2 octombrie 1939, s-a născut Dan Spătaru, unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor
2013 – În India se serbează „Gandhi Jayanti”, sărbătoare naţională care marchează naşterea lui Mahatma Gandhi, considerat „tatăl naţiunii”.
2009 – Rio de Janeiro a fost ales oraşul gazdă pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice de vară din 2016.
2006 – A luat naştere prima echipă de fotbal american din România, Constanţa Sharks.
2002 – Washingtonul a deblochat un ajutor de 8 milioane de dolari pentru opoziţia irakiană.
2002 – S-a stins din viaţă Walter Annenberg, fost diplomat american, colecţionar de artă şi patron de presă. Fondator al şcolii de comunicare, care îi poartă numele, din cadrul Universităţii Pennsylvania, Annenberg, fost membru al Partidului Republican şi prieten cu preşedinţii Richard Nixon şi Ronald Reagan, a fost numit ambasador la Londra în 1969, post pe care l–a ocupat timp de cinci ani.
1997 – A fost adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene Tratatul de la Amsterdam, care îl completează pe cel de la Maastricht; a intrat în vigoare la 01.05.1999.
1990 – Aeronava chinezăBoeing 737-247 a fost deturnată; la aterizare, în Guangzhou, a fost avariată, în accident murind 123 de persoane.
1984 – Cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovich Kizim, Vladimir Alekseyevich Solovyov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit după 237 zile pe Pământ. A fost până atunci una din misiunile cu zilele cele mai multe petrecute de cosmonauți, la bordul stației spațiale Salyut 7.
1968 – A încetat din viaţă Marcel Duchamp, pictor francez; a jucat un rol important în mişcarea dadaistă şi cea suprarealistă. O serie întreagă de curente de la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului nostru au exploatat şi amplificat ideile dadaiste ale lui Duchamp: de la Pop-Art, la arta conceptuală, happening, body-art („Nud coborând o scară”,„Fântâna”).
1958 – Guineea şi-a obţinut, în urma unui referendum, independenţa faţă de Franţa. Primul preşedinte a statului a fost Sékou Touré.
1955 – A fost întrerupt primul computerdigital, ENIAC, prescurtat de la Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator și Integrator Electronic Numeric), a fost primul calculator electronic de uz general. Era un calculator numeric (digital), Turing-complet, capabil de a fi reprogramat pentru a rezolva o gamă largă de probleme calculatorii. ENIAC a fost proiectat și construit pentru a calcula tabele balistice pentru laboratorul de cercetări balistice a armatei americane.
Când a fost anunțată terminarea sa în 1946, presa l-a etichetat drept un „creier uriaș”. Avea o viteză de calcul de o mie de ori mai mare decât mașinile electromecanice, salt în domeniul puterii de calcul neegalat de atunci de nicio mașină. Această putere matematică, împreună cu programabilitatea sa, a satisfăcut necesitățile oamenilor de știință și industriașilor. Inventatorii ENIAC au promovat răspândirea ideilor lor printr-o serie de cursuri de arhitectura calculatoarelor.
Proiectul și construcția ENIAC au fost finanțate de armata SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Contractul de construcție a fost semnat la 5 iunie 1943, iar lucrul a început la Școala Moore de Inginerie Electrică din Universitatea Pennsylvania din luna următoare, sub numele de cod „Proiectul PX”. Mașina terminată a fost arătată la 14 februarie 1946, la Universitatea Pennsylvania, ea costând 500.000 de dolari. A fost primită oficial de U.S. Army Ordnance Corps în iulie 1946. ENIAC a fost oprit la 9 noiembrie 1946 pentru o extindere de memorie și alte modificări și a fost transferat la Aberdeen Proving Ground, Maryland, în 1947. Acolo, la 29 iulie 1947, a fost pornit și a funcționat în permanență până la 2 octombrie 1955, ora 11:45 seara.
1948 – Stalin şi-a dat acordul pentru constituirea Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, moment care a reprezentat începutul formării armatei de tip nou „democrat-populare”.
1946 – A murit Ignacy Moscicki, fizician şi om politic, membru de onoare al Academiei Române din 22.06.1937. Este autorul unei importante invenţii: condensatorul electric (1904). A desfăşurat o intensă activitate politică, în iunie 1926 fiind ales preşedinte al Republicii Polone (până în septembrie 1939).
1941 – Prin decret-lege privind regimul muncii pe timp de război, durata muncii în România s-a prelungit de la 56 la 72 ore săptămânal.
1941 – Al Doilea Război Mondial: În Operaţiunea Taifun, Germania a început ofensiva asupra Moscovei; începutul Bătăliei de la Moscova.
1939 – S-a născut Dan Spătaru, unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: „Te-aşteaptă un om”, „Nu m-am gândit la despărţire”, „Trecea fanfara militară”, „Drumurile noastre”. (Foto: Mamaia’88 – de la stânga la dreapta: Gabriel Cotabiţă, George Grigoriu, Ionel Tudor, Adrian Daminescu, Corina Chiriac și Dan Spătaru)
1938 – A fost finalizată statuia voievodului-martir Constantin Brâncoveanu din Piaţa Sf. Gheorghe (Bucureşti), operă a sculptorului Oscar Han.
1924 – A fost adoptat Protocolul de la Geneva, ca mijloc de consolidare a Ligii Naţiunilor.
1919 – Preşedintele american Woodrow Wilson a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia a rămas parţial paralizat.
1910 – A decedat Dimitrie Grecescu, botanist, autorul unei opere capitale: „Conspectul florei României”, în cuprinsul căreia a enumerat 2450 specii şi 550 varietăţi, indicând aria lor de răspândire, condiţiile de vegetaţie, denumirea ştiinţifică şi românească. Pentru contribuţia la cercetarea şi dezvoltarea ştiinţei de care s-a ocupat cu pasiune, Dimitrie Grecescu este considerat unul dintre cei mai importanţi etnobotanişti români („Flora Bucegilor”, „Flora Ceahlăului”, „Contribuţii la flora Macedoniei”).
1904 – S-a născut Graham Greene, scriitor britanic, devenit celebru datorită atitudinii sale contestatare în plan literar faţă de catolicism („Pivniţele Vaticanului”) şi ca autor al unor rafinate romane psihologice („Un fel de viaţă”, „Factorul uman”).
1880 – Trimisul diplomatic al României, Sergiu Voinescu, a fost primit în audienţă de Pedro al II-lea, împăratul Braziliei, căruia i-a notificat independenţa României.
1878 – Camera a votat o moţiune de primire a hotărârilor Congresului de la Berlin ( „Silită de hotărârea Puterilor Mari şi spre a nu fi o piedică la întărirea păcii, Camera împuterniceşte Guvernul a se supune voinţei întregii Europe, retragând autorităţile civile şi militare din Basarabia … ”). La 13 octombrie a început ocuparea Basarabiei.
1877 – Radu Porumbaru a urcat, pentru prima dată, pe Mont Blanc. A fost primul român care a reuşit această ascensiune.
1875 – A murit Petrache Poenaru, matematician, inginer şi inventator, cel care a inventat „tocul rezervor” (stilograful), brevetat de guvernul francez la 25.05.1827. A fost primul care a strâns date ştiinţifice despre Tezaurul de la Pietroasa; a publicat primul dicţionar francez-român împreună cu Aaron Florian şi G. Hiel.
1869 – S-a născut Mahatma Gandhi, pe numele său adevărat Mohandas Karamchand, om politic indian şi apărător al drepturilor civile. A fost supranumit „Mahatma” care înseamnă „suflet mare” în sanscrită.
S-a născut la Porbandar, Gujarat, în vestul Indiei, într-o familie înstărită. A studiat Dreptul în Londra, iar în 1893 a plecat în Africa de Sud ca şi consilier juridic, unde a rămas vreme de 20 de ani luptând pentru independenţa concetăţenilor săi. În 1914, a revenit în ţara natală şi a devenit un adevărat conducător al luptei de eliberare naţională a Indiei. A fost ales, cinci ani mai târziu, lider al partidului Congresul Naţional Indian, funcţie pe care a ocupat-o până în 1947. Din această poziţie, Gandhi a promovat principiul politic al „rezistenţei pasive” şi a organizat campanii de nesupunere civilă împotriva coloniştilor englezi. În urma unei asemenea acţiuni de protest, a fost arestat pentru conspiraţie şi închis între anii 1922-1924.
Ulterior a mai fost închis de câteva ori, în semn de protest faţă de măsurile coloniştilor britanici, el răspunzând cu lungi perioade de grevă a foamei. În 15 august 1947, India a devenit independentă, tot atunci a izbucnit şi conflictul dintre hinduşi şi musulmanii din Pakistan, care a dus la declanşarea unui război civil. La câteva luni, mai exact pe 30 ianuarie 1948, un fanatic hindus l-a asasinat pe Gandhi în timpul unei ceremonii religioase.
1866 – A văzut lumina zilei Gheorghe Popa-Lisseanu, istoric; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române.
1858 – Şcoala regimentară provizornică din Iaşi s-a transformat în Şcoala militară, cu o durată a studiilor de trei ani pentru ofiţerii de infanterie şi cavalerie şi de patru ani pentru ofiţerii de artilerie şi de stat major. Îndrumătorul şcolii pe probleme de conducere, învăţământ şi administraţie a fost colonelul Pavel Scheletti, iar director căpitanul Gheorghe Adrian.
1847 – S-a născut Paul von Beneckendorff und von Hindenburg, preşedintele Reichului (1925–1934). Militar de carieră şi adept înflăcărat al monarhiei, von Hindenburg a devenit o figură emblematică datorită victoriilor repurtate în campaniile Primului Război Mondial, fiind considerat o personalitate dominantă a dreptei politice. Ca preşedinte al Reichului, s–a dovedit incapabil să se opună ascensiunii la putere a lui Hitler.
1836 – Biologul Charles Darwin s-a reîntors în Anglia după o expediţie de cercetare în oceanele Atlantic şi Pacific, care a durat cinci ani. Naturalistul britanic a călătorit în Brazilia, Insulele Galapagos şi Noua Zeelandă, cercetând flora şi fauna din zonă.
Darwin şi-a prezentat pentru prima dată concluziile adunate în timpul acestei expediţii în lucrarea ştiinţifică publicată în 1859, şi care a avut ca titlu „Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţăˮ.
Cercetătorul a demonstrat primul, în urma experimentelor făcute, materialitatea lumii vii. Totodată, el a fost cel care a lansat în premieră ideea originii animale a omului, arătând că urmaşul acestuia a fost maimuţa, în cartea „Originea omului şi selecţia sexuală”, pe care a prezentat-o în anul 1871.
1789 – Georges Washington a trimis Statului pentru a fi ratificate propunerile primelor 10 amendamente din Constituţia americană ( denumite şi „Bill of Rights”).
1552 – În urma unui puternic asediu, orașul Kazan a fost ocupat de armatele lui Ivan „cel Groaznic”. Cronicile relatează că orașul a fost ars din temelii și o mare parte a populației a fost masacrată de soldații ruși.
1535 – Jacques Cartier a descoperit Montrealul (Quebec).
1409 – A fost atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara).
1187 – Armatele musulmane conduse de Saladin au ocupat Ierusalimul, după 88 ani de stăpânire cruciată.
Salah al-Din (n. 1138 – d. 4 martie 1193) a fost un musulman kurd din Tikrit (azi Irak), devenit primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei. A condus luptele musulmanilor împotriva cruciaților. Cu toate că era adversarul principal al cruciaților, cronicile creștine menționează acțiunile sale onorabile, care i-au atras respectul multor europeni, mai ales al lui Richard„Inimă de Leu”.