5 septembrie 1972, a avut loc Masacrul de la Olimpiada din Munchen
2000 – A început, la New York, „summitul mileniului”, reuniune care grupează aproximativ 160 de şefi de stat sau de guvern.
1997 – Maica Tereza, pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxiu, de origine albaneză, fosta superioară a Congregaţiei romano-catolice „Surorile carităţii”, cu sediul la Calcutta, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1979, a decedat la vârsta de 87 de ani, în urma unui atac de cord.
1980 – S-a inaugurat tunelul St. Gotthard din Elveţia, cel mai lung tunel de autostradă din lume (16,22 km), ce se întinde de la Goschenen la Airolo.
1975 – Un plan de asasinare a preşedintelui american Gerald Ford a eşuat, agenţii serviciilor secrete au reuşit să o împiedice pe Lynette „Squeaky” Fromme (adeptă a cultului condus de Charles Manson) să folosească arma pe care o avea asupra ei. La o jumătate de lună după acest incident, Ford a scăpat dintr-o nouă tentativă de asasinare.
1972 – A avut loc Masacrul de la Olimpiada din Munchen: 11 membri din delegaţia Israelului la Jocurile Olimpice de Vară de la Munchen, Germania, au fost ucişi de un grup terorist palestinian. Cinci palestinieni, îmbrăcaţi în echipament sportiv şi având asupra lor genţi pline cu armament, au reuşit să pătrundă în satul olimpic în cursul nopţii, unde s-au întâlnit cu alţi trei complici, toţi făcând parte din gruparea „Septembrie negru”. Aceştia au luat cu asalt apartamentele în care erau cazaţi sportivii israelieni, ucigând pe loc doi dintre membrii delegaţiei şi luându-i ostatici pe ceilalţi. Negocierile purtate de şeful Poliţiei germane, Manfred Schreiber, şi liderul echipei olimpice egiptene, Ahmed Touni, nu au avut succes, deşi au durat mai bine de 20 de ore. Teroriştii au cerut autorităţilor eliberarea a 234 de prizonieri arabi şi germane, precum şi un avion cu care să ajungă la Cairo. Teroriştii au fost atraşi în capcană, la baza aeriană Fýrstenfeldbruck. Masacrul de la baza aeriană s-a soldat cu moartea celor 9 ostatici israelini, a 5 dintre terorişti, precum şi a unui poliţist. Olimpiada a fost reluată după o pauză de 34 de ore de la tragicul atac.
1905 – A fost semnat Tratatul de la Portsmonth (Marea Britanie), care a dus la încheierea ostilităților militare dintre Rusia şi Japonia.
Tratatul a fost semnat după negocieri purtate la Șantierul Naval Portsmouth din Kittery Maine (și denumit după orașul Portsmonth, New Hampshire din apropriere), din SUA.
Delegații care au semnat acordul de pace au fost Serghei Vitte şi Roman Rosen pentru Rusia, iar pentru Japonia, Komura Jutaro şi Takakira Kogoro. Întâlnirile s-au ținut în clădirea „General Stores” (astăzi, Clădirea 86).
Conform tratatului, atât Japonia cât și Rusia acceptau să evacueze Manciuria și să o retrocedeze Chinei, dar Japonia a primit în chirie peninsula Liaodong și sistemul rusesc de căi ferate din sudul Manciuriei cu acces la resurse strategice. Japonia a primit și jumătatea sudică a insulei Sahalin de la Rusia. Deși Japonia a câștigat mult de pe urma tratatului, era mai puțin totuși decât aștepta publicul nipon, întrucât poziția inițială a Japoniei la negocieri a fost să ceară întreaga insulă Sahalin și despăgubiri de război. Războiul Ruso-Japonez din 1904-1905 s-a dat între Rusia, mare putere internațională cu una dintre cele mai mari armate din lume, și Japonia, o țară încă mică, abia ieșită dintr-o perioadă de două secole și jumătate de izolare. Războiul Ruso-Japonez, care a implicat nu doar cele două țări beligerante, ci și China, Coreea, Europa și Statele Unite, au stabilit echilibrul puterilor în Pacific pentru următorul secol. Războiul și tratatul au dat semnalul apariției Japoniei ca putere mondială. Datorită rolului jucat de președintele Theodore Roosevelt, Statele Unite au devenit de asemenea o importantă forță diplomatică mondială. Roosevelt a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1906 datorită eforturilor dinaintea și din timpul negocierilor, deși el nu a fost prezent la Portsmouth. Această afacere internațională a rezolvat dificultățile de moment din Orientul Îndepărtat și a dus la patru decenii de pace între cele două țări.
Negocierile tratatului de pace de la Portsmouth au fost identificate ca un exemplu timpuriu de diplomație la niveluri multiple. Cercetările recente asupra documentelor primare au arătat că cetățeni localnici au încurajat eforturile delagaților de a ajunge la un acord cu ocazia a numeroase evenimente sociale, în special atunci când negocierile formale nu aveau rezultat.
La aniversarea centenarului tratatului, cercetătorii au investigat jurnalele participanților, ziarele locale și documentele guvernamentale care să explice cauzele războiului, al conflictului militar maritim și terestru, diplomația pe canale neoficiale a președintelui american Theodore Roosevelt, și negocierile găzduite de Marina SUA și de statul New Hampshire. Conferința de pace a început când președintele Theodore Roosevelt a invitat ambele țări să ducă negocieri directe într-un loc neutrul, la Portsmouth, New Hampshire. Datorită încrederii pe care Roosevelt o avea în Marina SUA, Șantierul Naval Portsmouth a fost ales anume ca loc al negocierilor.
Negocierile au durat întreaga lună august. Înainte de demararea lor, japonezii ar fi semnat un acord Taft-Katsura cu SUA, în iunie 1905, prin care SUA accepta controlul japonez asupra Coreei în schimbul dominației americane în Filipine.
Deși Japonia a cerut întregul Sahalin și despăgubiri de război, iar Rusia a refuzat ferm, s-a ajuns la pace în urma acțiunilor participanților, inclusiv în urma comunicațiilor neoficiale cu Roosevelt. Rusia, sub îndrumarea lui Vitte, nu era dispusă la concesii în numele păcii și a profitat de nevoia Japoniei de a pune capăt războiului și astfel de dispoziția acesteia la compromis. Roosevelt a propus la început ca o comisie neutră să propună concesii pe care Rusia să le facă Japoniei, dar, după ce ideea a fost respinsă, Roosevelt i-a convins pe japonezi să reununțe la despăgubiri și să accepte doar jumătatea sudică a Sahalinului.
Tratatul a confirmat apariția Japoniei ca mare putere în Asia de Est, și a obligat Rusia să renunțe la politicile expansioniste din regiune, dar nu a fost bine primit de publicul nipon.
1858 – S-a născut Alexandru Vlahuță, scriitor român, adesea caracterizat ca fiind un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.
1857 – A murit Isidore Marie Auguste François Xavier Comte, sociolog şi filosof francez, fondatorul teoriei pozitivismului, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să aspire în viziunea sa, după ce a trecut prin faza teologică şi cea metafizică, care erau considerate drept faze necesare în dezvoltarea omenirii de la copilărie spre maturitatea din cea de a treia fază, a spiritului pozitiv. Este considerat unul dintre primii mari filozofi occidentali moderni, Comte a acordat o importanță deosebită interconexiunii elementelor sociale, reprezentând premisa creării funcționalismului modern.
1698 – Ţarul Petru cel Mare al Rusiei a introdus un impozit pe bărbi, pentru a-şi determina poporul să renunţe la obiceiurile orientale.
1638 – S-a născut Ludovic al XIV-lea, rege francez supranumit „Regele Soare”, a condus Franţa timp de 72 de ani (cea mai îndelungată domnie din istoria Europei). Absolutismul regal a atins apogeul în timpul domniei lui. În 1643, înainte de a împlini 5 ani, tatăl său moare şi Ludovic i-a urmat pe tron. „Regele Soare” a promovat o politică externă agresivă, sub conducerea sa fiind declanşate mai multe războaie. Atât luptele iniţiate, cât şi luxul de la curtea regală au ajuns să ruineze Franţa. Lui Ludovic al XIV-lea i se atribuie celebra expresie „Statul sunt eu”. În perioada domniei sale, artele, ştiinţa şi literatura au cunoscut o perioadă înfloritoare. Tot în aceşti ani a fost ridicat şi imensul palat de la Versailles.