2020: Rusul Daniil Medvedev câştiga Turneul Campionilor
2016: Ceasul de buzunar care i-a aparţinut poetului Mihai Eminescu era adjudecat pentru 19.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Artmark în Bucureşti
2002 – Romfilatelia a lansat prima serie de mărci poştale tematice cu holograma dedicată aderării României la NATO. Emisiunea de mărci poştale „România invitată la NATO – Praga 21 Noiembrie 2002” reprezintă o premieră în activitatea de editare a poştei Române, fiind primul timbru cu hologramă din ţara noastră.
1988 – A fost elaborat prototipul avionului militar Northop B-2 Spirit. Prototipul B-2 a înlocuit bombardierul strategic american Boeing B-52 Stratofortress, ce se afla în dotarea United State Air Force (USAF) din 1952.
Bombardierul Northrop B-2 Spirit este unul dintre cele mai celebre avioane actuale elaborate în Statele Unite ale Americii şi unul dintre cele mai costisitoare din lume, având un preţ unitar de 2,2 miliarde de dolari.
Primul zbor al prototipului avionului militar Northop B-2 Spirit a avut loc la 17 iulie 1989, iar primul avion pus în serviciul USAF în 1993. Se estimează că acest model va fi serviciul USAF până în 2040.
1956 – Au început Jocurile Olimpice de Vară la Melbourne, Australia, unde România a obţinut 13 medalii (5 aur, 3 argint, 5 bronz).
1951 –De la această dată, Organizaţia Meteorologică Mondială – OMM (fondată în 1947) a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva (printre membrii fondatori figurează şi România).
1943 – Al Doilea Război Mondial: Preşedintele american Franklin Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill şi liderul chinez Chiang Kai-Shek s-au întâlnit la Cairo pentru a pune la punct un plan de înfrangere a Japoniei.
1931 – S-a deschis pentru public Muzeul de Istorie a Bucureştiului, în Casa Moruzi din Calea Victoriei 117. După anul 1959, colecţiile muzeului au fost adăpostite în incinta Palatului Şuţu (din 1999, muzeul poartă denumirea de Muzeul Municipiului Bucureşti).
1928 – A fost semnată, la Geneva, convenţia referitoare la expoziţiile internaţionale (erau stabilite principiile de clasificare, organizare şi funcţionare a acestor expoziţii); printre ţările semnatare se afla şi România.
1906 – La Convenţia Internaţională de Radio şi telegrafie de la Berlin, s-a aprobat utilizarea mesajelor SOS în caz de pericol.
1901 – A murit Vasile Alexandrescu Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal, deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri. De numele său se leagă iniţierea şi întemeierea a numeroase societăţi şi instituţii. În 1865, de exemplu, s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti. Este membru fondator al Societăţii Academice Române şi membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori.
Apreciat ca o personalitate culturală excepţională, după Unirea Principatelor, Urechia a fost numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza director în cadrul Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, apoi preşedinte al Comitetului de Inspecţiune a Şcoalelor din Iaşi. Începând cu 1864, Alexandrescu-Urechia a fost numit director general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar până la sfârşitul vieţii a fost profesor universitar de istorie şi de literatură română la Universitatea din Bucureşti.
Vasile Alexandrescu-Urechia s-a remarcat cel mai bine în domeniul academic, fiind o personalitate excepţională a culturii române. A mai fost membru corespondent al Academiei spaniole, italiene şi a Institutului etnografic din Paris. La Paris a fondat ziarul unionist „Opiniunea”, organ al românilor din străinătate. În 1858 a editat ziarul unionist „Zimbrul şi vulturul”.
Ca istoric a avut o orientare eclectică. A editat numeroase culegeri de documente şi hrisoave interne şi externe şi a scris Istorie a românilor în 14 volume, şi o Istorie a şcoalelor în 4 volume. A abordat majoritatea genurilor şi speciilor literare.
1890 – S-a născut Charles de Gaulle, preşedinte al Franţei (1959-1969); în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a opus guvernului progerman de la Vichy, organizând, în exil, Comitetul Francez de Eliberare, transformat, la 3 iunie1944, în guvern provizoriu al Republicii Franceze; în anul 1962, de Gaulle a pus capăt crizei algeriene, acordând independenţa tuturor fostelor colonii franceze.
1880 – Principele Carol I a primit acordul scris din partea familiei sale privind succesiunea la tronul României, reglementată prin Constituţie: „În lipsă de descendenţi de sex masculin în linie dreaptă ai A.S.R. Carol Hohenzollern–Sigmaringen, succesiunea la tron va reveni celui mai în vârstă dintre fraţii săi sau descendenţilor lor…”.
1870 – A venit pe lume Ion Ionescu (Bizeţ), inginer şi matematician. A contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din România. Este unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică” (1895). Este membru corespondent al Academiei Române.
S-a născut în comuna Creaţa-Leşile-Ilfov. Rămas orfan de mic, a ajuns la Bucureşti, unde, după terminarea claselor şcolii elementare, a devenit bursier al unei şcoli comerciale, iar la terminare s-a angajat contabil la o moşie, pentru a-şi putea ajuta mama şi cei patru fraţi mai mici.
A dovedit putere de muncă, redactând şi multiplicând cursurile unor profesori, şi traducând din germană un celebru tratat de poduri, specialitate în care de altminteri s-a distins în îndelungata sa carieră universitară (1902-1938), de-a lungul căreia a format 36 serii de ingineri de poduri.
A fost primul care a ţinut la noi o lecţie despre beton, în 1903, iar ulterior a predat întâiul curs de beton armat (1914). Pasionat în special de aritmetică, Ion Ionescu a publicat 77 de articole şi 145 de note matematice, referitoare la diferite ramuri ale matematicii, la care trebuie se adaugăo serie de lucrări de specialitate, privind ştiinţa inginerului: calculul podurilor metalice sau de beton simplu sau armat, statica construcţiilor, istoria tehnicii româneşti şi mondiale etc, multe apărute în „Buletinul Societăţii Politehnice din România”, cea mai importantă revistă tehnică din trecut din România.
1869 – S-au deschis cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu.
1861 – În urma consensului stabilit la Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante, Poarta Otomană a emanat „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor.
1858 – A fost fondat oraşul Denver în statul american Colorado.
1850 – Domnul Valahiei, Barbu Ştirbei, a dat un ofis prin care se interzice ca familiile de ţigani să mai fie despărţite prin donaţie sau vânzare. Totodată, prin acelaşi ofis, s-au interzis vânzările de ţigani între particulari.
1850 – S-a finalizat amenajarea grădinii Cişmigiu din Bucureşti, Valahia. Unele lucrări începuseră încă din 1837.
1806 – Rusia a declarat război Imperiului Otoman. A izbucnit noul Război ruso-turc 1806-1812, purtat în întregime pe teritoriul ţărilor române.
Armata rusă şi-a început ofensiva sub comanda generalului Michelson. La 11 noiembrie 1806, avangarda trecea Nistrul sub comanda contelui Dolgoruki, în dreptul oraşului Moghilău. La 12 noiembrie erau ocupaţi Bălţii şi la 14 noiembrie ruşii treceau Prutul lângă Sculeni. În aceeaşi zi, Hotinul era ocupat de trupele generalului Essen, iar la 24 noiembrie, Tighina de generalul Meiendorf., iar trupele ruse au ocupat Iaşii la 29 noiembrie. Celelalte cetăţi moldoveneşti, precum Cetatea Albă, Chilia etc., s-au predat fără împotrivire. Singura care avea să opună rezistenţă va fi cetatea Ismailului, care va capitula definitiv abia la 14 septembrie 1809.
Poarta Otomană a declarat război Rusiei la 24 decembrie 1806, ulterior acuzând Rusia că tratează principatele ca pe o posesiune a sa, amestecându-se grosolan în treburile lor interne.
În continuarea înaintării lor nestăvilite, ruşii ajunseseră rapid în apropiere de Bucureşti, învingând primele trupe turceşti ieşite în întâmpinare la Ferbinţi (11 decembrie). Bucureştiul a fost ocupat la 23 decembrie de trupele generalului de origine sârbească Miloradović. Acolo, ruşii l-au pus domn pe Alexandru Ipsilanti.
Ajungând la Nistru, Imperiul rus nici nu se gândea să se oprească aici. La 22 noiembrie 1806 izbucnea noul război ruso-turc, purtat în întregime pe teritoriul ţărilor române. Ca dovadă a intenţiilor Rusiei, deja la 8 ianuarie 1807, Poarta acuza Rusia că tratează principatele ca pe o posesiune a sa, amestecându-se grosolan în treburile lor interne.
În 1806, relaţiile Rusiei cu Franţa lui Napoleon nu erau deloc bune, după ce ruşii au acordat sprijin Prusiei împotriva acestuia în bătăliile de la Jena şi Auerstädt (10-14 octombrie 1806), unde au fost învinşi. Căutând să se răzbune pentru pierderile suferite, ruşii au atacat din nou Turcia, socotită deja de multă vreme ca omul bolnav al Europei. Ruşii se arătau foarte indignaţi pentru pretinsele încălcări de către turci ale tratatului bilateral din 1802.
Dar ruşii, ca de obicei, declarau că nu au nicio intenţie criminală. Ministrul rus de externe, Budberg, afirma la 26 noiembrie 1806 că ţarul nu are nicio intenţie de a face cuceriri pe seama turcilor; ocuparea militară a Moldovei şi Ţării Româneşti nu are alt scop decât acela de a readuce Poarta la restabilirea vechilor raporturi existente între ea şi Rusia conform tratatelor. Însă, chiar la 3 decembrie 1806, de la Slobozia, unde se refugiase, domnul Moldovei, Alexandru Moruzi, îi scria lui Napoleon că nu-şi poate ocupa tronul din cauza intrării trupelor ruseşti în ţară.
Iar la 12 decembrie 1806, ţarul Alexandru I adresa un manifest plin de promisiuni divanurilor principatelor. El asigura divanurile că la va păzi de toate relele care ameninţă pământul lor şi că le va apăra sloboda lucrare a credinţei, desfăşurarea tuturor privilegiilor şi obiceiurilor lor.
În acest timp, marile puteri occidentale începeau să ia poziţie faţă de conflictul ruso-turc. În funcţie de interesele proprii, ele începeau să sprijine o parte sau alta din cele aflate în război. Franţa, adversara Rusiei, se apropia de Turcia. În schimb, Anglia, adversara Franţei, încerca slăbirea Imperiului otoman. La 25 ianuarie 1807, ambasadorul Angliei la Constantinopol, Arbuthnot, cerea Porţii, între altele, cedarea principatelor către Rusia.
Luptele diplomatice s-au desfăşurat paralel şi chiar mai intens decât operaţiunile militare. În luna aprilie 1807, s-a emis memoriul diplomatului francez Le Clerc, propunând unirea principatelor într-un stat vasal Porţii, cu domnie ereditară, dejucându-se prin aceasta planurile ruseşti de ocupare şi anexare a principatelor şi recunoscându-se implicit unitatea românilor locuind aici.
La 7 iulie 1807, s-a încheiat pacea ruso-franceză de la Tilsit. Prin articolul XXII al tratatului, Rusia se obliga să-şi retragă toate trupele din Ţara Românească şi Moldova. Dar planurile viitoare ale Rusiei şi Franţei, acum aliate împotriva Angliei, erau mult mai neliniştitoare: Imperiul otoman urma a fi împărţit între ele, cu unele generoase cedări şi Austriei, însă, se semnă un armistiţiu ruso-turc la Slobozia (24 august 1807), care prevedea evacuarea trupelor ruseşti din Ţara Românească şi Moldova. Dar acest tratat nu s-a aplicat, întrucât ţarul a refuzat ratificarea lui, acuzându-l chiar pe generalul Meiendorf că a acordat condiţii prea favorabile Turciei. Ostilităţile vor fi reluate în 1809.
Chiar în 1807, la 19 noiembrie, bucurându-se acum de marea sa trecere la Napoleon, ţarul Alexandru I îi cerea acestuia asentimentul pentru anexarea principatelor, acord comunicat prin ambasadorul francez la Petersburg, Coulaincourt, în februarie 1808: Anexarea Valahiei şi Moldovei umple o pagină a istoriei. Imperiul Majestăţii Voastre realizează ce au dorit înaintaşii. Iar la 1 mai acelaşi an, ţarul îi spunea încă o dată lui Coulaincourt că: Ambiţia mea nu va fi alta decât Valahia şi Moldova.
Înţelegând că francezii n-aveau destulă putere în regiune, ruşii au început tratative separate şi cu Austria. La 31 mai 1808, la Petersburg, s-a perfectat un plan austro-rus de unire a principatelor române, care urmau a fi încredinţate unui frate al împăratului Austriei, care să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei.
Dar adevărata dorinţă a ruşilor era să ocupe ei singuri ţările române. În tratatul secret încheiat cu Napoleon, la Erfurt, la 12 octombrie 1808, împăratul francez accepta anexarea de către Rusia a principatelor şi atingerea liniei Dunării. Ca urmare, Turcia se reconcilia cu Anglia.
Se părea că soarta principatelor era pecetluită. Încă la 2 februarie 1808, Napoleon îi cerea ambasadorului Coulaincourt să comunice ruşilor că: Noi nu putem să ne ciocnim; lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul (ţarul) să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia.Scrisoarea lui Napoleon a produs mare bucurie la Petersburg. Ruşii începeau să fie tot mai convinşi că frontiera Dunării nu mai putea să le scape.
Iar la 3 decembrie 1809, Napoleon declara la deschiderea Corpului Legiuitor al Franţei că prietenul şi aliatul său, ţarul Alexandru I, a reunit la vastul său imperiu Finlanda, Moldova şi Valahia.
În aceste condiţii, ruşii reluau ofensiva în 1809. Imediat a fost ocupat Ismailul, apoi au trecut în sudul Dunării şi în 1810 cucereau Turtucaia, Bazargicul şi Silistra. Iar la 15 aprilie 1810, ruşii notificau oficial încorporarea principatelor române. Problema era ca şi rezolvată. Împăratul Alexandru doreşte foarte mult terminarea acestui război, dar, la încheierea păcii, consideră indispensabil să obţină întreaga suveranitate asupra provinciilor Moldova şi Valahia, comunica după patru zile ministrul american la Petersburg, viitorul preşedinte J.Q. Adams.
Situaţia ţărilor române era foarte gravă, după cum rezultă şi din afirmaţia contelui Rumeanţev din 20 iulie 1810: M.S. Împăratul, considerând Moldova şi Valahia ca provincii ale imperiului său, şi care, prin urmare, vor fi administrate cu legile imperiului său, a hotărât să suprime în aceste teritorii executarea drepturilor ce sunt practicate numai în Turcia… orice individ născut în aceste provincii nu trebuie să fie considerat altfel decât un supus rus.
Din punct de vedere al organizării bisericeşti, prin ukazul (decretul) ţarului Alexandru I, ţările române formau un exarhat cuprinzând Moldova, Valahia şi Basarabia, supus ierarhic sinodului rus. Ca exarh a fost numit Gavriil Bănulescu-Bodoni, român trecut de mult în slujba Rusiei, şi care demisionase din funcţia de mitropolit al Kievului. În Basarabia, el l-a chemat în 1809 pe protopopul Teodor Maleavinski, venit din eparhia Ekaterinoslavului.
Conflictul s-a încheiat prin Pacea de la Bucureşti (28 mai 1812), în urma căreia Basarabia a intrat în componenţa Rusiei.
