Mai este Marin Preda actual? Se întreabă mulți istorici și critici literari actuali. Și nu numai ei, dar și cititorul de rând este descumpănit și derutat,în forfota culturală a vremurilor prezente, când globalizarea a luat locul actului cultului traditional și cititul cărților a rămas o amintire frumoasă. De la scrierea romanului ,,Moromeții” au trecut mulţi ani, rămânând în umbră sub motivul că prozei ţărăneşti i-a trecut timpul.
Ba, mai mult, cei ce-l contestă spun că Marin Preda este un scriitor care a colaborat cu regimul comunist, făcând trimiteri la nuvela ,,Desfășurarea”, la faptul că a devenit membru de partid și a fost numit Directorul Editurii Cartea Românească, fiind ales și deputat o perioadă de timp în Marea Adunare Națională și că s-a bucurat de confortul caselor de creație, având o camera special rezervată lui la Palatul Mogosoaia.
Marin Preda nu mai este, a rămas însă în istoria literară un mare scriitor, poate cel mai mare scriitor român al ultimului sfârșit de secol. Moartea lui venită din senin, în plină glorie cu romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” într-un mai apocaliptic, în 1980 a sporit atenția cititorului nu numai asupra operei ci și asupra omului Marin Preda. Cine a fost Marin Preda, omul ? Venit de la țară dintr-o comună pierdută în câmpia Găvanu-Burdea, Siliștea-Gumești, fiu de țăran, dintr-o familie numeroasă, Preda s-a adaptat greu mediului citadin.
Așa se explică faptul că sentimentele lui de dragoste au rămas pe planul doi mult timp, până și-a făcut o carieră. Să ne amintim câteva secvența din viața lui. În 1937, evitând Școala Normală din TurnuMăgurele (pe atunci, reședința județului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.
În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.
La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă datorită greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.
În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefirești… N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la
Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.
În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu’ în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.
În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.
În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” pubică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.[]Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952devine redactor la revista „Viața românească”.
Cine a trait acele timpuri își dă seama că era greu sa te strecori printre trepădușii politruci de atunci și să faci o carieră literară până nu făceai pact ,,cu deavolul”. Și ,, deavolul” era foarte vigilent.
Fiind un autor de succes, serviciile secrete îl vedeau ca pe un „bun cultural” al poporului și aveau grijă de el.
Prima notă informativă provine din data de 9 septembrie 1952 si a fost publicată în revista de cultura „Altitudini”, in mai 2006: „Sus-numitul va fi supravegheat în continuare informativ pentru a se strănge probe și pentru a fi încadrat in U.M. (n.r. – unitate de muncă).”
Scriitorul confirmă faptul că se afla in vizorul autoritatilor in volumul de eseuri „Imposibila intoarcere”: „Prin 1952 mă aflam la Tușnad, intr-un prim concediu adevarat din viața mea. Un prieten foarte nelinistit in conștiința lui, neliniște pe care n-o înțeleg nici azi, mă avertizase prin luna mai a aceluiași an că daca nu scriu imediat ceva prin care să dispară norii unei maladii de care mi se legase numele (naturalism!) și în care nepăsător pluteam voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor și maladia literara se va transforma în una politică. Atunci va fi grav… Reușise să mă neliniștească și pe mine”. Marin Preda scapa de brațul poliției politice scriind povestirea „Desfasurarea”, care are ca subiect colectivizarea.
A doua perioada in care intră puternic in atentia Securitatii este in anul 1965, pe vremea cand era căsătorit cu Eta Wexler, cea de-a doua sotie, critic literar de origine evreiasca. Aceasta căsătorie nu este văzută cu ochi buni de partid și de poliția politica, apreciind ca Marin Preda a căzut sub influența „cercurilor naționaliste evreiești”.
In Dosarul cu numarul 11.119 din Fondul „D” al Arhivei Serviciului Romăn de Informații se consemnează: „La recomandarea și aranjamentul unor evrei, Marin Preda s-a căsătorit cu o evreică, Eta Vexler, ajungând treptat să fie înconjurat și îndrumat in literatură și în viața sa, aproape în exclusivitate, de elemente naționaliste evreiesti, cum sunt: Ovid S. Crohmalniceanu, critic literar, element dușmănos, Paul Cornea, conferențiar universitar, element dușmănos, Horia Bratu, critic literar, Nina Cassian, scriitoare, N. Tertulian, critic literar si alții.
Influența negativa exercitată asupra lui Marin Preda și în mod deosebit cea a lui Ovid S. Crohmălniceanu se observa mai ales in atitudinea acestuia față de creația literară, fața de problemele ce frământă pe marea majoritate a scriitorilor, în poziția pe care o are față de regimul nostru democrat-popular.” In urma acestui raport, in locuinta lui Marin Preda este montată aparatură de ascultare. Scriitorul scapă și de această dată, divorțând de Eta si publicând volumul doi din „Moromeții”, mulți critici considerând cartea un compromis politic.
A treia oară când scriitorul este urmărit informativ de Securitate este in anul 1971, imediat dupa lansarea „Tezelor din iulie”, prin care Ceaușescu întrerupe brutal libertatea de expresie și introduce cenzura.
Dosarul „Editorul”, cum are codul raportul de urmărire, este inchis pe 19 martie 1973, cu concluzia: „In urma discutiei pe care organele de partid au avut-o cu Marin Preda în decembrie 1972, acesta și-a îmbunătățit activitatea, sporindu-și exigența în ce priveste calitatea și conținutul lucrărilor ce apar la editura pe care o conduce.”
Marin Preda a fost luat în vizorul securităţii după apariţia romanului „Delirul”, roman care readuce în actualitate profilul moral al mareşalului Antonescu. Prezentarea conducătorului României din perioada celui de-al Doilea Război Mondial intr-o lumină pozitivă a fost considerată la timpul respectiv o încercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei străbune. Marin Preda avea în pregătire un alt roman în care intenţiona să arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru în obsedantul deceniu.
În romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” eroul principal pomeneşte la un moment dat despre „era ticăloşilor”. Notiţele volumului al doilea din „Delirul”, împreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau în fişetul lui personal au dispărut imediat după moartea scriitorului.
După unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atât pentru ruşi, care nu puteau uita înfrângerile suferite în fata armatei române conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cât şi pentru cuplul dictatorial din România, deoarece în acest volum el face o subtilă aluzie la pretenţiile soţiei dictatorului de a se afirma în viaţa politica a ţării. Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească sentimente de invidie şi în rândul unora dintre confraţii săi, atât înainte cât şi după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au încercat să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un produs al regimului comunist şi faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.
Să vedem insa cum s-a desfăşurat „colaborarea” lui cu regimul comunist şi care au fost relaţiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar şi de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori în documentele securităţii. în Dosarul de Urmărire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume şi era intitulat „Editorul”, există o notă a securităţii datată 16 noiembrie 1972 în care se menţionează că „Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul că este cunoscut cu manifestări negative cu privire la politica partidului şi Statului nostru”. După „Tezele din aprilie” prin care Nicolae Ceauşescu anunţa începutul aşa zisei „revoluţii culturale” după model chinezesc, securitatea a început urmărirea tuturor plecărilor peste hotare ale scriitorilor, consideraţi potenţiali duşmani ai „revoluţiei culturale”.
Se cunoaşte faptul ca Marin Preda era în evidenta securităţii încă din anul 1966. Toate deplasările şi întâlnirile lui erau urmărite de o armata de agenţi care îl supravegheau în permanenta. În notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se menţiona: „declaraţii duşmănoase la adresa orânduirii”, „refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia”, precum şi unele afirmaţii cu privire la lipsa de libertate a presei în România. Intr-una din aceste note se preciza că în anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se întâlnise cu „transfugii faţă de care a criticat regimul comunist din România”.
În luna ianuarie 1972 un alt informator al securităţii care semna „Artur”, scria că Marin Preda se întâlnise la Paris cu Monica Lovinescu şi cu alţi colaboratori ai postului de radio „Europa Libera”. în baza acestor note, cât şi a unui referat al securităţii în legătură cu „activitatea lui duşmănoasă”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii „Cartea Romaneasca” s-au făcut dese percheziţii noaptea. Cât priveşte „colaborarea” lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu uşurinţa citind declaraţia criticului literar Marin Mincu căruia nu i se publicau lucrările fiind acuzat ca în scrierile lui este prea de „dreapta”.
Marin Preda, directorul Editurii l-a apărat insa punând la punct pe un denigrator al acestuia printr-o înjurătură neaoşe, publicându-i apoi toate lucrările. Iată cum îl caracterizează Marin Mincu pe acest aşa zis „produs al proletcultismului”: „Marin Preda era un om de o elevată nobleţe, comportându-se în orice împrejurare ca un adevărat aristocrat; el avea răbdarea nobila să-i asculte pe toţi cei care i se adresau şi să le răspundă cu francheţe şi naturaleţe. De asemeni el apreciază „onestitatea intelectuală a lui Preda şi incapacitatea lui organica de a tolera minciuna şi injustiţia, de orice fel ar fi fost acestea.”
La 11 ianuarie 1966, Ion Caraion, racolat Încă din 1964 de Securitate, a dat prima nota informativa legată de Marin Preda, sub numele de cod Nicolae Anatol, maiorului Mircea Albescu.
In opinia poetului, amicul sau era un obsedat sexual si un grobian, care a avut succes literar doar datorita unor imprejurari. Agentul incepe delatiunea sa cu anii in care Preda era corector la ziarul Timpul.Conform lui Anatol, pe atunci, tânarul Marin Preda era veșnic nemâncat și in ultimul hal de oboseala, motiv pentru care adormea in timp ce corecta spaltul.
Din aceeasi notă informativa reiese clar ca Ion Caraion îl invidia pe Preda. Din acest motiv, încerca să-l convingă pe ofiterul de legatura că, în tinerete, romancierul era complexat și necivilizat.
De pilda, pentru a arăta cât de necioplit îi era prietenul, Caraion descrie, cu lux de amanunte, cum Preda, invitat in garsoniera poetului Miron Radu Paraschivescu, a preferat sa se duca pe maidanul de langa bloc ca să se ușureze decât sa foloseasca baia. Pentru că, i-ar fi spus Preda, la toaleta erau vase de „marmură așa de curate”.
Caraion arata ofiterului de legatura ca totusi era „generos” fata de scriitor, cel din urma avand doar defecte. Asa ca arata cum, prin anii ’50, l-a ajutat pe Preda, dar si pe sotia acestuia, sa se trateze, gratis, de… blenoragie, intervenind pe langa un medic de la „Parhon”.
Notei trebuia sa nu-i lipseasca nimic, asa ca urmeaza o scena fierbinte. Protagonisti, Marin Preda si N.C., „o femeie rafinata care stia si frantuzeste”, dupa cum i-ar fi marturisit chiar romancierul. Apoi, poetul descrie ironic cum Preda si N.C. faceau sex intr-unul din „birourile fostului Minister al Artelor, aflat atunci in blocul Ambasador”, iar „pat le era dusumeaua”.
Femeia la care se referea Ion Caraion in nota incredintata maiorului Albescu era poeta Nina Cassian. Documentul, inregistrat la 20 ianuarie 1966 si catalogat „Strict Secret”, abunda de consideratii care scot in evidenta defectele lui Preda.
Pe scurt, era vorba despre lipsa de instruire a romancierului, despre faptul ca in tinerete a plagiat dintr-un autor ungur ori aspecte legate de viata conjugala.
Ulterior, notele informative ale lui Caraion legate de Preda ori alti scriitori au fost semnate cu numele Artur.
La rândul lui, Nicolae Breban declara că Marin Preda i-a publicat romanul „Îngerul de gips”, deşi era ostracizat în ţară întrucât participase peste hotare la manifestări anticomuniste.
Despre organele de represiune care ţineau ţara sub teroare, eroul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni” foloseşte la adresa lor epitete precum „duri”, „cretini”, „primitiv” (un colonel de securitate), „demagog rudimentar” (un general), „analfabet periculos” (un gardian pe care până la urmă l-a omorât de teama de a nu fi el ucis de acesta) etc.
Puteau fi trecute cu vederea aceste păreri infamante ale lui Marin Preda la adresa băieţilor cu petliţe albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece soţia dictatorului fusese vizată direct în aluzia referitoare la dorinţa ei de implicare în viata politică, precum şi sprijinul logistic al ruşilor care se simţiseră ofuscaţi la apariţia volumului „Delirul”. Cu câteva zile înaintea morţii lui, după cum declara fratele său, scriitorul a primit câteva ameninţări cu moartea şi i-a mărturisit, „sunt un om terminat”, exact ca în cazul lui Vlad Georgescu. Şi băieţii s-au ţinut de cuvânt, exact ca în cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post „Orizonturile Roşii”, carte care a dezvăluit occidentului adevărata faţă a dictatorului roman. Pentru a demonstra că nu sunt primitivi, i-au vârât un cearşaf în gura, sau i-au pus o perna pe fata, „astupându-i orificiile respiratorii”, după cum reiese din raportul întocmit de IML.
Cea mai autorizata părere asupra morţii lui Marin Preda rămâne insa cea a medicului Şerban Milcoveanu, care, bazându-se pe declaraţiile unor martori care l-au văzut pe Marin Preda imediat după moarte, este convins ca a fost otrăvit cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifică tuturor cadavrelor, ci era de culoare „rubinie, de un roşu deschis”, culoare specifica a celor morţi în urma inhalării cianurei. De aceiaşi părere este şi fosta soţie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsă că soţul ei a fost otrăvit. şi Aurora Cornu, prima lui soţie, a declarat intr-un interviu acordat la Paris Lucreţiei Bârlădeanu „După ce am văzut fotografiile date de politie cu cadavrul lui Marin nu poţi să nu te întrebi daca nu este vorba de un asasinat…”
Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească sentimente de invidie si in rândul unora dintre confraţii săi, atât inainte cât şi după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au incercat să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un produs al regimului comunist şi faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.
”A apărut-zice Eugen Simion- o formă nouă de contestare, agasarea sau impacienţa, iritarea faţă de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciştilor şi scriitorilor care îl atacă bezmetic…m-am trezit că sunt admonestat şi chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulţi îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci şi că vine din lumea ţărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocraţi, să fie os domnesc…
Profesor Ion Ionescu – Bucovu
