final al activității lor clădiri, în special industriale, furnizate „la cheie”.

Scopul declarat programatic al lui Walter Gropius era clădirea livrată integral, de la designul arhitectural inițial până la mobilarea încăperilor și decorarea acestora cu artefacte.

Tot în spiritul viziunii sale integratoare a habitatului uman, atât a celui personal, cât și a celui profesional, Gropius argumenta prin demonstrare conceptul de eficiență arhitecturală, prin care un atare ansamblu de clădiri era realizat arhitectural și constructiv cu mijloace materiale, financiare și umane minime.

În anul 1945, Gropius a fondat firma TAC (The Architects’ Collaborative), o firmă de arhitectură pe care a constituit-o cu un grup de tineri arhitecți americani, firmă ce a devenit în timp una dintre cele mai bine cunoscute și respectate firme în domeniu.

Printre altele, stilul promovat de TAC, dar și de Gropius însuși, a fost adeseori numit The New Bauhaus.

Printre arhitecții și colaboratorii săi inițiali se numără și Norman C. Fletcher, Jean B. Fletcher, John C. Harkness, Sarah P. Harkness, Robert S. MacMillan, Louis A. MacMillen și Benjamin C. Thompson, toți deveniți ulterior nume cunoscute în arhitectură americană și de pretutindeni.

1872 – A venit pe lume Bertrand Arthur William Russell, filosof, matematician, istoric și critic social britanic.

În timpul vieții s-a declarat ca fiind liberal, socialist și pacifist, dar, în același timp, a admis că nu a fost cu adevărat niciunul dintre aceste lucruri.

Cu toate că a locuit preponderent în Anglia, Russell s-a născut în Țară Galilor, țară în care a și murit, la vârsta de 97 de ani.

La începutul anilor 1900, Russel a condus revolta britanică împotriva idealismului. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, alături de predecesorul său Gottlob Frege și protejatul său Ludwig Wittgenstein, și este văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX.

A fost co-autor (împreună cu A. N. Whitehead) la Principia Mathematica, o încercare de a găsi bazele matematicii în logică. Eseul său filosofic On Denoting este considerat o paradigmă a filosofiei.

Lucrările sale au avut o influență considerabilă asupra logicii, matematicii, teoriei mulțimilor, lingvisticii și filosofiei, în special filosofia limbii, epistemologie și metafizică.

Russel a fost un proeminent activist anti-război; a militat pentru comerțul liber și anti-imperialism. În timpul Primului Război Mondial a fost arestat pentru acțiunile sale pacifiste, iar apoi a făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al dezarmării nucleare.

În anul 1950, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură, în recunoașterea lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință.

1848 – Pe fundalul afirmării idealurilor naţionale ale revoluţiei de la 1848, George Bariţiu a scris, în „Gazeta de Transilvania”, că „Soarta naţiunii romane se va hotărî la Bucureşti şi în Iaşi, iar nu în Cluj, nici în Blaj, nici în Buda”.

1845 – Mihail Kogalniceanu a început, la Iaşi, publicarea „Letopiseţilor Ţării Moldovei”, în trei volume, prima editare a cronicilor lui Miron Costin, Grigore Ureche şi Ion Neculce, la care va adăuga, în ediţia următoare, cronici muntene.

1804 – Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței.

A fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie 1804, în cadrul unei ceremonii grandioase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris.

Napoleon a domnit între anii 1804-1814 și 1815.

1799 – A decedat Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar (atât francez cât și american); cunoscut pentru piesele lui de teatru, în special cele trei piese cu bărbierul Figaro.

Pisele lui Beaumarchais din seria Figaro cuprind Le Barbier de Séville (Bărbierul din Sevilla), Le Mariage de Figaro (Nunta lui Figaro), și La Mère coupable.

Figaro și Contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în călătoriile lui în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul revoluției franceze.

Figaro și Almaviva au apărut pentru prima dată în Le Sacristan, pe care a scris-o prin 1765 și a redenumit-o un interludiu, imitând stilul spaniol .

Faima lui a început, totuși, cu prima piesă dramatică (drame bourgeois), Eugénie, care a avut premieră la Comédie Française în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, Les Deux amis ou Le Négociant de Lyon (Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la Comedia Franceză.

1388 – S-a finalizat zidirea bisericii mari, cu hramul Sfânta Treime, a mănăstirii Nucet (azi mănăstirea Cozia), județul Vâlcea, importantă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân.

Mănăstirea Cozia este situată pe malul drept al Oltului la 22 km de Râmnicu Vâlcea și 75 km de Sibiu. Inițial, mănăstirea a fost cunoscută sub numele de Mănăstirea Nucet, fiind clădită într-o regiune prielnică pentru creșterea nucilor.

Numele de Cozia l-a primit mai târziu, după muntele din vecinătate. Zidirea mănăstirii Nucet i-a fost sugerată domnitorului Mircea cel Bătrân de către calugărul cărturar Nicodim de la Tismana.

Zidirea bisericii începuse în primăvara anului 1387, fiind executată de un arhitect sârb chemat de însuși domnitorul Munteniei. Modelul este caracteristic stilului bizantin și a fost principalul model al arhitecturii religioase din Muntenia timp de patru secole.

Biserica mare a fost construită inițial doar cu pronaos, naos și altar, pridvorul adăugându-se în anul 1707.

De-a lungul timpului s-a efectuat o serie de modificări, dar frumusețea construcției s-a păstrat.

În Biserică Mare se poate vedea pictura oiginară și anume în naos, unde, pe pereții de vest, sunt pictați Mircea și fiul său, Mihail, în costume de cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Șerban Cantacuzino. În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei și decedată în 1605.

Mănăstirea Cozia nu mai păstrează aproape nicio urmă autentică de pe vremea ctitorului mănăstirii Mircea cel Bătrân. Singurele obiecte rămase de pe vremea domnitorului, două clopote, au fost luate de mai-mării bisericii și duse unul la Episcopia Râmnicului și cel de-al doilea la Episcopia Argeșului.

Epitaful lui Mircea cel Bătrân a ajuns și el la Muzeul de Artă de la București, la Cozia rămânând doar o bucată din placa de mormânt a domnitorului. De asemenea, tot de pe vremea lui datează modelul de cruce voievodală care se află și acum pe turla mănăstirii.

Leave A Reply

Your email address will not be published.