26 septembrie 1898, s-a născut George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american, creator al unor muzicaluri memorabile şi producător al unor comedii de succes

1497 – Are loc asediului Cetății Sucevei de către oastea poloneză.

La data de 26 septembrie 1497 a început asediul oastei poloneze conduse de regele Ioan Albert, asupra cetăţii Suceava,capitala Moldovei. Cetatea a fost asediata timp de 21 de zile de către oștile poloneze, dar nu a fost cucerită, iar rezistența ei a obligat armatele polone să renunțe la asediu și să ia drumul întoarcerii. Cetatea Sucevei a fost atestată documentar pentru prima dată la 11 februarie 1388 într-un hrisov domnesc, fiind ridicată în vremea domniei lui Petru al II-lea Mușat, fiind fortificată de către Alexandru cel Bun, suferind în final numeroase modificări odată cu preluarea conducerii Moldovei de către marele voievod Ştefan cel Mare.

Astfel, sistemul defensiv construit de Ștefan, făcea imposibilă pătrunderea în cetate fără acceptul celor din interior. Cetatea avea la început un plan rectangular și ziduri groase de circa 1,50 metri, ce erau întărite din loc în loc cu turnuri de apărare de formă pătrată, iar intrarea se făcea pe latura de sud, printr-o poartă ce avea formă de un arc semicircular.

Însă răspândirea la mijlocul secolului al XV-lea a unei noi tehnici de luptă și mai ales a artileriei, a impus creşterea capacităţii de rezistenţă a Cetăţii Sucevei.

Astfel, după asediul turcesc din anul 1462,  Stefan  cel Mare construiește un nou și impunător pod de acces în cetate, precum și noi ziduri de incintă, ce a dus mărirea capacităţii de rezistenţă a zidurilor exterioare prin dublarea grosimii iniţiale. În vara anului 1476, însuși marele sultan Mahomed al II-lea a asediat cetatea, dar fără a avea succes.

De altfel, această cetate nu a fost niciodată cucerită prin forţa armelor, chiar dacă a fost supusă la mari și nenumărate asedii, iar singura armată care a trecut porțile acestei cetății, a fost armata condusă de Mihai Viteazul în anul 1600, când marele voievod a realizat unirea celor două principate.

Referitor la asediul cetății Sucevei din septembrie 1497, trebuie amintit că după ce oastea poloneză asediază cetatea timp de trei săptămâni, regele Ioan Albert este nevoit să renunțe și să se întoarcă în țară. Însă pe drumul de întoarcere, oastea moldoveană condusă de Ștefan cel Mare, atacă armata polonă, iar în lupta de la Codrii Cosminului, marele nostru voievod obține o mare și importantă victorie.

1580 – Sir Francis Drake se întoarce în Anglia după o călătorie în jurul lumii pe mare care a durat trei ani.

Francis Drake (n. cca. 1540, d. 27 ianuarie 1596) a fost un corsar, navigator, neguțător de sclavi și om politic englez din era elisabetană. El a fost al doilea comandant al flotei engleze ce a luptat împotriva flotei spaniole în 1588. A fost primul englez care a efectuat circumnavigația Pământului din 1577 până în 1580, iar la întoarcerea sa a fost făcut cavaler de regina Elisabeta I a Angliei. A murit de dizenterie, după ce a atacat fără succes San Juan, Puerto Rico în 1596. Faptele lui sunt semi-legendare și au făcut din el un erou pentru englezi, dar pentru spanioli el era asemenea unui diavol. Drake a fost cunoscut ca și El Draque (Dragonul), care era traducerea literară a numelui său, datorită acțiunilor sale. Regele Filip al II-lea a oferit o recompensă de 20 000 de ducați (cam 10 mil. de dolari după standardele din 2007) pentru capul lui. În timp ce în Anglia era plâns, în Spania era sărbătoare și bucurie.

1874 – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn), intre tragatori din Transilvania, (la data aceea teritoriu austro- ungar) si Romania.

La începutul secolului al XIX-lea (1831), se constituise la Arad, Asociația Cetățenească de Tir, prima structura organizatorică dedicată sportului cu arme de pe teritoriul actual al României, înființată de militari și aristocrați pasionați de  partidele de tir de agrement sau vânătoare.

Pe 5 mai 1862, în Principatele Române ia ființă prima societate de tir la nivel național, denumită : „Societatea Română de arme și dare la semn” având sediul la București, care la numai un an de la înființarea ei, avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare.

În 1865 prin Decretul Domnesc Nr. 1147 dat de Alex Ioan Cuza, au fost aprobate statutele “Societății de dare la semn” în Principatele Unite.

În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă, teren trecut în patrimoniul statului, o suprafață de 47.514 mp, pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat.

Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul, unde până în anul 1900 se efectuau doar trageri cu arme de glonț – carabină și pistol – urmând ca mai apoi să se organizeze și trageri cu arme de vânătoare.

Pe data de 1 aprilie 1900, printr-un alt Decret Regal, Societatea de Dare la Semn este recunoscută ca persoană juridică.

Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial.

În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

1888 – S-a născut T.S. Eliot, poet și dramaturg anglo-american, laureat Nobel (d. 1965)

Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză.

Motivația Juriului Nobel: „…pentru contribuția sa remarcabilă, de pionierat, la poezia zilelor noastre”

1889 – S-a născut Martin Heidegger, filosof german, creatorul fenomenologiei existenţiale, fiinţa fiind în centrul atenţiei filosofului.

Martin Heidegger (n. 26 septembrie 1889, Meßkirch, Baden – d. 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau) a fost un unul din cei mai importanți filozofi germani din secolul al XX-lea. Lucrarea sa capitală, „Sein und Zeit” („Ființă și timp”, 1927), a contribuit la reconsiderarea fenomenologiei. Opera sa a exercitat o influență hotărâtoare asupra gândirii unei serii de filozofi ca Hans-Georg Gadamer, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre, Emmanuel Levinas, Jacques Derrida și Hannah Arendt.

De altfel, chiar el a descris fenomenologia existenţială ca fiind un „drum în vecinătatea fiinţei”. Criza economică şi social, care a marcat Germania în timpul vieţii lui, a avut o influenţă însemnată asupra operei lui Heidegger. A fost catalogat de unii ca profet al epocii „decadente” şi al erei atomice. A simpatizat o perioadă cu regimul nazist, parte din ideile sale regăsindu-se în doctrina îmbrăţişată de Hitler.

1895: A fost inaugurat podul construit de un colectiv condus de Anghel Saligny la Cernavodă, cel mai mare din Europa şi al treilea ca mărime din lumea acelor timpuri.

Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny proiectantul și executantul podului) a fost construit între 1890 și 1895 pentru a asigura legătura feroviară între București și Constanța.

Legătura feroviară dintre Fetești și Cernavodă are o lungime de 21 km. și cuprinde podurile peste Brațul Borcea și peste Dunăre. Începerea lucrărilor de execuție a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezența regelui Carol I. Colectivul de proiectare și de execuție a fost condus de ing, Anghel Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă.

La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independență, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanți. Dorobanții și stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la București, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuși a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăți la Lyon și mai apoi îmbinate la fața locului. Dorobanțul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895).

După cinci ani, în data de 15/26 septembrie 1895 a fost inaugurat cel mai mare complex de poduri din Europa acelor vremuri și al treilea ca lungime din lume. Realizarea podului de la Cernavodă a însemnat extinderea la o construcție de mari proporții a două noutăți pe plan tehnic: utilizarea oțelului turnat (moale) în locul celui pudlat și a sistemului de grindă cu zăbrele în consolă (grindă Gerber), foarte avantajos din punct de vedere economic și al rezistenței materialelor în cazul structurilor cu deschideri mari. Podul are cinci deschideri, cea centrală de 190 m.

Peste deschiderea a doua a podului, lungă de 140 m, se întinde o grilă cu zăbrele, având două console (brațe de câte 50 m) care se prelungesc peste pilele podului, la dreapta și la stânga deschiderii.

Pe deschiderea din mijloc s-a montat o grindă de numai 90 m, deoarece aceasta se poate sprijini pe cele două console, una din dreapta deschiderii a doua și cealaltă din stânga deschiderii a patra. În felul acesta se acoperă întreaga deschidere centrală de 190 m. Înălțimea maximă a grinzilor cu console este de 32 m (deasupra pilelor).

Viaductul de acces la pod are 15 deschideri a 60,85 m în total 913 m. Podul a fost înălțat deasupra apelor mari cu 30 m pentru a permite trei deschideri de câte 140 m, precum și un viaduct cu trei deschideri de 50 m spre Fetești și cu opt deschideri de 50 m spre Cernavodă. Pentru a se da scurgere apelor de inundație peste balta Iezerului s-a mai executat un viaduct cu 34 deschideri de 42,80 m (total 1455 m), care a fost desființat în anul 1969 în urma desecării bălții și înlocuit cu un terasament de rambleu. Cele trei părți ale complexului de poduri însumau 4088 m. Pentru lucrările de la Borcea, boltă și viaducte, s-au executat 19000 m³ săpături cu aer comprimat, s-au folosit 610 t oțel la chesoane, circa 62850 m³ zidărie, 9554 t oțel moale, 310 t oțel pudlat.

Terasamentele au însumat 3 mil. m³, iar pereurile 200000 m². Proba de rezistență a podului s-a făcut în ziua inaugurării cu un convoi de 15 locomotive, circulând cu o viteză de 80 km/h. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării și s-a celebrat serviciul religios. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de șefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuția podului, într-o șalupă sub pod, aceasta pentru a garanta rezistența podului.

Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit, evident, tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei românești din perioada de început, examenul său de maturitate.

1898 – S-a născut George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american, creator al unor muzicaluri memorabile şi producător al unor comedii de succes.

George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York – d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de jazz simfonic cu muzica ușoară, Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii (songs), interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții.

Jacob Gershowitz s-a născut într-o familie de evrei ruși imigrați în Statele Unite. În 1910, părinții cumpără un pian pentru fratele său mai mare, Israel. Însă curând, Jacob pune stăpânire pe pian, cântând „după ureche” și dovedind un talent muzical deosebit.

Începe să ia lecții de la diverși muzicieni, până când fu prezentat cunoscutului pedagog, Charles Hambitzer, care îl învață tehnica de execuție convențională, îi face cunoscuți maeștrii muzicii europene și-l încurajazează să frecventeze concertele de muzică clasică. Ia în același timp lecții de compoziție cu compozitorul Rubin Goldmark.

În 1916, prima sa compoziție, „Rialto Ripples”, înregistrează un oarecare succes comercial. Doi ani mai târziu, cunoaște primul succes răsunător cu cântecul „Swanee”, scris pentru musical-ul The Capitol Revue și interpretat de Al Jolson. Primește un contract din partea editorilor muzicali „Harms Publishers”, specializați în Musicals, pentru 35 USD pe săptămână.

Adoptă pseudonimul George Gershwin, la fel ca și fratele său Israel, care devine Ira Gershwin. În 1920, directorul de orchestră Paul Whiteman îi comandă o bucată instrumentală pentru formația sa. Rezultatul a fost celebra „Rhapsody in blue”, o compoziție pentru pian și orchestră, care este executată în primă audiție la 12 februarie 1924 în Aeolian Hall din New York cu un succes enorm.

Între timp, George Gershwin începe o fructuoasă colaborare cu fratele său Ira, care scrie textele pentru melodiile compuse. Prima lor lucrare comună este comedia muzicală „Lady Be Good” (1924). Partitura cuprindea, printre altele, două cântece, care devin rapid cunoscute și interpretate în lumea întreagă: „Fascinanting Rhythm” și „”The Man I Love”. Urmează spectacolele muzicale „Oh,Kay”, „Treasure Girl”, „Funny Face” și „Strike Up The Band” (cu celebra melodie „I’ve Got A Crush On You”).

În 1928, frații Gershwin fac o călătorie la Paris, care constituie pentru George sursa de inspirație pentru fantezia orchestrală „An American in Paris”. Marea recesiune economică din 1929 se resimte și în lumea spectacolelor. Frații Gershwin continuă totuși să lucreze, montând pe Broadway spectacolele de musicals, „Girl Crazy” (1930) ce conține faimoasele melodii „I Got Rhythm” și „Embraceable You”, și „Of Thee I Sing”, prima comedie muzicală căreia în 1931 i se decerne „Premiul Pulitzer”.

În anul 1933, George și Ira încep să lucreze la un proiect îndrăzneț: punerea în scenă sub forma unei opere muzicale populare (opera folk) a povestirei „Porgy and Bess” de Dubose Heyward, inspirată din viața populației afro-americane. Pentru partitură compun arii devenite mai târziu songs de mare popularitate: „Summertime”, „I Got Plenty of Nothing”, „It Ain’t Necessarily So”. Opera este reprezentată în premieră la 30 septembrie 1935 în Boston, fiind salutată de public la sfârșit cu 15 minute de aplauze.

Începând cu anul 1936, George Gershwin se dedică în special muzicii de filme și se mută la Hollywood. Obține un contract pentru compunerea coloanei sonore la filmul „The Magnificent Adventure” cu Ginger Rogers și Fred Astaire. În timp ce lucra la partitura pentru filmul „The Goldwyn Follies”, George Gershwin, care suferea de câtva timp de dureri de cap, face o criză de pierderea cunoștinței. Se descoperă o tumoră a creierului, este operat dar nu-și mai revine. Moare la 11 iulie 1937, la patruzeci de ani neîmpliniți. A fost înmormântat în cimitirul Westchester Hills din Hastings-on-Hudson (New York).

Dintre compozițiile sale în domeniul clasic sunt de menționat și un Concert pentru pian și orchestră (1925) și Trei preludii pentru pian (1936).

1899 – A  fost dezvelită statuia fostului primar al oraşului București

Monumentul ridicat în memoria lui Emilian Pake-Protopopescu, a fost realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu.

Era amplasat lângă Biserica Greacă din Bucureşti, în actualul Parc Izvorul Rece, pe locul unde la 6 decembrie 2007 a fost inaugurat monumentul „Nicolae Bălcescu”, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Emilian Pake-Protopopescu (n. 1845; d. 1893), este considerat unul din cei mai buni primari pe care i-a avut  Bucureştiul , fiind cel care a modernizat oraşul: a pavat străzi, a introdus iluminatul electric, a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei ş.a.

Pake Protopopescu a deschis noul bulevard, care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, care se numea atunci Orizontului.

În Piaţa Pache, lângă fântână, a fost ridicată   în cinstea sa  monumentul,demolatin 1948 de catre autoritatile comuniste.

După 1989, bulevardul a reprimit numele fostului primar.

1907 – S-a născut Dan Botta, poet, eseist și traducător român din perioada interbelică, licențiat în greacă veche, latină, drept și educație fizică.

A fost fratele actorului şi poetului Emil Botta. Tatăl, medic, provine dintr-o veche familie  nobiliara ardeleana, care numara printre stramosi, foşti voievozi ai cetăţii şi ţinutului Chioarului din Maramureş. Mama era corsicana, din familia  Franceschi.

A urmat  studii universitare clasice (limba latină şi limba greacă) la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind apoi licenţiat si  în Educaţie Fizică şi Sport.

Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferinţele grupului Criterion şi este cooptat în comitetul de redacţie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcţie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938.

A debutat  în 1931 cu volumul de poezii „Eulalii” si a mai  publicat, în timpul vieţii, două volume de eseuri. Postum i-au apărut patru volume de Scrieri.

Pe lângă opera originală, este şi autor al unor traduceri din literatura universală: poeziile lui Edgar Allan Poe şi romanul Oile Domnului (A Lã e a Neve), al scriitorului portughez Ferreira de Castro.

În 1956, Dan Botta a dat o excepţională traducere a „Baladelor villoneşti”, ediţie prefaţată de Tudor Arghezi.

A fost  colaborator al revistei legionare Sfarmă-Piatră  si a fondat  în 1941 revista „Dacia” împreună cu Octavian Tăslăuanu şi Emil Giurgiuca.

Poetul avea imaginația fantastă, tensiune reală în conductele capilare ale poemelor, nostalgia aproape parnasiană spre armonie universală, exaltând ideea perfecțiunii. O confesiune așezată drept succintă prefață la poeziile sale este cu adevărat eroică în crezu-i: „Dar chiar dacă pământul ar fi o stea incandescentă, un munte în flăcări și tot farmecul vieții ar fi pierit, visurile poeților îl vor învâlui într-o ceață. Și ceea ce va rămâne etern și indescifrabil – muzele și zămbetul zeilor”. În această sintagmă se află întregul crez al lui Dan Botta despre artă, ce trebuie să fie „eternă și indescifrabilă”, cu alte cuvinte, „eleată”.

Ca traducător, în 1956, Dan Botta a dat o excepțională traducere a „Baladelor villonești”, ediție prefațată de Tudor Arghezi.